Cuvânt despre credinţă

Ale celui întru sfinți părintelui nostru
VASILE, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei:

ASCETICELE

I
Când cu harul bunului Dumnezeu m-am încredinţat că cererea pietăţii voastre este vrednică de iubirea voastră către Dumnezeu în Hristos, prin care aţi cerut de la mine o mărturisire scrisă a credinţei pioase, la început am ezitat să răspund, cunoscându-mi umilinţa şi slabele mele puteri, dar îndată venindu-mi în minte Apostolul care spune: “îngăduindu-vă unii pe alţii în iubire” (Efes. 1, 2), şi “căci cu inima se crede (cineva) spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire” (Rom 10, 10), am socotit primejdios să refuz să vă răspund şi să păstrez tăcere despre mărturisirea mântuitoare, pentru că am încredere în Dumnezeu prin Hristos, cum spune Scriptura: “Nu că de la noi înşine suntem destoinici să cugetăm ceva ca de la noi înşine, ci destoinicia noastră este de la Dumnezeu” (2 Cor. 3, 5), Care a învrednicit atunci pe Apostoli, iar acum şi pe noi pentru harul vostru, aşa încât să fim slujitori ai Noului Testament, nu ai literei, ci ai Duhului (2 Cor. 3, 6). Dar voi înşivă cunoaşteţi foarte bine că semnul distinctiv al credinciosului încredinţat cu mântuire (de bunuri) este să păstreze, spre bucuria împreuna-slujitorilor lui, fără falsificare şi fără înşelare, cele pe care i le-a încredinţat spre administrare bunul Dumnezeu. La fel se cuvine ca şi eu să vă înfăţişez, precum este bineplăcut lui Dumnezeu, în interesul comun, cele pe care le-am învăţat din Scriptura inspirată de Dumnezeu. Căci, dacă Însuşi Domnul, Căruia Tatăl I-a arătat iubirea Lui: “întru Care sunt ascunse toate vistieriile înţelepciunii şi ale cunoştinţei” (Col. 2, 3), Care a primit de la Tatăl toată autoritatea şi toată puterea ca să judece, spunea: “Tatal Mi-a poruncit ce să spun şi ce să vorbesc”, şi iarăşi: “Deci, cele ce vorbesc Eu, precum Mi-a spus Mie Tatăl, aşa vorbesc” (Ioan 12, 49-50), şi dacă Sfântul Duh nu vorbeşte de la El şi spune numai câte a auzit de la El, atunci cu atât mai mult este pentru noi pios şi totodată sigur să gândim şi să facem aceasta, (adică să vorbim) în numele Domnului nostru Iisus Hristos. | Continuare »

NUMELE LUI IISUS

Sf. Evanghelist Luca, în Evanghelia sa, la capitolul 2, versetul 21, istoriseşte despre copilăria Fiului lui Dumnezeu: „Când s-au împlinit 8 zile şi a fost să-L taie împrejur, I-au pus numele Iisus, cum fusese numit de înger mai înainte de a se zămisli în pântece”.
Iisus, adică Mântuitor. Este oare sub soare un nume mai mare, mai dulce decât acesta: Mântuitor? Nume ce trezeşte nădejde în cei năcăjiţi, dă curaj celor din strâmtorări şi fericeşte pe toţi cei dornici de bunătatea lui Dumnezeu.
În acest nume sfânt încape toată dumnezeirea, pentru că mântuirea omului este lucrarea lui Dumnezeu, care îmbrăţişează întreagă lumea. Slăvit să fie Domnul că ne arată tuturor zorile fericirii şi trece cu vederea urâtul păcat al lui Adam şi al urmaşilor lui, mântuindu-ne de această nelegiuire prin scumpul Său Fiu, Iisus.
Prin puterea acestui nume, în fiecare minut, mii şi mii de suflete se trezesc din moarte la viaţă. Prin farmecul dumnezeiesc al acestui nume, păcatul întunecat se schimbă în lumină, sufletele se curăţesc şi omul se face fiu al lui Dumnezeu.
Iisus este pentru noi creştinii buciumul vieţii, din care sufletele noastre îşi trag sucul vieţii veşnice.
Purtat-a cineva dintre oameni nume cu putere aşa de mare ca numele Iisus, prin care se deschide cerul, se închid porţile iadului, învie morţii, se vindecă neputincioşii, se opresc furtunile, se iartă păcatele şi sporesc faptele bune? | Continuare »

Vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de revelion 1986, de la Sibiu

Traian-Dorz-11

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Slăvit să fie Domnul!
Din Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu vom citi, din Evanghelia de la Ioan capitolul 7, versetele 37, 38 şi 39: „În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a sărbătorii, Iisus a stat în picioare şi a strigat: «Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura». Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe Care avea să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt nu fusese dat, fiindcă Iisus nu fusese încă proslăvit”. Amin.
Într-adevăr, se cuvine să mulţumim din toată inima Domnului şi, mai ales, noi, cei bătrâni, ai căror ani acum sunt din ce în ce tot mai mulţi în urmă şi zile tot mai puţine înainte, când vedem că Lucrarea aceasta sfântă în care Dumnezeu ne-a chemat şi pe noi din cei dintâi ani ai tinereţii şi ai vieţii noastre continuă încă atât de minunat; şi Dumnezeu are atât de minunate suflete, alese, tinere, chemate şi înscrise în Lucrarea Lui sfântă. | Continuare »

TRECUT-A VARA, TRECUT-A TOAMNA ŞI NOI TOT NEMÂNTUIŢI! (Ier 8, 20)

E timpul când oamenii îşi urează „An nou fericit” şi trec cu veselie dintr-un an într-altul. Eu însă, dragă cititorule – ori te vei supăra, ori ba –, îţi voi aduce aminte de moarte… îţi voi aduce aminte că viaţa ta şi a mea s-a mai scurtat cu un an; îţi voi aduce aminte că în faţa ta şi a mea stau crucea şi mormântul cu semnul întrebării: „Când?”… şi cu răspunsul că „Nu ştim ziua şi ceasul” când vom pleca din această lume.
În capul unui an nou, eu pun în faţa cititorilor noştri cuvintele de la Ieremia: „Vara s-a isprăvit, secerişul (toamna) a trecut, şi noi tot nu suntem mântuiţi (Ier 8, 20). Ce înfiorătoare şi mult spunătoare sunt aceste cuvinte! Ele ne aduc aminte că vremea trece şi mântuirea noastră întârzie.
Se vorbeşte despre multe feluri de nenorociri în viaţa aceasta plină de izbelişti. Eu zic însă că este o singură nenorocire în viaţa asta: când vremea trece mereu şi noi… tot nemântuiţi.
Nu este ceva mai grozav decât un creştin ce-şi pierde vremea pierzând împărăţia lui Dumnezeu şi mântuirea sufletului său.
Eu te întreb, iubite cititorule; cum stai tu cu mântuirea sufletului? | Continuare »

De Anul Nou 1936

– după Apocalipsa 3, 10-11 –

Azi e Anul Nou – şi gândul
înapoi mă poartă iară
peste lupta grea a Oastei,
începută-n primăvară.
Câte ne-a adus cu sine
anul dus în veşnicie,
câte sfâşieri şi lupte,
totuşi câtă bucurie!
Grea a fost întâia luptă,
multe pierderile grele,
au venit pe ne-aşteptate,
crunt am suferit în ele,
am vărsat sudori şi lacrimi,
din belşug udând ogorul,
dar pe urma lor străluce
rod Iisus Biruitorul.

Mai târziu, când mai puternic
se-nteţise bătălia,
luptători pe turn cu toţii
însoţeam pe Neemia. | Continuare »

INTRAŢI ÎN ANUL CEL NOU CU HOTĂRÂRE CONTRA PĂCATELOR!…

Am ajuns iarăşi în pragul Anului Nou, când oamenii îşi doresc „an nou fericit”. Dar din această urare parcă lipseşte Evanghelia, pentru că oamenii îşi poftesc mai ales bunuri trecătoare: spor la avere, la bani, la vite, la sănătate etc. Iisus Mântuitorul însă a zis: „Fericiţi sunt cei curaţi la inimă”… Adică Mântuitorul a spus că fericirea stă acolo în lăuntrul omului, în inimă; şi iarăşi altă dată a spus că toate relele ies din inima oamenilor (Mc 7, 22). Aşa e şi azi. Fără o inimă curată şi curăţită de păcate, fericire adevărată nu este şi nu poate fi.
Stând acum, în pragul anului nou, în loc de „an nou fericit”, eu îţi zic, iubite cititorule: „Domnul să-ţi ajute să începi o viaţă nouă cu El şi să trăieşti anul întreg eu El!”. Dacă faci acest lucru, fericirea vine de la sine. Dar întrebarea e cum să te lepezi de păcate şi să începi o viaţă nouă cu Domnul. Mai sus se văd două chipuri care îţi arată acest lucru. La stânga se vede inima unui om în care satana se făcuse stăpân cu ajutorul celor 7 păcate de moarte (arătate în chip de dobitoace). Îngerul Domnului se vede cum se apropie de cel păcătos şi îi arată moartea şi sabia judecăţii. Păcătosul ascultă, aude şi strigă îngrozii: „O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi din această moarte?” (Rom 7, 24). Păcătosul începe a plânge şi atunci, iată, Duhul Domnului Se apropie şi pătrunde în inima lui cu lumină şi dar. Satana fuge cu ceata lui de păcate, păcătosul plânge acum de bucuria mântuirii lui. | Continuare »

PREŢUL RĂSCUMPĂRĂRII NOASTRE

Finalul unei vorbiri a fratelui Traian Dorz de la o adunare – 29 decembrie 1985

(…) Trei săptămâni de praznic. Şi am vrut să ne aducem aminte despre o astfel de sărbătoare din Ierusalim, în care, [cum scrie] la Ioan, capitolul 7, versetul 37, Mântuitorul S-a ridicat în picioare şi a strigat.
E sfârşitul praznicului. Vă veţi duce fiecare dintre voi acasă. Cum mergeţi? Aţi aflat voi izvorul apelor vii? L-aţi aflat voi pe Iisus cel micuţ, născut într-o iesle şi venit, trimis de Dumnezeu, pentru mântuirea voastră, a tuturor şi a fiecăruia în parte? Cum vă întoarceţi voi de la acest praznic înapoi acasă?
S-a terminat Sărbătoarea Crăciunului. S-a terminat şi ultima săptămână din anul acesta. De fiecare dată, cu terminarea sărbătorilor Crăciunului, se termină şi anul. Şi ne întoarcem înapoi acasă cum s-au întors păstorii, cum s-au întors îngeraşii, cum s-au întors magii. Ducem noi oare înapoi pe Iisus cel viu, pe Iisus cel scump, pe Iisus cel drag aflat?
L-am aflat noi pe Iisus în aceste praznice, în care de la început, din prima noapte, ni s-a vestit: „Ni S-a născut un Mântuitor, Care este Hristos Domnul”? L-am aflat noi? Am pornit noi să-L căutăm cu adevărat şi aievea? L-am aflat noi pe Iisus?
Poate să Se nască în ieslea Betleemului. Poate să Se nască în mii de inimi – şi S-a născut în mii de inimi –; dacă nu S-a născut în inima noastră, dacă noi înşine n-am primit naşterea Lui în sufletul nostru şi dacă nouă înşine nu ne-a adus bucuria acestei naşteri şi renaşteri, a acestei înnoiri duhovniceşti, pentru noi a venit Iisus în zadar.
Nu de mult am auzit o întâmplare. V-o spun; poate că ştiţi, poate că nu ştiţi. | Continuare »

COPILUL MEU

COPILUL MEU

Copilul meu cu suflet bun
şi-n ochi cu dulci lumine,
e Anul Nou,
să-ngenunchem
şi să te rogi cu mine…

…Iisuse Doamne,-n faţa Ta
genunchii mei s-apleacă
şi rugăciunea mea doresc
din inimă să-Ţi placă.

Îţi mulţumesc, Iisuse bun,
că-n fiecare clipă
ai fost cu noi şi ne-ai păzit
sub dulcea Ta aripă.

Că Mâna Ta ne-a ocrotit
în noaptea fără rază,
că Tu, Iisuse bun, ne-ai fost
atât de sfântă pază.

O, eu Te rog stăruitor,
cu umilinţă sfântă,
pe-ntregul nostru viitor,
Tu bine-ne-cuvântă.

Şi-n Noul An care-a sosit,
Iisuse bun, ne-nvaţă
pe Calea Sfântă să păşim,
prin sfânta Ta povaţă. | Continuare »

EVANGHELIA DUMINICII DUPĂ NAŞTEREA DOMNULUI

Ceva mai groaznic decât uciderea pruncilor de către Irod cel tiran

Când eram copil mă îngrozeam de câte ori citeam în istoria biblică sau auzeam la biserică citindu-se această evanghelie. Groaza o am şi acum, numai cât felul ei s-a schimbat. Acum mă îngrozesc gândindu-mă că şi azi este un Irod care caută pruncii să i taie. Acest Irod e vrăjmaşul diavol care umblă neîncetat să strice viaţa tinerilor şi să ucidă sufletul lor. Este mai mare şi mai rău acest tiran decât cel din evanghelie, pentru că acesta caută să ucidă sufletul; şi scris este în Evanghelie: „Nu vă temeţi de cei care ucid trupul, iar sufletul nu-l pot ucide, ci vă temeţi mai vârtos de cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă“ (Matei 10, 28).
Părinţii au datoria să-şi apere pruncii de acest Irod ucigător de suflete. Dar, o, ce lucru grozav văd eu acum în lume? Părinţii de azi dorm liniştiţi de seara până dimineaţa, în vreme ce copiii lor umblă nopţile, şi vrăjmaşul Irod le răneşte sufletul. Părinţii din evanghelie au plâns cu mare tânguire moartea pruncilor, dar părinţii de azi omoară sufletul pruncilor lor şi nici habar nu au. „Când tu vezi pe un om că bate pe copilul tău – zice Sfântul Ioan Gură de Aur – te superi, te mânii, te aprinzi şi năvăleşti asupra făptaşului. Dar când vezi pe satan în toate zilele rănind şi bătând pe copilul tău şi amăgindu-l la păcat, te uiţi cu nepăsare şi nu cauţi să mântuieşti pe copilul tău“.
Ba încă unii părinţi ajută parcă lui Irod: dau în gura pruncilor, o dată cu laptele, şi sudalma şi se mândresc cu „vitejiile“ cele rele ale copiilor lor. | Continuare »

Cruce şi stea

Cruce şi stea

Vlad Gheorghiu

Uitate şi vechi şi pustii
s-a lumii soroace şi vremi,
nu-i lege pe care s-o ţii
şi nici pentru ce să te temi.

În temple se vând porumbei
şi focu-n altare s-a stins,
căci Jertfa nu-şi are temei
când ura pe toţi i-a cuprins.

…Ce gemete-n Rama se-aud!
Dar nimeni nu ştie acum
că ura Irodului crud
IUBIRII făgăşuie drum.

Că-n noaptea tenebrelor grea,
iubirea îşi nalţă un Semn
dând ieslei o cruce de stea
şi Golgotei una de lemn.

Haotica noapte sfârşind,
al legii nou rost s-a aflat,
lumina din steauă sfinţind
ce crucea de lemn a iertat.

Pe negura vremii de-acum,
drept Semn al iertării, pe veci,
stă Crucea. Te-ntoarce din drum
şi mergi pe-a iubirii poteci.

Fragment dintr-o vorbire a fratelui Popa Petru, Săucani – 1981

… Şi când a sosit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să-i răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea (Gal 4, 4-5).

Cerul începe să se însenineze. Iadul se cutremură. Îngerii vin să aducă păstorilor vestea dulce a izbăvirii. Şarpele se duce la Irod şi vrea să înceapă lupta cu al doilea Adam, Care-l va zdrobi şi-l va birui. Vine la Irod – unealtă mai puternică decât Eva cea dintâi, biruită – cu gelozia, cu ura: „Vezi, Iroade, ce ai făcut! Împărăţia ta, scaunul tău, titlul tău sunt în mare primejdie! (Mincinosul nu zice: „împărăţia mea”, ci „a ta”). S-a născut un Împărat! Vezi unde şi cum, până nu-i târziu. Caută să lichidezi cu El”.

Irod-uciderea-pruncilor-14000
Iar Irod se dă îndată în mâna diavolului şi începe lupta împotriva lui Dumnezeu. Şi, folosind toate metodele, caută să lupte, să nimicească şi să-L biruie pe Dumnezeu, Care vine să salveze făptura căzută în lupta cu şarpele. În ura lui înverşunată, se foloseşte de puterea pe care o aveau soldaţii cu săbii, dar nu numai de atât. Se foloseşte de sinceritatea magilor, de la care află vremea Naşterii. Se foloseşte de oamenii legii şi ai religiei, pe care îi aduce şi de la care află locul unde era [profeţit] să Se nască noul Împărat. | Continuare »

Pe drum lung şi-ndepărtat

Traian DORZ

Pe drum lung şi-ndepărtat
Maica Fiul şi-a luat,
căci vrăjmaşii gând şi-au pus
să-L omoare pe Iisus.

Vino, dulce îngeraş,
să fugim de cel vrăjmaş
până trece vremea sa
şi răsplata-şi va lua.

Tatăl Sfânt L-a ocrotit
până-n locul pregătit
şi L-a-ntors în ţara Sa
când cel rău nu mai era.

Doamne, Tu pe-ai Tăi nu-i laşi
nimiciţi de-ai lor vrăjmaşi;
uneori i-nstrăinezi,
dar oriunde Tu-i veghezi.

Vremea greului trecând,
Tu-i vei izbăvi-n curând
Sus, în Sfântul Tău Lăcaş,
unde nu-i nici un vrăjmaş.

CÂND VA FI PE PĂMÂNT PACE ŞI ÎNTRE OAMENI BUNĂVOIRE

Pe Pruncul ce s-a născut nouă şi s-a dat nouă, noi nu L-am primit cu adevărat şi nu L-am lăsat să se facă în sufletul nostru un Sfetnic minunat, un Dumnezeu biruitor, un Domn al păcii. Noi ne-am depărtat de Hristos şi pacea Lui. „Pace las vouă, pacea Mea dau vouă“… zicea Iisus, dar noi n am primit această pace a Lui în sufletul nostru şi asta-i pricina că nu-i pe pământ pace şi între oameni bună voire. „Fiecare vorbeşte de pace cu gura lui, dar în inimă pune pândă” (Ier 9, 4).
Pace nu va fi pe pământ până când împărăţiile nu se vor închina Lui şi neamurile nu vor sluji Lui cu adevărat. Pacea lumii, înfrăţirea popoarelor este o vorbă goală până când pământul nu se va umple de cunoştinţa Domnului şi de Duhul Domnului. Pace nu vor avea oamenii şi popoarele până când nu se vor apropia de Iisus, Domnul Păcii, cu vorbele proorocului: „Să facem pace cu El, să facem pace” (Is 27, 5).
P. Trifa, «Lumina Satelor» nr. 52 / 1923 (apărută în 6 ian. 1924), p. 1

[Sfântul Ştefan a fost prima victimă – după Hristos – a credinţei rătăcite şi împotrivitoare]

Traian Dorz, din Mărturisirea strălucită – fragment

… Nenorocirea cea şi mai mare este nu când omul n are încă nici un fel de credinţă… pentru că atunci, printr o puternică chemare sau printr o suferinţă trupească ori sufletească, sau printr un har aşteptat de la Dumnezeu, – el poate ajunge în faţa lui Hristos. Şi atunci va căpăta credinţa cea bună.
Ci nenorocirea cea cu adevărat mare şi veşnică este atunci când, prin păcatele cu voia şi cu ştiinţa lui, omul ajunge să aibă o credinţă falsă, o credinţă intolerantă, o credinţă ucigaşă, o credinţă satanică, o credinţă rea şi pierzătoare.
O credinţă blestemată luptă în contra lui Dumnezeu, în Numele lui Dumnezeu. O credinţă nelegiuită foloseşte cuvintele Sfintei Scripturi ca să desfiinţeze Scriptura. Şi caută, în Numele lui Hristos, să nimicească tocmai Lucrarea lui Hristos. Şi în numele iubirii Lui, să-i ucidă, să-i suprime, să-i chinuiască trupeşte sau duhovniceşte pe cei care mărtu¬risesc şi trăiesc cu adevărat această iubire.
Ce înspăimântătoare şi crudă fiară este credinţa cea falsă… şi ideea cea falsă despre Dumnezeu şi despre Biserică, şi fanatismul cel orb şi interesat al acelora care, în numele vieţii viitoare, urmăresc cu satanică lăcomie foloasele blestemate ale vieţii acesteia şi, cu o făţarnică evlavie exterioară, caută numaidecât dorinţele scârboase ale trupului acestuia.
Această falsă credinţă şi prefăcută evlavie are osânda orbiei şi călăuzirea cruzimii. Ea, din Casa lui Dumnezeu, Îl dă afară chiar pe Dumnezeu şi bagă acolo viţelul cel de aur sau „leul” şi „ursul” nimicitor. | Continuare »

Traian Dorz

Doamne, uneori ce taine într-un nume se ascund,
câte căi sunt şi ce umbre unde gânduri nu pătrund.
Cum se-adună-ntr-o fiinţă uneori strămoşi de-un veac
şi atâtea adevăruri ce nu ştii cum se desfac,

Că descoperi dintr-o dată câte-un mare adevăr
dar nu-i nimeni să-ţi dezlege cum e el din fir în păr.
Afli-adesea-ntr-o clipită printr-un fulgerat de gând
taine cu-nţeles pe care nimeni nu-l va şti nicicând…

Dorz e de la daci, desigur, şi Traian de la Romani,
dar cum vin până la mine cine-ar şti prin mii de ani?
Ce gând le-a sortit unirea şi ce taină-au în ascuns
cine, Doamne, decât Tine poate să mai dea răspuns!

În amintirea Fratelui Traian, cei care doresc pot revedea video-montajele documentare: Partea 1 / partea a 2-a / partea a 3-a / partea a 4-a

TRIMIŞII

În lectura autorului Traian DORZ

Traian-DORZ-060Ce mari sunt veşnic, Doamne, trimişii Tăi smeriţi,
dar nici o vreme-n lume şi neam nu i-a-nţeles,
în nici un rând de oameni n-au fost urmaţi de lume
deşi ei duc solia ce Însuţi Tu le-ai dat,
deşi Cuvântul Vieţii în gura lor e unic
ei sunt mereu de semeni adânc necunoscuţi,
fiindcă cei ce-alături trăiesc sunt orbi şi surzi,
urechile şi ochii li se deschid târziu…
– Când se deschid devreme, atunci, prea tulburaţi
din lene şi păcate – în contra lor uniţi –
se scoală să-i trimită cât mai curând napoi
la Dumnezeul Care la dânşii i-a trimis. | Continuare »

Pruncul_IisusViaţa să vă fie numai bucurie; / Sfânta Sărbătoare, numai înălţare;
Anul care vine, numai roduri pline; / – de la Cel din Cer, lerui, Doamne, ler.

Tuturor strângătorilor de comori nemuritoare le dorim din suflet bucurie şi pace, iar îngerii care au încălzit peştera Pruncului să ne încălzească şi nouă inimile spre mai  multă faptă bună.

la Ajunul Crăciunului şi Utrenia Zilei de Crăciun (Matei 1:18-25)

Sfântul Nicolae Velimirovici

… Iar naşterea lui Iisus aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Înainte de aceasta, evanghelistul dăduse genealogia Domnului Iisus, sau mai precis, aceea a dreptului Iosif, de la tribul lui Iuda şi casa lui David. În această genealogie, evanghelistul a înşirat oameni, născuţi din bărbaţi în chip firesc, aşa cum se nasc pe pământ toţi oamenii muritori. Apoi el începe îndată să vorbească despre naşterea Domnului şi zice: Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost…, ca şi cum, cu acest “iar”, el vrea să arate chipul neobişnuit şi minunat al naşterii Lui, cu totul fără de asemănare cu chipul naşterii tuturor strămoşilor mărturisiţi ai lui Iosif.
Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif. În ochii lumii, această logodnă era văzută ca o introducere în viaţa unui cuplu căsătorit; dar în ochii Mariei şi ai lui Iosif nu era acelaşi lucru. Cerută cu lacrimi de la Dumnezeu, Fecioara Maria a fost făgăduită lui Dumnezeu prin jurământul părinţilor săi. Cât despre ea, aceasta a primit cu voia ei jurământul făcut de către părinţii ei, după cum se vede în anii cei mulţi de slujire în Templul din Ierusalim. Dacă şi-ar fi urmat chemarea, fără îndoială că şi-ar fi petrecut tot restul zilelor vieţii ei în templu, întocmai ca Ana, fiica lui Fanuel (Luca 2: 36-37), dar legea a hotărât altceva şi aşa a trebuit să fie. Ea a fost logodită cu Iosif nu ca să vieţuiască în căsătorie cu el, ci pentru a scăpa de căsătorie. Toate amănuntele acestei logodne şi înţelesul ei se află în Predania Bisericii. Şi dacă oamenii ar aprecia tradiţia cu privire la Maica Domnului, la dreptul Iosif şi la toţi oamenii împreună lucrători cu aceştia, şi care sunt pomeniţi în Evanghelie, atât de mult cât apreciază ei tradiţiile – unele dintre ele dintre cele mai crunte – despre căpeteniile, conducătorii şi înţelepţii acestei lumi, sensul logodnei Preasfintei Fecioare Maria cu Iosif ar fi desluşit tuturor. (Sfântul Ignatie spune că Fecioara ar fi fost logodită “ca naşterea Lui să fie tăinuită în faţa diavolului; ca diavolul să creadă că El S-a născut dintr-o femeie căsătorită şi nu dintr-o fecioară.” Şi aceasta se află în Comentariu la Matei al lui Ieronim şi în A doua omilie la Bunavestire al Sfântului Grigorie al Neocezareei). | Continuare »

CLINCHETUL DE CLOPOŢEI

Traian DORZ, din «Cântarea, ca meditaţie»

Clinchet bun de clopoţei,
treci peste pustiu,
să vesteşti la toţi ai tăi
Naşterea târziu.

La Moş Crăciun
în gazdă, e Maria
şi naşte acum
pe Scumpul Mesia;
pe-acest Domn bun,
pe nume Mesia.

Toate florile sunt frumoase. Nu există nici o floare care să nu fie frumoasă, într-un anumit fel al ei, fiindcă fiecăruia dintre cei care privesc aceste flori îi place un anumit fel, o anumită formă, o anumită culoare, o anumită mireasmă.
Cu cântările este tot aşa. Fiecăruia dintre cei care le aud îi place o anumită dulceaţă dintr-o anumită cântare. Sunt unele flori care le plac tuturor. Sunt unele cântări care tuturor le plac. De aceea, dacă vrem ca toate sufletele să se bucure când suntem mai mulţi împreună, este bine să alegem cântările gândindu-ne la gustul tuturor. | Continuare »

CÂND S-A NĂSCUT MÂNTUITORUL

lumea era într-o mare aşteptare – într-o mare aşteptare e şi acum, când se apropie venirea Lui

Când S-a născut Mântuitorul, lumea era într-o mare aşteptare. Era ceva în aer care spunea că trebuie să se întâmple ceva deosebit. Iar acel ceva cuprinsese toată lumea. Cei trei magi veniţi la Vifleem din depărtări erau şi ei o mărturie că toată lumea aştepta ceva deosebit. Steaua ce se ivise la răsărit întărea şi ea această aşteptare.
De altcum, această aşteptare o arată şi istoria. O lume întreagă dăduse, pe acel timp, faliment. Dăduse faliment filozofia, dăduse faliment religia păgână cu zeităţile ei, dăduse faliment şi fariseii cu „legea” lor. Lumea aştepta ceva deosebit, care să schimbe cu totul înfăţişarea lumii şi mersul lumii.
Şi schimbarea a venit. A adus-o Pruncul cel născut în peştera Vifleemului.
După 1935 de ani, istoria se repetă. Marea aşteptare de acum 1935 de ani o avem azi din nou. O simţim. Pluteşte în aer ceva ce spune că trebuie să se întâmple ceva deosebit. Se simte ceva în aer din ceea ce s-a simţit în preajma Naşterii Domnului. Lumea e iarăşi într-o mare aşteptare. | Continuare »