Botezul_Domnului_16_03Pr. Iosif Trifa

Proorocul Ilie, când s-a suit pe munte să descopere pe preoţii cei mincinoşi ai lui Baal, a turnat peste jertfă de trei ori apă şi apoi s-a rugat pentru focul din cer, care s-a pogorât şi a aprins jertfa.

Această jertfă a închipuit şi închipuie Taina cea mare a Sfântului Botez. Apa şi focul fac şi astăzi Botezul cel adevărat: apa îl spală pe om, şi focul Duhului Sfânt îl aprinde pentru Hristos.

Minunată a fost ivirea lui Ioan Botezătorul în lume! Un om a început o predică, o viaţă nouă. Nimeni nu cunoştea anume pe acest om şi nu ştia de unde vine. N-avea nici în îmbrăcămintea, nici în înfăţişarea lui ceva atrăgător. Nu era nici mare învăţat şi totuşi toţi iudeii alergau la dânsul şi se botezau în râul Iordan. Ioan câştiga sufletele cu vestea cea bună că soseşte un Mântuitor; câştiga sufletele cu căldura şi dragostea cu care Îl vestea pe acest Mântuitor şi chema pe oameni la pocăinţă, la o schimbare a vieţii, la o viaţă nouă. Ioan câştiga suflete prin pilda vieţii sale. Însăşi viaţa lui era o predică de înfrânare şi de viaţă pusă cu totul în slujba Domnului.

Predica şi viaţa lui Ioan arată şi azi calea spre Mântuitorul. Ioan e şi azi glasul celui ce strigă – azi, mai tare ca oricând – în pustia acestei vieţi: Pocăiţi-vă de păcatele voastre, căci Mântuitorul şi darul mântuirii au venit de mult. Ioan e şi azi o predică de mustrare – azi, mai aspră ca oricând – pentru cei care se îmbuibă în mâncăruri, în petreceri, în fălii şi beţii. Predica lui Ioan e şi azi o pildă că adevărul creştin trebuie spus fără cruţare, aşa cum l-a spus el fariseilor şi lui Irod-împăratul, chiar cu preţul vieţii. Minunate au fost predica lui Ioan şi botezul lui, dar totuşi predica şi botezul lui au fost numai o pregătire pentru Cel Ce a venit să boteze cu „Duh Sfânt şi cu foc“. Acest botez s-a pogorât peste Iisus în râul Iordanului.

Prin darul botezului din râul Iordan, Mântuitorul a spălat păcatul strămoşesc şi a înnoit omenirea prin apă şi prin Duh. Acest dar al înnoirii şi al naşterii din nou a trecut apoi asupra fiecărui om. Prin darul botezului, fiecare om se spală de păcatul strămoşesc şi se naşte a doua oară pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Mare taină este Sfântul Botez! Când se botează pruncii, li se unge cu „pecetea darului Duhului Sfânt“ fruntea, gura, ochii, urechile, mâinile, pieptul şi picioarele. | Continuare »

Botezul_Domnului_16_02Părintele Constantin Galeriu

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Binecuvântaţi şi dreptmăritori creştini în cea sfânta Biserică a Domnului nostru Iisus Hristos! Pentru această sfântă zi – a Botezului – primească dragostea dumneavoastră un mic cuvânt, pentru că urmează şi slujba cea mare a sfinţirii celei mari a apelor. Dar un cuvânt smerit, de înţeles al praznicului de astăzi, aşa cum ni-l luminează dumnezeiasca Evanghelie pe care am ascultat-o şi o împărtăşim din nou:

„În vremea aceea – zice dumnezeiescul Evanghelist Marcu, ucenic al Sfântului Apostol Petru care era de faţă când s-a petrecut acest fapt dumnezeiesc – a venit Iisus din Nazaretul Galileii şi s-a botezat în Iordan, de la Ioan. Şi îndată (în aceeaşi clipă) ieşind din apă, a văzut Ioan cerurile deschise şi Duhul Sfânt că un porumbel pogorându-Se peste Dânsul. Şi glas s-a auzit din ceruri: Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine bine am voit” (Marc. 1, 9-11).

Să luăm aminte cum a zis Părintele ceresc lui Iisus, vorbind cu El: „Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine bine am voit”. Doamne, ce vrea să ne spună nouă acest cuvânt unic (asemenea tuturor cuvintelor Sfintei Evanghelii şi Scripturii)! Când din taina tainelor cerului Părintele ceresc Îi spune Lui Iisus: „Tu eşti Fiul Meu cel iubit”. Simţim oarecum o mustrare noi, oamenii, pentru că nu am fost vrednici să ne spună nouă, fiecăruia dintre noi: tu sau voi sunteţi fiii mei cei iubiţi. Deşi psalmistul rostise tot din graiul Părintelui ceresc: „Eu am zis: Voi dumnezei sunteţi, şi toţi fii ai Celui Preaînalt”.

Dar în acelaşi timp tot psalmistul, inspirat, încredinţează mai înainte, în Psalmul 2 chiar, un cuvânt care se îngemănează tainic cu acesta din ziua botezului: „Zis-a Domnul (adică Părintele ceresc) Domnului meu (Fiului lui Dumnezeu, Care e Domnul nostru): Tu eşti Fiul Meu, Eu astăzi Te-am născut”. Acest cuvânt e din veşnicie, mai înainte de veac. Celui care acum a venit la Iordan, Căruia Îi rosteşte Tatăl: „Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit”, Îi rostise din veşnicie. „Tu eşti Fiul Meu. Eu astăzi Te-am născut”. Deci naşterea din veci. | Continuare »

Botezul-Domnului-1Atât de mult,
atât de mult,
atât de mult, atât
iubit-a Dumnezeu, iubit-a lumea asta-ncât
Şi-a dat pe Singurul Său Fiu,
ca toţi câţi cred aşa
să nu se piardă,
ci să aibă-n veci viaţa Sa.

Atât de mult, atât de mult,
Părinte-Ţi mulţumim,
că Vestea Bună ai făcut
şi noi s-o auzim!

Atât de mult,
atât de mult
El ne-a iubit, c-a dat
pe Fiul Său,
ca noi, crezând,
să ştim că ne-a iertat…
O, fii slăvit,
Te preamărim, Părinte Preaiubit!
O, fii slăvit,
Îţi mulţumim, Iisus cel Răstignit!

Atât de mult, atât de mult,
Iisuse-Ţi, mulţumim
că Harul Tău, Tu ai făcut
ca şi noi să-L primim.

Traian DORZ, CÂNTĂRI ÎNDEPĂRTATE

Sfântul Teofan Zăvorâtu

Botezul-Domnului-3Prăznuind Dumnezeiasca Arătare, să ne mutăm cu gândul la locul întâmplării şi să luăm aminte cu înţelegere la cele ce au loc acolo! (…)
Îl vedeţi la mal pe Sfântul Ioan, în strai din păr de cămilă, încins peste coapse cu curea din piele. Îl înconjoară mulţime fără număr de popor din Ierusalim, din Iudeea şi din tot ţinutul Iordanului. Botezul Mântuitorului numai ce s-a sfârşit, şi ochii tuturor sunt aţintiţi la Fiul Omului, Care Se ridica din apă. Ei nu mai văd nimic altceva. Voi faceţi însă ager prin credinţă ochiul minţii voastre şi în urma lui Ioan, trecând de acestea pe care le văd toţi, opriţi-vă privirea plină de luare-aminte asupra celor pe care nu le vede toată lumea: cerul deschis, porumbelul care se pogora şi glasul ce s-a auzit: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care bine am voit! (Mt. 3, 17). Să vă opriţi privirile şi să nu vă desprindeţi luarea-aminte de această privelişte minunată! O! Cine va da cuvântului nostru putere ca să cântăm după vrednicie slavă lui Dumnezeu Care S-a arătat la Iordan în Trei Ipostasuri!

Împreună cu raiul pierdut, şi cerurile au fost închise de dreptatea lui Dumnezeu – dar după cum nici măcar un stăvilar trainic nu poate opri un mare potop de apă, şi tăria dreptăţii s-a topit în cele din urmă de la focul iubirii lui Dumnezeu, şi iată că s-au deschis cerurile. Aşa ne deschidem şi noi, fraţilor, toate puterile firii noastre, să-L primim cu nesaţ pe Dumnezeu, Care S-a descoperit nouă, şi să ne desfătăm de Dânsul. Să ne hrănim cu El toate simţurile, toate gândurile şi poftele. | Continuare »

Traian DORZ, Hristos – Mărturia mea capitolul 33

Fără luptă nu-i cunună veşnică şi bună,
căci cununa fără luptă este doar minciună
şi cununa fără luptă mâine veştejeşte
– numai cea cu răni plătită veşnic străluceşte.

Traian-DORZ-060

Decretul de graţiere care a fost publicat la sfârşitul anului 1982 era mijlocul văzut prin care se aducea la îndeplinire hotărârea cea nevăzută, dată mai dinainte de către voia Dumnezeului nostru pentru noi şi pentru mulţi alţii împreună cu noi. Desigur, Domnul şi Dumnezeul nostru ne-ar fi putut izbăvi şi fără acest decret, dar El aşa lucrează minunile Lui, încât ele par să fie acte normale, venite prin voia oamenilor sau a întâmplărilor. Voia Domnului a fost ca împreună cu noi să iasă cât mai mulţi, după cum la Învierea Domnului Iisus au mai fost mulţi sfinţi care au înviat şi au ieşit şi ei din mormintele lor o dată cu El (Mt 27, 52-53). Binecuvântat să fie Domnul, Care face ca marile bucurii să le guste cât mai mulţi, nu numai unii!
Dar eu ieşeam din închisoarea aceasta – cum s-ar zice – cu un ochi râzând şi cu unul plângând. Mă bucuram de cei ce se liberau, dar sufeream din pricina celor ce rămâneau acolo şi pentru care acest decret nu adusese chiar nici o rază de bucurie. Acest decret nu ierta nimic celor recidivişti şi celor cu condamnări mai mari. Ce bine ar fi fost dacă el ar fi prevăzut măcar o cât de mică reducere şi pentru ei! Să vadă şi ei că totuşi nu sunt lepădaţi de tot ca nişte zdrenţe netrebnice. Dar aşa, cum vor mai fi faţă de societatea aceasta care i-a uitat total, chiar dacă vreodată vor mai ieşi de aici! Aceasta ar fi însemnat să condamni fapta, dar să cauţi să salvezi omul. | Continuare »

Botezul-Domnului-9Sf. Nicolae VelimiroviciPredici
Evanghelia despre Ioan Înaintemergătorul (Marcu 1:1-8)

Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, precum este scris în proorocie: „Iată, Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta.” Glasul celui ce strigă în pustie: „Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui.” Ioan boteza în pustie, propovăduia botezul pocăinţei întru iertarea păcatelor. Şi ieşeau la el tot ţinutul Iudeii şi toţi cei din Ierusalim şi se botezau de către el, în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele. Şi Ioan era îmbrăcat în haina de păr de cămilă, avea cingătoare de piele în jurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică. Şi propovăduia, zicând: „Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă să-i dezleg cureaua încălţămintelor. Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt.”
Nu există nici o înţelepciune adevărată fără iubire, nici iubire adevărată fără înţelepciune. Înţelepciunea fără iubire este înţelepciunea şarpelui, iubitoare de sine şi otrăvitoare; iubirea fără înţelepciune este o ploaie torenţială atunci când pământul uscat cauta o picătură de apă a unei ploi uşoare.
Cât de nemărginită este înţelepciunea lui Dumnezeu! Nimic nu se poate asemăna cu aceasta decât dragostea lui Dumnezeu. Cât de mari sunt înţelepciunea şi dragostea lui Dumnezeu, dezvăluite în firea zidită! Dar tocmai acesta este un duh al înţelepciunii şi al iubirii, pe care Dumnezeu l-a dezvăluit prin Domnul nostru Iisus Hristos, în lucrarea mântuirii omului. Cât de mari sunt înţelepciunea şi dragostea lui Dumnezeu, dezvăluite în Prima Zidire! Dar aceasta era înţelepciunea facerii cuiva care nu există, dragostea dăruită cuiva care nu avea dragoste. Totuşi, înţelepciunea dezvăluită în Noua Zidire este înţelepciunea tămăduirii bolnavilor de moarte şi iubirea în Noua Zidire este iubirea jertfei de sine.
Încă o dată, şi încă de două ori, şi încă de mai multe ori, citeşte Evanghelia Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi potoleşte-ţi setea cu înţelepciunea şi iubirea de nespus a lui Dumnezeu. Şi vei simţi de două ori pe atât – şi de mai multe ori – sănătatea sufletului şi puterea sufletului şi bucuria vieţii.
Domnul vine în lume ca să vindece lumea, să o reînnoiască şi să o învie din morţi. Cum vine El? El vine ca un Ocârmuitor, a Cărui armata merge înainte şi după El. Mulţimea cerească se îngrămădeşte în jurul Lui, înainte şi în urmă. Te-ai putea aştepta să vezi un fiu de împărat în mătase şi în purpura – dar vezi acest Prunc, născut în peştera unui pastor şi înfăşat într-o iesle de vite! | Continuare »

Traian Dorz, versificarea

Mahrama_9Strigarea prietenoasă a Înţelepciunii.

1. Şi-a zidit Înţelepciunea casa-i binecuvântată
şi-a tăiat apoi cei şapte stâlpi de viaţă-adevărată,

2. Tăind vite, punând vinul
şi-a-ntins masa de-ospătare

3. Şi-a trimis a sale roabe
pe nălţimi să strige tare:

4. «Cine-i prost să vină-ncoace!»
La nepricepuţi le spune:

5. «Veniţi de mâncaţi-mi pâinea
şi-mi beţi vinurile bune!…

6. Şi lăsaţi-vă prostia, ca s-aveţi o lungă viaţă,
urmăriţi a cumpătării şi-a priceperii povaţă!»

7. Cel ce mustră pe-un netrebnic ură şi dispreţ culege,
cel ce vrea pe-un rău să-ndrepte cu batjocură s-alege. | Continuare »