Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

…Şi de ce se zice: „toţi împreună“?
Pentru că toţi suntem o scumpă familie împreună. Şi pentru că toţi avem acelaşi destin şi acelaşi ţel împreună. Şi pentru că toţi avem acelaşi trecut, aceiaşi părinţi, aceeaşi rădăcină. Şi avem acelaşi prezent, aceeaşi pâine din care ne hrănim, aceeaşi casă în care ne adăpostim, aceeaşi muncă pe care trebuie  s-o facem… Şi avem acelaşi viitor, aceleaşi datorii faţă de copiii noştri, faţă de scopul nostru, faţă de Dumnezeul nostru, şi pentru că toţi vom fi judecaţi sau răsplătiţi după acelaşi Cuvânt pe care l-am avut şi l-am cunoscut împreună, şi pentru că împreună vom fi traşi la răspundere pentru lucrul pe care împreună trebuie să-l facem, fiecare contribuind, după darul său şi cu puterile sale, în vederea realizării ţelului comun.
Dacă împreună suferim prigonirile credinţei, dacă împreună purtăm durerile Evangheliei, dacă împreună ne împărtăşim din Cuvântul Domnului, din Trupul şi Sângele Domnului, din cântările şi rugăciunile Domnului, din darurile şi binecuvântările harului Său – şi dacă împreună trebuie să purtăm sarcinile sau ocara lui Hristos, de ce, atunci, să nu ne dăm fiecare toate silinţele ca să ajungem la aceeaşi credinţă a inimii şi la acelaşi fel de vorbire a gurii cu toţi fraţii noştri şi cu toată Lucrarea Domnului în care zicem că suntem?

Cine nu-şi dă toate silinţele să fie aşa va fi judecat şi osândit de tot Cuvântul lui Dumnezeu, care fiecăruia din noi tot asta ne cere şi ne porunceşte, de la începutul şi până la sfârşitul lui şi al nostru.
Fiul meu, fiica mea, noi să-l ascultăm şi să fim aşa!

Sfântul Nicolae Velimirovici

Vindecarea-orbului-15Un lac fără apă mai poate fi numit lac? Nu; e mai degrabă un crater uscat. Un om fără Dumnezeu mai poate fi numit om? Nu; e mai degrabă un mormânt. După cum apa e tot ce-i mai de seamă dintr-un lac, tot așa Dumnezeu în om.
Dacă sufletul omului ar fi cu totul deschis către Dumnezeu (și acest lucru presupune închiderea către lume), omul acela s-ar întoarce la încântarea primordială a vederii lui Dumnezeu. Credința înseamnă, mai înainte de toate, amintirea acelei pierdute primordiale vederi a lui Dumnezeu, amintire rămasă întipărită în conștiință. După întunecimea Gadarei, a viețuirii păgâne, unde Domnul nu a întâlnit nici un strop de credință la oameni – nici măcar după marea minune a vindecării celor doi îndrăciți – urmează, una după alta, câteva împrejurări când Hristos găsește mare credință la câte cineva. Hristos putea, cu un singur cuvânt al Său, să vindece într-o clipă toți bolnavii de pe pământ, spune înțeleptul Gură-de-Aur. Dar pentru ce? Ar fi însemnat să-i pună pe oameni pe aceeași treaptă cu necuvântătoarele, care sunt lipsite și de libera voință, și de libera alegere, și de scopuri mai înalte. Ar fi coborât oamenii, să zicem, la scara lunii și a stelelor, care sunt legate prin legi să strălucească; și la scara stâncilor, care sunt legiuite să stea și să cadă la poruncă; și a apelor din râuri, care curg după cum li s-a rânduit. Dar omul are înțelegere, el trebuie să facă de bunăvoie ceea ce creaturile necuvântătoare fac în virtutea legii puse lor: să fie credincioși lui Dumnezeu și să împlinească poruncile Lui. „Dumnezeu poruncește și sunt legată să-L ascult”, spune întreaga fire. „Dumnezeu poruncește și am datoria morală să-L ascult”, spune omul. Omul are alegerea; nu între două bunuri, ci între bine și rău. Daca alege binele, va fi prieten lui Dumnezeu și fiu in împărăția cea veșnică, și va fi deasupra firii. Dacă alege răul, va fi retezat de la Dumnezeu și va fi mult mai jos decât necuvântătoarele. „Trecând Iisus de acolo, doi orbi se țineau după El și strigau și ziceau: Miluiește-ne pe noi Fiule al lui David”. „Fiul lui David”, Fiul Omului, fiind totodată și Fiul lui Dumnezeu, îi miluiește și îi tămăduiește. Nici n-au plecat bine orbii, acum văzând și nemaiavând trebuință de călăuză, că au și adus la Domnul un pătimitor mut și îndrăcit. Mut şi îndrăcit! Nici minte având să izvodească cuvinte, nici grai să le poată rosti. Domnul nu i-a cerut acestuia credință, pentru că ce credință poate sa aibă un nebun? Sau cum să poată un mut să-și mărturisească credința? Dar Hristos a văzut credința celor care-l aduseseră pe mut la Dânsul. | Continuare »

DSC_1255-Crimeea

Încrede-te-n Lumină, chiar dacă-ţi arde-amar
paragini cangrenate din putredul hotar
şi las’ să-ţi răscolească prin tot ce ai ascuns,
ea arde numai bezna pe unde ţi-a pătruns!

Încrede-te-n Dreptate cu-atât mai mult cu cât
condamnă şi la tine ce-i veşted şi urât,
pe cumpăna ei sfântă aşază-ţi ceas cu ceas
tot ce împarţi la alţii prin fapte şi prin glas.

Încrede-te puternic în Adevăr oricând,
dar şi mai mult în vremea când mustră necruţând,
nu-i lepăda-ndrumarea şi nu-l strâmba voit,
căci tot ce el condamnă e putred şi greşit.

Încrede-te-n Iubire, chiar dacă numai plâns
şi numai jale-ţi pare pe urma ei c-ai strâns,
căci unde-i arde rugul rămâne loc sfinţit,
desţelenit şi vrednic spre rod desăvârşit!

Traian Dorz, Cântări de drum

Traian DORZ

Inimă rănită,
inimă străină,
pururi chinuită
de-a ta multă vină,
plânge-ţi pururi chinuită
a ta multă vină
şi din faţă, şi din spate
te lovesc pe tine
mâini duşmane, mâini pătate,
mâini de ură pline
– să le rabzi, tăcând, pe toate,
chiar de ură pline…
Inimă rănită,
inimă umilă,
pururi chinuită,
fără nici o milă;
nu striga când n-ai pe nimeni
să-ţi arate milă
sângeră prin mii de rane
printre spini şi cuie,
dar nu plânge, de prigoane,
altui nimănuie,
numai Domnului Îi spune,
şi-altui nimănuie… | Continuare »

Ieromonah SERAFIM ROSE

„Ştim, din cuvintele lui Hristos Însuşi, că, la moarte, sufletul este întâmpinat de îngeri: Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam (Luca 16, 22).
Cu privire la forma în care apar îngerii, cunoaştem tot din Evanghelie: îngerul Domnului (a cărui) înfăţişare era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada (Matei 28, I 2-3); un tânăr îmbrăcat în veşmânt alb (Marcu 16, 5); doi bărbaţi în haine strălucitoare (Luca 24, 4); doi îngeri în veşminte albe (Ioan 20, 12). De-a lungul istoriei creştine, îngerii s-au arătat întotdeauna în aceeaşi formă, a unor tineri strălucitori cu veşminte albe. Tradiţia iconografică a înfăţişării îngerilor a fost, de asemenea, aceeaşi de-a lungul veacurilor, zugrăvind tocmai astfel de tineri strălucitori (adesea având aripi, care, desigur, sunt o trăsătură simbolică, ele nefiind de obicei văzute la arătarea îngerilor); iar al şaptelea Sinod Ecumenic din anul 787 a hotărât ca îngerii să fie întotdeauna înfăţişaţi în acest chip, ca bărbaţi. „Cupidonii” artei apusene din vremea Renaşterii şi de după aceea sunt de inspiraţie păgână şi nu au nimic de-a face cu adevăraţii îngeri.
Într-adevăr, nu numai în ceea ce priveşte redarea artistică a îngerilor, ci în toată învăţătura despre făpturile duhovniceşti, Apusul modern romano-catolic (şi protestant) a rătăcit foarte mult de la învăţătura Scripturii şi a vechii tradiţii creştine. Înţelegerea acestei rătăciri este de mare însemnătate pentru noi, dacă vrem să înţelegem adevărata învăţătură creştină despre soarta sufletului după moarte.

Episcopul Ignatie Briancianinov (+ 1867), unul dintre marii Părinţi din vremurile apropiate nouă, şi-a dat seama de această rătăcire şi a închinat un întreg volum al scrierilor sale dării ei în vileag şi înfăţişării adevăratei învăţături ortodoxe despre acest subiect (vol. III în ediţia Tuzov, St. Petersburg 1886). Criticând părerile cuprinse într-o lucrare teologică romano-catolică clasică din veacul al XlX-lea (Abbe Bergier, Dictionnaire de Theologie), Sfântul Ignatie închină o mare parte a volumului său combaterii ideii moderne, întemeiate pe filosofia lui Descartes din veacul al XVII-lea, că tot ce este în afara lumii materiale aparţine lumii „spiritului pur”. | Continuare »

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

… Fiecare om îşi are Hristosul pe care şi-l merită.

Cine are un cuget curat, un duh smerit, o inimă sinceră, o minte sănătoasă o umblare sfântă, o viaţă ascultătoare de Dumnezeu, acela Îl are pe Hristosul cel Adevărat, Smerit, Iubitor, Luminos şi Sfânt.

Cine are o inimă neascultătoare, o fire ambiţioasă, o umblare dezbinătoare, o vorbire prefăcută sau vicleană, o viaţă răvăşită şi rătăcită, acela are un hristos mincinos, înşelător şi dubios, ca şi el.
Chipul dumnezeului fiecăruia se oglindeşte pe chipul său sufletesc, se vede pe felul lui de viaţă, pe toată umblarea şi lucrarea sa.

Dacă Hristosul cel Adevărat este Dumnezeul şi Stăpânul tău, tu vei fi ceva asemănător cu El. Vorba ta va semăna cu a Lui, inima ta, duhul tău, gândurile şi cugetele tale vor fi asemenea alor Lui. Şi tu vei merge pretutindeni lipit de El, după cum un magnet puternic duce lipit de el firul de fier pe care şi l-a smuls din praful sau noroiul unde zăcuse înainte.