Traian DORZ

Voi, lucrătorii Viei sfinte, cât de cinstit s-ar fi căzut
să-I fi dat partea Lui la vreme Stăpânului când v-a cerut.

El vă lăsase muncii voastre tot ce-aveaţi dreptul pentru ea,
dar voi de ce n-aţi dat asemeni şi partea Lui când v-o cerea?

El v-a dat Soarele şi Ploaia, şi Vântul, şi Pământul Lui,
iar toamna v-aţi strâns voi tot rodul, nedând nimica, nimănui.

Voi aţi lucrat şi-n Ziua-I Sfântă, când trebuia să vă rugaţi,
dar nici câştigul din aceasta n-aţi vrut Stăpânului să-l daţi.

Voi aţi primit şi pe deasupra, ce nu era cu drept s-aveţi,
dar v-aţi ţinut şi partea asta, ca s-arătaţi ce răi sunteţi.

…Acum ce credeţi c-o să facă Stăpânu-n Ziua de Apoi,
ce plată li se mai cuvine la nişte lucrători ca voi?

Sfântul Ioan Gura de Aur

„Multe lucruri arată Hristos în această pildă! Că Dumnezeu a purtat de grijă iudeilor de la început; că ei dintru început au fost nişte ucigaşi; că Dumnezeu n-a lăsat nimic din cele ce trebuiau pentru purtarea lor de grijă; că nu S-a întors dinspre ei nici după ce au ucis pe profeţi, ci a trimis chiar pe Fiul Lui; că unul şi acelaşi este Dumnezeul Noului şi Vechiului Testament; că moartea Lui are să săvârşească mari lucruri; că iudeii au să sufere cea mai cumplită pedeapsă pentru răstignirea Lui şi pentru îndrăzneala lor, că au să fie chemate neamurile şi că iudeii au să cadă.
Domnul a spus această pildă îndată după pilda cu cei doi feciori, ca şi prin această pildă să arate cât de mare e crima iudeilor, ca să arate că e cu totul de neiertat.

– Pentru ce?
– Pentru că au fost întrecuţi de desfrânate şi de vameşi – şi cu mult –, deşi au avut parte de o atât de mare purtare de grijă.

Uită-te cât de mare e purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi cât de negrăită lenea lor! Dumnezeu a făcut ce trebuiau să facă lucrătorii: a împrejmuit via cu gard, a sădit-o şi toate celelalte. Puţin lucru a lăsat în seama lor: să aibă grijă de cele din vie, să păzească ce le-a dat. N-a fost uitat nimic, ci toate erau într-o desăvârşită ordine. Deşi iudeii s-au bucurat de atâtea daruri din partea lui Dumnezeu, n-au câştigat nimic de pe urma lor: i-a scos din Egipt, le-a dat legea, le-a ridicat Ierusalimul, le-a zidit templul, le-a făcut jertfelnicul. | Continuare »

RODUL VIEI

Vorbirea fratelui Visarion Ţuţu la nunta de la Malu Alb – 4 septembrie 1982

Slăvit să fie Domnul!
Evanghelia după Sfântul Evanghelist Matei, capitolul 21, începând cu versetul 33, spune aşa:
Era un om, un gospodar, care a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea şi a zidit turn. Apoi a dat-o unor vieri şi a plecat în altă ţară. Când a venit vremea roadelor, a trimis pe robii săi la vieri ca să ia partea lui de rod. Vierii au pus mâna pe robii lui şi pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. A mai trimis alţi robi, mai mulţi decât cei dintâi. Şi vierii i-au primit la fel. La urmă a trimis la ei pe fiul său, zicând: «Vor primi cu cinste pe fiul meu!».Dar vierii, când au văzut pe fiul, au zis între ei: «Iată moştenitorul! Veniţi să-l omorâm şi să punem stăpânire pe moştenirea lui». Şi au pus mâna pe el, l‑au scos afară din vie şi l-au omorât.“ […]

Sfântul Apostol Pavel, în Epistola I către Corinteni, în ultimul capitol, încheie cu urări de sănătate şi spune: „Fiţi tari… întăriţi-vă”.
Iubiţii noştri, foarte multe dintre lucrările pe care Dumnezeu le-a rânduit pe pământ ca să le facă prin oamenii Săi au fost foarte greu de înţeles, pentru că aşa spune Cuvântul: „Lucrurile duhovniceşti trebuie judecate duhovniceşte”.
Şi apoi, dacă în firea noastră, în felul nostru de a fi, noi am ajuns să lucrăm, să lăsăm lucrurile duhovniceşti aşa cum sunt ele; poate ar fi bine să le lăsăm undeva deoparte. Ceea ce ne depăşeşte şi ceea ce nu putem noi să înţelegem cu gândirea şi cu înţelegerea noastră, mai bine să tăcem; şi să lăsăm lucrurile să-şi urmeze cursul lor, pentru că, la vremea lor, la vremea hotărâtă de Domnul, dacă am rămas cu inima curată, Dumnezeu atunci ni le va arăta fiecăruia dintre noi şi ne va spune: „Vedeţi? Atunci voi nu le-aţi înţeles, dar acum voi le înţelegeţi…”. | Continuare »

Tânărul avut

Preot Iosif TRIFA, Tâlcuirea evangheliilor duminicilor de peste an

tanarul-bogatDuminică avem la rând Evanghelia cu tânărul cel bogat care s-a apropiat de Iisus cu întrebarea: Învăţătorule bune, ce voi face să moştenesc viaţa de veci? Păzeşte poruncile, i-a zis Domnul. Le am păzit, a răspuns tânărul. Şi i-a zis Iisus lui: Încă una îţi lipseşte: împarte-ţi averile la săraci şi vino după Mine. Iar tânărul, auzind acestea, s-a întristat, căci era bogat foar¬te. Şi a zis Iisus: Cât de anevoie vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu cei avuţi!
Să cercetăm înţelesul acestei evanghelii. Întâi să ne întrebăm: de ce a venit tânărul la Iisus? Ce l-a adus la Iisus, căci avea şi avere şi avea şi paza Poruncilor? A venit la Iisus, pentru că nici una, nici alta nu-i dădeau liniştea şi pacea sufletească. Sufletul nostru se doreşte spre izvorul păcii şi fericirii: spre Iisus Mântuitorul. Tânărul din evanghelie plecase spre acest izvor pentru a veni la El, dar, vai, nu L-a aflat. El îi adresează Domnului cuvintele: „Învăţătorule bune“; el venise la Domnul ca la un mare cărturar, ca la un rabin învăţat; de aceea Mântuitorul îi răspunde: „Ce Mă numeşti bun?“
Mântuitorul vede îndată sufletul acestui tânăr; îl vede stăpânit de patima iubirii de avuţii, vede înlăuntrul lui idolul iubirii de avuţii. „Încă una îţi lipseşte – îi zice Domnul: leapădă-te de avuţiile tale şi vino după Mine“. Adică Mântuitorul zicea: „Tu, tânărule, ţi-ai făcut un idol din bani şi din averi… până când pe acest idol îl iubeşti mai mult decât pe Dumnezeu şi pe sufletul tău, nu poţi dobândi fericirea“. | Continuare »

Traian Dorz

Cel drept n-ajunge-n lumea aceasta om bogat,
nici numele lui nu e pe uliţi lăudat
– el nici nu vrea alt nume şi nici un alt folos,
şi nici alt mers în lume decât al lui Hristos.

Cel blând nu are-n lumea aceasta de păcat
alt drum decât acela ce Domnul l-a călcat,
ci numai după moarte şi numai Sus, nu jos,
e slava celui vrednic – ca slava lui Hristos.

Cel sfânt nu are-n lumea cea fără Dumnezeu
alt drept sau altă plată decât Hristosul său,
nici lui nu-i mai dă lumea ce pe nedrept i-a scos,
cum nu I-a dat a Sale napoi nici lui Hristos.

Cuvântul fericeşte pe cei ce-au suferit,
ei străluci-vor veşnic la Domnul lor iubit…
– atunci de ce te tulburi, scump suflet credincios,
sărută-ţi şi tu crucea şi du-ţi-o ca Hristos!


Traian Dorz, din CÂNTAREA ÎNVIERII

tanarul-bogat35Toate-averile din lume sunt un fum,
tot ce ai poţi pierde astăzi, chiar acum,
singura avere care n-are-apus
e Iisus, e Iisus, e Iisus, e Iisus!…

Să-L câştigi,
să-L câştigi pe El
vinde casă, uită masă,
totul lasă
numai să-L câştigi,
numai să-L câştigi pe El!

Nu-i mărgăritar pe lume, aur nu-i,
nu-i nimic, nimic să aibă preţul Lui.
Lucrul care trebuieşte mai presus
e Iisus, e Iisus, e Iisus, e Iisus…

Toată slava lumii piere, cum e scris,
toate-s trudă şi durere, scrum şi vis,
doar o slavă ţine veşnic, jos şi Sus:
e Iisus, e Iisus, e Iisus…

Recunoştinţă, Doamne, pentru Lumina Ta
şi pentru ochii care mi i-ai deschis s-o vadă,
pentru mereu aceeaşi dintâi iubirea mea
şi Adevărul Unic ce inima să-l creadă.

Recunoştinţă pentru Cuvântul Tău cel Sfânt
şi pentru mintea care curat să-l înţeleagă,
şi pentru ziua care am pus-o legământ,
şi pentru tot ce viaţa adânc, din ea, mi-o leagă.

Recunoştinţă, Doamne, de prietenii iubiţi,
de fericirea care, prin ei, dai vieţii mele,
de visele-mplinite, de fiii dăruiţi,
de lacrimile care mi le-ai schimbat în stele.

Recunoştinţă, Doamne, de-un sfinţitor calvar,
de toată mângâierea nădejdii luminoase,
de-apropierea Ţintei cu tot mai noul har,
de roada tot mai dulce a crengilor frumoase.

Recunoştinţă, Doamne, de tot ce ne-a durut
aducător de largă comoară nesecată,
de rodul tot mai tainic, mai dulce, mai tăcut,
ce-l gustă rugăciunea de fiecare dată!…

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

TDorz1…Nebuni… slabi… şi dispreţuiţi
Noi suntem nebuni pentru Hristos, voi înţelepţi… Noi slabi, voi tari… Voi puşi în cinste, noi dispreţuiţi…
Iată la ce stare ajung, până la urmă, slujitorii lui Hristos şi aleşii Săi… să fie de batjocura şi de dispreţul celor pe care ei înşişi i-au născut în Evanghelie şi i-au crescut cu cuvântul, cu lacrimile, cu jertfele, cu primejdiile şi cu suferinţele lor.
Iată soarta părinţilor care, după ce şi-au născut copiii cu suferinţă şi i-au crescut cu greutăţi şi primejdii, au ajuns să fie judecaţi, ocărâţi şi dispreţuiţi de înşişi aceşti copii.
Iată soarta apostolilor şi a trimişilor lui Dumnezeu, care, după ce au părăsit tot ce era şi pentru ei un drept şi un câştig pământesc (îşi părăsesc familia pentru chemarea Evangheliei,
îşi părăsesc rostul pe care şi ei aveau dreptul să şi-l aibă, cum şi-l au toţi ceilalţi oameni…
renunţă la ceea ce era şi pentru ei o bucurie sau o parte de viaţă cum este şi pentru alţii…),
iau toiagul căutării altora, grija mântuirii altora, povara îndrumării altora…

Iar după ce şi-au cheltuit toată viaţa în munca nerăsplătită decât cu foame, cu lipsuri, cu bătăi şi cu ocări,
după ce trezesc suflete din păcat, le aduc la lumină, le hrănesc cu lacrimile lor, cu nopţile lor nedormite, cu drumurile lor istovitoare, cu primejdii de moarte la fiecare pas, cu sudoarea şi cu sângele vieţii lor sacrificate, ajung judecaţi, dispreţuiţi şi părăsiţi chiar de către cei pentru care ei au îndurat pe toate acestea. | Continuare »

1 Craciunul-in-inchisorile-comuniste-Sfintii-InchisorilorCât am pierdut noi pentru Tine
e tot ce-n lume-aveam senin
– ce mult e pentru noi, Iisuse,
dar pentru Tine, ce puţin!

Copiii, soarele şi casa
ce-n lume numai una ai
iubirea, libertatea, visul
şi tot ce-i unic într-un grai,

Pe toate le-am pierdut, căci anii
trecuţi cu ele nu mai vin,
nu mai revine viaţa dusă
şi tot ce-a fost a fi senin…

Pierduţi sunt anii când mânuţa
copiilor ne-ar fi-alintat
şi ziua când părinţii noştri
nemângâiaţi s-au ’mormântat!

Pierdutu-s-a prietenia
cu bucuriile din ea
şi tot ce fiecare-n lume
o dată numai poate-avea. | Continuare »

SF-BrancoveniSlavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă…, și acum…

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă­vește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin
Troparul, glasul al 3-lea

Voia Tatălui Mântuitorul răstignindu-Se a împlinit-o, rămânând întru dragostea Tatălui, ci pe Acesta urmând Brâncovenilor și slava lumii călcând-o, Slăviților voia tatălui mucenicește ați împlinit cu care încununându-vă Stăpânului a toate pomeniți-ne.
Condac 1:
Veniți, binecinstitorilor creștini, să aducem cuvioase laude și cântare duhovnicească dreptcredinciosului voievod Constantin, căci pentru Împărăția cerurilor și pentru neam acestă moarte mucenicească a primit, dimpreună cu fiii săi: Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și cu sfetnicul Ianache. Pentru aceasta, din adâncul inimilor, cu veselitoare glasuri să le strigăm: Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință mult v-ați nevoit!
Icos 1:
Întregind lanțul de aur al noilor martiri, cu neasemănare mai curat decât cel de Ofir, în cetatea marelui Constantin cu îndrazneală pe Hristos Dumnezeu l-ați mărturisit și lepădările pentru bunătățile vremelnice ale acestui veac trufaș și nestatornic, desăvârșit le-ați zdrobit. Drept aceea, minunându-ne de mărimea voastră de suflet, vă aducem cu umilință graiuri ca acestea:

Bucurați-vă, că avuția cea stricăcioasă ați defăimat;
Bucurați-vă, că bogăția cea gândită ați aflat;
Bucurați-vă, că de frumusețea materialnică nu v-ați biruit;
Bucurați-vă, că pentru dragostea lui Hristos toate gunoaie le-ați socotit;
Bucurați-vă, preaînțelepților, voi partea cea bună ați ales;
Bucurați-vă, că roadele blagocestiei cu bucurie ați cules;
Bucurați-vă, că vitejească răbdare împreună până în sfârșit ați arătat;
Bucurați-vă, că biruință deplină asupra lumii, a trupului, și a diavolului ați câștigat.
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit! | Continuare »

De Traian Dorz, din vol. Cântările Căinţei

Când trebuie o jertfă, – eu mă gândesc la tine,
iubirea mea cerească, frumos şi drag copil,
şi simt că tu eşti preţul izbânzilor divine
şi-aştept să vină-altarul, să-l văd cerându-ţi-l!

Când gloatele sărmane tânjesc spre dezrobire
şi pentru-a lor salvare se cere-un preţ amar,
eu simt că tu eşti preţul, frumoasa mea iubire,
tu ai să arzi, ca alţii s-ajungă-n stări de har!

Când gurile flămânde vor leşina-n pustie
şi pentru-a lor viaţă se cere dat un preţ,
eu ştiu că tu eşti preţul, iubire scumpă mie,
şi-ai să te frângi pe tine, să scapi a lor vieţi!

Când mâinile crispate vor cere-o răstignire
şi pentru-a lumii ură se cere-un preţ de dat,
eu ştiu că tu eşti preţul, frumoasa mea iubire,
căci cerul nu primeşte decât un dar curat!

Când trebuie o jertfă, iubirea mea tăcută,
tu n-aştepta ca alţii să fie răstigniţi;
păşeşte tu ’nainte şi crucea ne-o sărută,
tu ştii c-am fost, în lume, la asta rânduiţi!

…Atunci şi când veni-va Hristos în strălucire,
cu răpslătirea celor ce-au ars cu El pe-altar,
răbdarea ta smerită, frumoasa mea iubire,
va fi-ntre-a Lui podoabe un scump mărgăritar…

Tot ce a putut da cerul mai fericit pământului a fost Hristos. Şi tot ce a putut da pământul cerului mai fericit a fost Maica Sa. Nimeni niciodată nu va putea despărţi Jertfa Lui de jertfa ei. Căci niciodată mântuirea noastră nu ar fi fost cu putinţă fără puterea Sa. Aşa a vrut-o Duhul Sfânt, iar noi aşa să găsim că a fost cel mai fericit. Să cinstim totul cu o tăcere şi cu un respect sfânt.
(Traian Dorz, Piatra scumpă)

Adormirea MD

Măicuţa Lui, măicuţa Lui… ce-o fi simţit ea oare
când îngerii din cer veneau la dânsa cu-nchinare,
când steaua răsărind pe cer vestea o-mpărăţie
pentru Acel ce Se năştea în ieslea cea pustie?

Când dulce-şi legăna la sân Copilul să-şi adoarmă,
din fânul vitelor luând pătuţul să-I aştearnă,
când drag Copilu-i rămânea la templu-n sărbătoare,
Măicuţa Lui, Măicuţa Lui… ce-o fi simţit ea oare?

O, nu ştia că peste ani întreaga ei iubire
pentru pământu-ntreg va fi supremă ispăşire?
Că, sus pe cruce răstignit, ierta-va-ntreaga lume
Copilul ei din cer venit prin „taină şi minune“?

Când sabia îi fulgera a inimii văpaie,
cum de putea adâncul greu al urii să n-o-ndoaie?
– Da, ştiu, ca eu să pot avea, prin sfântă adorare,
spre rău un acoperământ şi-n cer o rugătoare!

Lidia Hamza, Blid de lut

1 adormirea MD
Minune şi Taină e viaţa curată
în care Lumina S-a vrut întrupată,
în care Iubirea a vrut a Se-aprinde
şi-n care tot Raiul pe veci se cuprinde.

Fii binecuvântată,
Fecioară Preacurată,
Minune şi Taină şi-Altar,
tu, Maica Eternului Har.

Minune şi Taină e Sfânta-Ntrupare,
când Cel-Fără-Margini Se strânge-ntr-o zare
şi Soarele Veşnic Se strânge-ntr-o rază,
şi Cerul sărutul pe-un Crin şi-l aşază.

Minune şi Taină sunt Fiul şi Mama,
spre Care se nalţă uimirea şi teama,
spre Care coboară Iubirea şi Paza
şi-n Care se-ascunde Fiorul şi Raza.

Minune şi Taină e Mila Divină
ce astfel alege spre lume să vină
şi astfel doreşte spre ea să ne-atragă,
sfinţiţi de Iertarea Eternă şi-ntreagă.

Minune şi Taină, mi-nchin pe vecie
credinţa, nădejdea şi dragostea Ţie;
fiinţa, viaţa şi tot ce e-n mine,
prin Tine sfinţite, cuprinde-le-n Tine.

Traian DORZ

Traian Dorz, din HRISTOS – SFINŢITORUL NOSTRU

„A treia zi s-a făcut o nuntă în Cana din Galilea. Mama lui Iisus era acolo.“ (Ioan 2, 1)

…Cuvântul Domnului spune aici că Maica Domnului era acolo!… Cât de mult spun aceste cuvinte!
În Cana erau nişte cinstitori ai Maicii Domnului şi credincioşi în Domnul Iisus. Prin Maica Sa cea sfântă, Domnul a fost chemat în casa aceasta – şi Maica Sa L-a adus pe Domnul şi pe ai Săi în această casă.
La chemarea Maicii sale, Domnul a venit la nunta aceasta, şi, la mijlocirea ei, El a făcut aici minunea care a rămas neuitată. Prima minune scrisă în Sfânta Evanghelie este un răspuns dat de Domnul Iisus la mijlocirea Mamei Sale (Ioan 2, 11)… Căci Maica Sa L-a cunoscut pe Hristos înaintea oricărei alte fiinţe de pe pământ. Ea a crezut în El mai înainte de a fi făcut nici o minune (Luca 1, 45-55).

Binecuvântată să fii Sfântă Fecioară fericită, Maica Domnului nostru!
Împreună cu Sfântul Arhanghel ne plecăm şi noi ţie, spunându-ţi şi noi: «Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har!…» În faţa unei fiinţe atât de preţuite înaintea lui Dumnezeu, încât arhanghelul se închină, spunându-i: «Plecăciune ţie»,
inimile noastre se apleacă pline de respect… Cu atât mai mult cu cât noi suntem nu arhangheli, ci oameni, şi te cunoaştem nu înainte, ci după strălucirea harului ce ţi s-a făcut (Luca 1, 28).

Nimănui vreodată nici un înger nu-i mai spune astfel de cuvinte.
Cu nici o fiinţă de pe pământ o fiinţă cerească nu mai vorbeşte în felul acesta.
Multora, înainte de Maica Domnului şi multora după ea, trimişi cereşti li s-au mai arătat şi le-au vorbit… Dar nici în Vechiul şi nici în Noul Testament un înger nu se mai adresează cuiva în acest fel. Iar despre Sfântul Arhanghel Gavril stau scrise mărturii zguduitoare şi măreţe în Sfânta Scriptură… Slujba pe care o avea el este dintre cele mai alese înaintea feţei lui Dumnezeu (Dan. 8, 16-19; 9, 21-27).

Cunoscând lucrul acesta rămânem şi mai uimiţi de comportarea Sfântului Arhanghel. Şi înţelegem şi mai smeriţi preţuirea slăvită a Sfintei Fecioare plină de har.
Pentru harul care îl are veşnic şi pentru partea pe care a avut-o în mântuirea omenirii, – împreună cu arhanghelul sfânt şi cu toţi slujitorii sfinţi ai Domnului, ne plecăm şi noi înaintea Maicii Domnului nostru Iisus Hristos, cântându-i: Plecăciune ţie| Continuare »

Cinstim în tăcere Minunea şi Taina
pe care-o respectă profeţii şi sfinţii,
pe care Lumina şi-nfăşură haina,
tăcând-o ştiinţei, lăsând-o credinţii.

Privim în tăcere uimirea şi teama
cu care cerescul arhanghel grăieşte,
Minunea şi Taina, Fecioara şi Mama,
când Crucea şi Slava smerit le vesteşte.

Simţim în tăcere cum magii şi-apleacă
genunchii şi darul, căzând rugăciunii,
când toată ştiinţa făcându-şi să tacă,
cu toată credinţa se-nchină Minunii.

Gândim în tăcere cum neamuri şi neamuri,
de veacuri, Te nalţă cu drag şi cu teamă
pe cruci şi altare, pe steme şi flamuri,
Minune şi Taină, Fecioară şi Mamă.

Slăvim în tăcere Eterna Minune,
cu-ntreg înţelesul păstrat veşniciei
şi dragostea noastră alăturea pune
Hristos Împăratul cu Pruncul Mariei.

Traian Dorz, Minune şi taină

Traian Dorz, Păşunile dulci

1 Adormirea Maicii Domnului1. Maica Domnului fusese aceea care cea dintâi auzise din gura trimisului ceresc Vestea Cea Bună, adică Evanghelia. A fost ea însăşi atât de adânc fiica Adevărului, încât s a putut învrednici să fie Maica Lui!
A fost atât de mult o slujitoare, încât a putut ajunge o veşnică Stăpână.

2. Iată ce mare har pot să fie nu numai părinţii credincioşi pentru fiii lor, ci şi fiii aleşi, pentru părinţii lor.
Binecuvântaţi sunt nu numai fiii, din pricina părinţilor lor sfinţi, ci şi părinţii, din pricina unor copii sfinţi.
Binecuvântat este nu numai credinciosul, din pricina Domnului, ci şi Domnul, din pricina unui adevărat credincios al Său.
Tot ceea ce este binecuvântat de Dumnezeu este şi pricină de binecuvântare pentru El.

3. Dovada cea mai adevărată că un suflet s a umplut de Duh Sfânt este nu numai că el Îl binecuvântează pe Domnul cu gura lui, cu rugăciunea şi cu cântarea lui,
ci mai ales că Domnul este binecuvântat de către alţii din pricina faptelor acestuia. Din pricina binefacerilor lui şi a bunătăţii lui.
Aceasta este şi slujba, dar şi răsplata unui suflet sfânt.

4. Când un credincios Îl binecuvântează pe Domnul cu gura şi cu lucrarea mâinilor sale, este, desigur, o dovadă că are Duhul Sfânt. Căci nimeni nu poate spune „Hristos este Domnul“ decât prin Duhul Sfânt (I Cor 12, 3). Dar când alţii Îl binecuvântă pe Domnul pentru dânsul, aceasta este cea mai înaltă dovadă că el este un vas sfânt.
Şi că Duhul Sfânt i a dat un har nemăsurat. | Continuare »

1 eu_sunt_cu_voi_si_nimeni_impotriva_voastra2DOUĂ EVLAVII CE NU SE CUVINE A FI PĂRĂSITE: CINSTIREA CRUCII SI A MAICII DOMNULUI

Cât despre Maica Domnului, a o da la o parte este curată aberaţie şi ciudăţenie cum mai greu de priceput nu poate fi!
Pe intercesoarea noastră, pe blândeţea însăşi, pe aceea pe care cu bună, modestă şi moderată dreptate catolicii o clasifică: o clemens, o pia dulcis virgo Maria!
Care cu puterea nevinovăţiei, supuşeniei, curajului şi blândeţii ei înfruntă legile cauzalităţii şi simpla dreptate absolută şi mecanică a universului acestuia împlătoşat în stricta-i dreptate!
Pe ea, care-i poate tot una cu afirmaţia – dorinţă a lui Dostoievski: ca doi plus doi să facă uneori şi cinci. Pe femeia cu broboada din piesa lui Diego Fabri (Procesul lui Iisus) care nu şovăie să acopere cu mahrama ei de femeie simplă până şi capul ticălosului care nesilit şi netorturat – şi-a vândut prietenii şi camarazii de luptă.
Pe aceea care neîncetat se roagă pentru dreptate (cum crede Sfântul Isaac Sirul), pe apărătoarea cazurilor disperate, pe neîncetata rugătoare pentru toţi păcătoşii, vinovaţii, greşiţii, marginalii!
Pentru desconsideraţi, ocărâţi, pentru cei de tot singuri, pentru cei pe care nu au cine să-i iubească, să-i miluiască, să le surâdă (oricât de fugar), să se roage pentru ei!
Cum de-am alunga de la noi (sau am trata-o cu politicoasă indiferenţă) pe aceea care mereu se află în preajma oropsiţilor, ca în cântecul lui Georges Brassens; lângă femeia nevinovată, crunt bătută de un soţ beţiv, lângă copilul alungat din casa părinţilor, lângă schilodul lovit şi ocărât pe stradă de o ceată de derbedei, lângă infirmul nevindecabil pe care nu are cine-l îngriji, lângă torturatul care tocmai nu mai rabdă şi e gata să cedeze…
Nu subtilităţile teologice interesează şi frământă pe oamenii de rând care cred în Maica Domnului şi nădăjduiesc în ajutorul ei suprafiresc. Nu dacă a fost imaculată din clipa zămislirii ei (dogma imaculatei concepţiuni sau neprihănitei zămisliri, 1854) ori numai din clipa când a răspuns îngerului vestitor “Fie!” şi S-a sălăşluit într-însa Necuprinsul. Nu dacă s-a înălţat cu trupul la cer prin propria ei putere (dogma Ascensio corporae Beatae Virginis Mariae ad caelum, 1950) ori a fost înălţată prin puterea Fiului ei. Aceste subtilităţi teologice trebuie lăsate în grija cărturarilor competenţi.
Pentru marea masă a oamenilor Maica Domnului e maica mereu gata să ierte, să se roage, să îndrăznească a cuprinde pe Domnul cu temeritatea ei de mamă şi să-L roage pentru sărmanii muritori.
Căci – zice textul – mult poate rugăciunea mamei pentru îmblânzirea Stăpânului.
Maica Domnului e izvorul lacrimilor, e neobosita apărătoare (avocată), neruşinata (fără de ruşine, de sfială) şi stăruitoarea noastră solitoare împotriva dreptăţii stricte. | Continuare »