Mormant_pr_Iosif_Trifa_813Ovidiu Rus

Duh sfânt al Oastei, vino în noi şi te aşază,
la cumpăna aceasta de lupte şi de ani,
adu-ne tu, în noaptea singurătăţii-o rază;
se zbate-al nostru suflet ca prins între duşmani.

Ierusalim al Oastei, ţi-e fiica alungată
şi lepădată plânge pe drumul părăsit,
cu jalea-n ochi spre fiii ei dragi pe care-odată
i-a învăţat iubirea la sânul ei iubit.

Şi ea-i ca şi Rahela cea nemaimângâiată,
căci prea cu dor şi lacrimi, şi jertfă i-a hrănit.
Alături, printre gloate, marama ei curată,
doar ea-Ţi mai şterge plânsul, Iisus cel Răstignit.

…Sfânt Înger al Lucrării, dezvăluie-ne taina
cu zvon de veşnicie şi dor nepământean
aflată de iubirea ostaşilor ce-n haina
de Nuntă-s azi, cu-n Mire, pe un ceresc liman…

Şi-mbracă-ne, Sfânt Înger, în haina de lumină
şi-n răstignirea Crucii cuprinde-ne deplin,
ca rostul sfânt al Oastei şi taina ei divină
un rod ceresc să crească, prin noi, spre câţi mai vin.

Saul_DamascTraian DORZ, din vol. DOINA GOLGOTEI

Tu, om pierdut pe căi străine,
ce-n valul relelor te-neci,
de ce nu vrei să vii la Mine
să ai viaţa cea de veci?

De ce te-ngropi în neguri rele,
atras de obiceiuri seci?
Primeşte darurile Mele,
să nu pierzi viaţa cea de veci!

De ce eşti gata-n orice vreme
spre fapte rele să te-apleci?
O, lasă lumea să te cheme,
tu-alege viaţa cea de veci!

Nu te-amăgi crezând, iubite,
că datini şi-obiceiuri seci,
în locul inimii-s primite, –
crezând aşa, tu pieri pe veci!

Iubite, clipa morţii vine,
curând din lume ai să treci,
de nu vrei să te-ntorci la Mine,
tu-ţi pierzi viaţa ta pe veci!

Fuga-in-Egipt_7Preasfântă Maică, te privesc,
cu Fiul tău Dumnezeiesc
şi fericit mă minunez
cum Îl iubeşti şi cum veghezi,
cum te apleci spre Fiul tău,
cum te uimeşti de chipul Său,
cum legeni scumpul tău Odor,
cântându-I lin şi iubitor:

Nani-nani, Fir-de-Crin,
dormi cu Maica, Fiu Divin,
nani-nani, trist Copil;
Tată Sfânt, veghează-mi-L.

O, cum de fericită-L culci,
cântându-I psalmii cei mai dulci
şi-n ceasul sfintei rugăciuni
mânuţele cum I-mpreuni;
oştiri cereşti privesc de sus,
tu-I faci hăinuţe lui Iisus;
păstori şi magi privesc din prag,
tu-I cânţi şi-L alăptezi cu drag. | Continuare »

Fuga-in-Egipt-6Traian DORZ, cugetări – Calea bunului urmaş

… Cât de mişcător vorbesc despre Dumnezeirea Domnului Iisus Hristos tocmai ura şi împotrivirea stârnite contra Lui! Ura care nu s-a stins nici azi, dar care nu L-a putut nici înfrânge, nici întuneca.
Hristos va sta în lume şi va vorbi lumii atâta vreme cât El Însuşi va voi. Nici o putere din lume nu va putea acoperi glasul Lui până nu şi-L va retrage El Însuşi.

Caiafa va pieri, Irod va muri mâncat de viermi, Iuda se va spânzura, Nero va înnebuni şi se va sinucide, Iulian va fi înfrânt…
Toţi vrăjmaşii lui Hristos şi ai Evangheliei Sale vor fi îngropaţi rând pe rând în înfrângere, în ruşine şi în uitare. Dar Hristos va vorbi mereu.

Hristos va vorbi împotriva păcatului din lume şi din Biserică, împotriva răutăţilor şi a fărădelegilor de orice fel, fie ale celor dinăuntru, fie ale celor din afară, împotriva exploatării şi a urii de orice fel, împotriva oricărei crime, agresiuni şi discriminări de rasă sau religie. Împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi a oricărei prefăcătorii şi asupriri. Şi nimeni nu-I va putea înăbuşi glasul niciodată.
O, câte nedreptăţi şi grozăvii s-au săvârşit, spre a fi înăbuşit glasul lui Iisus, câţi vrăjmaşi din afară şi dinăuntru s-au ridicat împotriva Lui! Câte uneltiri şi vânzări, câte trădări şi rătăciri, câte lepădări şi asupriri împotriva Lui!
Şi totuşi, iată că El vorbeşte mereu. Slavă veşnică Lui! Amin.

Traian DORZ, CÂNTĂRILE ROADELOR

Sunt fiinţe blestemate
şi sunt zile rele-n lume
că doar una
şi ajunge să distrugă mii de vieţi…
şi să lase-o nesfârşită urmă de nenorocire
şi să stingă bucuria pentru ţări şi pentru ani.
Chipul lor privit e-ntruna cu cutremur
şi cu groază,
numele, rostit cu scârbă
şi cu-nfiorare-n veci.

Astfel de fiinţi
sau zile
răspândesc nenorocire
şi naintea lor, şi-n urmă
pentru toţi pe unde trec.
Înainte: neliniştea prevestirilor de groază,
simţământul şi-apăsarea relei lor apropieri,
iar în urma lor: rămâne grozăvia cu cutremur
cât trăieşte rana,
golul
şi ruina ce-au lăsat.
Urma lor e urma fiarei care bagă spaima-n toate
şi de care chiar şi cele fără suflet se-ngrozesc.

Ele sunt nenorocirea celor către care vin
şi sunt ispăşirea celor peste care au trecut,
plăgi şi cangrene pe trupul Timpului
şi-al Omenirii
de la care cu cutremur amintirile se-ntorc…
Dumnezeule, ai milă:
să nu le-ntâlnim din faţă,
nici din urmă să ne-ajungă
niciodată, pe pământ!

Traian DORZ, CÂNTĂRI DE DRUM

Cât va trăi Lumina, pe vecii nesfârşiţi,
împărtăşi-I-vor soarta şi fiii Ei iubiţi!

O rază fiecare din focul Ei fiind
luci-vor prin unire, lumina-I întregind,
în lupta Ei cu bezna vor sângera aşa
iubiţi la fel cu Dânsa, loviţi la fel cu Ea.
În slujba mântuirii trudind stăruitor
li se va cere partea la jertfa Ei şi lor.
În preţul ispăşirii căderilor din har
alături de Lumină plăti-vor cu amar.
În calea-nsângerată spre Cerul cucerit
alături de Lumină urca-vor drum trudit,
Iar în triumful Slavei asupra celui rău
Hristos o să Şi-i facă părtaşi la Tronul Său,
Căci n-au căutat mărirea lumească, ci, smerit,
au suferit ocara cu Domnul lor iubit,
nu şi-au iubit viaţa, ci pân’ la moarte-au stat
alături de lumina Soliei ce-au purtat.

Alături de Lumină vor străluci aşa,
uniţi şi-n răsplătire ca-n suferinţi cu Ea!

Proloagele Sfinţilor şi a Sfintelor  – 29 decembrie

Irod, văzând că s-a batjocorit de magi, s-a mâniat foarte. Dar asupra cui s-a mâniat? Pe de o parte asupra magilor care l-au batjocorit, iar pe de alta asupra Împăratului iudeilor cel de curând născut. S-a mâniat asupra magilor, că nu s-au întors la dânsul spre a-i vesti despre Prunc, iar asupra lui Hristos s-a mâniat, temându-se ca să nu-i ia împărăţia. Căci Irod socotea că Hristos voieşte să împărăţească cu împărăţie pământească, neştiind că împărăţia Lui nu este din lumea aceasta. Ce a făcut ticălosul Irod? Neputând nici magilor să le răsplătească pentru că se duseseră, nici pe Hristos să-L ucidă, pentru că nu-L afla, a vărsat mânia sa asupra nevinovaţilor prunci. Ca o fiară cumplită, când se răneşte de cineva şi nu ia seama asupra aceluia care a rănit-o, ci ori ce-i iese înaintea ochilor, aceea răneşte şi rupe ca pe însuşi acela ce ar fi rănit-o. Aşa şi Irod, fiind rănit cu mânia şi neaflând pe aceia prin care s-a rănit, răpea şi omora pe pruncii care cu nimic nu-l mâhniseră. Trimiţând ostaşi înarmaţi ca spre război, a ucis pe toţi pruncii ce erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de la doi ani şi mai jos, după vremea care i se adeverise de la magi.

Prunci se omorau în multe chipuri. Pe unii îi tăiau cu sabia, pe alţii îi ucideau de piatră şi de zid, pe alţii îi trânteau la pământ şi îi călcau în picioare, pe alţii îi sugrumau cu mâinile, iar pe alţii îi rupeau şi-i despicau; pe unii îi însuliţau şi pe alţii îi tăiau în două. Mamele plângeau cu amar, până la cer strigau, smulgându-şi părul, rupându-şi hainele şi trupurile, încât s-au împlinit cele zise de proorocul Ieremia: Glas în Rama s-a auzit, plângere, tânguire şi ţipet mult. Rahila plângându-şi pe fiii săi şi nu putea să se mângâie, căci nu mai erau. Rama era o cetate mică, care se numea aşa fiindcă stătea la un loc înalt ce era în hotarele lui Veniamin. | Continuare »

Traian Dorz, Săgeţile biruitoare

1. Nu este totdeauna vreme bună; vine curând şi vremea rea. Nu ţin veşnic zilele frumoase, nici anii de belşug, nici prilejurile dureroase. De aceea este fericit oricine ştie să folosească cu înţelepciune şi chibzuinţă orice avantaj pe care îl are în prezent, pentru a face voia lui Dumnezeu, pentru a căuta mântuirea astăzi, pentru a face binele astăzi, pentru a răscumpăra vremea acum.

2. Nu sunt toate zilele bune, când urechile au plăcere de Cuvântul Sfânt. Când picioarele merg spre el. Când mintea îl înţelege şi inima îl primeşte. Vin şi zilele rele, când urechile se scârbesc de sfaturile bune. Când picioarele merg mai grabnic spre păcat decât spre har. Când capul e învăluit de întuneric şi inima este atrasă spre deşertăciuni. O, ce greu este atunci ca omul să mai primească un sfat bun şi să mai ia hotărârea bună – pe care n-o luase când putea.

3. Nu este omul tot tânăr, când sufletul lui să fie mai uşor de păcate. Mintea lui mai limpede. Inima lui mai aprinsă şi duhul lui mai primitor. Ajunge bietul om şi la bătrâneţe, când sufletul i se încarcă greu cu păcatele. Mintea i se întunecă în rău. Inima i se stinge în slăbiciuni. Şi duhul adoarme şi se închide pentru totdeauna faţă de chemările lui Dumnezeu. De aceea vino astăzi, câtă vreme poţi. | Continuare »

O, vouă celor umili, v-aduc o veste nouă,
ce voi, împovăraţii, pân’ azi n-aţi auzit:
IISUS HRISTOS, prin Crucea şi Jertfa Lui, şi vouă,
iertare, mântuire şi har v-a dăruit!

Mulţimea de păcate atât de mari şi grele,
cu care viaţa-ntreagă mereu v-aţi încărcat,
El le-a luat asupra-Şi, S-a-mpovărat cu ele,
şi sus pe lemnul Crucii cu sânge le-a spălat.

El, din osânda morţii, din veşnica pieire,
cu Jertfa Lui, prin Cruce, Iertare v-a adus,
căci, prin credinţa-ntr-Însul, viaţă, mântuire
şi pacea Lui cea dulce v-a dăruit de Sus.

Primiţi pe Domnul vostru!… Cu lacrimi de iubire
şi inima şi casa deschideţi-I deplin,
căci unde intră Domnul, cereasca-I strălucire
din casa jalei face un colţ de rai senin!

Primiţi pe Domnul vostru, voi, cei ce-aţi tras cu trudă
şi fără vreo nădejde amarele poveri, –
şi-atunci, în ochii voştri, pe faţa voastră udă
va străluci lumina cereştii înfieri. | Continuare »

În dimineaţa de 28 decembrie [1956] eram la Bucureşti cu un scurt memoriu către patriarh, prin care îi ceream o audienţă în problema legalizării Oastei Domnului. Din gară am telefonat şefului de la Interne, după cum îmi poruncise.
M-a întâlnit la ceasul din faţa Universităţii, unde i-am predat o copie după memoriu. Apoi mi-a zis:
– Acum te duci la Patriarhie. Vei vorbi cu patriarhul şi vă veţi înţelege. După aceea, la plecare, îmi vei da telefon din nou, ca să văd ce aţi aranjat.
La Patriarhie m-a întâmpinat uriaşul îmbrăcat în haine preoţeşti. De data asta, când i-am spus cine sunt, a făcut un gest de largă bunăvoinţă şi, cu un zâmbet prietenos, mi-a deschis uşa de la cabinetul patriarhului, anunţându-mă:
– Poftiţi la Prea Fericirea Sa!

Părintele patriarh, cu o înfăţişare slăbuţă şi binevoitoare, m-a primit cu braţele deschise. I-am sărutat dreapta, iar dânsul m-a îmbrăţişat, sărutându-mă pe obraz şi spunându-mi:
– Fii binevenit, frate Dorz!
M-a aşezat la masă alături de dânsul, a poruncit să ni se aducă două cafele, apoi, după ce m-a ascultat cu răbdare şi atenţie asupra situaţiei şi necazurilor noastre, mi-a luat memoriul, l-a citit şi, la urmă, mi-a zis:
– Să căutăm împreună, frate Dorz, orice posibilitate pe care am avea-o spre a soluţiona problema dumneavoastră. Dar aceasta se va putea numai în cadrul statutelor existente pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe. Nici o altă cale de soluţionare nu există. Iată aici – continuă el, întinzându-mi o carte – asta este cartea statutelor Bisericii noastre. Ia-o la dumneata acasă, cerceteaz-o şi studiaz-o în linişte. | Continuare »

Traian Dorz, versificarea

Mahrama_1Strigarea Înţelepciunii.

1. A lui Solomon proverbe, pildele ce le-a spus el,
Solomon, fiul lui David, împărat lui Israel,

2. Pentru ştirea-nţelepciunii şi a bunei cunoştinţi
şi pătrunderea adâncă a cuvintelor cuminţi,

3. Spre aflarea-nţelepciunii de bun-simţ şi umblet drept,
de nepărtinire-n cinste şi de-a judeca-nţelept,

4. Ca cei ne-ncercaţi să afle agerime minţii lor,
tânărul să poată-ajunge chibzuit şi simţitor.

5. Dar s-asculte şi-nţeleptul, căci ştiinţa-şi va mări,
iar cel priceput, prin ele, şi mai iscusit va fi.

6. Spre a prinde înţelesul unei pilde sau cuvânt,
tâlcul şi-adâncimea vorbei înţelepte pe pământ.

7. Frica Domnului e pururi al ştiinţei început,
dar nebunii nu ţin seama de-al luminii drum plăcut.

8. Fiule, ascultă sfatul ce-al tău tată ţi-l va da
şi-ndrumarea mamei tale, cât vei fi, n-o lepăda!

9. Căci acestea-s o cunună pentru capul tău plecat
şi un lanţ frumos de aur pentru gâtul tău curat. | Continuare »

Traian Dorz,
HRISTOS – TEZAURUL ÎMPĂRATULUI SOLOMON

 Proverbe 2, 1:

«Dacă» este o condiţie. «Dacă» este o poartă. Dacă vei primi, ai. Dacă vei păstra, vei avea. Dacă nu primeşti, nu ai. Dacă nu păstrezi, în zadar ai primit. Ba eşti încă mai nenorocit în ziua trebuinţei, fiindcă ştii că ai primit. Şi că ai fi putut să ai. Dar n-ai păstrat! Mulţi au primit un nume bun, prin naşterea din nişte părinţi vrednici.
Dar, dacă ei înşişi nu şi-au mai păstrat acest bun nume, necontinuând trăirea unei aşa vieţi vrednice cum au avut părinţii lor, în zadar!
Numele bun al părinţilor lor i-a însoţit pe fii până când a început să le fie cunoscut propriul lor nume. După aceea, numele lor a căpătat valoarea trăirii lor. Şi va rămâne apoi numele lor şi în amintirea lui Dumnezeu, şi în cea a oamenilor, cu valoarea vieţii şi a faptelor pe care le-au trăit ei.
Mulţi au primit o avere bună, prin moştenirea de la nişte înaintaşi harnici şi cumpătaţi.
Dar dacă ei n-au ştiut apoi să păstreze prin muncă şi cumpătare această avuţie, ci, prin lene şi risipă, şi-au pierdut-o – în zadar! Cât de mare şi de frumoasă să le fi fost moştenirea, fiii netrebnici şi risipitori o pierd curând şi rămân în zdrenţe. Pentru că n-au ştiut să păstreze darul dragostei părinteşti, merită, pe urmă, tot dispreţul şi ruşinea.

Sufleteşte, noi am primit atât de mult!
Cum ne-am purtat însă faţă de tot ce am primit şi primim mereu?
Am primit un nume sfânt: de fii ai Luminii (1 Tes. 5, 5).
Am primit o moştenire sfântă: moştenirea lui Hristos (Rom. 8, 17).
Am primit o cetăţenie şi o Patrie sfântă: cea din ceruri (Evrei 11, 16).
Am primit o veste mântuitoare: Evanghelia lui Dumnezeu (1 Tes. 2, 13).
Am primit o chemare slăvită: de a fi împreună-lucrători cu Dumnezeu (1 Cor. 3, 9).
Am primit dreptarul învăţăturii sănătoase (2 Tim. 1, 13). | Continuare »

Rugăciunile începătoare

Condacul 1
Apostole al lui Hristos, cel mai întâi între diaconi, întărire mucenicilor, cel ce marginile lumii le-ai sfinţit cu chinurile şi minunile tale; sufletele credincioşilor le-ai luminat, pe cei ce te cinstesc cu credinţă mantuieşte-i din toate nevoile, ca să cântăm ţie: Bucură-te, întâiule mucenice şi Arhidiacone Ştefane!

Icosul 1
Îngerii văzând pătimirea ta, s-au mirat de răbdarea ta şi cu dragoste au lăudat nevoinţele tale zicând:
Bucură-te, înger întrupat;
Bucură-te, că pe Dumnezeu ai iubit cu adevărat;
Bucură-te, că patimilor Lui ai urmat;
Bucură-te, îndreptătorule la fapte bune;
Bucură-te, că pentru lege ţi-ai pus sufletul;
Bucură-te, că prin pătimire ai îndemnat pe toţi a urma ţie;
Bucură-te, uşa mucenicilor;
Bucură-te, întărirea credincioşilor;
Bucură-te, lauda nevoitorilor;
Bucură-te, întâiule mucenice şi Arhidiacone Ştefane!

Condacul 2
Nesuferind iudeii râvna ta cea dumnezeiască, cu care grăiai împotriva lor şi-i mustrai cu îndrăzneală, s-au pornit asupra ta să te ucidă pentru că ei nu ştiau să cânte: Aliluia ! | Continuare »

SFÂNTUL TEOFAN ZĂVORÂTUL

Cum să-L întâmpinăm în chip vrednic pe Domnul ce S-a născut?
împreună cu păstorii – prin dorinţa de mântuire,
împreună cu Iosif şi cu Născătoarea de Dumnezeu – prin evlavioasa odihnă în El,
împreună cu magii – mergând cu plăcere în urma Lui,
împreună cu îngerii -slavoslovindu-L cu recunoştinţă.

Dintre toate spusele prin care este zugrăvită Naşterea lui Hristos şi legătura noastră cu Cel născut, cel mai aproape de noi, surorilor, sunt cuvintele următoare: Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L (cântarea 1 a Canonului Naşterii). Hristos Se pogoară din cer, ieşiţi-I în întâmpinare! Vorbesc astfel cu trimitere la pilda celor zece fecioare, pentru că şi acolo s-a făcut glas în miez de noapte: Iată, Mirele vine, ieşiţi în întâmpinarea Lui! (Mt. 25, 6) Deosebirea stă în aceea că acolo vine ca Judecător, iar aici ca Mântuitor. Acolo, cum le-a găsit pe fecioare, aşa a şi hotărât să rămână pentru totdeauna: cele înţelepte au rămas înţelepte, iar cele nebune au rămas nebune, fără să mai aibă putinţa de a-şi îndrepta soarta. Pe când aici nu este aşa, ci chiar dacă se vor arăta unii nebuni în ceasul întâmpinării, mai este încă vreme să se facă înţelepţi, după cum şi cei înţelepţi nu sunt în afara primejdiei de a nimeri în rândul celor nebune. Cu atât mai mare prevedere trebuie să aflăm cum să-L întâmpinăm în chip vrednic pe Domnul Ce S-a născut, Care pentru oameni şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din cer, şi cum să împlinim ceea ce am aflat.

Când într-o ţară merge vestea că vine împăratul, toţi locuitorii acelei ţări se pun în mişcare şi încep să se pregătească plini de grijă ca să-L primească pe împărat precum se cuvine: repară străzile, împodobesc casele, pun la vedere tot ce au mai bun, ca să le arate atât împăratului, cât şi celorlalţi, că se află în împrejurări neobişnuite. La fel şi la noi. De multă vreme am început să ne pregătim pentru praznic: chiliile sunt curăţite, lucrul a fost lăsat deoparte, au fost cusute haine noi şi pentru masă a fost pregătit câte ceva în plus, aşa încât şi ai casei, şi străinii văd că la noi e praznic. | Continuare »

Tuturor vizitatorilor comorinemuritoare.ro
vă dorim ca Sărbătorile Naşterii Domnului Iisus
să le petreceţi în starea pe care o dă bucuria aşteptării venirii Lui
acum ca Prunc nou-născut  şi, în curând, ca Mire!

Un An Nou cu pace şi cu împliniri duhovniceşti!

Traian DORZ, din ISTORIA UNEI  JERTFE

La 25 de ani de la înfiinţarea Oastei, a căror împlinire se apropia la Anul Nou 1948, ne gândeam să facem un praznic deosebit.
Împrejurările însă continuau să ne fie mereu potrivnice, atât în ce privea desfăşurarea unui program deosebit, cu această ocazie, la Sibiu – cât şi greutăţile materiale cu care luptam.
Am ţinut însă cu ocazia aceasta să-i îndemnăm pe toţi fraţii la împlinirea celor mai arzătoare dintre datoriile noastre creştineşti de Sărbătorile Crăciunului şi ale Anului Nou, mai ales în împrejurările de mari lipsuri care erau atunci în toată ţara.
Astfel în numărul pentru 25 decembrie 1947 am dat la foaie următoarea înştiinţare:

O datorie creştinească
Fraţii au hotărât ca de Sărbătorile Naşterii Domnului să fie cercetaţi în chip deosebit toţi cei care se găsesc în temniţe, în spitale, în aziluri, în orfelinate şi oriunde sunt semeni de ai noştri în suferinţă.
Este de datoria noastră, a fiecăruia, cercetarea celor bolnavi, neputincioşi şi închişi. De aceea credem că este bine şi potrivit să dăm acest îndemn tuturor fraţilor şi surorilor noastre.
Rugăm deci, pe cât se va putea, ca toţi fraţii noştri din toată ţara, în chip deosebit, să socotească ziua de duminică, a patra zi de Crăciun, ziua cercetării şi ajutorării celor lipsiţi.
Acolo unde sunt în apropiere spitale, aziluri de bătrâni, orfelinate sau temniţe, fraţii se vor împărţi pentru a-i cerceta, ducându-le Cuvântul lui Dumnezeu în cărţi şi vorbiri şi, pe cât se poate, şi hrană trupească rece şi caldă, precum şi îmbrăcăminte.
În acest scop se va lua din timp legătura cu conducerea acestor aşezăminte, pentru ca totul să decurgă în ordine. Dacă este posibil, se va căuta ca înainte de împărţirea darurilor să se ţină un program religios cu cei cercetaţi.
Acolo unde în apropiere nu sunt nici spitale, nici aziluri, nici închisori, fraţii vor cerceta pe cei bolnavi din apropierea lor, mângâindu-i şi ajutându-i.
Domnul să vă dea tuturor o iubire jertfitoare“!

Traian DORZ

Un copil ni S-a născut
şi-un Fiu ni S-a dat,
Sfântu-i Nume cunoscut
fie lăudat.

Fie lăudat,
fie-n veci cântat
Sfântul Fiu Iisus
cel venit de Sus,
să venim,
să-L privim,
să-L iubim,
să-L slăvim,
să-L vestim
pe Iisus, pe Iisus, pe Iisus…

Iată şi eu, copilaş
vin, Iisuse-al meu,
cu iubiţii îngeraşi
să mă-nchin şi eu.

Fă-ne, Doamne, şi pe noi
credincioşi să-Ţi fim,
ca şi-n Viaţa de Apoi
să Te preamărim…

La naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos au cântat mulţi, iar la moartea Lui au plâns puţini. Pentru că a cânta este foarte uşor, pe când a plânge este foarte greu. (Traian DORZ, Cugetări)