AnNou4

Dumnezeul meu cel puternic, Părintele meu cel ceresc! Azi începe iarăşi un an nou şi poate ultimul din viaţa mea. O, Dumnezeul meu, fă Tu ca acest an să fie pentru mine plin de binecuvântarea şi de pacea Ta. Dă-mi o inimă nouă. Duh nou şi curat zideşte întru cele dinăuntru ale mele, ca să pot trăi o viaţă cu Tine. Duhul Tău cel Sfânt să fie întărirea mea şi ajutorul meu; Cuvântul Tău să fie lumina mea, calea mea, desfătarea mea.
Fă, o, Doamne, ca să trăiesc şi acest an cu Tine, pentru Tine şi numai după sfântă voia Ta. Să intru în el cu Tine şi să ies din el – dacă va fi voia Ta – tot cu Tine.
Atunci viaţa îmi va fi o plăcere şi moartea bucurie; iar sufletul meu Îţi va fi pe veci o harpă sfântă, care va cânta de-a pururi mărirea Ta. Amin.

(Traian Dorz)

La hotar de an trecut, sufletul opreşte,
peste drumul petrecut înapoi priveşte:
câte taine, câte stări fericit trăite,
câte binecuvântări zilnic înnoite!

Câte lacrimi şi căinţi urmelor lăsate,
câte jertfe şi dorinţi dragostei curate!
Ce-nălţări şi ce căderi ne-au uimit privirea,
ce comori şi ce dureri poartă amintirea!…

Am lăsat pe drum de jar sânge şi izvoare,
mărturii de crez şi har Oastei viitoare;
am lăsat prin nopţi de chin soare şi morminte,
urme celor care vin pentru veci nainte.

Dumnezeule Slăvit, – inima se-nchină –
fă din tot ce Ţi-am jertfit cale de lumină!
Fă-Ţi Lucrarea Ta de har Oaste nesfârşită,
de la ultimul hotar s-o privim slăvită!

Traian Dorz

Ioan Marini

Fiţi gata, zice Domnul… Eşti tu gata, suflete? Pocăieşte-te şi întoarce-te la Dumnezeu. Hotărăşte-te pentru Mântuitorul. Ieşi din tabără (familia lumii) şi intră în Familia Domnului, ca să te pregăteşti şi să fii gata oricând pentru El.

Orice om ştie că nu veşniceşte aici, în această lume ci, aşa cum au plecat toţi, orice om va trebui să plece. Necazul cel mare este, însă, că prea puţin ne gând la aceasta. Îngrămădiţi în trebuiri, afaceri, plăceri, deşertăciuni şi păcate, nu ne mai gândim la marea taină ce stăruie zi de zi şi ceas de ceas în calea vieţii noastre ca un mare semn de întrebare: Unde? Când?
Iar acest neliniştitor semn stă tocmai în locul pe care oamenii nu-l iubesc deloc: în poarta cimitirului. Dar stă acolo spre binele nostru, fiindcă numai când vom dezlega taina legată de el putem să fim liniştiţi şi fericiţi. A-ţi întoarce gândul şi privirea de la ceea ce nu vom putea ocoli, de la moartea cu care mai curând sau mai târziu va trebui să ne întâlnim este o mare neghiobie. Vrei nu vrei, trebuie să mori, ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce. Şi la sfârşit trebuie să dai faţă cu Judecătorul, pentru a da seama de toată viaţa şi faptele tale.
Se spune că struţul, când e urmărit şi vede că nu mai are nici o scăpare, îşi înfige capul în nisip şi stă liniştit. Tocmai când el se crede în siguranţă, îl paşte, sărmanul, moartea. Aşa şi noi: stând nepăsători faţă de lucrurile mântuirii sufleteşti, înseamnă să trăim în nebunia liniştită că suntem în siguranţă când, de fapt, ne găsim în primejdia cea mai mare. | Continuare »

Traian Dorz, din vol. Osana, Osana

A fost odată-un Copilaş
născut într-o livadă,
în grajd, afară din oraş…
Şi-atât era de drăgălaş,
că mii şi mii de îngeraşi
s-au coborât să-L vadă.

În noaptea-n care S-a născut,
s-a-nfiorat pământul;
cu cântec Cerul s-a umplut
şi crai din loc necunoscut,
îngenunchind când L-au văzut,
I-au sărutat veşmântul.

Apoi trecut-au rând pe rând,
ca ceasurile, anii…
creştea Copilul cel plăpând
Curat,
Frumos,
Cuminte,
Blând…
dar Îi creşteau cu negru gând
şi Iuda, şi duşmanii… | Continuare »

de Vlad Gheorghiu

Colinda strabunaAş dori să fac o mărturisire şi un apel totodată către toţi tinerii, şi mai ales către tinerii ostaşi, faţă de care inima mea s-a alipit în mod deosebit.
Încă din copilărie, am tras multe învă­ţături frumoase despre ceea ce înseamnă specificul frumos şi curat al acestei minunate Lucrări de care m-am legat pentru totdeauna tocmai pentru că nu e de natură omenească.
Dar iată că acum ceea ce trăim noi nu seamănă cu ceea ce am înţeles eu că trebuie să facem, ca tineri ostaşi. Puţini mai sunt cei cu care să poţi discuta în duhul pe care l-am înţeles eu de la părinţii mei. Tot mai multe preocupări duhov­niceşti capătă substrat material, şi tot mai multe acţiuni specifice Oastei, care au avut odată un alt statut, acum prind iz de interes pământesc.
Eu am înţeles că trebuie să mă încred totdeauna în mâna lui Dumnezeu şi la bine, şi la greu. E drept că nevoile de astăzi sunt mul­te, dar cred că niciodată n-au fost nevoi mai puţine. Nu sunt mulţi ani de când ostaşii făceau multă bine­fa­cere deşi erau foarte săraci. Eu n-am văzut astăzi nici un tânăr ostaş desculţ sau cu hainele peticite. Cât de cât, fiecare are un anume nivel de trai. Şi totuşi nimeni nu se mulţu­meşte cu ceea ce i-a rânduit Dumne­zeu, dar să mai şi dea din ceea ce are sau chiar din ceea ce nu are.
Spune Psalmistul: N-am văzut pe credincioşii Lui cerşind pâine. | Continuare »

Spre Răsărit, departe de Iudeea, era o ţară care se numea Ţara Răsăritului, la poalele munţilor cu acelaşi nume. În această ţară locuiau, din vechime, fiii lui Avraam pe care i-a avut la bătrâneţe cu soţia sa Chetura. La moartea lui, Avraam i-a chemat pe aceşti fii ai săi şi, binecuvântându-i, i-a îndepărtat de lângă Isaac, fiul lui şi al Sarei. Iar ei s-au aşezat în această ţară (Fac 25, 6), devenind un popor foarte înţelept (I Regi 4, 30) şi foarte credincios (Traian Dorz, Judecata unui împărat credincios). Doar Solomon i-a întrecut în înţelepciune (I Regi 4, 30). Această sete de cunoaştere a moştenit-o poporul din Răsărit de la strămoşul lui, Avraam, care şi el căuta mereu, privind cerul înstelat, să afle adevărul cu privire la Acela despre Care simţea şi credea cu putere că este dincolo de stele. Moştenirea aceasta i-a făcut pe fiii Răsăritului să nu înceteze a cerceta atent tot ce se întâmpla deosebit în jurul lor.

Nasterea-4
Dar în curgerea vremii, această moştenire a rămas doar într-o rămăşiţă – magii – care, în statornica lor dorinţă de căutare, au primit în dar semnul de cunoaştere a ceea ce căuta Avraam. Doar lor li s-a arătat steaua deosebită şi numai ei au cunoscut ceea ce arăta ea, după cum spune şi troparul: „Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei. Că întru dânsa, cei ce slujeau stelelor de la Stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui Dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de Sus…”

Credinţa puternică în semnul primit i-a făcut pe magi să nu se clatine în drumul căutării lor nici datorită vicleniilor şi cruzimii lui Irod, nici datorită „cunoaşterii” profeţiilor despre Prunc a mai-marilor vremii aceleia, nici datorită tulburărilor Ierusalimului, nici din cauza recensământul străinilor din veacul acela, ci au crezut cu statornicie că semnul dat lor este sacru.
Ajunşi cu această încredinţare în faţa Pruncului şi a Maicii Lui, au trăit în fiinţa lor strălucita transfigurare a recunoaşterii în Pruncul de curând născut pe Pruncul mântuirii lor. | Continuare »

Tinu Dor Nastere-desen

Şi din nou cobori, Iisuse,
iar în lumea de păcate,
să dai linişte şi pace
sufletelor zbuciumate.

Să dai sfântă mângâiere
celora ce plâng în jale
şi aşteaptă pogorârea
binecuvântării Tale.

Să colinzi pe la sărmane
şi pierdutele bordeie,
să le duci, în noaptea rece,
a nădejdilor scânteie.

…Dar la Tine lângă iesle
numai îngerii coboară,
căci păstorii dorm! – iar magii
nu vin ca odinioară!…

Ceilalţi, pierduţi pe drumul
spre prăpastia pierzării,
nici nu Te cunosc, Iisuse,
de demult Te-au dat uitării! | Continuare »

DSC09361

Conferinţa de presă din 14 decembrie 2009

şi

MOTIVAŢIA DEMONTĂRII OBIECTULUI NUMIT „HANUKIA”

Reprezentanţii creştinilor ortodocşi din Republica Moldova au respins cu fermitate acuzaţiile comunităţii iudaice şi a mass-mediea liberale şi comuniste privind caracterul antisemit al acţiunii de mărturisire a credinţei din 13 decembrie 2009 venind în acelaşi timp cu o declaraţie lămuritoare .

În acelaşi context, s-a menţionat faptul că primăria Chişinăului trebuia să prevadă o asemenea situaţie în momentul când a acordat unei minorităţi infime (0,1% din populaţie) autorizaţie la instalarea unui simbol religios sfidător majorităţii.

„Reprezentanţii Primăriei au practică şi cunosc cazuri când minorităţilor religioase li s-au interzis anumite acţiuni publice pentru a evita dezordini în masă”, a spus reprezentanta grupului creştin de iniţiativă. „Luând în consideraţie cele menţionate, vom ataca primăria municipiului Chişinău în instanţă de judecată pe motiv că nu a prevăzut şi nu a interzis instalarea unor astfel de obiecte în centrul Capitalei”, a mai declarat ea.

Tot aici s-a atras atenţie şi asupra faptului că învinuirile de profanare a monumentelor sau vandalism sunt nefondate din punct de vedere juridic, obiectul fiind demontat şi apoi transportat cu grijă la monumentul Sf. Ştefan cel Mare cu scopul de a curma prezenţa unui simbol anticreştin în centrul Capitalei moldoveneşti. În nici un caz nu pentru profanarea lui sau lezarea sentimentelor membrilor comunităţii iudaice.

Declaraţiile iudeilor cum că acţiunea ar fi fost plănuită din timp au fost prezentate ca fiind neconforme cu realitatea, dat fiind faptul că hotărârea de a merge şi a instala Sf. Cruce pe locul menorah-ului iudaic a fost luată soborniceşte de către enoriaşi şi preoţi abia la sfârşitul Sf. Liturghii de Duminică, 13 decembrie.

Vezi video de la conferinţă (integral)

| Continuare »

Traian Dorz, din «Cărarea tinereţii curate»Daniel

Dacă orice lucru îşi are vremea sa (Ecles.3,1-8), după cum scrie Sfântul Cuvânt al Domnului, atunci, desigur că în viaţa omului şi a omenirii nenorocirile îşi au şi ele nu numai vremea, dar şi rostul lor.

Când vine vremea şi este nevoie de lucrarea lor, trebuie să vină şi ele.
Când trece vremea lor, când şi-au făcut lucrarea pe care trebuie s-o facă, atunci trec şi ele.
Semănatul îşi are vremea lui şi rostul lui. Căci dacă nu l-ar avea, n-ar fi secerişul şi n-ar mai fi rodulSecerişul îşi are vremea lui şi rostul lui, căci dacă nu l-ar avea, n-ar fi nici pâinea şi nici viaţa.
Toate sunt strâns legate una de alta şi una prin alta, în aşa fel încât fără cel dintâi, n-ar fi nici cel de pe urmă. Când vine un lucru, nici un altul nu ar putea să-1 înlocuiască spre a-i face lucrarea lui aşa cum o face acel lucru. La Dumnezeu, Atotpătrunzătoarea Înţelepciune a rânduit totul cu o desăvârşită ordine.

Când trebuie să vină vremea şi lucrarea nenorocirii în viaţa omului sau a unui popor sau a unei generaţii, nimeni nu o mai poate împiedica, nici ocoli.
Ea vine ca urmare a unui şir de ani şi de fapte, a căror curăţire, îndreptare, răsplată sau limpezire numai ea o poate face.
Atunci înţeleptul şi nevinovatul şi curajosul, trebuie să răzbească înainte cu încrâncenare, neabătut de la drumul cel bun, prin rugăciune, prin răbdare, printr-o puternică încleştare de Hristos. Ca în ceasul cumplitelor furtuni şi uragane dezlănţuite.

Daniel – şi cei trei tovarăşi ai lui, Anania, Azaria şi Mişael – erau patru tineri credincioşi peste care a venit nenorocirea înfrângerii şi robiei poporului lor (Dan.1, 6).
Dar cine este credincios adevărat acasă la el, acela este şi mai credincios când ajunge departe de casa lui.

Şi cine s-a alipit de Hristos când i-a fost bine, acela se alipeşte şi mai mult de EI atunci când ajunge la greu. Aşa a fost cu Daniel şi cu ceilalţi trei credincioşi. Din multa credinţă şi sfinţenie în care trăiau în familiile lor, ei au ajuns la şi mai multă, acolo departe, duşi în sur­ghiunul lor. În surghiunul lor… | Continuare »

Climategate

de Dragos Paul Aligica / sursa HotNews.ro

Suntem bombardati de mass-media cu informatii mai mult sau mai putin relevante legate de ‘marele summit’ de la Copenhaga. Ceea ce nu aflam din nenumaratele reportaje de la fata locului este ca in paralel si in spatele reflectoarelor mediatice fierbe un scandal ce va marca lumea stiintifica si viata publica pentru decenii. Sa vedem pe scurt si la un nivel strict descriptiv despre ce este vorba. Prinsi cu alegerile si alte incidente tangente, nu am putut sa stam conectati la evenimente. Si este pacat, pentru ca merita.

Un hacker misterios

Povestea incepe la Centrul de Cercetari Climatice (CRU) al Universitatii East Anglia. Luna trecuta, un haker misterios a patruns in sistemul universitatii si a descarcat o cantitate imensa (aproximativ derularea a 10 ani) de emailuri si documente. La scurt timp, ele au fost postate pe un server din Rusia.

Din acel moment, lucrurile au explodat. Ca sa intelegem mai bine semnificatia incidentului, sa spunem doua lucruri:

| Continuare »

SCDScripturile spun că lumea cea cerească răsună neîncetat de cântările cetelor îngereşti… Pământul împreună cu cerul ar trebui să laude neîncetat pe Domnul şi să-I cânte Lui (Ps 65, 1). Cântările noastre ar trebui să se împreune neîncetat cu cântările cerului. Îndemnul psalmistului David: Cântaţi Dumnezeului nostru, cântaţi! – ar trebui să fie veşnic pe buzele noastre. De şapte ori în zi ar trebui „să cântăm Domnului, căci cu mărire S-a preamărit” (Exod 15, 21).

Aşa erau creştinii cei dintâi. Ei petreceau în cântări duhovniceşti, ascultând porunca Apostolului Pavel: „Nu beţi vin, întru care este desfrânare, ci vă umpleţi de Duh Sfânt, vorbind între voi în psalmi, lăudări şi cântări duhovniceşti!” (Ef 5, 18-19). „Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inimile voastre!” (Col 3, 16).

Cântarea religioasă nu trebuie să fie numai o datorie a noastră, ci trebuie să fie mai ales o lipsă, o plăcere a sufletului nostru, întocmai ca rugăciunea. Un om duhovnicesc simte lipsa cântărilor duhovniceşti. Un om „plin de Duhul Sfânt” simte nevoia să-şi descarce acest prisos sufletesc şi prin cântare.  Cântarea pusă în slujba Domnului şi în slujba mântuirii sufletului este o mare putere pe care trebuie să o folosim pe tot locul. (Preot Iosif Trifa)

Să cântăm Domnului – CD1

cop-scd-01

| Continuare »

Sf-Filofteia-1

În calendarul sfinţeniei creştine, la 7 decembrie, este pomenită Sfânta Muceniţă Filofteia, ale cărei moaşte se găsesc de şapte veacuri la Curtea de Argeş. După anumite ştiri privitoare la viaţa ei, aflăm că s-a născut pe la începutul veacului al XIII-lea în oraşul Târnovo, care pe atunci era capitala „imperiului romano-bulgar“ întemeiat şi condus o vreme de fraţii Petru şi Asan, români de neam. I s-a dat din botez numele Filofteia, care în greceşte înseamnă „iubitoarea de Dumnezeu“, lucru pe care îl va dovedi cu fapta în cursul scurtei sale vieţi pământeşti. Se spune că şi mama viitoarei sfinte era româncă de neam din sudul Dunării şi o femeie foarte evlavioasă. De la ea a deprins prunca Filofteia dragostea de Dumnezeu şi de aproapele, faptele de milostenie, rugăciunile şi postul şi alte virtuţi care trebuie să împodobească sufletul unui adevărat creştin. Fiind copilă încă, Dumnezeu a chemat la Sine pe vrednica sa mamă, rămânând astfel orfană. Cu încredere în Dumnezeu, a rămas în casa părintească, respectând toate cele ce învăţase de la mama ei, trăind mai mult pentru Hristos şi pentru cei aflaţi în suferinţă.

Dar după o vreme, tatăl ei s-a recăsătorit, luându-şi o femeie cu o viaţă cu totul diferită de cea a primei sale soţii. Era firesc atunci ca aceasta femeie să n-o iubească pe Filofteia, obisnuită cu rugăciunea, cu postul şi cu mila faţă de aproapele. Drept aceea, s-a pornit cu multă ură împotriva acesteia, mai ales când se ducea la biserică sau când se ruga şi făcea fapte de milostenie. În acelaşi timp, căuta să întărâte şi pe tatăl blândei copile împotriva ei. Dar toate vorbele de ocară, bătăile şi muncile la care o punea tatăl şi mai ales mama ei vitregă, n-au putut s-o abată de la virtuţile care îi împodobeau sufetul, mai ales de la faptele milosteniei. În inima ei se întipăriseră cuvintele Mântuitorului: „Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui“ (Matei 5, 7), dar mai ales cuvintele pe care le va spune El la dreapta judecată: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu şi moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc, însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau, străin am fost şi M-aţi primit, gol am fost şi M-aţi îmbrăcat, bolnav am fost şi M-aţi cercetat, în temniţă am fost şi aţi venit la Mine“ (Matei 25, 34-36). | Continuare »

Povestiri în lectura autorului, cuprinse în volumul «Leagănul de aur» de Traian Dorz, cântări şi poezii

“… Dragostea noastră pentru Domnul nostru Iisus Hristos, trebuie să o dovedim cu fapta, căci aşa au făcut toţi Sfinţii Părinţi şi credincioşii adevăraţi, dintre care mulţi au fost copii şi tineri…”

“…Toate semnele timpurilor pe care le-a spus El că se vor arăta la apropierea venirii Lui se văd mereu în lume. Astfel că venirea Lui ar putea fi chiar îndată.
Dar oare la câţi dintre noi ne strălucesc ochii de bucuria venirii Lui şi câţi suspinăm de dragoste pentru întârzierea Sa?
Câţi ne grăbim să ieşim în întâmpinarea Lui cu inimile pline de smerenie şi iubire binefăcătoare?
Câte inimi ard de dorul aşteptării Sale?
Câte candele aprinse Îl aşteaptă gata şi câte fecioare veghează aşteptând pregătite sosirea Mirelui Ceresc?…”

Leagănul de aur – CD1

Leagan-1-A

| Continuare »