Şi pentru ca să arate tuturor sufletelor cât de grea şi de slăvită este slujba pe care o vor face trimişii Săi, Mântuitorul şi Mijlocitorul nostru Se roagă Tatălui: Pentru ei Mă rog, nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu, pentru că sunt ai Tăi.
De nimic nu au mai multă nevoie, în marea lor chemare şi-n uriaşa lor răspundere pentru împlinirea ei, trimişii lui Dumnezeu, decât de rugăciune.
Împinşi de Dumnezeu şi respinşi de oameni, trimişi de har şi opriţi de legi, chemaţi de dragoste şi alungaţi de ură, îndureraţi de priveliştea pierzării lumii, aceşti trimişi ai lui Hristos sunt cei mai fericiţi şi cei mai chinuiţi dintre toţi oamenii.
Ei trebuie să plângă cu cei ce plâng, ca şi cum ar fi asemenea cu ei de nefericiţi, pentru ca, împărtăşind simţit durerea acestora, să-i poată apropia de mângâierea pe care le-o pot da din partea lui Hristos. Trebuie să se bucure cu cei care se bucură, chiar dacă inima lor sângeră de dureri, pentru ca, astfel, să le poată spune, de lângă ei, că totuşi e mai folositor să plângi acum, decât să râzi (Luca 6, 21-25).
În mijlocul celor care odihnesc, aceşti trimişi ai lui Hristos, nu pot să se odihnească. Între cei care se bucură de toate drepturile, lor nu li se îngăduie nimic din ceea ce altora le prisoseşte (I Cor. 9, 1-7). Între cei care pot să se folosească de atâtea mijloace, lor nu le este îngăduit mai nimic (Fapte 20, 33).
Când unii n-au nici o grijă, deşi sunt aproape, ei trebuie să fie munciţi de îngrijorări, cu toate că sunt departe. Când unii cad şi nimănui nu-i pasă, ei simt, pentru căderea oricui, o arsură mistuitoare în toată inima lor (II Cor. 11, 28-29).
Lor nu le este îngăduit să stea jos, până când mai este cineva care stă în picioare. Ei nu pot să mănânce, până când mai este cineva flămând. Ei nu au voie să plece, până când mai este încă un snop nestrâns, o uşă neînchisă, un lucru neterminat. | Continuare »
” Măcar dacă am pierdut totul din lumea asta, ce am avut, scump, sfânt şi drag, să nu ne pierdem credinţa în Dumnezeu, să nu ne pierdem Adevărul, ci să-L mărturisim până la moarte”
Predica PS Longhin Jar la Bănceni, în Duminica Tomii, 8 mai 2016, Chemând lapocăinţă şi rugăciune inaintea apropiatului Sinod Panortodox, socotit deja „SOBOR TALHĂRESC“: „In faţa noastră stă o mare încercare. Este un Sinod ucigaş de suflete, de Biserică… Va fi o singură religie pentru a-l intalni pe Antihrist, dar Adevărul nu-l vom trăda“
„…Mântuitorul Hristos, Care a fost în mijlocul ucenicilor, şi Care le mărturisea ziua şi noaptea cuvântul adevărului, pentru că nu erau îmbrăcaţi [cu putere] de sus, erau în diferite gânduri, în diferite cugetări, unul s-a lepădat, altul s-a dus, altul s-a înspăimântat, altul spunea că „dacă nu voi pune degetul meu în coasta Lui, în semnele cuielor, nu voi crede“. Ei, vedeţi, cât de diferite erau cugetele lor şi gândurile lor. Ar fi trebuit să fie una, dupa cum Mântuitorul Hristos îi învăţa, ca să fie una. Dar vedem că şi atunci, şi până astăzi, nu suntem una, mărturisim fiecare după cum credem, după cum simţim. Dar trebuie ca toţi să mărturisim după cuvântul adevărului. De ce, oare, unii spun într-un fel şi alţii spun altfel? De ce nu L-au mărturisit şi atunci pe Hristos, Mântuitorul – şi până astăzi tot aşa, la fel, de a trebuit să treacă prin atâtea ispitiri, prin atâtea încercări Biserica şi creştinii noştri? Şi vedem că de atunci şi până astăzi aşa mergem.
Şi, cred că şi voi, cei care sunteţi în Biserică, nu la fel înţelegeţi cu toţii. Unii vor ieşi din biserică înţelegând ce vrea Dumnezeu de la noi, oamenii. Alţii se vor duce, tot aşa, după cum au venit. Unii vor zice: „spune Doamne, că sunt gata să Te ascult şi să Te urmez“. Şi, totuşi, diferite crezuri vor fi şi printre voi.
Continuarea aici
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse cere Patriarhului Bartolomeu să convoace o reuniune extraordinară presinodală panortodoxă pentru a discuta fezabilitatea Sinodului Panortodox.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse cere Patriarhului Bartolomeu să convoace o reuniune extraordinară presinodală panortodoxă până la 10 iunie, pentru a discuta fezabilitatea Sinodului Panortodox la termenul prevăzut.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a luat, în cursul reuniunii sale din 3 iunie, următoarea decizie cu privire la organizarea Sinodului Panortodox: „În cadrul reuniunii sale din 3 iunie 2016, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a examinat problemele importante care au apărut în timpul pregătirii Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe planificat între 18 și 26 iunie 2016, inclusiv refuzul Bisericii Ortodoxe Bulgare de a participa la Sinod, în cazul în care datele prevazute pentru acesta nu sunt amânate, cât și criticile serioase în ceea ce privește pregătirea Sinodului și a documentelor presinodale, atât în Biserica Ortodoxă Rusă cât și în numeroase alte Biserici Ortodoxe locale
[…]
Considerăm că ieșirea din această situație excepțională ar putea fi organizarea unei Conferințe presinodale panortodoxe extraordinare pentru a examina situația așa cum a evoluat și a discuta corecțiile care au fost propuse de către Bisericile Ortodoxe locale, cu scopul elaborării unor propuneri unanime.
Recunoaștem faptul că convocarea unei astfel de Conferințe, luând în considerare amploarea lucrărilor și importanța problemelor ridicate, necesita să fie realizată fără întârziere, nu mai târziu de 10 iunie a acestui an, astfel încât, pe de baza deciziei care va fi luată în concluzie, Bisericile Ortodoxe să poată lua o hotărâre cu privire la posibilitatea de a tine Sinodul panortodox în timpul prevazut.
A cere Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii, Kirill de a se adresa cu această propunere PF Patriarh al Constantinopolului, Bartolomeu.
A trimite fără întârziere, propunerile de mai sus, ale Bisericii Ortodoxe Ruse, la Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe locale.
Sursa aici
Un „NU” răspicat referitor la participarea ei la Sinodul Panortodox a decis în urmă cu câteva minute Biserica Ortodoxă a Bulgariei, dacă sinodul nu va fi amânat! (cf. informațiilor exclusive ale Romfea.gr)
Sfântul Sinod al Bisericii Bulgariei printr-o hotărâre de-a sa cheamă Patriarhia Ecumenică să amâne convocarea Sinodului Panortodox în Creta, pentru că „altfel nu va lua parte”.
Și acest lucru, pentru că Biserica Bulgariei apreciază că este necesar mai mult timp pentru pregătire, dar și pentru a fi studiate textele și propunerile Ei la care nu a primit niciun răspuns [… ]
Sursa aici:
Traiab DORZ
Voi, cei orbi
(căci orb e-acela ce trăieşte-n fapte rele),
voi, ce-a cugetului haină
v-aţi pătat cu-a urii vină,
dacă vreţi al vostru suflet
să vi-l izbăviţi de ele,
o, veniţi,
Iisus de-a pururi la toţi orbii dă lumină!
Iar voi, cei la care Domnul
cu lumina Lui cea mare,
luminând al vostru suflet,
viaţa v-a făcut senină,
fiţi şi voi lumină celor
care-alunecă-n pierzare,
cu lumina voastră calea
le-arătaţi către lumină!
Iar voi, cei ce-n lume ardeţi
cu o flacără aprinsă,
luminând cărarea celor
care-n noaptea grea suspină,
arătaţi la cei orbi drumul
spre lumina cea nestinsă,
Jertfa Golgotei – lumina
ce dă tuturor lumină!
Îţi mulţumim, Lumină,
că ochii ne-ai deschis;
azi noi trăim aievea
tot ce părea doar vis!
Îţi mulţumim, Iubire,
că azi ne faci s-avem
comori ce numa-n ceruri
credeam să le vedem.
Îţi mulţumim, Tăcere,
că tu ne-ai dat atât,
că nu-s pe lume lacrimi
şi grai să spună cât.
Îţi mulţumim, Cântare,
că tu ne duci în zbor,
prin cele şapte ceruri,
ca Duhul de uşor. | Continuare »
Traian Dorz, HRISTOS –PUTEREA APOSTOLIEI (Meditaţii la Apostolul zilei)
Cele mai multe duhuri necurate, prefăcute, viclene şi ispititoare îţi ies în cale mai ales atunci când mergi la locul de rugăciune, la locul de înfrânare, de post, de reculegere şi meditaţie.
Diavolul ştie că noi avem cea mai mare nevoie de împrospătarea puterii noastre în lupta cu ispitele lui dinlăuntrul nostru şi din afara noastră. Şi, pentru a ne opri din mersul nostru spre locurile unde putem primi această împrospătare, el pune în calea noastră tot felul de piedici şi scoate în faţa noastră tot felul de oameni ai lui.
Toată lupta vrăjmaşului nostru sufletesc este să ne abată din acest drum. Iar dacă nu ne poate nici opri, înainte de a pleca şi nu ne poate nici abate, după ce am pornit, atunci el caută măcar să ne tulbure duhul, să ne împrăştie gândurile, să ne strice pacea adâncirii în rugăciune şi meditaţie, pentru ca noi să nu ne alegem cu nimic, sau cu cât mai puţin folos din acest ceas al rugăciunii şi din acest timp al meditaţiei noastre.
Aşa a făcut Satan totdeauna, atât cu Domnul nostru, în timpul rugăciunii, al postului şi al meditaţiei Sale în pustie, cât şi cu toţi urmaşii Domnului nostru, până astăzi.
Fraţii şi surorile mele, ştiu că şi voi aţi avut şi aveţi cele mai multe piedici din partea lui Satan, tocmai în vremea când trebuie să mergeţi la biserică ori la adunare. Când sunteţi pregătiţi să mergeţi la rugăciune, la ascultarea Cuvântului, la meditaţie, la înfrânare, la facerea binelui…
Atunci îţi ies înainte vreo roabă a lui Satan sau vreun rob al lui, văzut sau nevăzut, pentru a te opri sau a te încurca, sau măcar a te necăji, cum a făcut şi cu Sfântul Pavel.
Ispita – slujnica lui Satan, sau păcatul – sluga lui, poate să vină sub diferite forme, mai văzute sau ascunse, mai făcute sau mai prefăcute, mai dure sau mai fine – după cum este starea ta duhovnicească.
Dacă eşti un suflet mai începător, un ucenic mai nou, un duh mai slab, ispitele sunt mai grosolane şi mai directe. Dar dacă eşti un suflet încercat, un ucenic ales, un duh puternic, ispitele lui Satan sunt foarte şirete, foarte bine pregătite, foarte bine ascunse – de aceea, sunt foarte primejdioase. | Continuare »
O, creşte-mi, Rugăciune,
aripi de sfânt mister,
să zbor peste genune
spre cel din urmă cer!
Străluminate trepte
urcând mereu, urcând,
la capăt să m-aştepte
iubirea lăcrămând.
Să-mi cadă frântă firea
de dincoace de vis,
să-mi treacă doar sfinţirea
prin cerul larg deschis.
La dulcile izvoare
a’ Dragostei, sosit,
să-mi aflu-ntr-o cântare
popasul nesfârşit.
– Ajută-mi, Rugăciune,
cât încă lupt şi sui,
să trec orice genune,
sfinţit iubirii Lui,
Iubirii şi cântării
din care cred şi sper
spre clipa-ncununării
din cel din urmă cer.
Traian Dorz, Cântări Nemuritoare
Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Bogdăneşti – 16 august 1981
… „Pe când era pe drum cu ucenicii Săi, Iisus a intrat într-un sat. Şi o femeie numită Marta… L-a primit în casa ei. Ea avea o soră numită Maria, care s-a aşezat jos la picioarele Domnului şi asculta cuvintele Lui. Marta era împărţită cu multă slujire şi a venit repede la Iisus şi i-a zis: «Doamne, nu-Ţi pasă că sora mea m-a lăsat să slujesc singură? Zi-i, dar, să-mi ajute!».
Drept răspuns, Iisus i-a zis: «Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu, dar un singur lucru trebuieşte. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua»”.
Despre două lucruri foarte însemnate se vorbeşte aici. Şi aceste două lucruri foarte însemnate am vrea să le reţinem noi din tot ce-am văzut şi din tot ce-am auzit.
Trăim o mare minune, dar aceasta nu este o noutate. Acest fel de a ne petrece sărbătorile noastre, evenimentele vieţii noastre, îndeosebi căsătoria, dar şi celelalte evenimente familiale, felul ăsta în care le petrecem noi astăzi nu-i nou.
Aşa le-au petrecut înaintaşii noştri, părinţii noştri care au venit aici cândva, demult, demult. De-atunci a trecut o noapte de o mie de ani peste istoria noastră, când primii creştini [au fost] aduşi aici de stăpânirea romană; ei, care erau cei mai zeloşi creştini, au fost exilaţi aici în îndepărtata Dacie. Ei au venit cu credinţa minunată şi sfântă pe care o moşteniseră de la cei dintâi urmaşi ai Mântuitorului. Aşa au fost acei părinţi care au întemeiat aici familiile creştine şi începutul neamului nostru. Aşa au petrecut ei nunţile lor.
A trebuit însă, o dată cu plecarea romanilor şi cu venirea popoarelor barbare, să treacă o mie de ani peste istoria noastră, o mie de ani, despre care nu se ştie nimic. Abia acum începem să ne-o refacem, din cioburi, din ruine şi din morminte. De la anul 250, până la 1300 (sau ceva mai înainte sau ceva mai în urmă), nu ştim nimic cum au trăit şi au luptat, şi au suferit înaintaşii noştri aici.
Ştim însă că poporul nostru s-a născut creştin. De la naşterea lui, el a avut încrederea, nădejdea, lumina, părtăşia, ocrotirea şi ajutorul lui Dumnezeu. De-a lungul zbuciumatei istorii a părinţilor noştri, Dumnezeul părinţilor noştri a fost Singurul nostru Aliat, Care ne-a izbăvit şi ne-a ajutat nu numai prin zbuciumul cunoscut, ci şi prin noaptea istoriei noastre necunoscute. | Continuare »
Maria şi Marta sunt două surori
Alese din lumea cea largă,
Maria-i credinţa ce-nvaţă din zori,
Iar Marta-i credinţa ce-aleargă.
Maria stătea ascultând şi simţea
Că Ceru-şi desferecă poarta.
Să stau ca Maria întruna aş vrea
– Dar Domnul iubea şi pe Marta.
Maria şi Marta sunt două surori
Ce-n Rai îşi petrec veşnicia,
dar eu pe pământ parc-aş vrea uneori
Când Marta să fiu, când Maria.
Iisus pe-amândouă surori le iubea
Şi azi laolaltă li-e soarta,
– O, fă-mă, Iisuse, în dragostea Ta,
Să fiu şi Maria, şi Marta!
Să cântăm Domnului, nr. 993
MARTA SLUJEA
„Acolo I-au pregătit o cină. Marta slujea, iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau la masă cu El.“
Fii binecuvântată, soră primitoare, soră slujitoare, soră jertfitoare!
Fie binecuvântate mâinile tale binefăcătoare,
fie binecuvântată dragostea ta cea adevărată,
scumpă şi credincioasă… soră Marta!
Fii binecuvântată, inimă smerită şi râvnitoare, milostivă şi darnică, binefăcătoare şi harnică,
tu, care, dacă ai ajuns să ai o căsuţă a ta, nu ţi-ai lipit inima de ea şi nu ţi-a fost silă de Domnul şi de ai Lui, ci i-ai primit oricând şi pe oricâţi;
ţie nu ţi-a fost greu să te scoli noaptea, să-i primeşti cu dragoste pe cei ce veneau de pe drumuri prăfuiţi, obosiţi, transpiraţi şi flămânzi, căutând căsuţa ta, primirea ta, bunăvoinţa ta.
Căci tu ţi-ai făcut cea mai mare bucurie din gândul că ai prilejul să-ţi arăţi cât de curată este iubirea ta faţă de Dumnezeul tău
şi dragostea ta faţă de fraţii tăi
nu numai cu vorbe şi cu cântări,
ci mai ales cu slujirea faptei.
Fii binecuvântată tu, soră adevărată, care nu ţii mai mult la covoare decât la fraţi
şi nu priveşti la pâine când tai,
nici la aşternut când îl culci pe cel sărac,
nici la cât îţi mai rămâne când dai,
ci tu slujeşti Domnului şi fraţilor, celor sărmani şi străini, celor lipsiţi şi bolnavi,
mereu cu bucurie voioasă, fără să simţi sau să spui niciodată că ai făcut de-ajuns.
Şi fără să ţi se facă silă de călătorii Domnului, la orice oră din noapte sau din zi ar veni la uşa ta.
Şi în oricât de mare număr ar fi să-ţi vină în casă.
Sau să-ţi bată la poartă.
Fii binecuvântată, scumpă soră Marta
şi fiţi binecuvântate până în vecii vecilor voi, toate adevăratele noastre surori credincioase,
care, urmând pilda surorii Marta, cea harnică şi primitoare, veţi sluji Domnului,
ostenind mereu ca ea: cu bucurie, ca să gătească, să spele, să cureţe, să hrănească pe cei trimişi în casa ei – în casele voastre – făcând totul ca pentru Domnul şi ca pentru îngerii Lui (Mt 10, 40-42; Gal 4, 14; Evr 13, 2),
– fără să vă fie nici silă, nici greu a face binele, oricând şi tuturor.
Căci – soră credincioasă – ce rost ar mai avea să ai o casă, dacă Domnul şi ai Lui nu mai sunt primiţi în ea cu bucurie şi dacă El şi ai Lui nu mai pot sta în ea cu plăcere?
Ruina se va alege în curând de casa aceea şi de sufletul cui o are aşa.
Şi ce preţ mai pot avea – soră credincioasă – covoarele tale, dacă picioarele Domnului şi alor Săi nu mai sunt primite în casa ta din pricina lor?
Moliile vor roade curând şi covoarele acelea şi pe cine le are aşa! | Continuare »
Eu ştiu că ştii, Iisuse, ce mult Te pot iubi
şi totuşi Ţi-aş tot spune de mii de ori pe zi,
şi Ţi-aş cânta întruna, şi Ţi-aş şopti mereu,
căci doar aşa-mi astâmpăr cât foc e-n sânul meu.
Te iubesc, Te iubesc, Te iubesc,
Dorul meu, Domnul meu cel ceresc,
fă mereu, Domnul meu, să-Ţi şoptesc cât trăiesc:
Te iubesc, Te iubesc, Te iubesc.
Eu ştiu că eşti aicea cu mine, Drag Iisus,
şi totuşi pari departe, la mii de leghe dus;
eu ştiu c-auzi şi gândul cel tainic ce-l şoptesc
şi totuşi parcă-mi vine să urlu: Te iubesc.
Eu ştiu că vezi cât sufăr de dorul Tău şi-acum,
dar parc-aş vrea mai bine să ştii şi cât, şi cum,
ca să-nţelegi că-i vremea să nu mai întârzii;
eu ştiu că ştii, Iisuse – dar vreau mai mult să ştii.
Traian Dorz, Cântări noi
Vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de la Hălmagiu – 30 ianuarie 1982
În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Într-adevăr, se cuvine din toată inima să-I mulţumim Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos pentru toate prilejurile pe care ni le dă în viaţa aceasta, când suntem doi sau trei adunaţi împreună, pentru a-I aduce laudă şi slavă Numelui Său Sfânt pentru nespus de multele şi minunatele minuni pe care, în bunătatea Lui, le face faţă de fiecare dintre noi, în toate zilele vieţii noastre.
Dar pentru prilejurile deosebite, pentru bucuriile mari, pentru sărbătorile alese, se cuvine să-I mulţumim şi mai mult.
Ne-am obişnuit să numim întâlnirile noastre duhovniceşti „Betanii”, făcând mereu legătură cu acel loc minunat din Sfânta Scriptură [unde se scrie despre] cetatea binecuvântată de Dumnezeu care a rămas până în zilele noastre şi care rămâne până la sfârşitul veacului un nume care îţi aduce lacrimi în ochi, miere pe buze, dulceaţă în inimă… Pentru că se spune acolo că Domnul şi Mântuitorul nostru, Care în aşa de puţine locuri a fost primit cu bucurie, acolo se spune că a avut o casă în care cu drag a mers şi a fost primit, şi a ospătat, şi S-a bucurat totdeauna.
Acolo Îi erau spălate picioarele.
Acolo poate că-I erau şterşi ochii.
Acolo Îi erau spălate hainele prăfuite.
Şi acolo Îşi odihnea El trupul obosit de mărturisirea Evangheliei şi de cutreierarea drumurilor cetăţilor prin care umbla, pe unde erau aşa de puţine case şi aşa de puţine locuri în care El era cu dragoste primit, ospătat, îngrijit, odihnit. Cred că atunci când Se ducea spre Betania, inima Lui tremura de bucurie, ştiind că acolo sunt atâtea suflete printre care trei au strălucit şi vor străluci în veci pe paginile Sfintelor Scripturi şi în cerul lui Dumnezeu, şi în amintirile noastre ale celor care Îl iubim pe Domnul. | Continuare »
O deosebit de bine sintetizată şi concretizată imagine cu ceea ce ar trebui să rezolve Sinodul Panortodox din iunie anul acesta o realizează Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim de Pireu într-un interviu acordat jurnalistului Silviu Andrei Vlădăreanu şi prezentat de Televiziunea Română în cadrul emisiunii Universul credinţei.
Redăm mai jos textul acestui interviu, preluat de aici
Suntem la Atena la sediul Mitrololiei de Pireu. Pentru Televiziunea Română, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Serafim a acceptat să ne împărtăşească câteva gânduri legat de Merele Sinod care va avea loc în Creta în luna iunie a acestui an.
– Înaltpreasfinţia voastră, privitor la Marele Sinod care urmează să aibă loc în Creta în iunie anul acesta, întrebarea mea este: Vedeţi necesare modificări, fie referitor la subiectele ce vor fi abordate, fie la modul de organizare, aşa încât acest Mare Sinod să se bucure de statutul şi autoritatea unui sinod Ecumenic?
– Aş dori pentru început să-mi exprim marea recunoştinţă faţă de televiziunea ţării surori România, pentru cinstea pe care mi-o face, dorind să audă smeritele mele păreri referitoare la un subiect atât de grav şi însemnat care priveşte întreaga Biserică Ortodoxă Sobornicească a lui Hristos.
Şi, desigur, trebuie îmi exprim profunda apreciere, marele devotament şi dragostea fiască faţă de cinstitul întâi-stătător al Preasfintei Biserici Ortodoxe a României, faţă de Preafericitul Părinte Patriarh al României, Daniel, care este o foarte importantă personalitate teologică a ortodoxiei de azi şi un ierarh conştient şi veghetor al Bisericii lui Hristos.
Deci, smerit, cu acest prilej, îmi exprim preţuirea faţă de Patriarhul României şi faţă de poporul român frate, din partea Mitrololiei Pireului.
La întrebarea foarte importantă pe care mi-aţi pus-o, voi răspunde cu multă smerenie, că Biserica lui Hristos nu este un sistem al oamenilor „curaţi“, nu este o elită a unora care teologhisesc şi filosofează, ci este Trupul lui Hristos, adică este Trupul păcătoşilor care şi-au schimbat viaţa şi Îl recunosc pe Mântuitorul lor, pe Hristos, drept Cap al Bisericii şi Domn al vieţii lor.
Prin urmare, ca să răspund la întrebarea dumneavoastră, ca acest Sinod să aibă o relevanţă ecumenică, ar trebui să se ocupe de următoarele subiecte de mare însemnătate, care ar aduce o schimbare esenţială în problemele Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană, care are o mare nevoie de Biserică.
În primul rând, ar trebui să recunoască relevanţa ecumenică a Sinoadeor cu adevărat ecumenice, VIII şi IX, care s-au întrunit la Constantinopol, respectiv sub Fotie cel Mare, cel dintâi, şi care a condamnat erezia Filioque şi primatul episcopului Romei. Şi ştiţi, erezia Filioque este, după cum spune Fotie cel Mare, cea mai satanică erezie, pentru că, dacă Fiul Îl purcede pe Duhul Sfânt, trebuie să nască, prin analogie, şi Fiu. Carevasăzică, următorul Fiu naşte şi el Fiu şi purcede şi el Duh Sfânt şi se destramă astfel dumnezeirea treimică. Din acest motiv, Sfântul Fotie cel Mare, în inspirata Epistolă către Tronurile Răsăritului Ortodox, se referă cu rigurozitate la malefica erezie despre Filoque. | Continuare »
