Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 27 iulie:
„Se strâng toţi cu o inimă, fac un legământ împotriva Ta“ (Psalmi 83, 5).
Puţini din cei care lucrează şi luptă contra lui Dumnezeu îşi dau cu adevărat seama de grozăvia şi nebunia faptelor pe care le săvârşesc.
Mulţi din cei care îşi fac planurile cele mai vinovate
şi întreprind acţiunile cele mai potrivnice contra lui Dumnezeu,
nu-şi dau cu adevărat seama de crima pe care o săvârşesc.
Ce inconştienţi erau chiar cei care pregătiseră şi care aduceau la îndeplinire planul răstignirii Mântuitorului şi Domnului nostru Iisus Hristos!
El Însuşi a mărturisit această inconştienţă, găsindu-le astfel în ea, în faptul că nu ştiau ce fac, singurul mijloc prin care Se putea ruga pentru iertarea şi mântuirea lor (Luca 23, 34).
Într-adevăr, cum spune psalmistul, cei care fac răul şi-au pierdut mintea…, sunt inconştienţi.
Fiindcă omul cu mintea sănătoasă, atâta timp cât are mintea la locul ei, nu poate face răul.
Mintea lui sănătoasă nu-l lasă pe om să facă răul.
Omul face răul numai într-un moment de eclipsare a minţii sale.
Nimeni n-ar face răul, dacă ar fi mintea lui întotdeauna atentă, sănătoasă şi la locul ei.
Omul alunecă numai când nu este atent.
Păcătuieşte numai când nu cugetă curat.
Luptă contra lui Dumnezeu numai când îşi pierde dreptarul şi controlul unei minţi sănătoase.
Nimeni nu se angajează într-o astfel de nesocotită faptă când are în întregime un control sănătos al unei minţi limpezi.
Multe pot fi cauzele care eclipsează o parte a minţii omului sau i-o pot chiar întuneca de tot,
care îi pot anula pentru un timp sau pentru totdeauna judecata lui sănătoasă.
În toate cazurile însă, această pierdere a minţii are la temelie unul din păcatele de moarte.
De cele mai multe ori această pierdere a minţii vine din trufie.
Trufia îl face pe om să creadă că puterea sau înţelepciunea care i se pare că o are într-un moment dat e mai mare şi mai durabilă ca a tuturor.
Importanţa care i se dă sau pe care şi-o dă el însuşi îl ameţeşte şi îl întunecă pe om…
Şi atunci ridică pumnul sau piciorul.
Ameninţă sau loveşte pe semenii săi.
Asupreşte pe supuşii săi.
Batjocoreşte pe binefăcătorii săi.
Şi îndrăzneşte să se ridice până şi împotriva Numelui Făcătorului şi Binefăcătorului său din ceruri.
Un astfel de om, prin astfel de fapte, ajunge asociatul diavolului în lupta contra lui Dumnezeu.
Face pact de tovărăşie cu diavolul spre acelaşi scop: lupta contra lui Hristos.
Acest om sau acest fel de oameni
organizează apoi lupta contra lui Dumnezeu, contra Numelui Său şi contra alor Săi.
Şi duce această luptă cu toate mijloacele pe care le are, pe care le răpeşte sau le inventează, spre a-L nimici pe Dumnezeu din toate cele din afară şi dinlăuntru ale oamenilor.
În acest pact cu diavolul, omul-diavol atrage apoi, prin toate mijloacele minciunii, ale forţei sau ale lăcomiei, pe toţi acei slabi de cuget, care, vrăjiţi sau siliţi, îşi pierd la fel controlul unei sănătoase raţiuni.
Aceia pe care, din pricina neascultării lor, Dumnezeu îi lasă în voia nebuniei minţii lor stricate, sunt în stare de orice rău.
Mintea lor stricată îi duce la cele mai cutremurătoare şi mai monstruoase crime şi nelegiuiri (Rom. 1, 28-31).
O, ce grozavă şi înspăimântătoare prăpastie poate fi o astfel de stare!…
Totuşi, câtă vreme omul mai trăieşte încă
şi îşi mai poate recunoaşte prăbuşirea în care se află, ca să se poată căi şi îndrepta atât de adânc, în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor, pe cât de adânc a păcătuit, mai poate fi o salvare.
Atunci, dacă poate face saltul salvator până la sinceritatea unei ascultări totale de Hristos pentru întreg restul vieţii sale,
sufletul poate fi salvat…
Altfel, niciodată. Niciodată!
Atotputernic Dumnezeu Etern,
slavă, slavă Ţie!
Slavă Ţie pentru îndelunga Ta răbdare şi milă chiar şi faţă de cei mai înverşunaţi şi mai inconştienţi vrăjmaşi ai Tăi!
Slavă Ţie, Care, privind din înălţimea Eternităţii şi a Puterii Tale la nebuneştile planuri neputincioase şi la trecătoarea umbră a puterii oamenilor fără mintea curată,
îi îngădui cu milă
şi îi rabzi cu nemărginită înţelegere pentru inconştienţa lor!
Tu ştii şi vezi, Doamne, ce lipsite de orice fel de raţiune şi de izbândă sunt toate aceste încercări neputincioase
şi priveşti cu nesfârşită milă la jalnicele lor eforturi contra Ta.
O Doamne, Te rugăm, trimite-le acestor bieţi şi nefericiţi oameni harul unei înţelepte iluminări,
spre a-şi putea vedea starea lor – ca să revină la închinarea şi recunoştinţa Ta,
până când nu-i va strivi suflarea gurii Tale, ca pe nişte nimicuri supărătoare şi răutăcioase.
Ci, venindu-şi în minţi, să-Ţi dea slavă Ţie, Doamne, după cuviinţă,
ca să poată avea parte de iertarea şi de harul Tău.
Amin.
*
Cuvinte înţelepte:
„Satana nu se ascunde numai în dosul poftelor şi patimilor rele, ci el se ascunde şi în dosul oamenilor. Diavolul imită pe Domnul. Umblă şi el să-şi facă ucenici, propovăduitori printre oameni (bărbaţi şi femei), şi, după ce i-a făcut, se ascunde în dosul lor. De aceştia trebuie să ne ferim ca de însuşi diavolul!“ (Preot Iosif Trifa)
Cântarea Psalmului 83
Un psalm al lui Asaf. O cântare.
1. Nu tăcea, o Doamne, nu Te odihni,
Dumnezeul nostru Cel Preasfânt şi Mare,
2. Căci vrăjmaşii, iată, iar prind a porni
şi-şi înalţă capul iarăşi cu-ngâmfare!
3. Fac viclene planuri pe-ai Tăi a-i lovi
şi-s în contra celor ce-s în paza-Ţi bună.
4. „Veniţi, dintre neamuri, azi a-i nimici
– zic ei – de Israel nici să se mai spună“.
5. Se strâng într-un suflet şi fac legământ,
6. din cortul lui Edom şi Ismaeliţii,
Moabul şi Hagar
7. şi mulţi alţii sunt
de toţi…, Filistenii şi toţi Amoriţii…
8. Asiria şi ea cu ei se uni
s-ajute la fiii lui Lot îndeaproape.
9. Fă-i, Doamne, să vadă ce Madian păţi,
Sisera şi Iabin, la Chison, în ape.
10. Aceştia-n En-Dor au fost nimiciţi,
ajunşi ca gunoiul cu lutul întruna.
11. Pe-ai lor fă-i ca Oreb şi Zeeb zdrobiţi,
pe toţi domnii lor ca Zebah şi Ţalmuna!
12. Căci ei zic: „Să punem noi mâna acum
pe-a Domnului Casă, pe ţara Lui bună!…“
13. Fă-i, Doamne, ca prafu-n vârtej de pe drum,
ca paiul ce zboară, luat de furtună…
14. Ca focul ce-aprinde şi arde păduri,
ca flacăra care toţi munţii i-aprinde
15. Tot astfel i-alungă cu-a vântului guri,
cu viforul groazei i-aleargă şi-i prinde.
16. Le-acopere faţa de-ocări şi ruşini,
ca astfel să caute ei, Doamne,-al Tău Nume
17. Şi fă-i de ocară să umble străini
şi plini de ruşine să piară din lume.
18. Să ştie cu toţii că numai Tu, Cel
al Căruia Nume e Domnul Preasfântul,
eşti Cel Preaputernic în orişice fel,
pe veci de vecie şi cât e pământul!
*
Cuvinte înţelepte:
„Cine ocărăşte pe Dumnezeu, pe sfinţi, lucrurile şi persoanele sfinţite, adică înjură de cele sfinte, acela huleşte pe Dumnezeu; păcatul lui este fără iertare şi se cheamă păcat drăcesc. Faţă de acest păcat, toate celelalte păcate par uşoare, fiindcă hulitorul îşi azvârle ocara împotriva lui Dumnezeu… Dumnezeu pedepseşte îngrozitor pe hulitori, nu numai în viaţa viitoare, ci şi în aceasta pământească“ (Învăţătura de Credinţă Creştină Ortodoxă).