Prima vorbire a fratelui Popa Petru (Batiz) la nunta de la Timişoara
– duminică, 3 noiembrie 1974
Aş dori din toată inima ca această nouă căsătorie care s-a făcut astăzi să fie puternic întemeiată pe Cuvântul lui Dumnezeu. Am vrea să îndemnăm pe tinerii noştri, prin bucuriile pe care ni le-a dat Dumnezeu de aseară şi până acum, să privească mai departe, dincolo de toate, ca să-L vadă mai limpede pe Domnul Iisus. Să zidească mai departe pe această piatră de temelie pusă de înaintaşii noştri după cuvântul Sfântului Pavel care spune: „Eu, ca un meşter înţelept, am pus temelia, iar altul clădeşte deasupra. Fiecare să ia seama ce clădeşte pe temelia aceasta. Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă… 
Focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea cuiva va rămâne pe temelie, acel om îşi va primi o răsplată” (I Cor 3, 9-15).
Această temelie vrem să o punem în ziua de astăzi la baza acestei căsătorii a celor doi tineri ai noştri care, ca mâine, şi ei vor fi părinţi şi lucrători de nădejde în Lucrare.
În Efeseni capitolul 5 sunt unele învăţături lăsate care sunt foarte potrivite pentru prilejul în care ne găsim:
„Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi. Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele. De aceea, nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului. Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.
Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului. Mulţumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Iisus Hristos. Supuneţi-vă unii altora, în frica lui Hristos.
Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului; căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului. Şi după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile.
Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înainte Lui această Biserică slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană.
Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta se iubeşte pe sine însuşi. Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica; pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui.
De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa şi cei doi vor fi un singur trup. Taina aceasta este mare (vorbesc despre Hristos şi despre Biserică). Încolo, fiecare din voi să-şi iubească nevasta ca pe sine; şi nevasta să se teamă de bărbat” (Ef 5, 15-33).
Fraţilor iubiţi, am dorit să punem la temelia programului nostru Cuvântul lui Dumnezeu. O învăţătură de minte, o învăţătură de bază din Cuvântul lui Dumnezeu. În cele citite, Sfântul Apostol Pavel ne atrage atenţia: „Luaţi seama cu de-amănuntul cum umblaţi; nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi.”
De ce Apostolul Pavel ne face atenţi? De ce adică să luăm seama cum umblăm? Noi umblăm pe pământul acesta de la leagăn şi până la mormânt. Noi suntem fiecare preocupaţi de diferite treburi: pentru câştigarea pâinii, pentru creşterea şi educarea copiilor, pentru un cămin fericit… Dar mai mult ne interesează, după Cuvântul lui Dumnezeu, mântuirea sufletului nostru, mântuirea copiilor noştri şi a celor care ne înconjoară pe noi. Sfântul Apostol Pavel ne atrage iarăşi luarea aminte: „Luaţi seama cum umblaţi. Nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi. Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele.”
Oare ce greutate vedea Sfântul Pavel în veacul de dinainte? Ca şi în timpurile noastre, de altfel. Când ne îndeamnă să răscumpărăm zilele, oare ce necazuri vedea el? Timpul trebuie răscumpărat, după cum şi Mântuitorul nostru ne-a răscumpărat din felul deşert de vieţuire prin Sângele Lui. El a plătit mai mult decât eram noi vrednici. A plătit un preţ aşa de mare pentru noi şi de aceea zice: „Răscumpăraţi vremea!” – timpul pe care îl trăim, sănătatea pe care o avem, libertatea pe care o avem, recolta frumoasă a câmpului pe care o avem şi timpul fericit de har în care ne putem mântui. Apostolul Pavel spune: „Răscumpăraţi vremea”, pentru că vor veni zile grele.
Trăim zile grele, zilele sfârşitului. Trăim vremuri grele, pentru că avem de luptat pe pământul acesta împotriva duhurilor răutăţii, împotriva căpeteniilor acestui veac, care stăpânesc în inimă, care stau în locurile cereşti. De aceea vremurile sunt grele pentru noi, fraţii mei. Pentru că niciodată diavolul nu a răcnit cu atâta putere, mai ales în zilele din urmă.
În Cuvântul Domnului mai spune astfel: „În vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă şi se vor alipi de duhurile înşelătoare şi de învăţăturile dracilor.” În timpurile din urmă, vor avea o formă de evlavie oamenii, dar lipsită de putere. Şi de aceea, când Dumnezeu ne-a adunat şi pe noi în această Lucrare şi când a pus în inimile noastre Cuvântul Lui, am ţinut cont şi de cuvântul acesta. După cuvântul de luare aminte, Sfântul Pavel mai spune: „Nu vă îmbătaţi de vin, întru care este destrăbălare, ci dimpotrivă, fiţi plini de Duhul Sfânt”.
Bazaţi pe acest cuvânt, noi am zis aşa: De ce minţile noastre să fie tulburate cu băutură? De ce minţile noastre tulburate să tulbure şi minţile oamenilor? De ce minţile noastre să se tulbure cu acest păcat strigător la cer? De aceea a arătat Sfântul Apostol Pavel: „Nu beţi vin, întru care este destrăbălare”. Noi nu vedem duhul vrăjmaşului care se strecoară în această băutură pe care o gustă oamenii. Suntem mereu martori că mulţi au fost în această stare tristă şi nenorocită. Am luat parte la ospeţe unde erau oameni plini de băutură. Am luat parte la ospeţe unde am auzit cuvinte nepotrivite şi neîngăduite. Am luat parte la ospeţe unde nu s-au rugat pentru întărirea căsniciei celor tineri, ci lăsau sudalmele în gura lor să grăiască.
Fraţilor, aduceţi-vă aminte ce s-a spus aseară: „Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă”. Pe tinerii noştri i-am îndemnat de la capul locului ca şi căsătoria şi unirea lor să fie făcute prin Duhul lui Dumnezeu. La temelia căsătoriei trebuie să fie hotărârea lui Dumnezeu şi voia lui Dumnezeu, după rânduiala lui Dumnezeu, rânduiţi unul pentru celălalt.
V-am îndemnat şi vă îndemnăm şi acum ca toţi tinerii noştri care se căsătoresc să fie, în primul rând, uniţi în duhurile lor şi apoi în trupurile lor. Dacă nu se unesc duhurile, în zadar se unesc trupurile lor, căci nu sunt nimica. Dacă Duhul Sfânt nu este factorul care lucrează la temelia unei căsnicii, această căsnicie nu va dăinui – căci nu este Hristos Acela care spune prin Cuvântul Lui: „Ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă”… Deci la un cămin, în primul rând, Dumnezeu lucrează prin unire, spre binele şi fericirea omului.
Recunoaştem cu toată puterea – prin încredinţările referitoare la felul deşert de vieţuire – şi putem spune cu toată tăria că nu în Dumnezeu sunt uniţi unii miri, că nu în Dumnezeu sunt unite vieţile multor oameni care nu înţeleg că Dumnezeu nu Se poartă după felul deşert de vieţuire.
Am observat că oamenii lumii caută în căsătorie frumuseţe, caută în căsătorie bogăţie, caută situaţii. Noi n-am învăţat aşa de la Hristos. Noi am învăţat de la Hristos că unirea pe care tinerii noştri o fac trebuie să fie cu aprobarea lui Dumnezeu. Trebuie să fie hotărârea lui Dumnezeu, unirea lui Dumnezeu, care uneşte duhurile lor. Nu unirea oamenilor, pentru bogăţie. Nu unirea oamenilor, pentru un trai îmbelşugat în lume aceasta, ci unirea lui Dumnezeu, Care contopeşte cele două fiinţe pe care El le-a unit prin Hristos şi în Hristos, pentru viaţa de mai târziu, pentru greutăţile de mai târziu, pentru luptele şi ispitele prin care trebuie să treacă biruitori.
Noi aşa înţelegem, fraţilor tineri de pe meleagurile acestea… Am înţeles că factorul principal trebuie să fie Dumnezeu, El să facă unirea căsătoriei. Şi Dumnezeu face unirea când ne lăsăm călăuziţi de El.
Căsătoria lui Isaac de odinioară a fost hotărârea lui Dumnezeu, căci a trimis Avraam pe slujitorul său să meargă în Mesopotamia, să ia nevastă pentru copilul lui. Nu i-a spus să caute să fie nici frumoasă, nici de neam mare, nici cu mai ştiu eu ce calităţi. Ci i-a spus: „Să iei nevastă copilului meu din casa tatălui meu”. Dar slujitorul îi răspunde: „Dar dacă nu vrea să vină?” Îngerul Domnului a plecat înainte şi a pregătit nevastă pentru Isaac. Avraam, încrezător în toate aceste lucruri, şi-a trimis slujitorul lui şi într-adevăr îngerul Domnului a mers înainte şi a pregătit soţie pentru Isaac. Slujitorul s-a oprit la fântână, a îngenuncheat şi a zis: „Doamne, pe cine să iau de nevastă copilului stăpânului meu?… Iată, eu voi cere apă de la fetele care vin la fântână…”
A cerut de la Dumnezeu, iar acasă Avraam şi Isaac se rugau lui Dumnezeu ca să-l călăuzească în drumul pe care îl avea de făcut în căutarea fetei. La vederea fetei, la răspunsul ei, inima robului a strigat: „Iată răspunsul lui Dumnezeu, iată îngerul Domnului care a venit înainte şi a pregătit-o”.
Robul i-a pus fetei inelul de logodnă şi fata s-a dus de a spus fratelui ei, Laban: „Fratele meu Laban, oameni dintr-o ţară îndepărtată mi-au cerut apă de băut şi am dat şi cămilelor lor, iar ei mi-au pus inelul de logodnă…
A alergat Laban să-i vadă pe acei oameni, pe acei trimişi ai lui Dumnezeu, şi le-a zis: „Domnilor, veniţi în casa mea şi vă odihniţi”. „Nu vom intra în casa ta până nu ne vei spune rezultatul. Suntem slujitorii lui Avraam şi ne-a trimis să aducem soţie fiului său Isaac. Noi n-am ştiut pe cine să alegem, dar L-am rugat pe Dumnezeu când am intrat în această ţară străină, a Mesopotamiei: Doamne, noi cerem de la Tine să ne dai Tu pe femeia după care am venit. Şi iată că am găsit pe această tânără, pe Rebeca. Vom intra în casa ta, dar spune-ne dacă simţiţi şi voi la fel cu noi”.
Laban le-a răspuns: „Dacă e hotărârea lui Dumnezeu, eu nu pot fi împotrivă.”
Dragi noştri fraţii tineri! Când se naşte în voi gândul de căsătorie, atunci să spuneţi şi voi în faţa Domnului: „Doamne, eu nu ştiu ce să aleg. Vin să primesc din Mâna Ta acest dar, căci numai darul pe care Tu îl dai va prisosi în viaţa mea de fiecare zi”.
Pe această temelie, fraţii mei dragi şi surori tinere, şi fraţii mei bătrâni, îndemnaţi-i pe copiii voştri, îndemnaţi-i pe tinerii din satele frăţiilor voastre să ceară de la Dumnezeu soţul de viitor cu care trebuie să încheie actul căsătoriei. Am mai spus că frumuseţea nu ţine mai mult de trei zile. E vorba de caracterul omului, mai ales la cei credincioşi.
Să ţinem la ceea ce a spus Avraam: „Din casa tatălui meu să iei o nevastă pentru fiul meu”. Şi l-a pus să jure că va face aşa. Asta înseamnă, fraţilor şi surorilor care-L iubiţi şi-L ascultaţi pe Dumnezeu, că numai din casa Tatălui ceresc trebuie să ne alegem tovarăşul de viaţă. Voi să nu faceţi marea greşeală ca alţi tineri care au căzut în alte extreme, luându-şi soţii din lume, cu gândul că le va întoarce şi pe ele la Dumnezeu, cu timpul; dar au căzut victime. Şi, din credincioşi cum erau, astăzi plâng pe drumurile ţării. Astăzi plâng cu lacrimi greşeala pe care au făcut-o, că nu s-au lăsat călăuziţi de Bunul Dumnezeu, nu şi-au luat soţii din casa Tatălui, din adunarea în care sunteţi, din Biserica lui Dumnezeu…
Sfântul Apostol Pavel spune mai departe: „Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă, cu cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând lui Dumnezeu în inimile voastre”.
Nu vă miraţi că nu vă înţelege o lume întreagă. Noi ne-am schimbat felul de vorbire pe care l-am învăţat fără Dumnezeu. Noi acum vorbim o limbă nouă – limba Canaanului, limba duhovnicească. Noi vorbim acum o limbă pe care n-am cunoscut-o niciodată. Noi vorbim din psalmi, cu cântări duhovniceşti şi nu mai cântăm cântece cu „foaie verde”. Ci Îl lăudăm pe Dumnezeu, Tatăl nostru, Cel care a făcut creaţiunea, Îl lăudăm pe Dumnezeu cu psalmi şi cu cântări de laudă.
Ştim că lumea nu ne înţelege şi că mulţi vin la nunţile noastre ca la o curiozitate, să vadă ce se va întâmpla acolo. Fraţii mei dragi, aici se întâmplă o mare minune. Aici se întâmplă unirea a două suflete. Nimeni nu înţelege această unire, după cum nimeni nu înţelege nici bătaia vântului, cum îl întreabă Dumnezeu pe Iov: „Unde sunt cămările vânturilor? Dacă tu te socoteşti pe tine înţelept, învaţă-Mă şi Eu te voi întreba pe tine”.
Deci lucrarea lui Dumnezeu, unirea şi contopirea acestor două fiinţe e o lucrare duhovnicească, e o lucrare neînţeleasă, ca vântul care bate pretutindeni.
Aşa e lucrarea lui Dumnezeu. Mulţi au căutat să încadreze lucrarea Duhului Sfânt într-o formă oarecare, aşa cum ei au înţeles-o. Însă, fraţii mei dragi, unirea aceasta este o lucrare tainică. Ce este dragostea? Dragostea lui Dumnezeu ne-a căutat prin lume şi ne-a adus acasă. Şi a venit o zi când s-a schimbat felul nostru de gândire şi suntem gata să mergem oriunde ne cheamă El. L-am văzut în inimile noastre pe Domnul.
Ce s-a petrecut în inimile noastre? Ce s-a petrecut? Ce s-a întâmplat? Cine a făcut această lucrare în inimile noastre? Cine ne-a făcut să îndurăm orice?
Dragostea!… Dragostea din Dumnezeu. Deci pe fiinţele acestea două le-a unit Dumnezeu – şi au rămas unite şi călăuzite de El –, pentru că rugăciunile părinţilor întăresc temeliile caselor celor tineri. A fost mama miresei şi tatăl miresei şi al mirelui care s-au rugat mereu pentru copiii lor. Şi aşa Dumnezeu a unit cele două suflete, iar noi am venit să întărim această unire, să le arătăm dragostea pe care Dumnezeu a pus-o în inimile noastre şi în inimile lor. Unirea Duhului, unirea inimilor pe care nu a făcut-o nici un om, ci Însuşi Dumnezeu. Vai de acela care va căuta să strice legătura dintre un bărbat şi o femeie. Aici e păcatul grozav care stăpâneşte în lume, păcatul desfrâului. Pentru că Sfântul Apostol Pavel spune: „Bărbatul să-şi iubească nevasta aşa acum se iubeşte pe sine”. De aceea noi căutăm să fim alături de tânăra pereche şi le spunem că toţi cei ce calcă pe alături şi se abat de la curăţia pe care trebuie să o avem în căsnicie, toţi cei care cred că-şi înşeală soţia se înşeală pe ei înşişi. Crezi, femeie, că ţi-ai înşelat soţul? Te-ai înşelat pe tine însăţi! Pentru că păcatul făcut apasă conştiinţa ta ca o povară grea. Nici în margine de mormânt nu vei avea linişte pentru pasul greşit pe care l-ai făcut. Doar cu multă pocăinţă şi cu lacrimi, cu legăminte făcute în faţa Domnului se poate ierta acest îngrozitor păcat. Păcatul acesta, fraţii mei dragi, e păcatul care stăpâneşte pretutindeni în lume. Este un păcat strigător la cer, un păcat de moarte.
„Ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă.” Şi tu, omule, te gândeşti că dacă îţi vei împlini unele pofte deşarte vei deveni fericit… O, nu vă înşelaţi cu aceasta. Îţi atragi pe conştiinţa ta o povară grea de nelegiuire.
Sfântul Apostol ne-a sfătuit: „Omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, preacurvia, patima, pofta rea şi lăcomia de bani”. A spus Sfântul Apostol Pavel: „Omorâţi-le!…” Aceasta depinde de noi, fraţilor. Să nu trăim nici unul dintre noi în patima aceasta. Dumnezeu Şi-a făcut lucrarea pe Cruce. Dumnezeu a făcut totul pentru mântuirea noastră. Ne-a pus toate posibilităţile pentru a câştiga Împărăţia sfântă. Dar vine porunca lui Dumnezeu: „Să-ţi păstrezi vasul în sfinţenie!…” Cum să-ţi păstrezi vasul în sfinţenie?
Dacă se va naşte în tine vreodată gândul acesta, aleargă în rugăciune înaintea lui Dumnezeu, pentru îmblânzirea mădularelor trupului tău care slujesc păcatului, şi nu Domnului.
„Ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă!…” Vai, ce mult au despărţit oamenii prin poftele lor deşarte! Câte căsnicii au fost stricate, câte legăminte au fost călcate, câte suflete nu au mai ajuns până la capăt… Şi vai, iată, aşa s-a ajuns la haosul acesta în care trăim azi robi ai acestor păcate scârboase.
De aceea, dragi mei fraţi tineri, voia lui Dumnezeu este să vă păstraţi vasul în sfinţenie. Păstraţi-vă şi voi cu toată puterea şi cu toată căldura, păstraţi-vă curăţenia şi sfinţenia vasului, ca să vă puteţi stăpâni mădularele, cum spunea Sfântul Apostol: „Păstraţi-vă vasul în sfinţenie”.
Păcatul acesta întinează nu numai corpul tău, ci şi Biserica lui Dumnezeu. Aşa au ajuns unii oameni care nu şi-au păstrat curăţenia.
Cuvântul Domnului mai spune: „Nu beţi vin, întru care este destrăbălare”. Fraţii mei, păziţi-vă de băutura îmbătătoare, că este şarpele veninos care vă duce către iad, îţi aprinde poftele vinovate şi apoi treci peste orice hotărâre a lui Dumnezeu. Şi toţi acei care n-au păstrat în sfinţenie porunca şi îndemnul acesta au fost loviţi de cel rău în atâtea şi în atâtea feluri. Fie că au avut neînţelegeri în familie, fie că au trecut peste hotarul şi peste limita pe care a dat-o Dumnezeu, fie că, venind acasă, au căzut la neînţelegere cu soţia… şi câte şi mai câte rele nu a făcut păcatul acesta!
Am ţinut să spunem lucrul acesta pentru că din Lucrarea lui Dumnezeu nu pot face parte astfel de oameni care slujesc şi diavolului. Nu pot face parte şi oameni care se mai îmbată de băuturi ameţitoare. Fraţii mei dragi, la primul pahar de băutură, te lepezi de Hristos şi te împreunezi cu satana. La primul pahar de băutură, mintea ţi se tulbură. Şi atunci cum o să mai apari în faţa lui Dumnezeu cu mintea tulbure, să propovăduieşti Cuvântul lui Dumnezeu? Sau să poţi asculta Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu?…
Oricât ar fi de adânci rădăcinile acestui păcat, ele trebuie neîntârziat smulse şi să ne îmbrăcăm în puterea lui Dumnezeu. Aici avem nevoie de post şi de rugăciune. Aici avem nevoie de legătura noastră cu Dumnezeu şi, prin El, să primim putere să omorâm aceste mădulare care strică atât de mult lucrarea lui Dumnezeu din inima noastră.
Şi-apoi spune mai departe: „Vorbiţi între voi în psalmi”. Fraţi mei dragi, nu prea putem vorbi în psalmi… Îmbrăcaţi în haina păcatului, mai putem vorbi în psalmi? Într-o casă a păcatului nu putem vorbi în psalmi.
În psalmi putem vorbi prin cântarea lui Dumnezeu, prin vorbirea lui Dumnezeu. Dar aceasta se poate face în adunarea lui Dumnezeu, într-o casă închinată lui Dumnezeu şi slujirii Lui, când toţi dorim să-L preamărim pe Dumnezeu şi El să fie în mijlocul nostru, ca Duhul Sfânt să ne aprindă inimile noastre de lucrarea lui Dumnezeu.
David spune aşa: „Fericit este omul care la sfatul celor răi nu se duce, pe scaunul celor batjocoritori nu stă…” Poate că tocmai de aceea fraţii noştri cei trupeşti se supără pe noi că nu-i mai căutăm ca altă dată… Nu mai putem sta la sfat cu ei. Nu mai putem să ascultăm minciunile şi poveţele lor lumeşti. Ne-am legat inimile, cum spune Cuvântul: „Prietenii mei sunt cei ce Te iubesc pe Tine, Doamne!” Ceea ce Dumnezeu a pus în inimile noastre a întrecut dragostea de părinţi, de fraţi şi de surori trupeşti, pentru că părinţii noştri adevăraţi sunt cei care iubesc pe Dumnezeu şi fac voia lui Dumnezeu.
Binecuvântat să fie Dumnezeu că, iată, acum aceşti copii crescuţi în adunările noastre au fost crescuţi de părinţi duhovniceşti care şi-au pus în joc viaţa lor. Nu viaţa trupească, ci, pe lângă viaţa trupească, şi-au pus în joc viaţa duhovnicească. Prin multă silinţă, prin multă lepădare de sine, prin multe jertfe s-a ajuns de au ţinut sus Cuvântul lui Dumnezeu, ca să fie nişte povăţuitori pentru tinerii noştri, care sunt copiii, pentru tinerele noastre, care sunt fetele noastre. Cărora le dorim din toată inima fericirea, dar, ca părinţi, trebuie să le atragem atenţia şi să-i sfătuim, pentru a creşte sănătos în toate privinţele: în felul de purtare, în felul de îmbrăcăminte, în felul de vorbire, în felul de a merge la adunare. Pentru că ne doare – că sunt copiii noştri – atunci când cei străini privesc batjocoritor la tinerii şi tinerele noastre când nu se poartă cuviincios în toate purtările lor, după Cuvântul lui Dumnezeu.
Mulţumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat şi nouă să venim de departe până la această sfântă bucurie. Am cunoscut pe aceşti părinţi şi îndeosebi pe fraţii miri. Am cunoscut pe tatăl mirelui într-o şcoală grea, unde am stat împreună cinci ani de zile cot la cot. Şi m-am legat sufleteşte de acest om, ca şi de mulţi alţi fraţi din Timişoara alături de care am luptat cu greu pentru cauza lui Dumnezeu. Şi acolo unde am mâncat pâine amară, ne-am rugat pentru Lucrarea lui Dumnezeu, ca să ne ajute El să rămânem până la mormânt credincioşi. Cum am putea să rămânem nepăsători faţă de aceste bucurii ale adunărilor şi nunţilor noastre? Mai ales noi, cei care am gustat şi vremile de lipsă, când nu puteam fi alături de voi, fraţilor scumpi.
De aceea am venit cu dragostea lui Dumnezeu, ca să ne bucurăm împreună, să cântăm împreună, să plângem împreună cu frăţiile voastre de pe meleagurile Banatului şi să vă aducem salutul nostru de pe meleagurile Hunedoarei, încredin¬ţân¬du-vă de lupta hotărâtă şi statornică pe care o ducem şi noi în părţile noastre.
Aşa este Soarele-Hristos şi pe meleagurile noastre, cum este şi pe meleagurile frăţiilor voastre. Aceste învăţături sănătoase, aceste învăţături pline de putere le propovăduim şi pe meleagurile noastre şi peste tot unde Dumnezeu ne trimite să ducem Cuvântul Său.
Ne rugăm din toată inima şi plecăm fericiţi la casele noastre că am avut prilejul minunat de a ne bucura în noaptea trecută şi în ziua aceasta. Dar iată că soseşte ceasul ca din nou să ne despărţim. Dar cât vom trăi, vom stărui cu aceeaşi hotărâre sfântă să ducem lupta cea bună a credinţei alături de fraţii noştri.
Aceasta este hotărârea noastră şi lupta pe care dorim să o ducem până la sfârşit. Să nu ne lase Dumnezeu să dăm înapoi niciodată. Şi să nu ne lase Dumnezeu să stăm pe loc. Când o lume întreagă piere în moarte şi în necunoştinţă de Hristos, cum poţi să stai cu mâinile încrucişate?
Noi rugăm pe Dumnezeu ca să îi binecuvânteze pe tinerii noştri miri, să binecuvânteze părinţii care i-au crescut credincioşi, să le dea mângâiere şi să-i sprijinească şi în viitor. Că dacă tinerii vor fi sprijiniţi de rugăciunile părinţilor lor, ei vor fi şi în viitor ajutaţi şi va ajunge căminul lor să fie fericit, spre bucuria părinţilor lor.
Iar fraţii lucrători de aici din Timişoara sunt rugaţi din toată inima să caute în continuare, cu multă grijă, de aceşti copii ai noştri şi ai voştri. Cercetaţi-le mereu familiile. Sfătuiţi-i mereu şi să-i aveţi în adunare în mijlocul vostru. Apropiaţi-vă cu dragoste de ei şi daţi-le învăţăturile sănătoase, căci ei au nevoie de creştere. Şi creşterea aceasta trebuie să le-o daţi voi prin Cuvântul lui Dumnezeu. Gândiţi-vă că şi ei au făcut un legământ cu Dumnezeu, şi dacă se vor pierde veţi răspunde în faţa Domnului. Dacă vor avea şi greşeli în viaţa lor, nu trebuie criticaţi, ci trebuie ajutaţi cu dragostea lui Dumnezeu. Un om, când nu merge pe picioare, fiind bolnav, nu are ajutor în sine. Aşa-i că nu se mai slujeşte de picioare? Să nu aşteptăm ca tinerii noştri să cadă, să nu mai umble pe picioare. Să întărim picioarele lor slăbănogite. Să-i ajutăm pe ei să stea pe picioarele lor şi să poată creşte. Când nu vin la adunare, cercetaţi-i acasă şi ajutaţi-i cu dragoste, să nu lipsească din mijlocul fraţilor şi al adunării.
N-am dori să mai auzim ceea ce am mai auzit, că sunt mulţi tineri căsătoriţi care nu mai sunt căutaţi de fraţii lucrători. Dacă am luptat atâta timp să câştigăm suflete pentru Domnul, acum, după ce au făcut pasul căsătoriei, să nu-i lăsăm să se piardă. Ci, cu atât mai mult, cu dragoste, să-i căutaţi şi să-i ţineţi lângă Hristos şi lângă fraţii voştri.
Dumnezeu să ne binecuvânteze şi să ne sfinţească, fraţilor dragi, şi să-i binecuvânteze pe tinerii miri, ca să pună în practică învăţăturile pe care le-au primit de la părinţii şi de la fraţii lor mai mari. Amin.
Slăvit să fie Domnul!