Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 18 septembrie:

„Scapă-ne, Doamne Dumnezeul nostru, şi strânge-ne din mijlocul neamurilor, ca să lăudăm Numele Tău cel sfânt şi să ne fălim cu lauda Ta!“ (Psalmi 106, 47).

bibliaViaţa şi istoria poporului evreu, ales de Dumnezeu pentru o lucrare şi o mărturie deosebită, în timpul mărginit al Vechiului Legământ,
au o mare şi o adâncă asemănare cu viaţa şi cu lupta Bisericii lui Hristos, care a fost aleasă de Dumnezeu prin Noul Legământ, pentru o nespus mai strălucită lucrare şi o mai deosebită mărturie decât poporul evreu – şi pentru un Timp Nesfârşit.
Gândul cel scump al lui Dumnezeu cu care a ales pe acest popor încă din părintele lui, Avraam, era ca prin acest popor să-Şi facă vestit şi cunoscut între toate celelalte popoare Numele Său şi Cunoaşterea Sa (Fac. 17, 5; Rom. 4, 17).
Dorinţa cea mai mare a Tatălui tuturor oamenilor era ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să ajungă la cunoştinţa adevărului Său (1 Tim. 2, 3-4).
Iar pentru aceasta dorea să Se folosească de un popor, prin care să arate tuturor celorlalte nu numai frumuseţea unui adevăr, ci mai ales strălucirea trăirii fericite, la care poate înălţa acest adevăr pe oricine şi-l însuşeşte şi îl aplică în întreg felul său de viaţă.

Învăţătura cea desăvârşită are nevoie de o dovadă trăită, pentru ca cei care aud această învăţătură să o primească cu bucurie, văzând ce viaţă fericită dă ea celor care o îmbrăţişează…
Dar încercarea cea dintâi, a Vechiului Testament, cu vechiul popor evreu, a reuşit prea puţin.
Din cauza nesupunerii lor faţă de poruncile şi legile pe care trebuiau să le trăiască întocmai şi cu toţii, ei au zădărnicit frumoasele gânduri şi planuri ale lui Dumnezeu (Rom. 11).
Această neascultare a lor a dus la nespus mai strălucita arătare a dorinţei mântuitoare a lui Dumnezeu pentru lume, prin Noul Legământ.
La plinirea vremii rânduite mai dinainte, a venit Fiul şi Dumnezeul ascultării depline, din Coasta Căruia, o dată cu Sângele şi Apa, s-a născut neamul cel sfânt, poporul cel nou, moştenirea cea veşnică, adică Biserica lui Hristos.
Biserica Lui cea Una, curată şi binecuvântată, cea Vie şi lucrătoare,
împrăştiată peste tot pământul,
prigonită de toţi
şi străină pretutindeni.
Ea împlineşte strălucit şi cu scumpătate voia lui Dumnezeu din învăţătura Lui, pe care o păstrează neschimbată aceia care Îi sunt, din inimă, părtaşi cu fapta şi cu adevărul.

Noul Popor, prin care Hristos duce tuturor oamenilor din lume solia dragostei şi mântuirii Sale, Biserica, împlineşte astăzi, în lume, măreţul gând mântuitor al lui Dumnezeu!…
Şi după cum misiunea vechiului popor ales a avut o întindere în Timp, apoi s-a încheiat, tot aşa, în vremea care a mai rămas, Biserica Domnului Iisus Hristos îşi are Acum misiunea sa mântuitoare pentru toată Omenirea.
În multe din împrejurările sale, poporul evreu a avut parte de multă apăsare şi adeseori fiii lui au fost împrăştiaţi, trăind ca străini viaţa cea amară a depărtărilor…
Tot aşa, în viaţa sa de pe pământ, Biserica lui Hristos are mereu parte şi ea de apăsare şi de împrăştieri.

De atâtea ori s-au înălţat spre cer gemetele unora dintre cei mai aleşi credincioşi ai Domnului, chemându-L în ajutor şi rugându-L: «Scapă-ne, Doamne Dumnezeul nostru!…»
Şi din multe depărtări au suspinat cu dor şi au strigat cu durere fiii Domnului cei exilaţi: «Strânge-ne din mijlocul străinilor, Doamne, ca să lăudăm Numele Tău unde dorim!»
Şi după cum a venit o vreme când vechiul popor împrăştiat a fost strâns şi din toate robiile a fost scăpat,
tot aşa va veni foarte curând vremea când
– cu atât mai mult –
pe noul Său popor, Dumnezeul lui îl va scăpa şi-l va strânge în Patria Sa veşnică, la o veşnică slobozenie şi unitate (Gal. 4, 26; Apoc. 21).
Dumnezeu să ne facă, azi şi în veac, parte cu acest popor fericit!

Slavă veşnică Ţie, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru!
Din toată inima Te binecuvântăm şi Îţi mulţumim că n-ai renunţat la gândul Tău mântuitor pentru toţi oamenii
şi că nu ne-ai lepădat din pricina neascultării acelora de la care trebuia să aflăm adevărul şi nu l-am aflat!
Ci, în bunătatea Ta, ai lucrat ridicând pe alţii pe care i-ai trimis la noi, ca să aflăm adevărul Tău şi lumina Ta, nu numai din cuvântul lor grăit, ci şi din cuvântul lor trăit în mijlocul nostru.
Te rugăm, Doamne, ridică mereu cât mai mulţi astfel de fii ai Tăi
şi fă ca tot noul Tău popor să ajungă o luminoasă pildă de trăire a voii Tale ori pe unde este împrăştiat.
Ascultă-i gemetele în apăsarea lui şi-l scapă de asupritorii săi!
Iar la împlinirea vremii, vino şi strânge-i pe toţi ai Tăi lângă Tine, aşa cum le-ai făgăduit Tu! (Ioan 14, 1-3).
Amin.

*
* *

Cuvinte înţelepte:

„Dumnezeu nu-i lasă pe oameni pentru totdeauna nici în nenorocire, ca să slăbească, nici în bucurie, ca să se facă fără grijă, ci, prin multe mijloace, rânduieşte mântuirea lor…“ (Sf. Ioan Gură de Aur)

*

„Dacă olarul ştie cât timp trebuie să ţină oala în foc, ca să fie arsă fără să se spargă, cu atât mai mult va şti Dumnezeu măsura suferinţelor noastre!“ (Sf. Nil Sinaitul)

*

Toate vor lucra spre bine pentru cine-i credincios
tocmai cum făgăduieşte în Cuvântul Său Hristos!
– Ai deplină-ncredinţare de-acest veşnic adevăr:
fără ştirea Lui nu-ţi cade nici măcar un fir de păr!
Chiar şi dacă cel rău umblă
să-ţi urzească-un mare rău,
pân’ la urmă, Domnul scoate, chiar din el,
un bine-al tău!

DOMNUL SĂ VĂ RĂSPLĂTEASCĂ!

Domnul să vă răsplătească,
buni şi credincioşi părinţi,
toate ale voastre lacrimi,
osteneli şi suferinţi!
Câte nici un fiu pe lume
n-ar putea să spună-n grai,
să vă răsplătească Domnul
în al Lui preadulce Rai!…

Fie la Iisus – plata voastră, Sus,
Locul fericit – numele cinstit!

Domnul să vă răsplătească,
fraţi statornici şi smeriţi,
toate ale voastre jertfe
ce le ardeţi şi plătiţi!
Pentru câte sarcini duceţi,
pentru ce greu jug purtaţi
să vă răsplătească Domnul
şi fiţi binecuvântaţi!

Domnul să vă răsplătească,
binefăcători tăcuţi,
care sunteţi oricând gata
să daţi şi cei doi bănuţi!
Voi n-aveţi nimic al vostru,
ci-I daţi totul lui Hristos,
să vă răsplătească Domnul
cu tot ce-are mai frumos!…

Cântarea Psalmului 106

1. Să-L lăudăm pe Domnul, toţi, pe Domnul nostru Mare,
căci El e bun şi ţine-n veci adânca-I îndurare!

2. Cine-ar putea a Lui isprăvi măreţe a le spune
şi cine toată slava Lui o va vesti pe lume?

3. Ferice de acei ce-n veci de-a Lui porunci s-or teme
şi de acei ce-nfăptuiesc dreptatea-n orice vreme!

4. De mine, Doamne, aminte-adu-Ţi cu-a Ta bunăvoire
şi-ajută, Doamne la ai Tăi şi dă-le sprijinire,

5. Să-Ţi văd aleşii fericiţi, s-am bucurii depline,
de bucuria alor Tăi să mă fălesc cu Tine!

6. Noi, ca părinţii noştri,-avem păcate mari şi grele,
am săvârşit nelegiuiri, făcut-am multe rele…

7. Părinţii noştri în Egipt minunile-Ţi uitară,
uitând a Tale îndurări, la mare n-ascultară.

8. Dar El i-a izbăvit pe ei, pentru-al Său Mare Nume,
ca să-Şi arate-a Lui puteri şi slava Lui, în lume.

9. El Marea Roşie-a mustrat, ea a secat pe dată
şi prin adâncuri i-a trecut ca pe-o cărare-uscată.

10. Scăpatu-i-a din mâna rea a celor plini de ură,
din mâna celor mai vrăjmaşi scăpară – şi trecură…

11. Pe-ai Lui potrivnici i-au cuprins atunci a morţii ape,
nici măcar unul dintre ei n-a mai rămas să scape.

12. Atunci crezură-al Lui Cuvânt şi laude-I cântară.
13. Dar au uitat curând… şi-al Lui Cuvânt nu-L aşteptară,

14. Ci-i prinse pofta iar, curând, în locurile-uscate
şi-au ispitit pe Dumnezeu cu gânduri necurate.

15. El le-a dat ce-au cerut, dar toţi în molimă căzură,
16. au fost spre Moise şi-Aaron cu gelozii şi ură.

17. Atunci pământul s-a deschis, pe Datan îl cuprinse
18. Şi s-a închis peste-Abiram cu flăcările-aprinse.

19. Făcut-au în Horeb viţel şi lui i se-nchinară
20. Şi astfel, Slava lor, în chip de bou ei şi-o schimbară.

21. Şi L-au uitat pe Dumnezeu şi mântuirea-I mare,
22. Minunile din ţara Ham şi semnul de la mare.

23. El a voit a-i nimici – dar Moise-a stat nainte
ca să-I abată de la ei mânia Lui fierbinte.

24. Ei au nesocotit adânc a desfătării ţară
şi Sfântul Domnului Cuvânt în seamă nu-l luară,

25. Ci au cârtit în cortul lor, de El n-au vrut să ştie.
26. Atunci El a jurat că toţi cădea-vor în pustie,

27. Că printre neamuri El a lor sămânţă-o s-o doboare,
ca să-i împrăştie prin ţări, departe,-ntre popoare.

28. Ei s-au lipit de Baal-Peor, de jertfele-i spurcate,
29. Iar Domnul, mâniat, le-a dat urgii înfricoşate.

30. Dar Fineas s-a sculat atunci, făcând o judecată
şi-astfel mânia a-ncetat şi s-a sfârşit pe dată.

31. Aceasta i s-a socotit lui ca neprihănire
din neam în neam, pe veci de veci, şi s-a lăsat spre ştire.

32.La apele Meriba iar pe Domnu-L mâniară
şi peste Moise a căzut pedeapsa lor amară.

33. Că-n contra Duhului Cel Sfânt ei toţi se răzvrătiră
şi buzele lui Moise-atunci nepotrivit vorbiră…

34. N-au nimicit pe-acei ce El le-a spus să-i nimicească
35. Cu neamuri s-au amestecat, ca rău să-nfăptuiască.

36. Slujit-au idolilor lor şi-n cursa lor sfârşiră,
37. Pe fiicele şi fiii lor la idoli şi-i jertfiră.

38. Vărsat-au sânge de copii ca jertfă necurată
şi ţara-ntreagă cu omor de ei a fost spurcată.

39. Prin rele fapte s-au spurcat şi-au desfrânat prin ele.
40. Atuncea Domnul S-a aprins spre-acest popor de rele

41. Şi,-urându-Şi moştenirea Lui, pe-al Său popor îl dete
în stăpânirea celor răi care-l urau cu sete.

42. Vrăjmaşii lor i-au asuprit, smerindu-i cu-apăsare.
43. De multe-ori Domnul i-a scăpat din greu şi strâmtorare,

Dar ei I-au fost neascultători prin planuri necurate
şi au ajuns nenorociţi prin faptele stricate.

44. Dar El, când i-a văzut gemând, le-a auzit strigarea
45. Şi-a amintit de-al Său Cuvânt – şi le-a adus scăparea.

46. Făcut-a pe vrăjmaşii lor de ei să aibă milă
şi milă a trezit la cei ce-i apăsau cu silă…

47. … O Dumnezeul nostru Sfânt, ne scapă şi ne-adună
de printre neamuri, ca să fim toţi iarăşi împreună,

Ca să slăvim Numele Tău Înalt, Măreţ şi Tare,
să ne fălim cu slava Ta, cu lauda Ta mare!

48. Să fie binecuvântat şi lăudat să fie
al lui Israel Dumnezeu pe veci de veşnicie!

Să fie Domnul lăudat de-ai Lui toţi împreună!
Slăvit să fie-n veci, amin, poporul tot să spună!

*
* *

„O credinţă tare şi o viaţă trăită după voia lui Dumnezeu pot aduce suflete la picioarele Crucii şi pot face misionari, chiar dacă acea viaţă e trăită de un biet cerşetor…“ (Preot Iosif Trifa).