PiatraSoimuluiMartie1986Mulţumim lui Dumnezeu pentru această minunată şi binecuvântată seară şi noapte petrecută aici împreună. Şi noi, cei bătrâni, dacă am fost printre voi, ne simţim parcă şi noi tineri. Şi mulţumim lui Dumnezeu că se împlineşte într-adevăr în viaţa noastră Cuvântul Său din Psalmi: „…întinereşte ca vulturul”.
Dumnezeu ne dă nouă puterea de a întineri mereu. Că seva care curge prin trupul nostru vine din rădăcina cea puternică a Buciumului Vieţii, care este Iisus.
Într-adevăr, în Hristos nimeni nu este bătrân. Fără Hristos, vezi atât de mulţi tineri care deja sunt îmbătrâniţi. Oameni epuizaţi, oameni storşi, care nu mai au nici un fel de scop în viaţa lor. Trăiesc ca un animal, ba poate că şi mai rău.
Ce sens veşnic şi fericit a dat vieţii noastre cunoaşterea lui Hristos! Fiţi fericiţi că-L cunoaşteţi pe Domnul! Devotaţi-vă Lui cu toată puterea şi nu umblaţi după El şchiopătând şi tânjind.
Alipiţi-vă de Domnul, faceţi acel contact divin cu El, cum face becul cu uzina, ca să capete putere de iluminat şi de încălzit.
Alipiţi-vă de Hristos şi staţi uniţi cu El, pentru că El v-a dat vieţii cel mai înalt şi mai strălucit sens. Toate trebuinţele noastre, chiar şi cele trupeşti, se împlinesc deplin în Hristos când noi suntem total devotaţi şi hotărâţi pentru El… | Continuare »

D.-a-24-Crucea-webCe dulce mi-e când ochii se umplu de lumină
şi inima se umple de sfânta-nfiorare,
şi zările se umplu de îngeri ce se-nchină,
şi toată Firea-i plină de Nalta Sărbătoare!

Atunci îmi plec genunchii şi simt cum lângă mine
pe-un umăr şi pe altul se-apleacă frunţi iubite
şi toată rugăciunea mi-e lacrimi şi suspine,
şi toate-s pline-pline de taine nerostite.

Şi locului sub Cruce unde-am trăit minunea
îi cresc înmiresmate flori albe de scumpie
şi simt cum tot cuprinsul îl umple rugăciunea,
şi Slava, şi Genunea, întregi, Îţi cântă Ţie.

Ce dulce mi-e, Iisuse, această împletire
de cântec şi lumină, de flori şi rugăciune,
când cele şapte ceruri sunt toate o iubire,
şi noi, o-mpărtăşire cu Veşnica Minune!

Traian Dorz, Cântarea Veşniciei

Vindecarea_slabanogului_16_02Tu, care-ai aflat lumina
fericitei căi,
zboară-n valurile lumii,
scapă-ţi fraţii tăi!

Nu lăsa să se-odihnească
trupul tău nicicând,
spune-le de moartea care
va veni curând!

Spune-le de Judecata
care va veni,
de osânda, de pierzarea
care-o va-nsoţi!

Spune-le de-Acela singur
Care i-ar scăpa,
spune-le să-L cheme astăzi,
pân’ vor mai putea!

Spune-le cu lacrimi, strigă-i,
ţine-te de toţi,
roagă-i – ei se duc la moarte –
nu-i lăsa, cât poţi!

Ştii c-a’ mântuirii haruri
ţie ţi s-au dat
şi pentru-a ajuta să scape
alţii din păcat?

Cum cauţi tu a lor salvare
de pe-a’ morţii căi,
ce vei spune la-ntrebarea:
„Unde-s fraţii tăi?“

Traian DORZ

vindecarea-slabanogului-Capernaum

Sfântul Nicolae Velimirovici, Predică la Duminca a II-a din Post

Duminica trecută am ascultat pericopa Evanghelică despre tăria minunată a arătării măreţe şi puternice a lui Hristos. Natanael, care a pus la îndoială cuvintele Apostolului Filip, că îndelung aşteptatul Mesia S-ar fi arătat în lume, şi aceasta în persoana lui Iisus din Nazaret – tot Natanael, de îndată ce a ajuns înaintea Domnului, L-a recunoscut îndată, şi L-a mărturisit atât ca Fiu al lui Dumnezeu, cât şi ca Împărat al lui Israel.

Evanghelia de astăzi vorbeşte despre ostenelile mari şi luptele oamenilor cu credinţa adevărată, pentru a veni înaintea Domnului Hristos. Patru oameni purtau pe o rudenie de-a lor sau pe un prieten, care era bolnav de paralizie – ducându-l pe patul său, el fiind foarte slab şi lipsit de ajutor. Ei au încercat fără să izbutească, să străbată prin mulţimea deasă de oameni, pentru a ajunge lângă Domnul şi, neizbutind, s-au urcat pe acoperişul casei, l-au desfăcut şi, cu osteneală multă, au lăsat în jos patul în care zăcea slăbănogul şi l-au aşezat la picioarele Vindecătorului făcător de minuni. Aceasta era măsura credinţei lor în Hristos.
Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale! Domnul nu a auzit credinţa lor spusă în cuvinte, dar El a văzut această. Ochii Lui duhovniceşti au pătruns până în adâncurile cele mai ascunse ale inimii omeneşti şi, privind aceste adâncuri, a văzut această credinţă. Cu ochii Săi trupeşti, El văzuse şi cunoscuse ostenelile şi strădaniile lor, pentru a aduce omul bolnav înaintea Lui. Atunci, credinţa lor era vădită atât vederii duhovniceşti a Domnului, cât şi ochilor Lui trupeşti.

Necredinţa cărturarilor care erau de faţă la această întâmplare, era de asemenea vădită pentru Domnul. Ei cugetau în inimile lor: Pentru ce vorbeşte Acesta astfel – el huleşte. Cine poate să ierte păcatele, fără numai Dumnezeu? Şi îndată cunoscând Iisus cu duhul Lui că aşa cugetau ei în sine, a început să-i mustre cu blândeţe pentru aceasta: “De ce cugetaţi acestea în inimile voastre?” Domnul, în judecata Sa limpede, citeşte inimile necurate cu aceeaşi lesniciune cu care le citeşte pe cele curate. | Continuare »

Părintele Iosif Trifa, tâlcuire la Evanghelia duminicii a II-a din Postul Mare

prietenii iubitori ai slabanoguluiUn adânc înţeles este în această evanghelie. Domnul Iisus a iertat mai întâi păcatele slăbănogului şi apoi l-a tămăduit. Asta înseamnă că boala lui cea adevărată era înăuntru, în sufletul lui. El trebuia mai întâi scăpat şi tămăduit de boala aceasta sufletească şi apoi de cea trupească. Tămăduirea omului trebuie să plece dinăuntru în afară. Sufletul trebuie mai întâi tămăduit, ca, prin tămăduirea lui, să se vindece şi trupul. Boala cea adevărată este cea dinăuntru, cea sufletească. Cealaltă, din afară, e numai trecătoare şi nu-l poate pierde pe om.

Sănătatea şi boala îşi capătă înţelesul şi preţul lor cel adevărat numai în lumina Evangheliei. Sănătatea cea adevărată e sănătatea sufletului. Poţi fi tare şi mare cât un munte; această sănătate nu-ţi este de nici un folos, câtă vreme înăuntru, în suflet, eşti putred şi bolnav; câtă vreme patimile şi năravurile cele rele sunt cuibărite în tine.
Şi, iarăşi, boala cea adevărată este boala sufletului. De multe ori boala cea trupească ajută sănătatea şi tămăduirea sufletului. Boala cea adevărată e boala cea sufletească. | Continuare »

prietenii-slabanoguluiEu n-am fost suflet curajos
să pot cu uşurinţă
sui pe drumul lui Hristos,
voios, spre biruinţă,
ci-am fost un suflet slăbănog
şi temător din fire,
plătind un greu şi-amar zălog
pe orice izbândire.

O Domnul meu Hristos,
Cel Dulce şi Milos,
ajută-mă să pot şi eu
s-ajung la Dumnezeu!

Eu n-am avut nici aripi tari,
nici sigure picioare,
să pot zbura pe munţii mari
ori alerga mai tare
– abia de m-am târât şi eu,
dar am dorit ce-i bine
şi m-am cuprins de Dumnezeu,
iar El m-a dus cu Sine.

O Milostivul meu Hristos,
Tu mă cunoşti prea bine
ce slab sunt şi neputincios
– dar nu mă las de Tine!
Nu mă lăsa, oricum aş fi,
ci-ajută-mă întruna,
prin mila Ta să pot primi
şi eu, cândva, cununa!

Traian Dorz, Cântarea veşniciei

Cântarea îngerului Gavriil – Luca 1, 28

Această închinare a îngerului Gavriil în faţa Sfintei Fecioare Maria nu este o închinare ca lui Dumnezeu. Pentru că însuşi acest înger minunat şi puternic nu-l lăsase cândva pe Daniel, care căzuse cu faţa la pământ înaintea lui, îngrozit, să i se închine ca lui Dumnezeu, ci l-a atins şi l-a sculat repede, iarăşi în picioare (Daniel 8, 18).
Iar mult mai târziu, după aceea, tot el a fost acela înaintea căruia Sfântul Apostol Ioan, la fel de uimit de tot ce i s-a descoperit, i se aruncase la picioare, ca şi mai demult Daniel, să i se închine.
Dar el i-a zis: Fereşte-te să faci una ca aceasta… închină-te aşa numai lui Dumnezeu (Apoc. 22, 8-9).

Dar cuvintele pe care îngerul strălucit le spune Sfintei Fecioare încă de la început… şi toate cuvintele pe care i le spune după aceea, dar mai ales felul plin de respect sfânt cu care îi vorbeşte el tot ce a fost trimis să-i spună sunt cea mai cutremurătoare dovadă despre marea preţuire, despre unicul har şi unica binecuvântare pe care le-a primit Preasfânta Fecioară Maria din partea lui Dumnezeu. | Continuare »

Episcopul LonghinSursa: graiulortodox

Înalt Preasfinţiile Voastre, preacuvioşi şi preacuvernici părinţi, cuvioase măicuţe,
Cu cea mai mare durere în suflet suntem astăzi noi creştinii ortodocşi datorită zilelor pe care le-am ajuns, de a suferi în Biserica noastră ortodoxă loviturile pe care le primim. Dar, deşi, de 2000 de ani Biserica noastră a fost lovită din toate părţile, de toate ereziile, sfinţii părinţi ai Bisericii au păstrat dogmele şi credinţa adevărată.

Vă îmbrăţişăm cu toată dragostea în Hristos Domnul nostru şi după dumnezeescul psalmist care zice ce bine e ca fraţii să fie împreună, dar nu în dragoste făţarnică cu ereticii, ci cu fraţii noştri în credinţa noastră bună, canonică şi dreaptă şi unde dragostea se bucură de adevărul pe care-l trăim în Biserica noastră. Astăzi ne-a adunat durerea sufletului şi frământările poporului ortodox de pretutindeni datorită marelui pericol care a apărut în faţa noastră de a deveni trădători ai sfintei noastre credinţe ortodoxe ori de a mărturisi adevărul sfânt care ne este dat de cea mai scumpă comoară. Noi ştim numai o Biserică pe care ne-a lăsat-o Iisus Hristos , Domnul nostru şi aceasta este una sfanta Biserică, apostolicească şi sobornicească şi drept măritoarea credinţă cu care vrem să ne întoarcem la scumpul nostru Mântuitor în veşnicie. Aceasta este biserica pe care nici porţile iadului nu o pot sfărâma , al cărui cap este Hristos.

Nu recunoaştem alte zise biserici surori, identice şi nici relaţiile Bisericii ortodoxe cu cealaltă lume creştină. Da, iubim pe toţi şi pe toată lumea de pe pământ, pentru că toţi suntem făptura lui Dumnezeu şi de aceea iubim şi îi chemăm pe toţi să se întoarcă la adevărata credinţă mântuitoare ortodoxă pe care a lăsat-o Domnul Iisus Hristos şi care este una şi el a răscumpărat-o cu sfânt sângele său şi nu cu ecumenismul blestemat , care este înainte mergător antihristului şi doreşte să distrugă din temelii pe una sfântă, sobornicească şi apostolesca Biserică a lui Hristos. | Continuare »

Buna-Vestire_5Traian Dorz,
din volumul
«Minune şi Taină»

Maică Preacurată, din inima toată,
de-a ta sărbătoare, ţi-nălţăm cântare.

Tu, ce-ai fost aleasă
Cerului Mireasă,
fii de lumea toată
binecuvântată,
Maică Preacurată;
fii de toţi cinstită,
Maică Fericită!

Mai presus de lună, stele te-ncunună,
soare te-nveşmântă, îngerii te cântă.

Fiul tău te ţine veşnic lângă Sine
şi pe tron de rază lângă El te-aşază.

Maică din Mărire, să dea mântuire,
Fiului te roagă, pentru lumea-ntreagă.

Maică Preacurată, omenirea toată
cântă şi te-adoară, Pururea Fecioară.

Omilie a Sfântului Luca al Crimeei la sărbătoarea Buneivestiri

„Astăzi este începătura mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac: Fiul lui Dumnezeu Fiu Fecioarei Se face şi Gavriil harul binevesteşte”.

Buna-Vestire_3Acum s-a împlinit taina cea mare a credinţei noastre creştineşti, s-a împlinit lucrul pe care cu şapte sute de ani înainte de Naşterea Domnului Iisus Hristos l-a prezis Sfântul Proroc Isaia: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu, şi vor chema numele Lui Emanuil, care înseamnă: „Cu noi este Dumnezeu”.
De ce spunea acest sfânt proroc că Domnul va fi numit Emanuel, dacă Arhanghelul Gavriil, care a heretisit-o acum pe Preasfânta Fecioară Maria, a zis că Ea îi va pune numele de Iisus? Ce să însemne acest lucru? El se lămureşte prin înţelesul numelui de Emanuel: „cu noi este Dumnezeu”.
Toate popoarele creştineşti, toţi cei ce au crezut în Domnul Iisus Hristos, îl numesc Mântuitor, Dumnezeu Adevărat, Care a trăit cu oamenii pe pământ. Prin aceasta s-a şi îndreptăţit numele de Emanuel, „cu noi este Dumnezeu”, despre care vorbea prorocul. Emanuel este Dumnezeu-Omul, Dumnezeu Care este cu noi, Dumnezeu în trup. S-a săvârşit taina cea neasemuită a mântuirii noastre, despre care citim la Sfântul Apostol Pavel: Cu adevărat, mare este taina bunei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup (l Tim. 3, 16). El spunea că sfinţii îngeri ar vrea să pătrundă această neobişnuită taină, însă nici lor nu le este dat să cunoască toate adâncurile ei. Şi atunci, noi, slabii şi neputincioşii, să încercăm a o pătrunde?
Noi ştim însă că dogmele privitoare la Dumnezeirea-Omenitatea Domnului Iisus Hristos – şi la întruparea Lui fără de sămânţă din Preasfânta Fecioară Maria alcătuiesc temeiul întregii noastre credinţe creştineşti: căci dacă nu am crede în faptul că Domnul Iisus Hristos este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, Care S-a întrupat din Preasfânta Fecioară Maria, zadarnică ar fi nădejdea noastră în mântuire. Însuşi Domnul Iisus Hristos spunea despre Sine că este Fiul lui Dumnezeu, Pâinea, cea Cerească, pogorâtă din Cer. Noi primim acest adevăr cu toată inima noastră şi nu încercăm a pătrunde adâncul fără fund al arătării lui Dumnezeu în trup. | Continuare »

Traian DORZ, din HRISTOS – MĂRTURIA MEA

… Dimineaţa, înainte de ora opt, eram iarăşi în biserică, îngenuncheat la picioarele Mântuitorului meu, Care mă izbăvise ieri şi Care mă va izbăvi şi astăzi. Din faţa lui Iisus, am mers din nou în faţa lor (a anchetatorilor), plin de încredere şi pace.
În această zi, a trebuit să răspund la alte întrebări, mai ales în legătură cu drumurile mele pe la fraţii din ţară. Cu frământările şi sfaturile noastre. Cu dezbinările şi cu luptele din mijlocul adunărilor.
– De ce te amesteci dumneata în credinţa altora? De ce nu laşi pe fiecare să creadă cum vrea şi să meargă cum îi place?
– Pentru că aceste dezbinări, e adevărat, sunt acum o problemă arzătoare numai pentru Oastea Domnului, dar, dacă astăzi nu se va lucra grabnic şi cu simţ de răspundere, nu numai de către noi, pentru rezolvarea lor, mâine dezbinările acestea vor fi o problemă pentru Biserică. Iar poimâine, o problemă gravă pentru naţiune.
– Pentru ce?
– Veţi vedea!
– Dar cu tineretul ce aveţi?
– Sunt copiii noştri, viitorul neamului şi al credinţei noastre şi avem răspundere pentru educaţia şi viaţa lor.
– De ce aveţi probleme cu ei, dacă i-aţi educat cum aţi vrut?
– Câtă vreme erau numai sub educaţia noastră nu aveam probleme. Problemele cu ei încep când trec sub educaţia altora.
– A cui?
– A şcolii, a străzii, a societăţii.
– Până când răspunde părintele de educaţia copilului său? | Continuare »

T-Dorz-070O, lacrimile-acestea vărsate pentru voi,
ce ard şi azi scăldându-mi obrajii trişti şi goi,

Ce ard în rugăciunea gemută în ascuns
ca-n voi să se trezească a-ntoarcerii răspuns

Şi ard în blânde-ndemnuri, mai dese şi fierbinţi
să nu călcaţi solia rămasă din părinţi,

Şi ard purtând mustrarea cu-ndurerat cuvânt
că v-aţi călcat iubirea şi primul legământ,

Şi ard în stăruinţa să nu vă dezbinaţi,
să nu-nlesniţi credinţe străine printre fraţi,

Să nu slăbiţi din râvnă, din post şi rugăciuni,
nici lumea să v-atragă spre vechile-i minciuni,

Nici să nu fiţi ocară Lucrării lui Hristos,
nici Sfintei Lui Biserici, povară şi ponos,

Nici fraţilor iscoade, nici nimănui vrăjmaşi,
ci sinceri şi statornici, şi-adevăraţi ostaşi… | Continuare »

Despre cum trebuie să-L aflăm şi să-L vestim pe Domnul

Doi oameni vedem în această evanghelie: pe Filip şi pe Natanael. Evanghelia ni-i arată cum stau faţă de Mântuitorul. În lumina aceasta, vom cerceta faptele şi vorbele lor. În lumina aceasta, trebuie să ne cercetăm şi pe noi înşine. Întreg rostul nostru de creştini stă într-o singură întrebare categorică, precisă: cum stai tu faţă de Iisus Mântuitorul?

Despre Filip ne spune Evanghelia că Îl aflase pe Mântuitorul. De bună seamă, Îl căutase mai întâi. Îl căutase în cercetarea Scripturilor, în profeţiile lui Moise şi ale proorocilor. Mântuitorul şi mântuirea se descoperă numai celor ce-L caută.
Filip Îl aflase cu adevărat pe Domnul. Dovada? Îl vestea şi altora. Simţea o lipsă, un îndemn sufletesc, o râvnă să vestească mântuirea şi altora.
Bucuria aflării Domnului îl duce pe Filip la Natanael cu vestea de bucurie: Am aflat pe Mesia! Am aflat pe Cel făgăduit de Moise şi Prooroci…
Dovada aflării Domnului este şi azi tot aceasta: vestirea Domnului şi râvna pentru Domnul. Un suflet care L-a aflat cu adevărat pe Domnul capătă îndată un fel de nevoie sufletească de a-L vesti şi altora.

Mulţi – chiar şi dintre cei învăţaţi – nu se pot împăca de fel cu Oastea Domnului, vestitoare a Domnului, cu ostaşi care vestesc şi ei – după puterile lor sufleteşti – pe Mântuitorul şi mântuirea. Ar pofti de la noi să fim ca orbul cel din Evanghelie, care nu ştia nici măcar cine l-a vindecat, nicidecum să-L vestească şi altora. Dar dovada puterii Oastei Domnului este – şi trebuie să fie – tocmai râvna pentru Domnul şi vestirea Lui. Dacă n-am avea această râvnă, ar fi un semn vădit că n-am aflat cu adevărat pe Domnul. Aflarea Mântuitorului face şi azi „Filipi“, care strigă pe toate drumurile: „Am aflat pe Domnul!“. | Continuare »

Am aflat pe Domnul şi-acum cânt voios
o cântare nouă Domnului Hristos.

O viaţă-ntreagă eu L-am tot căutat,
plâng de bucurie că azi L-am aflat.

Când sunt lângă Domnul, traiul mi-e uşor,
El în orice clipă îmi dă ajutor.

Am aflat pe Domnul şi-acum cânt voios…
O, ce bucurie să-L ai pe Hristos!

Doamne, lângă Tine ţine-mă legat,
ca de-a Ta iubire să nu mă despart!…

Cartea de cântări a Oastei Domnului

Traian Dorz, HRISTOS — DUMNEZEUL NOSTRU (Meditaţii, rugăciuni şi cântări la Sfânta Evanghelie după Ioan  – Capitolul 1)

„«De unde mă cunoşti?» – I-a zis Natanael. Drept răspuns, Iisus i-a zis: «Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.»“

Cu câtă bucurie întâmpină Domnul pe omul nefăţarnic!
Cu câtă bucurie întâmpină Domnul Iisus pe Natanael când vine cu Filip la Dânsul!
Se vede cât de mult îl aşteptase Domnul şi cât îl dorea să vină la El.Filip-si-Natanael-cu-Iisus
Toate bănuielile şi neîncrederea din inima lui Natanael se risipesc pe totdeauna numai la un cuvânt pe care i-l spusese Domnul: „Te-am văzut mai înainte… sub smochin!“
Ce uluitoare descoperire pentru Natanael! Nimeni în afară de Dumnezeu nu a putut şti ce făcuse el sub smochin…
Trebuie să fi fost ceva atât de tainic şi de hotărâtor ceea ce se petrecuse acolo, încât el n-a mai avut nevoie de nici o altă dovadă pentru a se convinge de Dumnezeirea Mântuito-rului, Care nu le putea şti pe acelea dacă nu era Dumnezeu.

Poate el sub smochin făcuse un lucru bun, poate făcuse un lucru rău.
Poate se rugase mai stăruitor ca oricând lui Dumnezeu, ca să-i arate dacă acest Iisus, despre Care aude atâtea lucruri uimitoare, este sau nu este ceea ce se vorbeşte despre El. Dacă este El Mesia cel aşteptat sau nu.
Sub acest smochin, într-un tainic colţ al grădinii sale, Nata-nel se va fi rugat mai fierbinte şi mai stăruitor ca oricând pentru limpezirea acestui lucru atât de însemnat pentru mân-tuirea lui şi a neamului său.
Iar Dumnezeu, Care ascultă totdeauna rugăciunile sincere ale acelor care Îi cer cunoaşterea Adevărului numai pentru a-L urma, a întocmit toate lucrurile în aşa fel, încât Natanael să ajungă la Dânsul pe drumul cel mai scurt. Căci nici o întâm-plare în viaţă nu este întâmplătoare.

Nu este întâmplător nici faptul că această carte a ajuns acum în mâinile tale, iubite cititor, şi aceste cuvinte au ajuns la urechile tale.
Că un prieten ţi-a dat-o sau un străin ţi-a vândut-o sau un frate ţi-a spus. –
Principalul este că ai ajuns să o citeşti. Acesta este scopul: să te întâlneşti astfel cu Hristos, acum şi aici. | Continuare »

Rastignire-222Te ştiam din vremea anilor mei cruzi,
mi-era de Tine teamă
şi încă ţineam seamă
ca, din vina mea, să nu-Ţi văd ochii uzi.

Şi mă rugam, ca mamei în pruncie,
să mă-nsoţeşti pe cale,
să nu mă ia la vale
a veacului satanică furie.

Şi-Ţi mulţumeam în fiecare seară
şi Te slăveam în rugă,
dar vorbele în fugă
cu gura, doar, voiau ceva să-Ţi ceară.

Ci numai când Te-am întâlnit pe Tine
în iarna-ncrâncenată,
Te-am cunoscut în toată
iubirea Ta jertfită pentru mine.

De-atuncea lacrimi ard în rugăciune
când gura mea sărută,
de arşiţă durută,
a tălpii Tale urmă şi minune.

De-atuncea tac şi-ascult cum picuri rouă
pe-a dorului suspine
când îmi ridic spre Tine,
căuş întinse, mâinile-amândouă.

De-atunci îţi cânt, Iubire, numai Ţie,
că tot ce duc sub cruce
atât de drag străluce
învăluit în Tine pe vecie.

Şi nu-i de-atuncea zare să mă-mbie,
nici reazem, nici cărare,
ci am numai cântare
şi dragoste, să Ţi le dărui Ţie.

Vlad Gheorghiu, Blid de lut

filip-si-natanaelNoi L-am aflat pe-Acela ce orbilor dă văz,
când ochii stinşi de patimi îi spală El de tină,
căci ne-a adus în noaptea îndureratei prăzi
lumina Lui, Izvorul de veşnică lumină.

Noi L-am aflat pe-Acela ce muţilor dă glas
şi-i face să vestească minunea bucuriei,
când inima-nţelege al încercării ceas
şi sufletul primeşte cuvântul veşniciei.

Noi L-am aflat pe-Acela ce morţilor dă trai
şi-i face să cunoască eterna înviere,
când inima nu poate să spună-n nici un grai
a Duhului slăvită şi sfântă înfiere.

Noi L-am aflat pe-Acela ce-ologilor dă mers
şi-i face să alerge, ca lumii-ntregi să spună
nemaiuitata clipă când boala lor s-a şters
şi fericirea care le-a dat-o Vestea Bună. | Continuare »

Traian Dorz, HRISTOS — DUMNEZEUL NOSTRU (Meditaţii, rugăciuni şi cântări la Sfânta Evanghelie după Ioan  – Capitolul 1)

„Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: «Noi am găsit pe Acela despre Care a scris Moise în Lege şi proorocii: pe Iisus din Nazaret, fiul lui Iosif.»“

Mantuitorul_Filip-si-NatanaelFilip era şi înainte de a-L afla pe Domnul un om apropiat de cele sfinte. Iată, el citise Sfintele Scripturi şi cunoştea bine Cuvântul lui Dumnezeu. El trebuie să fi fost mereu în Templu şi trebuie să-L fi dorit mult pe Domnul. De aceea, când a auzit prima dată chemarea Domnului, el a şi venit îndată pe urmele Domnului Iisus.
Natanael era din Cana Galileii (Ioan 21, 2).
Şi se vede că între Filip şi Natanael era şi înainte o veche şi frumoasă prietenie; era o dulce frăţietate între ei, fiindcă cel dintâi pe care Filip l-a adus la Domnul a fost el, prietenul său apropiat. Iar apoi au fost nedespărţiţi. Pretutindeni sunt pomeniţi împreună.
O, ce minunat este când noi, dacă L-am aflat pe Domnul, căutăm îndată şi chemăm cu dragoste şi pe prietenii noştri la El. Pentru a fi şi ei mântuiţi şi fericiţi împreună cu noi.

Natanael înseamnă: «Dumnezeu a dat». Sau «darul Domnu-lui». Sau «Dumnezeu este dar». Sau «dat din Dumnezeu».
Oricum ar fi luat acest nume, el are un conţinut plin de frumoase înţelesuri şi arată că un suflet primitor de Dumnezeu şi păstrător al prieteniei va fi totdeauna binecuvântat, atât pentru el cât şi pentru alţii, ca un dar dumnezeiesc.
Natanael a mai fost numit şi Bartolomeu (Mat. 10, 3), adică «fiul lui Tolomeu». «Cel ce ridică apele». «Fiul luptelor»… Fiindcă el a fost un neobosit luptător pentru Dumnezeu. Şi multe ape binefăcătoare s-au revărsat şi din inima lui spre mântuirea sufletelor noastre.

Cel dintâi cuvânt cu care Filip a întâmpinat pe prietenul său Natanael a fost un strigăt fericit: Noi am găsit pe Hristos!…
Ce fericit trebuie să fi fost acest strigăt, izvorât din marea inimă a lui Filip, pe care prietenul său i-o cunoştea bine. Ce luminoasă trebuie să fi fost faţa lui Filip, ce strălucitori ochii lui, ce caldă şi vibrantă vocea, ce convingătoare toată înfăţi-şarea sa! | Continuare »