Traian DORZ

Mai bine-am vrut să stau flămând, Iisus, cu pietrele-n pustie,
decât să iau o pâine – când ispititorul Tău mi-o-mbie.

Mai bine-am vrut să fiu călcat de toţi netrebnicii-n picioare,
decât un scaun vinovat cu-a fărdelegii înălţare.

Mai bine-am vrut să merg pândit şi-ameninţat pe-orice cale,
ca slobod larg – şi-mbogăţit din preţul lepădării Tale.

Mai bine-am vrut să rabd sărac în biete zdrenţe-mprumutate,
decât netrebnic să mă-mbrac cu haine necinstit purtate.

Mai bine-am vrut să stau smerit cu cel de jos, în rugăciune,
decât cu cel nelegiuit la desfătările-i nebune.

Şi-acum, mai bine vreau să mor la uşa Ta înfometată,
decât să mă înfrupt uşor la masa lumii, blestemată!

Sfântul Teofan Zăvorâtul

Acum e proslăvită Sfânta Maria Egipteanca, dintre marile păcătoase o mare dreaptă.
Aşadar, bucuraţi-vă, păcătoşilor! Vă e deschisă nu numai uşa pocăinţei, ci şi cămara slavei! Uitaţi-vă ce era Maria şi ce a ajuns, şi însufleţiţi-vă spre a alerga cu bărbăţie pe calea ei.
Domnul a chemat-o, ea s-a sculat şi a mers – şi mergând, nu s-a mai întors să privească înapoi. Şi pe noi toţi ne cheamă acum Domnul – şi cine n-a răspuns la această milostivă chemare a Lui? Aproape toţi s-au pregătit pentru primirea sfintelor Taine, s-au spovedit şi s-au împărtăşit, adică au răspuns chemării şi s-au sculat. Deci, să mergem acum neabătut şi pe calea pe care a mers Maria, ca să ajungem şi acolo unde a ajuns ea în cele din urmă.

Sfânta Maria, pocăindu-se, a lăsat tot şi, trecând Iordanul, petrecând acolo în pustie vieţuire cumplit de aspră, s-a curăţit de patimi şi s-a mântuit. Iată pilda! Pregătiţi-vă să-i urmaţi.
Poate că nimeni dintre noi nu a făgăduit să facă chiar la fel; dar toţi suntem datori să facem tocmai la fel, dacă este să ţinem seama nu de înfăţişarea dinafară a faptelor sfintei, ci de duhul şi de puterea lor.
Depărtându-se în pustie, sfânta Maria s-a rupt de înşelările lumii şi prin aceasta a înlăturat toate ispitele din partea lor. După aceasta, păcatul putea să o atragă doar prin trup. Dar nici trupul n-avea odihnă în pustie. Postul, culcarea pe jos, arşita şi gerul îl istoveau. Şi iată două mijloace puternice prin care sfânta a ţinut piept în luptă şi a învins păcatul: depărtarea de lume şi istovirea trupului. | Continuare »

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
din Meditaţii la Apostolul din Duminica a V-a  Postului Mare (a Cuv. Maria Egipteanca)

“…şi a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul prea sfânt, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu Însuşi Sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică.” (Evrei 9, 12)

Să rămânem mai departe la acest adevăr nespus mai însemnat şi mai cutremurător decât oricare altele şi decât toate la un loc. Pentru că nici un fapt din toată istoria mântuirii lui Dumnezeu, din toată lucrarea dragostei Lui pentru răscumpărarea Creaţiei şi a creaturilor Sale nu este atât de profund, de cutremurător, de măreţ şi de însemnat ca acesta.

Dragostea milostivă este în stare să-şi dea banul său, ori pâinea sa, ori haina, ori adăpostul, ori scaunul său pentru cel care este lipsit de acestea. Dar adesea ea nu poate da mai mult.
Dragostea împăciuitoare îşi dă dreptul său, ori folosul său, ori moştenirea, ori întâietatea, ori numele său pentru cel care le pretinde pe acestea. Dar nici aceasta, adesea, nu poate da mai mult.
Dragostea ostenitoare îşi dă odihna sa, oboseala sa, vegherile sale, munca şi plata sa pentru cel care s-ar pierde fără acestea. Dar şi aceasta, de cele mai multe ori, rămâne numai la atât, fiindcă mai mult decât pe acestea ea nu poate da nimănui.

Numai dragostea jertfitoare poate să dea atât de mult cât se cere pentru cel care are cea mai mare nevoie dintre toate nevoile care pot fi, adică nevoie de iertarea păcatelor. Fără de care nu este în vecii vecilor şi nici nu va mai putea fi niciodată, nicăieri, mântuirea nici unui suflet. Fiindcă dragostea aceasta singură este în stare să-şi dea mai mult decât sudoarea sa, decât lacrimile sale, decât averea sa. | Continuare »

Traian DORZ

Eu n-am drept să nu sufăr, dacă-s al Tău trimis,
nu pot decât cu jertfa s-arăt un drum deschis,
nu pot decât cu lacrimi s-arăt un cer senin
la toţi acei cu care la Tine-ai vrut să vin…

Viaţa mea-i legată de-acei din jurul meu,
eu nu pot fără dânşii să merg spre Dumnezeu,
nici scumpa mântuire eu n-am s-o văd în veac
de nu caut mântuirea şi-a lor, prin tot ce fac.

Tot dreptul meu în lume-i să sufăr şi iubesc,
alt drept pe lumea asta eu n-am drept să doresc,
acesta-i dreptul care Ţi-ai vrut şi Tu, Iisus,
– şi cum să fie robul, ca Domnul său, mai sus? | Continuare »

Datorită faptului că pe site-ul comorinemuritoare.ro am publicat anunţul despre filmul documentar „Un poet creştin: Traian Dorz”, din cadrul emisiunii „Memorialul durerii”, în urma vizionării filmului, suntem obligaţi să facem următoarele precizări:
Am postat acest anunţ în speranţa că, după 22 de ani de la căderea comunismului, un organ mass-media naţional, aşa cum este TVR Cultural, recunoaşte marea valoare spirituală şi literară pe care a avut-o fratele Traian Dorz – acest om care şi-a sacrificat existenţa sa pe pământ pentru mântuirea poporul român din care s-a născut – valoare care până la această dată nu i-a fost cunoscută de către cei mici, nici recunoscută de către cei mari.

Este adevărat că filmul conţine şi aprecieri obiective referitoare la acest stegar al Oastei Domnului care a fost Traian Dorz. Ne exprimăm însă regretul şi dezamăgirea, fiindcă aşteptările ne-au fost înşelate cel puţin pentru următoarele motive:

În primul rând, documentarul, prin titlul său, anunţă evocarea personalităţii poetului Traian Dorz; dar am observat contrariaţi că, în cadrul materialului prezentat, se fac repetate referiri la Richard Wurmbrand. Astfel se dezvăluie clar, pe de o parte, o intenţie ce caută şi pe această cale impunerea acestui pastor protestant ca un simbol, ca un nume de referinţă în conştiinţa întregii creştinătăţi româneşti. Iar pe de altă parte, o dorinţă de reabilitare a acestui străin în faţa celor din Oastea Domnului, care au despre el imaginea descrisă de fratele Traian Dorz când pastorul protestant, în mod viclean, a căutat să transforme Oastea Domnului într-o fracţiune protestantă a Bisericii Ortodoxe. Aceasta se întâmpla în octombrie 1958, moment în care poetul Traian Dorz a rupt definitiv orice legătură cu Wurmbrand. (Traian Dorz, Istoria unei jertfe, vol. 3, pag. 306)

Apoi, la fel de revoltătoare în film sunt concluziile new-age-iste ale „evanghelistului” Ioan Panican, care îi asociază pe Părintele Iosif Trifa, pe fraţii Ioan Marini şi Traian Dorz cu protestanţi şi neoprotestanţi de profilul lui R. Wurmbrand, N. Moldoveanu şi C. Tudose… afirmând despre ei şi despre alţii că doar „formal au aparţinut unei confesiuni, unei Biserici, dar… slujesc deopotrivă tuturor creştinilor, în Biserici şi confesiuni diferite”. Iar referitor la Traian Dorz, nu se sfieşte să afirme că „a aparţinut şi aparţine deopotrivă tuturor Bisericilor şi confesiunilor creştine”, ca şi cum, dacă o parte dintre lucrările sale sunt folosite de unii membri ai altor confesiuni, Traian Dorz şi-ar fi negat apartenenţa sa la Biserica Ortodoxă şi la Oastea Domnului.

De fapt, imaginea pe care, în final, acest film o lasă este aceasta: a unui Traian Dorz universalist, al tuturor şi al nimănui. Dacă fratele Traian n-ar fi ţinut să fie recunoscut ca membru doar al Oastei Domnului, ci al oricărei alte confesiuni, care, în timpul prigoanei comuniste, şi-a avut activitatea protejată în dosul unei autorizaţii, atunci el n-ar mai fi suferit şaptesprezece ani de închisoare. Şi atunci acest documentar care şi-a propus să-l prezinte n-ar mai fi existat…

Traian DORZ

Pe patul morţii mele voi spune tot aşa:
uniţi, păstraţi iubirea, nimica nu-i ca ea!
…Nu-ngăduiţi credinţe şi-nvăţături ce vin
s-aducă-n adunare şi-n suflete dezbin,
nu mai primiţi în casă şi nici un loc nu daţi
la cei ce fac lucrare străină printre fraţi,
ca de tâlhari ce umblă cu gânduri de omor,
aşa feriţi Lucrarea de ei şi toţi ai lor.

Priviţi ce fac acolo pe unde au intrat,
ce dezbinări, ce jale şi prăpăd au lăsat
între acei ce-odată erau cu duh unit
– şi veţi vedea mai bine ce duh i-a-nsufleţit.
Cuvântul lor, ce dulce şi bine-l potrivesc
să pară adevărul cel mai înalt, ceresc,
ce „dragoste curată“, ce râvnă, ce zâmbiri,
ce nemaiauzite şi-adânci „descoperi“;
de stai s-asculţi, îţi pare că noi lumini ţi-apar,
curând le cazi în curse prin „adevărul clar“.

Apoi uşor te lepezi de tot ce pân-acum
fusese părtăşie cu fraţii tăi de drum
şi-ncepi să calci cu ură, satanic de-ndrăzneţ
pe tot ce-aveai ’nainte mai scump şi mai de preţ,
batjocoreşti Lucrarea în care-ai cunoscut
pe Domnul şi lumina, şi harul la-nceput,
trecând peste-ascultarea de-al Domnului Cuvânt,
te lepezi de credinţă şi uiţi de legământ,
înlocuind aceste dumnezeieşti comori
cu-o spumă-nşelătoare, minţit de-amăgitori. | Continuare »

Preot IOSIF TRIFA – CE ESTE OASTEA DOMNULUI

În epistola sa către Efeseni, cap. 6, Apostolul Pavel are o minunată înfăţişare a creştinului luptător contra ispititorului diavol. Iată ce fel de arme recomandă Apostolul Pavel pentru un „bun ostaş al lui Hristos“:

„Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului!… Pentru aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea şi, toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare! Staţi deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii! Şi încălţaţi picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii! În toate, luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale Vicleanului! Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu!“ (Efeseni 6, 11-17).

Să cercetăm puţin înţelesul acestor „arme“!
„Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu… !“, asta înseamnă că uneltirile diavolului nu se pot birui decât cu dar şi ajutor de Sus, de la Dumnezeu, şi cu întărirea puterilor noastre cele sufleteşti, duhovniceşti. Lupta noastră împotriva vrăjmaşului diavol e o luptă sufletească, duhovnicească şi această luptă se poate câştiga nu-mai cu arme sufleteşti. | Continuare »

Taian DORZ

Ghimpe de durere mută
roade inima-mi pustie,
suferinţă neştiută
mi-o înţeapă şi-o sfâşie.

Plâns nestăpânit îmi cere
chinul pururi nesătul
mii de lacrimi de durere
i-am tot dat şi nu-i destul.

Oare când s-or stinge ochii,
inima când s-o sfârşi,
cu ce oare voi mai plânge
şi cu ce voi suferi?

Har ceresc, adu-ndurare
sufletelor care plâng
până inima nu moare,
până ochii nu se stâng!…

Ieromonah Serafim ROSE, din «Mai aproape de Dumnezeu»

Suferinţa
Cu un an în urmă sau cam atunci, am avut o lungă discuţie cu un tânăr american în timpul unei călătorii cu trenul. M-a întâlnit aparent din întâmplare (fireşte, nu există întâmplare în viaţă) şi mi-a spus că învăţa rusa. Era un om care căuta să cunoască realitatea religioasă şi fusese pe la toate aşa-numitele grupuri creştine, dar peste tot nu găsise decât ipocrizie şi escrocherie şi fusese pe punctul de a renunţa cu totul la orice fel de religie. Dar apoi a aflat că în Rusia oamenii suferă pentru credinţa lor. Acolo unde este suferinţă, s-a gândit el, acolo, probabil, trebuie să existe ceva real şi nu escrocheria de care avem parte în America. De aceea studia rusa, ca să meargă în Rusia şi să întâlnească acolo adevăraţi creştini. Ca preot ortodox rus, am fost uimit să aud asta, pentru că nu văzuse niciodată înainte un preot ortodox şi nici nu asistase la vreo slujbă ortodoxă. Am avut o lungă discuţie despre religie şi am văzut că ideea lui era cât se poate de justificată: şi anume, că suferinţa poate produce ceva autentic, în timp ce viaţa noastră mult prea indulgentă conduce la escrocherie.

În secolul IV, un mare teolog ortodox, Sfântul Grigorie de Nazianz (numit şi „Teologul”) descria religia noastră ca „Ortodoxie pătimitoare” – şi aşa a fost de la începuturi, de-a lungul întregii istorii a Bisericii. Cei care L-au urmat pe Dumnezeul cel răstignit au suferit persecuţie şi chinuri. | Continuare »

Reamintim

TVR Cultural transmite, astăzi 26 martie 2012 la orele 22:15,
în cadrul emisiunii “Memorialul durerii”,
filmul documentar: “Un poet creştin: Traian Dorz”.
Realizator Lucia Hossu Longin.

22:15 Memorialul Durerii – O istorie care nu se învaţă la şcoală
*Episodul 74Un poet creştin: Traian Dorz
Poet, membru în „Oastea Domnului”, Traian Dorz a fost condamnat la 17 ani de închisoare.
Eliberat în 1964 este din nou arestat între 3 august 1982 – 7 ianuarie 1983.
În dosarele Securităţii apărea ca „Sfântul”, „Grădinarul”, „Canal 82”, sau „Alecu”.
A fost permanent hărţuit până la moartea sa, în 1988 (N.n. – erată: 1989).
Redactor Doina Teodoru. Realizator Lucia Hossu Longin

Filmul va fi transmis în reluare marţi, 27 martie 2012, orele 03.30 şi duminică, 01 aprilie 2012, orele 13.00.
Sursa: tvr.ro

Traian DORZ

Binecuvântată Maica
Celui Care-L adorăm,
pentru-a ta chemare sfântă,
noi te binecuvântăm.

Preacinstită fii tu, Maica
Celui ce ne-a mântuit,
nimeni pe pământ, ca tine,
pe Iisus n-a mai iubit.

Mulţi au mai crezut în Fiul
după ce L-au cunoscut,
dar tu ai crezut nainte,
până nici nu L-ai născut. | Continuare »

O, Maica Jertfei Salvatoare, ca-n preacuratele-ţi priviri,
nici fericirea, nici durerea atât de-adânci nu-s nicăiri.

Binecuvântată fii tu, Preacurată
Maica lui Hristos,
cu iubire mare ţi-nălţăm cântare
numelui frumos!

Ca-n chipul tău, pe lume unic de umil şi de glorios,
nici bucuria, nici tristeţea nu strălucesc mai luminos.

În viaţa ta, cum nici o mamă din lumea asta n-a avut,
e-o pace negrăit de dulce şi-un zbucium nepătruns de mut.

E-o umilinţă-atât de-adâncă pe-un nimb atât de-mpărătesc,
cântarea cea mai îngerească şi plânsul cel mai omenesc.

În preţul Jertfei Salvatoare, şi tu, ce mare parte-ai pus!
În veci te vom cinsti, căci tu eşti şi Maica noastră, prin Iisus.

Traian DORZ

Traian DORZ

– Luca 1, 46-51 –

Sufletul meu măreşte-acum pe Domnul
şi-adânc se veseleşte duhul meu
în Dumnezeu, Mântuitorul Dulce,
căci a privit spre mine Dumnezeu.

Binecuvântat
fie Cel Preanalt,
Care S-a-ndurat
şi ne-a cercetat.

Privit-a El spre starea roabei Sale,
căci, iată, până-n vecii câţi vor fi,
ale pământului popoare toate
cu bucurie mă vor ferici. | Continuare »

Traian DORZ

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Fecioară,
te bucură, tu, ceea ce plină eşti de dar,
Marie Sfântă, Domnul cu tine este, iară
tu, binecuvântată între femei cu har!

Marie Sfântă, Maica lui Dumnezeu-Hristos,
te roagă pentru mine, cel slab şi păcătos,
să capăt mântuire la Fiul tău Divin
acum şi-n ceasul morţii, şi-n veci de veci, amin!

E binecuvântată a Sânului tău Roadă,
căci tu-ai născut pe Domnul Iisus Hristos, Cel Sfânt
al sufletelor noastre şi-al celor ce-au să creadă,
cinstindu-te pe tine, din suflet, pe pământ!

Traian Dorz

Crede tot Cuvântul spus de Dumnezeu,
pentru cel ce crede nu-i nimic prea greu,
crede că asemeni celui împlinit
o să se-mplinească şi cel profeţit.

Crede, crede, crede
tot ce-a zis Iisus,
toate-au să se-ntâmple
chiar cum El a spus.

Crede că El, Scutul neamului trecut,
va fi Scut şi-acelui încă nenăscut;
crede că El, Stânca celor mântuiţi,
va da har şi celor încă ispitiţi.

Crede-L că El este cu al Lui popor,
crede-L că-i El drumul cel mântuitor,
crede-L că-i mai tare decât toţi mereu,
crede-L, că-i Cuvântul spus de Dumnezeu.

22:15 Memorialul Durerii – O istorie care nu se învaţă la şcoală
*Episodul 74Un poet creştin: Traian Dorz
Poet, membru în „Oastea Domnului”, Traian Dorz a fost condamnat la 17 ani de închisoare.
Eliberat în 1964 este din nou arestat între 3 august 1982 – 7 ianuarie 1983.
În dosarele Securităţii apărea ca „Sfântul”, „Grădinarul”, „Canal 82”, sau „Alecu”.
A fost permanent hărţuit până la moartea sa, în 1988 (N.n. – erată: 1989).
Redactor Doina Teodoru. Realizator Lucia Hossu Longin

Filmul va fi transmis în reluare marţi, 27 martie 2012, orele 03.30 şi duminică, 01 aprilie 2012, orele 13.00.
Sursa: tvr.ro

Vlad Gheorghiu

Când vara-i prea plină de soare
şi nu-i sus pe cer nici un nor,
Tu-mi vii cu atâta răcoare
că rănile nici nu mai dor.

Iisuse, Prea dulce Iisuse,
Mai mult decât toate, pe Tine Te ador!

Când drumul mi se-mpotmoleşte
în viforul aprig şi-n ger,
iubirea-Ţi atât mă-ncălzeşte…
nimic nu-mi mai vine să-Ţi cer!

Când valuri se-ntrec să m-atragă
spre-adâncuri de singurătăţi,
atunci Tu-mi întinzi mâna-Ţi dragă
şi-n toată splendoarea Te-arăţi.

Când gheare vrăjmaşe aripa
mi-o frâng, sfârtecând pân’ la os,
ce moale Ţi-e mâna în clipa
când vii să-mi legi rana duios!

Şi când uneori mi-i pe şesuri
cu fluturi şi flori presărat,
ce dulce şoptire, ce versuri
mă cheamă, spre iad să n-abat!

Şi chiar lumea toată de-mi vine
cu soare, sau cântec, sau zbor,
pe Tine, pe Tine, pe Tine,
mai mult decât toate Te-ador…

TRAIAN DORZ, Ţara Minunată

Oricât de mult s-ar scrie sau s-ar vorbi despre adevărata prietenie, nu se va putea spune niciodată nici îndeajuns de mult, nici îndeajuns de frumos despre ea.
S-au spus nenumărate adevăruri, s-au scris nenumărate cântări, s-au vărsat nenumărate lacrimi, s-au adus atâtea cutremurătoare jertfe şi atâtea divine mărturii despre adevărata prietenie, dar ea cere mereu şi mai mult, şi mai frumos, şi mai dulce, pentru că ceea ce dă ea este mereu de neînlocuit.

Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu spune că adevăratul prieten iubeşte oricând, iar în nenorocire ajunge frate, arătând prin acestea cât de minunată comoară este un suflet de aur care poate să fie aşa… Sufletul care poate da şi poate primi acest har. Adevăratul Prieten al fiecăruia dintre noi poate fi numai Domnul nostru Iisus. Noi, oricare, nu putem fi nişte astfel de adevăraţi prieteni decât pentru unul dintre apropiaţii noştri sau poate, arar, pentru doi-trei. Nespus de mulţi dintre oameni nu sunt niciodată în stare de un astfel de har ceresc. Sau nu sunt în stare pe totdeauna de el. Dar Domnul nostru Iisus Hristos, singurul, poate să-i iubească pe toţi, având totuşi un fel deosebit de a-l iubi pe fiecare. | Continuare »

Preot IOSIF TRIFA, Biblia – Cartea Vieţii

„Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.“ (Matei 4, 4)

Această asemănare ne-a lăsat-o Însuşi Mântuitorul, când diavolul I-a oferit pâinea în pustie, cu gând de ispită. Mântuitorul a respins această ispită prin cuvintele: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt ce iese din gura lui Dumnezeu“ (Matei 4, 4).
Iar acest cuvânt care iese – şi a ieşit – din gura lui Dumnezeu se află în Biblie. Mântuitorul recomandă, aşadar, Biblia ca pe o pâine, ca pe o hrană cerească. Biblia nu e numai o carte de învăţături bune şi folositoare, nu e numai o carte de sfaturi morale. Dacă ea ar fi numai atât, apoi ar fi trecut de mult şi ea la vechituri; la cărţile pe care vremea le-a dat la o parte, oricât de frumoase învăţături şi sfaturi morale cuprindeau. O, nu! Biblia e ceva mai mult. În ea este o hrană ce vine de Sus, din cer. Ea este o „pâine“ ce vine de Sus, din cer. Ea este o „mană“ căzută de Sus, din cer. Şi, ca atare, Biblia nu trebuie numai citită, ca orice altă carte, ci ea trebuie mâncată. Cum spune proorocul Ieremia: „Când am aflat cuvintele Tale, le-am mâncat“ (Ieremia 15, 16). „Şi   m-am dus spre înger, zicându-i să-mi dea Cartea. Şi el mi-a zis: Ia-o şi o mănâncă!“ (Apoc. 10, 9).

O, ce hrană minunată este Cuvântul lui Dum-nezeu, Biblia! Toţi câţi au aflat această hrană, toţi câţi mănâncă din această „pâine“ mărturisesc într-un glas că ei n-ar mai putea trăi fără această mâncare cerească. | Continuare »

Ieromonah Serafim ROSE, din «Mai aproape de Dumnezeu»

Revelarea
Dacă deschizi un manual de teologie ortodoxă, vei afla că adevărul nu poate fi găsit prin puterile limitate ale omului. Poţi citi Scripturile sau orice altă carte sfântă şi să nu înţelegi ce vor să spună. Există un exemplu de acest fel în Faptele Apostolilor, şi anume istoria Apostolului Filip şi a eunucului etiopian:
Şi un înger al Domnului a grăit către Filip, zicând: Ridică-te şi mergi spre miazăzi, pe calea care coboară de la Ierusalim la Gaza; aceasta este pustie. Şi, ridicându-se, a mers. Şi iată un bărbat din Etiopia, famen, mare dregător al Candachiei, regina Etiopiei, care era peste toată vistieria ei şi care venise la Ierusalim ca să se închine, se întorcea acasă; şi, şezând în carul său, citea pe proorocul Isaia. Iar Duhul i-a zis lui Filip: Apropie-te şi te alipeşte de carul acesta. Şi alergând, Filip l-a auzit citind pe prorocul Isaia şi i-a zis: Înţelegi, oare, ce citeşti? Iar el a zis: Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva? Şi a rugat pe Filip să se urce şi să şadă cu el. Iar locul din Scriptură pe care-l citea era acesta: «Ca un miel care se aduce spre junghiere şi ca o oaie fără de glas înaintea celui ce o tunde, aşa nu şi-a deschis gura sa. Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat şi neamul Lui cine-l va spune? Că se ridică de pe pământ viaţa Lui». Iar famenul, răspunzând, a zis lui Filip: Rogu-te, despre cine zice prorocul acesta, despre sine sau despre altcineva? Iar Filip, deschizând gura sa şi începând de la scriptura aceasta, i-a binevestit pe Iisus. Şi, pe când mergeau pe cale, au ajuns la o apă; iar famenul a zis: Iată apă. Ce mă împiedică să fiu botezat? Filip a zis: Dacă crezi din toată inima, este cu putinţă. Şi el, răspunzând, a zis: Cred că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Şi a poruncit să stea carul; şi s-au coborât amândoi în apă, şi Filip, şi famenul, şi l-a botezat. Iar când au ieşit din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, şi famenul nu l-a mai văzut. Şi el s-a dus în calea sa, bucurându-se (Fapte 8, 26-39). | Continuare »