Traian Dorzmormant_dorz

    Cei ce-odihnesc în Domnul, nici unii, n-au murit,
    ci dorm frumos ca după o muncă fericită,
    pe chipul lor cel veşnic e-un zâmbet strălucit
    lăsat de datoria cu dragoste-mplinită
    – cei care mor în Domnul au chipul strălucit.

    Priviţi acum, când drumul la capăt le-a ajuns,
    cât de măreţ e cerul în care ei intrară,
    în sfintele lor umbre ce soare-a fost ascuns
    şi cât de sfinte urme prin lume ei lăsară
    – cei care mor în Domnul în soare s-au ascuns.

    … Nu-ţi pese de viaţă, ostaş al lui Hristos,
    o clipă nu sta-n cumpăt a ţi-o jertfi iubirii,
    nu-i mausoleu pe lume slăvit şi glorios
    cât cel în care-Şi nalţă Iisus Hristos martirii!
    – cei care mor în Domnul au cerul glorios.

    Nu-ţi pară rău de moarte, viteaz al lui Iisus,
    căci moartea-i o clipită, dar slava-i nemurire,
    nu înaintea morţii, ci după ea ţi-a spus
    Hristos că te aşteaptă a Slavei răsplătire
    – cei care mor în Domnul au slava lui Iisus.

    Cei care mor în Domnul – şi pentru El – sunt vii,
    mai vii ca toţi eroii oricăror alte sfere,
    ei strălucesc pe-ntinsul întregii Veşnicii
    cu slava-n care-i nalţă Întâia Înviere…
    – cei care mor în Domnul în El sunt veşnic vii!

Traian Dorz

eroul_necunoscut

    Să nu-i uitaţi pe-aceia care-au luptat frumos
    şi-au pătimit ţinându-şi cuvântul credincios.
    Ci şi mai mult, când vremea cu ani înalţi i-a nins,
    să le cinstiţi viaţa cu-ntregul ei cuprins.

    Să-i preţuiţi pe-aceia prin care Dumnezeu
    v-a dăruit lumina şi v-a hrănit mereu.
    Ci cu lopeţi de aur mormântul le-ngrijiţi,
    udaţi cu lacrimi crinii ce-acolo-i răsădiţi!

    Şi vă urmaţi eroii, mereu îmbogăţind
    cu noi vieţi lumina în care se cuprind.
    Căci celor morţi eroic în veci le datorăm
    cuvântul şi credinţa pe care le urmăm.

Sfântul Nicolae Velimirovici

inaltarea_domnului…Înălţarea Domnului de la pământ la cer este la fel de neaşteptată pentru oameni ca şi pogorârea Lui din cer pe pământ şi naşterea Lui în trup care s-a săvârşit spre a Se întoarce la îngeri. Care întâmplare din viaţa Sa nu reprezintă ceva fără de asemănare şi neaşteptat de neasemuit pentru lume?

Aşa cum îngerii urmăreau cu uimire cum Dumnezeu, la prima zidire, a despărţit lumina de întuneric şi apa de uscat, cum El a aşezat stelele pe tăria cerului, şi cum a făcut plantele şi animalele din ţărână şi la urmă a făcut omul, dându-i suflet viu, tot aşa fiecare dintre noi trebuie să privim cu uimire faptele vieţii Mântuitorului, începând cu minunata Bunavestire a Preasfintei Fecioare de către Arhanghelul Gavriil în Nazaret, şi până la capăt, cu scopul Înălţării Sale minunate pe Muntele Măslinilor.

La prima vedere, totul este neaşteptat, dar, când se fac conştienţi de planul pentru rânduirea mântuirii noastre, toţi oamenii cu judecată trebuie să strige de bucurie şi să aducă slavă puterii lui Dumnezeu, înţelepciunii Sale şi iubirii Sale pentru oameni.

Nu poţi desprinde nici măcar o singură întâmplare mare din viaţa lui Hristos fără să strice întregul, aşa cum nu poţi tăia braţul sau piciorul omului fără să-l mutilezi, sau să muţi luna de pe bolta cerească sau să distrugi o parte a miriadelor de stele, fără să aduci stricăciune rânduielii şi frumuseţii cerurilor.

Aşa că nu te gândi să spui: „Nu era necesar ca Domnul să Se înalţe la cer!“ Când unii dintre iudei au fost siliţi să recunoască adevărul şi să strige: „Toate le-a făcut bine!“ (Marcu 7, 37), cum putem noi, care suntem botezaţi în numele Lui, să nu credem că tot ceea ce a făcut El, a făcut bine: plănuind şi rânduind cu mare înţelepciune.
| Continuare »

Traian Dorz

lacramioareDarul care mi L-aţi dat
inimii L-am-credinţat
şi de viaţă L-am legat,
Psalmii leagăn I-am făcut
şi iubirea, aşternut,
şi durerea, dulce scut,
din tăcere, cuib de miere,
căci mi-e singura avere
peste moarte şi-nviere…
L-am scăldat cu drag în voi,
I-am pus viersuri – perne moi,
I-am pus rugăciunea blând
candelă de veghe stând,

I-am pus dragostea dintâi
candelă la căpătâi
şi L-am binecuvântat
cu sărutul împătrat,
în Numele Tatălui,
şi-n Numele Fiului,
şi-n Numele Duhului,
şi în al Aminului
– căci mi-e drag ca nimănui…

Şi-n al dragostei potop
tot mai mult vreau să-L îngrop,
şi-n al vostru vis divin
tot mai dulce vreau să-L ţin,
să-L alint şi să-L dezmierd,
pururea să nu-L mai pierd,
căci mi-e Harfă şi mi-e Steag,
mi-e Condei şi mi-e Toiag
şi mi-e Frate de pribeag,
şi mi-e Dragul cel mai drag…
Lăcrimele, lăcrimioare,
dulci ca razele de soare,
reci ca razele de lună
– mult am mers noi împreună…

Mult am mers noi împreună,
şi pe nor, şi pe furtună,
şi pe zi de vreme bună,
şi pe noapte fără lună,
şi pe zi de sărbătoare,
şi pe zile lucrătoare,
şi pe cald, şi pe răcoare,
surioare, lăcrimioare…

* * *

Voi mi-aţi dat un dar ceresc,
Harul Celui ce-L iubesc,
bucuria că-L simţesc
Prietenul Dumnezeiesc
– dulce Soţ nedespărţit
şi Mântuitor Slăvit,
şi Drag Mire Fericit
pe tot raiul nesfârşit.

Tăchiţă GHEORGHIŢĂ – Iveşti, Galaţi

„Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face slobozi“ (Ioan 8, 32)TrinitaRUBLIOV

Harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos. Chiar El, cu gura Lui sfântă, a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa“. Calea este învăţătura; adevărul este înţelegerea dreaptă a acestei învăţături; iar înţelegerea justă a învăţăturii dă naştere unei vieţi adevărate trăită cu Hristos şi pentru El. Viaţa aceasta era la Tatăl. Noi am văzut-o şi am pipăit-o cu mâinile noastre. Iar acum v-o vestim şi vouă, ca să aveţi părtăşie cu noi şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Iisus Hristos, (I Ioan 1, 3). Deci şi în noi – cei care am primit viaţa prin credinţa în Cuvântul Sfânt şi Duhul Sfânt, Care este Dătătorul de viaţă – viaţa aceasta trebuie să atingă statura plinătăţii de om în Hristos. Să nu mai fim copii, plutind încolo şi încoace, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire, ci credincioşi adevărului, în dragoste, ca să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel Care este Capul Hristos (Efeseni 4, 14-15).
| Continuare »