„ÎN CARTEA CEA DINTÂI”

Vorbirea fratelui Titus Niculcea (Marginea) la nunta de la Bogdăneşti – 16 august 1981

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
E foarte zguduitor momentul acesta!
Ceea ce simte inima mea, nu poate să povestească în cuvinte. Aşa sunt simţămintele spirituale. Vă rog să mă credeţi, credeţi-mă şi vă cred că şi frăţiile voastre sunteţi în asemenea sentimente ca şi mine.
Bunul şi Dragul, şi Scumpul nostru Iisus să fie binecuvântat acum şi-n veci de veci. Amin. Pentru starea, pentru bucuria, pentru prilejul minunat pe care ni l-a creat şi ni l-a hărăzit astăzi, începând de aseară şi până în momentul acesta. A fost cu adevărat tot cuvântul plin de putere. Prin aceasta am simţit cu toţii că Domnul a fost prezent, prin puterea Duhului Sfânt.
Eu cred din toată inima lucrul acesta. Nu ştiu dacă toţi puteţi crede lucrul acesta. Dar vă îndemn să credeţi! Şi cei ce nu puteţi să credeţi să vă rugaţi Domnului, Bunului Dumnezeu, să vă mărească credinţa, ca să puteţi crede cu adevărat şi din toată inima; şi nu numai să credeţi pentru moment, ci să rămână cuvintele acestea nişte amintiri atât cât vom mai trăi pe pământul acesta, cât şi în veşnicie; să rămână amintiri veşnice.
Voi fi foarte scurt; am îndemnul spre multe, despre multe să vorbim, dar nu ne permite timpul, aşa că ne vom mărgini doar în rezumat la unele lucruri referitoare la tot ce s-a vorbit de aseară şi până acum cu privire la păcat, la sfinţenie şi la ascultare.
De trei lucruri trebuie să ţinem cont:
să ne păzim de păcat;
să avem o dragoste sfântă şi o voinţă sfântă faţă de ascultarea Cuvântului;
şi să trăim în neprihănire. | Continuare »

[Nici lupta fără rugăciune, nici rugăciunea fără luptă nu pot birui]

Cel mai mare păcat este acela de a nu te mulţumi cu ceea ce ţi se dă de la Dumnezeu cu dreptate şi cinstit. Toate păcatele vin din această nemulţumire. Diavolul numai atunci vine să-ţi îmbie ispita, când eşti flămând… El ştie ce repede cade cel biruit de foame. Dar mai bine mori flămând la uşa lui Dumnezeu decât să te saturi de la masa diavolului.
Vreau mai bine să mănânc o pâine uscată şi amară, dar din mâna lui Dumnezeu decât un cozonac dulce din mâna lui satana. Mai bine să mă sting uscat de foame şi de sete la uşa neprihănirii decât să mă veselesc la masa păcatului. Fiindcă Dumnezeu mă poate învia iarăşi dacă mor pentru El, dar păcatul mă ucide pe totdeauna şi pe veci dacă mă robesc lui. (…)
Ce cumplit a ajuns astăzi acest creştinism fără Hristos, fiindcă oamenii s-au obişnuit să se mulţumească numai cu o religie şi nu mai au nevoie de Dumnezeu! Religia se mulţumeşte cu banul omului sau cu vorba lui şi nu mai are nevoie de sufletul său. Iar omul dă bucuros orice, numai să nu-şi dea inima sa. Dumnezeu însă îi cere inima. De aceea omul vine aşa de greu la Dumnezeu, dar merge uşor la orice religie.
La naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos au cântat mulţi, iar la moartea Lui au plâns puţini. Pentru că a cânta este foarte uşor, pe când a plânge este foarte greu.
Cei ce văd numai cele ce se văd sunt nişte orbi. Cei ce trăiesc numai viaţa trupească sunt nişte morţi. Cei ce aud numai cuvintele sunt nişte surzi. Cei ce umblă numai cu picioarele sunt nişte ologi. Şi cei ce se îmbrăţişează numai cu trupul sunt numai nişte animale.
(…) Creştin devii în clipa când te naşti din nou, din apă şi din Duhul Sfânt, prin Taina Sfântului Botez. Dar naşterea din nou a omului conştient de păcatele sale este naştere din nou, nu numai botez. Apa naşterii din nou pentru acesta este Cuvântul lui Dumnezeu şi lacrimile de pocăinţă, nu apa pământească. Şi singură naşterea din nou dă făptura duhovnicească cu care moştenim împărăţia lui Dumnezeu. Iar naştere din Duhul Sfânt este numai aceea care are roadele Duhului Sfânt şi dovada Lui prin trăire, nu prin vorbe lăudăroase şi goale. | Continuare »

NIMIC NU NE-AI PIERDUT

Traian DORZ

Nimic nu ne-ai pierdut, Iisuse, din tot ce pentru Tine-am dus,
strălucitoare şi frumoase ne-aşteaptă toate-toate Sus!

Ce dăm lui Dumnezeu va străluci mereu,
ce-am dat pentru Hristos va creşte-n veci frumos.

Nimic nu ne-ai uitat din sute de rugăciuni ce le-am şoptit,
întreg văzduhul de deasupra de ele-i dulce şi sfinţit.

Nimic nu ne-ai secat din râul de lacrimi care l-am vărsat,
ci urme mai strălucitoare prin întuneric le-ai lăsat.

Nimic nu-i în zadar din posturi din binefaceri şi vegheri,
ci-mprospătate şi-nmulţite ni-s cele mai de preţ averi.

Nimic nu s-a uscat, Iisuse, din cât cu Tine-am semănat,
ci toate cresc rodind la Tine mai fericit şi minunat!

[Această lucrare este adusă ca o ofrandă Maicii Sfinte de către Lucrarea Oastei Domnului]

Traian Dorz, fragment din «Istoria unei jertfe» vol. IV

În ziua de joi, 12 decembrie [1985], am aflat de la Secretariatul Mitropoliei că înaltul ierarh era acasă. Am scris pe loc o cerere de audienţă, după care am fost condus de părintele secretar până sus în cancelaria mitropolitană. Prima întâmpinare mi-a făcut-o privirea severă a mitropolitului care mă aştepta singur la o masă uriaşă plină de mape şi cărţi, cu odăjdii àîmpăturite şi aşezate pe colţuri.
După formula consacrată şi ceremonioasă a primirii, i-am prezentat lucrarea cu Maica Domnului, spunându-i că vin de la părintele Stăniloae de la Bucureşti, trimis de către dânsul cu această lucrare pentru consultare şi îndrumări. I am arătat în original scrisul caracteristic al părintelui Stăniloae din „Cuvânt de Bucurie“, pe care l-a citit dintr-o privire.
Apoi i-am amintit şi despre alte evenimente, eventuale probleme asupra cărora am avea nevoie de un cuvânt de îndrumare.
Am fost poftit să iau loc pe unul dintre cele două divanuri mari care stăteau faţă în faţă de o latură şi de alta a mesei.
Am încercat să mişc acest divan, spre a-l aşeza mai direct în faţa mesei, dar mi-a fost cu neputinţă să-l clintesc din loc.
Atunci m-am ridicat şi am trecut pe după masă la dreapta înaltului ierarh, ca să-i ajut la răsfoirea şi cercetarea textelor şi tablourilor din marele album cu Maica Domnului pe care îl adusesem şi i-l aşezasem înainte pe masa sa.
S-a uitat mai atent asupra „Cuvântului“ pe care îl scrisesem ca o prefaţă a cărţii. L-au şocat acele două fraze în care spuneam că această lucrare este adusă ca o ofrandă Maicii Sfinte de către Lucrarea Oastei Domnului care este cea mai însufleţită de trăirea cu fapta a îndemnurilor şi învăţăturii Bisericii şi Evangheliei. Că atât autorul versurilor, cât şi compozitorii melodiilor sau cei care au lucrat frumoasa grafică a acestui volum sunt devotaţi fii ai Bisericii şi membri ai Oastei Domnului. Şi că toţi doresc să aducă din dragostea lor curată acest dar şi această jertfă pentru cinstirea Maicii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. | Continuare »

Frumoasă-i rugăciunea…

Traian DORZ, «Scumpele noastre surori»

Frumoasă-i rugăciunea când inima e plină
de-ncrederea nădejdii în Pronia Divină,
când inima-n tăcere şi-n lacrimi se îndreaptă
spre Domnul, de la Care minunea şi-o aşteaptă.

Aşa era a Anei tăcută rugăciune,
când ea cerea la Domnul să-i facă o minune,
să-i dea un fiu, cu duhul slujirii şi-ascultării,
înlăturându-i, astfel, tristeţile ocării.

Şi Domnul, Care-aude suspinele ascunse,
la rugăciunea Anei cu dragoste răspunse;
copilul multor lacrimi, la vremea promisiunii,
fu robul ascultării şi fiul rugăciunii…

Ce mare e puterea credinţei ce se roagă,
cu ochii plini de lacrimi şi inima întreagă,
şi care nu se lasă pân’ a primit ce-aşteaptă –
aceasta-i rugăciunea fierbinte şi-nţeleaptă!

… Dar şi recunoştinţa acestei dragi fiinţe
a fost tot pe măsura frumoasei ei credinţe;
cum i-a-mplinit ei Domnul dorinţa cea curată,
şi-a împlinit şi Ana făgăduinţa dată… | Continuare »

PREASFÂNTĂ NĂSCĂTOARE

Traian DORZ

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Fecioară,
te bucură, tu, ceea ce plină eşti de dar,
Marie Sfântă, Domnul cu tine este, iară
tu, binecuvântată între femei cu har!

Marie Sfântă, Maica
lui Dumnezeu-Hristos,
te roagă pentru mine,
cel slab şi păcătos,
să capăt mântuire
la Fiul tău Divin
acum şi-n ceasul morţii,
şi-n veci de veci, amin!

E binecuvântată a Sânului tău Roadă,
căci tu-ai născut pe Domnul Iisus Hristos, Cel Sfânt
al sufletelor noastre şi-al celor ce-au să creadă,
cinstindu-te pe tine, din suflet, pe pământ!

S-a mântuit, mântuind pe altul

Preot IOSIF TRIFA, din 600 ISTORIOARE RELIGIOASE
– o istorioară din viaţa lui Shundar Singh –

Treceam într-o iarnă – spune Shundar Singh – prin munţii Tibetu¬lui. Era un viscol puternic şi un ger grozav. Calea era tot mai grea. Simţeam că puterile îmi scad. Mă biruia frigul şi îngheţul.
La o răspântie, văd un om căzut în zăpadă. E aproape îngheţat şi mort. Mă aplec spre el. E un tibetan. Îmi dă să înţeleg că orice încercare pentru salvarea lui e zadarnică. Dar eu nu pot să-l las aici. Îl ridic în spate şi plec cu el la drum. Povara e grea, dar, sub greutatea ei, simt că mă încălzesc. Eram aproape îngheţat de frig şi acum, iată, mă năpădesc sudorile. M-am încălzit, iar căldura mea o simte cel din spatele meu. Am devenit un fel de cuptor pentru el. Era aproape mort, iar acum îl simt că se mişcă şi dă semne de viaţă. Nu mai pot de bucuria mântuirii unui pierdut. Această bucurie îmi dă puteri noi. Păşesc cu bărbăţie prin zăpadă şi viscol. În zare se iveşte un sat. Suntem mântuiţi! Suntem mântuiţi amândoi, unul prin altul. Tibetanul ar fi pierit fără ajutorul meu, dar şi eu aş fi pierit fără el. Purtându-l în spate, m-am încălzit şi l-am încălzit şi pe el. M-am mântuit mântuind pe altul.“
Ce mult-grăitoare este această întâmplare! Să o luăm şi noi pe sufletul nostru! O taină a mântuirii sufleteşti aceasta este: să te mântui mântuind pe altul.
Creştinii de azi sunt atât de „reci“, tocmai pentru că nu se încălzesc încălzind pe alţii. Creştinii noştri sunt atât de „slabi“, tocmai pentru că nu se întăresc întărind pe alţii.
Şi sunt atât de „săraci“ creştinii de azi, tocmai fiindcă nu se îmbogăţesc îmbogăţind pe alţii.
Să nu uităm nici noi, ostaşii Domnului, porunca: Să ne mântuim, mântuind pe alţii!… Să ne încălzim, în-călzind pe alţii!…

Ce frumoase-s toate

Ce frumoase-s toate-toate
pentru cel al lui Hristos,
şi Trecutul, şi Prezentul
duc spre-un viitor frumos,
şi durerea, şi iubirea
sunt de-acelaşi preţ divin,
izvorând din cele duse
către cele care vin.

Hristos, Mirele iubirii
îi e cel mai îndrăgit,
prin el, Duhul Lui trăieşte
ne-nfricat şi strălucit.
El, viteazul sol al Crucii,
biruieşte timpul frânt,
cu cât moare mai de tânăr
are-un nume şi mai sfânt.

Ştiu trăi numai cei vrednici,
ştiu muri numai cei sfinţi,
anii duşi spre nemurire
sunt cei rodnici şi fierbinţi.
Fii lumină, fii cântare,
fii viteaz şi mori frumos,
numai astfel vei fi vrednic
de părinţi
şi de Hristos!… (Traian DORZ)

SĂ LAŞI AICI!

Să laşi aici la Cruce,
plângând îngenuncheat,
întreaga ta viaţă
trăită în păcat
şi pune legământul
de sfânt şi veşnic preţ,
să iei cărarea nouă
a unei noi vieţi.

Pune legământ, pune legământ
cu Hristos cel Sfânt
până poţi afla, până poţi afla
mântuirea Sa…

Ia chiar acuma jugul
şi Crucea lui Hristos
şi-n Oastea Lui te-nscrie
viteaz şi credincios;
Cuvântul Lui să-ţi fie
o sabie şi-un scut
– şi vei avea-n vecie
un nume cunoscut.

Întreaga ta fiinţă
predă-ţi-o lui Hristos;
ai numai o viaţă,
jertfeşte-I-o frumos;
e-o mântuire numai
şi numa-n El o ai,
primeşte-I-o acuma,
ca să ţi-o afli-n rai… (Traian DORZ)

DREPTUL ÎNTRE IUBIRE ŞI SABIE

Ieromonah ARSENIE BOCA, CĂRAREA   ÎMPĂRĂŢIEI

Dezechilibrul, haosul şi anarhia sunt cam acelaşi lucru; o schimonosire, o degenerare, un accident, un păcat colectiv. Dezechilibrul sau păcatul nu e o realitate cu suport propriu, ci sunt ghearele haosului în grumazul realităţii, o pândire a nimicului care vrea să înghită în sine toate câte sunt. Dumnezeu vrea să stăvilească năvala anarhiei în făptură, însă, respectând libertatea omului, nu poate, decât dacă va câştiga şi convingerea omului pentru intenţia Sa. Pe drepţi îi are câştigaţi pentru această cauză. Pe nedrepţi, pierzând aceştia libertatea lor – de vreme ce robesc păcatului – nu-I mai poate câştiga prin libertatea pe care n-o mai au, de aceea pentru aceştia nu-I mai rămâne decât sabia. Prin sabie se înţelege aci: asprimea dreptăţii, legea, autoritatea, stăpânirea, pedeapsa, până chiar şi pedeapsa cu sabia.
Când cineva, cu faptele sale păcătoase, cade din dragostea Tatălui său, dă de dreptatea Lui, care, ca pe un rob, îl va readuce la cale cu sila. Îi dă şi timp, doar va simţi să vină de bună voie; dacă însă nu bagă în seamă, îi ia şi timpul şi cade tară de veste urmărit de dreptate.
O mare putere de refacere asupra celor căzuţi din dragostea lui Dumnezeu o au drepţii, care stau înaintea Stăpânului vieţii pentru fraţii lor. Ei fac cumpănă între Dumnezeu şi oameni: dobândind de la oameni pocăinţa şi de la Dumnezeu, milostivirea. Când lipsesc drepţii dintre oameni, iubirea nu se poate împlini, ci trebuie să se împlinească dreptatea. | Continuare »

Veniţi voi, ceruri largi

Traian DORZ,
din «Cântarea, ca meditaţie»

Ce puternic strigă tăcerea tuturor măreţelor lucrări ale lui Dumnezeu şi ce cutremurător mărturisesc ele toate despre existenţa şi slava Sa, toate lucrările Sale minunate! „Când privesc spre ceruri, spune psalmistul sfânt, cerurile spun slava Lui şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Sale. O zi spune alteia acest lucru şi o noapte dă de ştire alteia despre El. Toate acestea, fără vorbe al căror sunet să fie auzit. Dar răsunetul lor străbate tot pământul şi glasul lor merge până la marginile lumii” (Ps 19).
O, cât de limpede văd acest lucru cei curaţi cu inima, care au ochii deschişi de harul lui Dumnezeu! Cât de uimiţi îl aud cei cărora smerenia şi ascultarea de Dumnezeu le-a deschis urechile să audă! Cât de fericiţi îl înţeleg acei cărora lumina adevărului le-a deschis mintea, ca să-L cunoască pe Dumnezeu! Şi cât de puternic îl mărturisesc toţi aceştia cărora El le-a deschis graiul şi le-a aprins inima cu încredinţarea neclintită şi cu datoria vestirii acestor minuni!
Cerurile spun, pământurile vestesc, vânturile, apele, tunetele, norii, roua stelelor, tăcerea lunii, cântecul soarelui, mireasma holdelor, zumzetul câmpiilor, măreţia munţilor, înţelepciunea ciclurilor, armonia echilibrului, dreptatea neprevăzutului, mersul istoriei, necunoscutul viitorului, încredinţarea aşteptării, toate, toate, toate, toate-acestea ne şoptesc, ne strigă, vuiesc de pretutindeni asurzitor şi tăcut, orbitor şi acoperit, de pretutindeni (…) [despre] măreţul, veşnicul, prezentul, dreptul, minunatul şi iubitorul nostru Dumnezeu şi Tată, Făcătorul şi Binefăcătorul nostru, al tuturor celor văzuţi şi nevăzuţi, din orice timp, din orice loc şi de orice fel. | Continuare »

Ce să facem pentru a ne învrednici de har sau cu ce poate fi asemuită Împărăţia lui Dumnezeu?

Sfântul Teofan Zăvorâtul,
despre NECRUŢAREA DE SINE SI VENIREA HARULUI. Ce aşteaptă Dumnezeu de la noi? Unde si cum sa căutam ajutorul lui Dumnezeu?

Vă voi aminti o istorisire evanghelică aducătoare de mângâiere. Domnul Se apropie de Ierihon. Acolo, lângă drum, şedea un orb. Auzind ca Domnul este aproape, el a început să strige: Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă! (Lc. 18, 38). Ceilalţi voiau să îl oprească, însă el, de neoprit datorită credinţei sale puternice, striga: Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă! Domnul a luat aminte la strigarea lui şi l-a vindecat.

Bine să-L cuvântăm pe Domnul, Care a luat aminte la strigarea orbului, dar să-l fericim şi pe orb, care n-a încetat să strige către El după ajutor. Şi iată, fraţilor, o pildă de mântuire pentru noi, o pildă a felului în care sufletul se izbăveşte de orbirea duhovnicească, de întunericul păcatului şi de toate lanţurile iubirii de lume şi iubirii de patimi care îl leagă. Sufletul caută şi striga, dar până ce nu-i vine Domnul în ajutor nu i se deschid ochii şi lanţurile lui nu cad. Fără Mine, zice Domnul, nimic nu veţi putea face (In 15, 5). Creştinul poate totul, însă numai în Domnul, Care îl întăreşte (Filip. 4,13), pentru că harul venind, lucrează în el şi a voi, şi a săvârşi, după a lui bunăvoinţă (Filip. 2,13).

Să nu vă speriaţi când auziţi că recăpătarea vederii duhovniceşti şi eliberarea de lanţurile lumii şi păcatului sau, totuna, întoarcerea deplina a inimii către Domnul, este lucrul harului, în ideea că asta ar fi departe de noi… Dimpotrivă, bucuraţi-vă de asta, pentru că este de la Domnul, este aproape, precum şi Domnul însuşi e Dumnezeu apropiat de toţi, iar nu depărtat. De la Domnul totul ne este pururea pregătit – trebuie doar sa adăugăm ceea ce ţine de noi. | Continuare »

Newer Posts »