Cea dintâi cruce a fost făcută de Moise

… Scrie Sfântul Evanghelist Ioan că, precum a fost înălţat şarpele în pustie de către Moise, după porunca lui Dumnezeu, în momentul cel mai greu din viaţa poporului, în momentul de criză, în momentul culminant de suferinţă şi de primejdie, aşa a fost înălţată Crucea lui Iisus Hristos, Jertfa Lui, întrunind în ea şi garantând prin ea şi prin credinţa în ea izbăvirea tuturor, aşa cum [era] crucea ridicată de Moise. (Pentru că o cruce a fost, nu o prăjină, lemnul pe care a înălţat Moise şarpele. Nu se poate atârna un şarpe pe o prăjină. A fost o cruce aceea pe care a înălţat-o Moise. Numai pe un lemn în formă de cruce poate sta spânzurat un şarpe.) Deci, cea dintâi cruce a făcut-o Moise, a cioplit-o Moise, omul lui Dumnezeu, care a scris porunca: „Să nu vă faceţi chip cioplit”. Pentru ca să arate că semnul Crucii nu este un chip cioplit, ci este un semn tainic, simbolizând Jertfa şi Răscumpărarea Sângelui lui Hristos.
Cea dintâi cruce a fost făcută de Moise, după ce a adus Legea. Pentru că în acest semn a pus Dumnezeu răscumpărarea, preţul mântuirii noastre. Şi de aceea s-au îndreptat – şi din Vechiul, şi din Noul Testament – privirile noastre, prin Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, către acest semn tainic şi sfânt care este Crucea şi Jertfa Mântuitorului.
După cum toate noţiunile abstracte au forma lor concretă, după cum sufletul nostru are forma lui în trupul nostru, are lăcaşul lui în trupul nostru, tot aşa înţelesul cel tainic al Crucii şi Jertfei Mântuitorului stă în semnul cel văzut, închipuit prin aceste două dimensiuni: verticala, care înseamnă legătura noastră cu Dumnezeu, şi orizontala, care înseamnă legătura noastră cu noi. În acest semn tainic al Crucii se cuprinde tot înţelesul nemărginit al Harului lui Dumnezeu arătat faţă de noi. Prelungiţi cele patru capete ale acestui semn; prelungiţi-le la infinit şi veţi vedea că fiecare va face un cerc. Dus la infinit, fiecare capăt îl va întâlni pe celălalt. Sunt două cercuri, adică acele două dimensiuni nesfârşite ale dragostei lui Dumnezeu arătate în Hristos faţă de noi: legătura noastră cu Dumnezeu, care este o verticală înălţată şi coborâtă în formă de cerc şi care este ceva nesfârşit, şi legătura noastră cu noi, care cuprinde lumea întreagă, acea orizontală dusă la nesfârşit care formează acel cerc minunat în care este dragostea care n-are nici început, nici sfârşit, cum n-are Dumnezeu.
Aceasta a însemnat Crucea. Şi în faţa acestei Cruci stăm noi doi: cei care suntem de-o parte şi cei care suntem de alta. Crucea lui Hristos înseamnă Jertfa Răscumpărătoare a lui Hristos pentru noi, cei care credem. Dar Crucea lui Hristos înseamnă şi osânda veşnică pentru cei care nu cred. În una dintre aceste două părţi ne găsim fiecare dintre noi. În faţa Crucii lui Hristos stăm toţi, toată omenirea, împărţită în două: unii care cred şi binecuvântează pe Dumnezeu, primind-o şi trăind-o, însuşindu-şi-o pentru ei răscumpărare, mântuire, dreptar de viaţă şi părtăşie veşnică cu Dumnezeu; şi alţii care nu cred şi prin aceasta stau în faţa Crucii lui Hristos osândiţi de această Jertfă.
Este scris: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea…”. În Evanghelia din duminica trecută se cuprind aceste câteva versete din Ioan capitolul 3, începând cu versetul 14. (…) „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea…”, se scrie la mijlocul acestor versete, „încât Şi-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”. „Atât de mult” înseamnă ceva infinit. Nici nu poate nimeni să calculeze cât de mult înseamnă acest „atât de mult”. Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea… că Şi-a dat pe singurul Său Fiu pentru mântuirea ei.
Dar după aceea, versetul următor spune: „Cine crede în Fiul are viaţa. Dar cine nu crede în Fiul n-are viaţa. Cine crede în El nu va fi judecat. Dar cine nu crede în El a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu”. Iată viaţa şi moartea. Iată izbăvirea de judecată sau [a fi] judecat pentru totdeauna. În faţa Crucii stăm aceste două feluri de oameni: unii care cred în El, care şi-au primit pentru ei înşişi preţul răscumpărător trimis de Dumnezeu prin Jertfa Crucii pentru noi, şi alţii care nu cred şi, prin chiar faptul că nu cred în El, au şi fost judecaţi.
Nu trebuie să facă omul alte păcate: nici să ucidă, nici să aprindă, nici să ardă, nici să prade, nici să tâlhărească, nici să facă altceva, ca să capete osânda veşnică şi să fie judecat la pierzarea veşnică. Trebuie numai să nu creadă în Jert¬fa Fiului lui Dumnezeu. Acesta este un păcat nespus mai mare decât oricare altă crimă, pentru că este o crimă nu împotriva unui om sau împotriva unei generaţii, sau împotriva unei cetăţi, ci este o crimă împotriva Fiului lui Dumnezeu, a nu crede în El. …

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz de la nunta de la Cricău – 14 septembrie 1985

Lasă un răspuns


*