Cele două porunci

În porunca iubirii de Dumnezeu şi de oameni zicea Iisus că „se cuprind toată Legea şi toţi proorocii“. În această poruncă se cuprinde şi toată Evanghelia, căci şi Evanghelia nu este altceva decât dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi Fiul, descoperită oamenilor pe pământ. Ca să poţi avea dragoste creştină, adevărată, vie şi lucrătoare, trebuie să cunoşti mai întâi şi să afli mai întâi dragostea lui Dumnezeu-Tatăl faţă de noi, făpturile Lui. Izvorul şi puterea dragostei noastre este Însuşi Dumnezeu, precum aşa de bine a spus acest lucru Apostolul Ioan în cuvintele: „Întru aceasta este dragostea: nu că am iubit pe Dumnezeu, ci pentru că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca ispăşire pentru păcatele noastre. Dacă Dumnezeu ne-a iubit, aşa şi noi datori suntem să ne iubim unii pe alţii“ (I Ioan 4, 10-11). „Cine nu iubeşte pe fratele său n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire“ (I Ioan 4, 8). Această învăţătură a dragostei creştine a predicat o neîncetat Iisus Mântuitorul şi pe urmă a întărit-o cu însăşi Jertfa Sa cea sfântă. | Continuare »

predica de pe munte 2Iubesc pe-ai mei cu-ntregu-mi suflet,
mai mult ca viaţa mea-i iubesc;
pentru iubirea lor, Iisuse,
suspin, mă rog şi mă jertfesc.

Iubesc fiinţele ce-n lume
cu-a mea fiinţă s-au unit,
purtându-le o neschimbată
iubire până la sfârşit.

Iubesc prietenii ce paşii
uniţi şi-i duc cu paşii mei
cu-o dragoste oricând în stare
să facă totul pentru ei.

Iubesc pe fraţii mei cereşte,
cum numai sufletu-mi iubesc;
de ei mă leagă pe vecie
un legământ dumnezeiesc.

Iubesc, ca pe ai mei, vrăjmaşii,
rugându-Ţi mântuirea lor
şi simt c-aş face pentru dânşii
mai mult de cât aş fi dator,

– Dar în iubirile acestea,
în toate-i un hotar ceresc,
o margine la care toate
se sting, se şterg şi se sfârşesc,

Numa-n iubirea Ta, Iisuse,
n-am nici hotar şi nici sfârşit,
pe Tine Te iubesc atâta
pe cât eşti Tu: Nemărginit.

Traian Dorz, Cântarea cântărilor mele

Sfântul Nicolae Velimirovici, predică la Duminica a XV-a după Rusalii

Cine îşi bate joc de Dumnezeu, de sine îşi bate joc, iar Dumnezeu şi mai mult Se slăveşte. Cine caută să umilească pe cel drept, până la sfârşit pe sine se umileşte, iar dreptul şi mai mult se înalţă. Cine aşează o piatră în calea dreptului se împiedică el însuşi de ea – iar dreptul mai sus urcă şi încă şi mai departe vede. Cine suflă în focul dreptului ca să-l stingă, mai mult îl înteţeşte, iar de stins se stinge al lui.Iisus_si_fariseii

Pe marea învolburată a acestei vieţi Dumnezeu este stânca de scăpare a drepţilor, de care nelegiuiţii îşi zdrobesc corăbiile lor. Pe marea furtunoasă a vieţii omul cel drept e piatră de poticnire pentru păcătos. Păcătosul o dă la o parte din drumul său şi cade în groapa rămasă în urmă. Cine aruncă praf în vânt orbeşte; cine îngrămădeşte pietre într-un lac se îneacă.
Parcă anume l-a lăsat Dumnezeu pe cel drept slab şi neajutorat în lumea aceasta, ca să dezvăluie şi mai mult tăria Lui şi să aşeze piatră de poticnire în calea puternicilor pământului. De aceea firul celui drept este mai tare decât lanţul celui fără de lege. Tiranul caută să rupă firul celui drept, dar se încurcă în el şi piere.
Satana a vrut să-l piardă pe dreptul Iov, şi l-a ridicat în slavă. Tocmai când părea mai slab, Iov era învingător. Satana a căutat să piardă şi pe Irod, iar Irod nu i s-a împotrivit. Tocmai când părea mai atotputernic, Irod a pierit. Tot lucrul lui Dumnezeu în lumea aceasta pare slab, când de fapt e mai tare ca stelele şi ca oceanul ce tună cu apele sale.

Luaţi aminte şi învăţaţi din cele ce Dumnezeu le-a aşezat faţă în faţă drept potrivnice spre a noastră învăţătură: Moise şi Faraon, David şi Goliat, Iov şi Satana, Ierusalimul si Babilonul, cei trei tineri şi regele Nabucodonosor, Daniel şi Darius, apostolii şi Roma. Dacă înţelegem ce ne dă Dumnezeu a înţelege din pildele acestea, vom striga şi noi de bucurie împreună cu minunatul David: Unii se laudă cu căruţele lor, alţii cu caii lor, iar noi ne lăudăm cu numele Domnului Dumnezeului nostru (Psalm 19, 8). Vom înţelege cu cugetul şi ne vom însuşi cu inima cuvântul Apostolului Pavel: Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi; Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari (I Corinteni 1,27). | Continuare »

predica de pe munte 1O, creşte-mi iubirea în inima mea,
Iisuse, Iisuse, mereu Te-aş ruga!
Îmi umple cu harul pe care-l aştept
şi ochii, şi graiul, şi inima-n piept!

O, creşte-mi iubirea, Iisuse iubit,
să fiu de-a’ ei haruri deplin copleşit!
Revarsă-mi-o-n suflet cu val după val,
ca râul ce creşte de dă peste mal!

O, creşte-mi iubirea, Iubite Iisus,
în starea şi-n locul în care m-ai pus!
Să port pretutindeni belşugu-i de har
şi-a ei revărsare să n-aibă hotar!

O, creşte-mi iubirea cu rodu-i sfinţit,
chiar numai cu ură de-aş fi răsplătit;
să nu pot, Iisuse, trăi fără ea
– o, creşte-mi iubirea în inima mea!

Traian Dorz, Cântarea cântărilor mele


Traian Dorz

Iisuse, pentru cele două iubiri pe care mi le-ai dat
la Poarta Îndurării Tale aş sta pe veci îngenuncheat,
rugându-mă să faci să-mi ardă cu cele mai cereşti văpăi
iubirea mea cea pentru Tine,
iubirea mea cea pentru-ai Tăi!

C-o mână strânsă după una,
c-o mână după alta strâns,
mi-s ochii totdeauna umezi de bucurie
ori de plâns,
le-aş vrea mereu nedespărţite şi fericite-n veci le-aş vrea,
căci una-mi este maica dulce,
iar cealaltă, sora mea.

Iisuse Sfânt, aceste două iubiri îmi sunt ca ochii mei,
cu ele-mi întregesc fiinţa ca funia împletită-n trei,
acestea-s aripile mele cu care mă-ncălzesc şi zbor,
Iisus – şi nu vreau fără ele nici să trăiesc
şi nici să mor!

Iubire, maica mea din ceruri,
iubire, sora mea de Sus,
ca voi, mai scumpe, pentru mine,
comori pe lumea asta nu-s!
Iisuse, ţine-mă-ntre ele, cuprins cu-ntregul vieţii dor,
să nu pot fără ele, Doamne, nici să trăiesc
şi nici să mor!

teofan zavoratulSfântul Teofan Zăvorâtul

Domnul a înfăţişat porunca privitoare la dragostea de Dumnezeu şi de aproapele şi a adăugat de îndată învăţătura despre vrednicia Sa de Fiu al lui Dumnezeu şi despre Dumnezeirea Lui. Dar de ce? Pentru că adevărata dragoste de Dumnezeu şi de oameni nu este cu putinţă decât sub înrâurirea credinţei în Dumnezeirea lui Hristos Mântuitorul, în faptul că El este Fiul lui Dumnezeu întrupat. Această credinţă insuflă dragostea faţă de Dumnezeu, întrucât cum este cu putinţă să nu-L iubeşti pe Dumnezeu, Care atâta ne-a iubit pe noi, că si pe Fiul Său Cel Unul-Născut nu 1-a cruţat, ci L-a dat pentru noi? Tot ea aduce dragostea la deplinătatea desăvârşirii sau până la ţelul ei; iar ţelul dragostei este legătura vie. Pentru a ajunge la această legătură, trebuie biruită simţirea dreptăţii dumnezeieşti, care pedepseşte păcatul; fără a reuşi mai întâi aceasta, e înfricoşător a te apropia de Dumnezeu. Această simţire se biruieşte prin încredinţarea că dreptatea lui Dumnezeu este satisfăcută prin moartea pe cruce a Fiului lui Dumnezeu; această încredinţare se naşte din credinţă; prin urmare, credinţa deschide calea dragostei de Dumnezeu. Acesta e primul lucru. Cel de-al doilea este credinţa în dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu, Care pentru noi S-a întrupat, a pătimit şi S-a îngropat, ne dă pilda iubirii de aproapele; fiindcă aceasta
este adevărată dragoste, când cel ce iubeşte pune sufletul său pentru cei iubiţi. Tot ea dă puteri si pentru a dovedi această dragoste. Pentru a avea astfel de dragoste, trebuie să devii om nou, locul egoismului să-1 ia lepădarea de sine. Numai în Hristos devine omul făptură nouă; iar în Hristos petrece acela care se uneşte cu Hristos prin credinţă şi prin renaşterea harică mijlocită de Sfintele Taine primite cu credinţă. De aici reiese că cei ce se aşteaptă să păstreze în sine, fără credinţă, cel puţin buna rân-duială morală se înşeală amarnic. Toate acestea merg împreună; omul nu poate fi împărţit. El trebuie îndestulat în întregime.

ioan-pe-pieptul-lui-hristos1Doamne, fă să-mi strălucească
dragostea luminii Tale,
în iubirea mea frăţească
arătată pe-orice cale.

Dragostea neprefăcută
totdeauna să-mi lumine
toată viaţa petrecută
între fraţii mei cu Tine.

Dragostea nemicşorată
către semeni să mă poarte,
pe-orice vreme, de-orice dată,
şi aproape, şi departe.

Dragostea nedespărţită
să-mi dea râvnă şi răbdare
pentru jertfa fericită,
pân’ la ultima-ncercare.

Dragostea înflăcărată
să-mi dea sfânta stăruinţă
să-Ţi port Vestea Minunată
pân’ la Marea Biruinţă.

Dragostea desăvârşită
să-mi înalţe roada bună
pân’ la slava nesfârşită,
pân’ la sfânta Ta cunună.

Traian Dorz, Cântările din urmă

MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA
„În aceste două porunci sunt cuprinse toată Legea şi profeţii“ (Matei 22, 40).

PredicaDePeMunte2S-a apropiat, iubiţii mei creştini – zice Evanghelistul Matei, s-a apropiat un învăţător de lege de Hristos, vrând să-L încerce, şi I-a pus întrebarea: “Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?”. Care e cea mai importantă poruncă? Şi Iisus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău” (Matei 22, 37). Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Şi a doua ca şi aceasta: “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22, 39). Prin aceste cuvinte, Hristos a arătat că în vârful tuturor poruncilor este dragostea, îndoita dragoste: dragostea faţă de Dumnezeu şi dragostea faţă de aproapele. Şi după acestea, a adăugat: “În aceste două porunci sunt cuprinse toată Legea şi proorocii” (Matei 22, 40). Ce înseamnă aceste cuvinte? Că tot Vechiul Testament şi toată Sfânta Scriptură şi toată Legea şi voinţa lui Dumnezeu sunt rezumate şi cuprinse în aceste două porunci.
Acest cuvânt a lui Hristos arată cât de superioară este Evanghelia faţă de celelalte sisteme religioase şi filosofice. Aşadar, în loc de altă predică de-a noastră, vom prezenta aici câteva observaţii frumoase, pe care le face asupra acestor cuvinte Sfântul Ioan Gură-de-Aur.

***
Sfântul Părinte spune că vestiţii filosofi antici, cu toată filosofia lor, cu toată lungimea scrierilor lor şi cu toată destoinicia lor dialectică, nu au putut să ofere oamenilor puterea de înţelegere a unor concepte elementare, de pildă ce este corect şi just. Nici nu era posibil ca simpli plugari şi meşteşugari, şi zidari şi alţii, care trăiesc din lucru mâinilor lor, să-şi lase ocupaţiile şi să se apuce de studiul scrierilor filosofice, ca de pildă de „Statul” lui Platon, ca să afle ce este just. Pentru că până la a studia astfel de scrieri voluminoase şi greoaie şi a afla ce este corect şi drept, ar muri de foame. Dar cu Evanghelia cum e!? În ea există toate. Şi ceea ce înseamnă a fi corect şi ceea ce înseamnă a fi cuviincios şi ceea ce înseamnă a fi folositor. Într-un cuvânt, tot adevărul şi toată virtutea le vei afla acolo. Hristos a cuprins în cuvinte puţine şi clare tot ce este mai important şi necesar pentru mântuirea noastră.

| Continuare »

sfintii AiuduluiCât va trăi Lumina, pe vecii nesfârşiţi,
împărtăşi-I-vor soarta şi fiii Ei iubiţi!

O rază fiecare din focul Ei fiind
luci-vor prin unire, lumina-I întregind,
în lupta Ei cu bezna vor sângera aşa
iubiţi la fel cu Dânsa, loviţi la fel cu Ea.
În slujba mântuirii trudind stăruitor
li se va cere partea la jertfa Ei şi lor.
În preţul ispăşirii căderilor din har
alături de Lumină plăti-vor cu amar.
În calea-nsângerată spre Cerul cucerit
alături de Lumină urca-vor drum trudit,
Iar în triumful Slavei asupra celui rău
Hristos o să Şi-i facă părtaşi la Tronul Său,
Căci n-au căutat mărirea lumească, ci, smerit,
au suferit ocara cu Domnul lor iubit,
nu şi-au iubit viaţa, ci pân’ la moarte-au stat
alături de lumina Soliei ce-au purtat.

Alături de Lumină vor străluci aşa,
uniţi şi-n răsplătire ca-n suferinţi cu Ea!

Traian Dorz, Cântări de drum

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

… De măsura în care noi suntem gata să ne îngropăm în munca lui Hristos fiinţele noastre, de măsura în care suntem gata să ne dăruim pe noi înşine, ostenelile noastre, lacrimile noastre, avutul nostru, vremea noastră, sufletul, iubirea şi jertfa cea mai scumpă pe care o avem, depind creşterea, trăinicia şi rodirea Lucrării sfinte. […] Singure jertfa, osteneala, lacrimile, sângele şi sudoarea sunt îngrăşământul ceresc prin care cresc rodnice şi frumoase virtuţile şi roadele duhovniceşti ale Bisericii şi ale Lucrării lui Hristos. Fericite şi binecuvântate sunt acelea care le au.
[…] Dintre câte trebuinţe au o adunare duhovnicească şi un slujitor duhovnicesc, suferinţele şi omorârea în Hristos sunt trebuinţele lor cele mai mari şi mai însemnate.
Nu de libertate pământească are nevoie în primul rând o lucrare a lui Dumnezeu. Nici de o clădire mare, nici de fonduri, nici de autorizaţie, ci de lacrimi, de suferinţă, de pătimiri, de rugăciune, de post şi de jertfe. Nu de casă mare, nici de hrană îmbelşugată sau de îmbrăcăminte aleasă are nevoie un slujitor al lui Hristos. Ci de răbdare, de înfrânare, de renunţări şi de omorârea firii sale pământeşti, asemenea Domnului său Iisus. Numai astfel roadele Duhului Sfânt se vor arăta în viaţa Bisericii Sale. Şi viaţa lui Hristos se va arăta în trupul slujitorului Său.

…Nu vă miraţi deci voi, fraţii şi surorile mele, slujitori aleşi ai lui Iisus, că vă urăşte lumea (I Ioan 3, 13).
Nu vă miraţi că sunteţi vorbiţi de rău, priviţi cu duşmănie, batjocoriţi, lepădaţi, prigoniţi şi chiar ucişi – toate acestea vi se fac şi vi se for face mereu numai din pricina Numelui Scump al lui Hristos, Domnul nostru (Filip. 1, 13; Apoc. 2, 3; Mat. 5, 11). | Continuare »

Suprema cântare Iubirii – Traian Dorz

Care este porunca cea mai mare? – Preot Iosif TRIFA

IUBIRE, DĂ-NE HARUL – Traian Dorz

CE NE ÎMPIEDICĂ SĂ IUBIM? – Sfântul Ierarh Luca al Crimeei

Cea mai înaltă iubire este iubirea vrăjmaşului – Traian Dorz

Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! – Sfântului Nicolae Velimirovici

Numai prin Duhul Sfânt e cunoscută iubirea lui Dumnezeu – Cuviosul SlLUAN ATHONITUL

VRĂJMAŞII ŞI PRIETENII – Traian Dorz

CUM V-AM IUBIT EU –  Traian Dorz

 

După obişnuitul început, zicem:

Tropare glasul al 4-lea:
Pe Sfântul Părinte Arsenie, slujitorul cel plin de râvnă şi dragoste dumnezeiască, cu bucurie, toţi cei credincioşi să-l lăudăm, căci sfânt povăţuitor şi rugător fierbinte ni l-a dăruit Dumnezeu, spre izbăvire de necazuri, boli şi suferinţe, spre mântuirea şi sfinţirea sufletelor noastre. (de două ori)

Slavă… şi acum…
Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu, pururi a spune puterile tale noi nevrednicii, că, de nu ai fi stat tu înainte rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit pe noi din atâtea nevoi sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu izbăveşti pe robii tăi pururi din toate nevoile.
Psalmul 50

CANONUL: Cântarea întâi, glasul al 8-lea

Apa trecându-o ca pe uscat şi din răutatea egiptenilor scăpând, israeliteanul striga: Izbăvitorului şi Dum­nezeului nostru să-I cântăm.
Stih: Sfinte Părinte Arsenie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, fiii tăi.
Vlăstar ales din pământ românesc, plămădit cu har în grădina Maicii Sfinte, ai adunat, Părinte, cu îmbelşugare, daruri cereşti şi roade nemuritoare, spre a Domnului slăvire şi a noastă mântuire.
Stih: Sfinte Părinte Arsenie, roagă-te lui Hristos Dum­nezeu pentru noi, fiii tăi.
Chemat spre a Domnului slujire, prin a Măicuţei Cereşti ocrotire, ai purtat cu aleasă cinstire a preoţiei jertfire prin care, ca un părinte adevărat, cu vrednicie te-ai încununat. | Continuare »

Când ai trimis, Iisuse, ai Tăi învăţăcei,
le-ai spus nimic pe cale să nu-şi mai ia cu ei,

nici haină, nici avere, nici traistă, nici arginţi,
căci Te-ngrijeşti Tu Însuţi de orice trebuinţi,

să poarte ei mireasma Cuvântului Divin,
căci toate celelalte s-adaugă şi vin.

…Câţi au urmat Cuvântul şi-n lume Te-au vestit,
nimic n-au dus cu dânşii, nimic nu le-a lipsit.

Dar azi, Iisuse-atâţia ce-aleg al Tău sfânt drum,
de toate iau, şi numai pe Tine nu acum.

Averi, ades prea multe, arginţi prea sacul plin, –
credinţă, însă, Doamne, şi duh aşa puţin!

Materia-i atrage şi lunecă şi cad
din drumul mântuirii la moarte şi la iad.

De toate-au mulţi, Iisuse (şi mare ca şi mic),
dar când nu Te-au pe Tine ei n-au atunci nimic.

Traian Dorz, Cântările Dintâi

 Părintele Constantin Galeriu

tanarul bogatŞi, iată, venind un tânăr la El, I-a zis: Bunule Învăţător, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică? (Matei XIX, 16). – După mame, copii, vine şi un tânăr. Martor la cele petrecute, tânărul este sincer frământat de întrebările esenţiale ale vieţii pe care şi le pune sufletul omenesc, mai ales la această vârstă. Sfântul Evanghelist Marcu arată că el alergând la Iisus, a şi îngenuncheat înaintea Lui. Răspunsul Mântuitorului, însă, uimeşte: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât unul Dumnezeu (Matei XIX, 17). Nu era Mântuitorul bun? Tocmai El, de Care fuge răul chiar şi la pomenirea numelui Lui? El, Care dăruieşte sănătate bolnavilor, pâine celor flămânzi, viaţă celor care au şi murit. Doar El este singurul îndreptăţit să întrebe: Cine poate găsi păcat în Mine? (Ioan VIII, 46). Dar, tâlcul răspunsului Său se află mult mai adânc. Tânărul caută acest răspuns esenţial de la Iisus, ca de la un învăţător oarecare. Domnul, însă, îi descoperă şi ne descoperă că Bun şi Izvorul binelui este Unul Dumnezeu. Oamenii au încercat de atâtea ori în istorie, de la ispita lui Lucifer din Eden, prin gustarea „din pomul cunoştinţei binelui şi răului” (Facerea III, 6) să decidă ei şi să se instituie drept factori hotărâtori ai „binelui şi răului”. Urmarea a fost fărâmiţarea unităţii umane şi moartea. De aceea, când Mântuitorul spune: Bun este numai Unul Dumnezeu (Matei XIX, 17), ne arată că viaţa nu este cu putinţă decât în comuniunea cerească cu Izvorul vieţii, cu Cel absolut bun şi Unul. Cât de adevărată este spusa celor vechi: „Câte capete, atâtea păreri”, ba chiar în acelaşi cap, puzderie de păreri ce se contrazic. Despărţiţi de Dumnezeu – Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos – pierdem şi viaţa şi unitatea în Bine, Adevăr şi Iubire. Pe măsură ce creşte egoismul tot mai individualist, creşlte şi fărâmiţarea lumii, se înmulţesc şi suferinţele. Şi, dimpotrivă, cu cât cineva e mai aproape de bunătatea divină, descoperită în Hristos, devine mai bun. Să ne gândim doar la zilele din urmă, de grave calamităţi, când în suferinţă ne-am redescoperit unitatea în iubire divină. | Continuare »

Pe cei bogaţi fă-i, Doamne, să vadă cât de goi
rămânem toţi când Mâna Ţi-o-nchizi de către noi.
Pe cei săraci fă-i, Doamne, să vadă ce bogaţi
putem cu toţii-ajunge de mila Ta purtaţi.
Pe cei trufaşi fă-i, Doamne, să afle tremurând
măsura ce uitată nu trebuie nicicând.
Pe cei smeriţi fă-i, Doamne, să afle fericiţi
ce mari sunt cei ce umblă cu-adevărat smeriţi.
Pe cei nălţaţi fă-i, Doamne, să caute şi spre jos,
pe cei căzuţi, să caute spre Cer mai curajos,
pe câţi le merge bine, să nu prea râdă-acum,
pe cei zdrobiţi fă-i, Doamne, să nu prea plângă-n drum,
Ci toţi să-şi amintească, în orice stare sunt,
că toate trec, – nimica nu-i veşnic pe pământ!
Să caute-a face bine, cât pot şi au prilej,
căci prea curând şi sigur îi spulberă-un vârtej!

Traian Dorz, Cântări de drum

Traian DORZ, ISTORIA UNEI  JERTFE (fragment)

O, de câte ori am gândit, gemând prin anii aceia mulţi şi crânceni, ce bine ar fi fost dacă poporul nostru ar fi avut mai multe mame credincioase! Dacă legile erau cum erau, măcar oamenii care erau puşi să le aplice să fi fost oameni. Şi să le aplice omeneşte…

TDorz1La Cluj am fost dus în fundul celui mai izolat coridor. Apoi a început ancheta lungă şi grea a celor opt luni de zile şi nopţi, din martie până în noiembrie, când am fost dus la judecată şi condamnat.
Aici am retrăit clipă de clipă şi pas cu pas cumplitul calvar al celei mai grele şi mai lungi golgote din viaţa mea de până atunci. Fiindcă, dacă până acum, de câte ori fusesem dus, aveam a răspunde doar pentru mine singur, acum trebuia să răspund pentru mulţi…
Înainte de a fi luat eu în 13 martie, nu mai aflasem să fi fost arestaţi nici unii dintre fraţi, în afară de Voina de la Sebeş, despre care n-am fost întrebat nicăieri şi niciodată nimic. Dar în acelaşi timp cu mine au mai fost arestaţi mulţi fraţi din ţară. La Craiova, la Timişoara, la Galaţi, la Suceava, la Deva…
Anchetatorul nostru, un căpitan, ne cunoştea atât de bine pe toţi, încât ne am putut uşor încredinţa că omul acesta ne urmărise ani de zile pe fiecare.
Din prima zi mi-a spus, exprimând fără să-şi dea seama, adevărul tainic al planului ceresc:
– Domnule Dorz, aţi fost daţi în mâinile mele. N-are nici un rost să vă faceţi iluzii. Trebuie să ştiţi că noi cunoaştem totul despre voi toţi. Eu trebuie doar să stabilesc gradul de vinovăţie al fiecăruia dintre voi. Aşa că vedeţi! Orice aţi încerca, tot acelaşi va fi rezultatul…
– Şi dumneavoastră sunteţi în mâinile lui Dumnezeu. Toţi suntem în mâinile Lui, am zis eu încet, privind în ochii lui. Faceţi ce trebuie să faceţi!
Părându-i-se probabil că prima noastră întâlnire şi începutul discuţiilor noastre n-a fost potrivit, vrând să ocolească alunecarea vorbirii noastre pe acest făgaş, a luat îndată o atitudine aspră şi mi-a poruncit dur:
– Stai acolo la masă! Vei răspunde numai la ce te voi întreba eu! Şi fără să mi vorbeşti despre Dumnezeu şi despre Hristos! Despre asta ai vorbit până acum destul şi prea mult altora… Acum va trebui să dai aici seama pentru toate acestea! | Continuare »

Traian Dorz, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
(din meditaţii
la Apostolul din Duminica a 26-a după Rusalii)

“Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului.” (Efeseni 5, 19)

Ce dulce răsună versetul de la sfârşitul acestui apostol, când Sfântul Pavel, sătul să tot mustre, află să le spună acestor fraţi şi un îndemn fericit. După atâtea cuvinte grele, află să le dea un cuvânt bucuros.
De fapt, acest ultim verset era ca un medicament vindecător al atâtor boli de care sufereau aceşti fraţi. Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti… Şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului.

Se poate că şi de acest îndemn era multă nevoie pe vremea aceea în Biserica efesenilor. Unde se răspândesc atâtea slăbi-ciuni, unde se ajunge până la îmbătarea cu vin, acolo nu cântarea duhovnicească răsună, ci mai degrabă cântările lumeşti.
Atunci când firea pământească se încălzeşte cu vinul îmbătător, gura găseşte mai degrabă cântecele lumii, decât cântările Domnului. Fiindcă inima umblă după iubirea lumească şi nu după iubirea lui Hristos.
Cântările duhovniceşti erau încă din bisericile primilor creştini unul din cele trei mijloace de creştere şi întărire duhovnicească a fraţilor şi surorilor care se adunau pentru zidirea şi mângâierea lor sufletească.
Psalmii, cântările de laudă şi cântările duhovniceşti le erau recomandate mereu fraţilor când se adunau împreună. Sfântul Pavel spune acest lucru, întocmai ca aici efesenilor, şi colosenilor (Col 3, 16), şi corintenilor (I Cor 14, 26).
Şi la fel face şi Sfântul Apostol Iacov (Iac 5, 13). | Continuare »

Marturisirea2Prea puţin credinţa noastră
este-a unor fii cereşti
şi prea mult a unor oameni
slabi, nevrednici şi lumeşti.

Prea puţin ni-e rugăciunea
ca un soare cald pe cer
şi prea mult ne e ca norii
ce se-mprăştie şi pier.

Prea puţin e postul nostru
ca al sfinţilor smeriţi
şi prea mult e rar şi rece,
postul unor prea grăbiţi.

Prea încet suntem spre bine,
prea grăbiţi suntem spre rău,
voia Domnului uitând-o
şi călcând Cuvântul Său.

Prea gol sufletul ne doarme
fără-al harului olei
şi, prea plini de duhul lumii,
lenevim cu ochii grei.

…Doamne, ce vom face-n clipa
când va arde unde stăm?
Când Îţi vom vedea Venirea,
cum o să Te-ntâmpinăm?

Traian Dorz, Cântarea viitoare

cum sa ne crestem copiii

Părinţii care doresc să dea copilului o educaţie creştină uneori se pierd la luarea unei decizii în privinţa postului pentru copii. Deşi cunosc importanţa postului pentru adulţi, adesea ei nu pot recunoaşte nevoia lui pentru copii. Din această cauză, postirea pentru copii este amânată pentru atunci când copilul „va creşte” şi „va deveni mai puternic”. Astfel, copilul este lipsit de un ajutor important în creşterea spirituală. Pentru un adult postul trebuie să fie şi o realizare spirituală, căci atunci când de fapt se schimbă doar unele bucate cu altele, iar viaţa rămâne aceeaşi, acesta nu este un post adevărat. Dar copii nu au conceptul de luptă duhovnicească, de aceea postul începe pentru ei cu restricţiile exterioare, adaptate vârstei lor. O întrebare frecventă este vârsta şi felul postirii la copiii mici. Trebuie să ţinem cont de faptul că încă de la o vârstă fragedă copiii sunt capabili să înţeleagă multe lucruri. Înainte de începutul postului, părinţii ar trebui să vorbească cu copiii despre ceea ce înseamnă un post – un lucru tainic şi minunat. “Gândeşte-te, draga mea (sau dragul meu) ce anume eşti dispus să sacrifici pentru Hristos. Gândeşte-te şi decide singur, lasă ca acesta să fie micul tău secret – ce vrei să-I aduci lui Hristos? Ce vrei să faci pentru El?”.

| Continuare »

inchinarea copiilor

Sunt copil, Iisuse,
multe nu vorbesc,
dar ştiu spune-atâta:
că eu Te iubesc.

Cor: Lângă Tine vreau
pururea să stau,
să mă creşti
cum Tu doreşti
şi să mă păzeşti…
La pătuţul meu,
să trimiţi mereu
îngeraşii,
drăgălaşii
de la tronul Tău.

Fii mereu cu mine,
Doamne, să mă creşti,
ca să fiu cuminte
precum Tu doreşti.

Cor:

Când voi creşte mare
şi-oi şti să vorbesc,
fă ca numai Ţie,
Doamne, să-Ţi slujesc.