Profetul şi Părintele Iosif

– La 136 de ani de la naşterea sa –

Părintele Iosif Trifa s-a născut în 3 martie 1888, din părinţii Dimitrie şi Ana, în satul Certege, judeţul Turda, ca al patrulea din cei şase fii ai lor. Mama sa Ana moare când el are şapte ani.
La şapte ani, în 1895, începe şcoala primară în satul său, iar în 1900 începe gimnaziul la Beiuş. După aceea, Teologia la Sibiu.
În anul 1910 este numit învăţător confesional în localitatea Vidra de Sus – mai târziu Avram Iancu (satul eroului).
În 1911 se căsătoreşte cu Iuliana Iancu, nepoată de frate a eroului Avram Iancu. Tot în acest an este hirotonit preot în Vidra.
În 1912 are primul copil, o fetiţă, Olimpia, care moare în anul următor.
În 1914 are al doilea copil, un băiat, Titus-Gheorghe, care, la fel, moare în următorul an. Tot în acest an începe Primul Război Mondial. Ardealul se găseşte sub stăpânirea Austro-Ungară.
În 1916 are al treilea copil, un băiat, căruia îi pune numele la fel ca primului, Titus-Gheorghe. A fost singurul fiu rămas în viaţă.
În 1918 are al patrulea copil, o fetiţă, Augustina.
Se sfârşeşte Marele război, dar izbucneşte epidemia de gripă care seceră mute vieţi.
I se îmbolnăvesc grav soţia Iuliana împreună cu fiica Augustina. După scurtă zăcere mor amândouă şi le înmormântează lângă cei doi copii, în faţa bisericuţei de lemn din Vidra de Sus. Rămâne numai cu fiul său Tit orfan de mamă la numai trei ani. | Continuare »

O PARTE DIN CUVÂNTUL FRATELUI TRAIAN DORZ DIN CADRUL PROGRAMULUI COMEMORATIV DIN 5 MARTIE 1988, DE LA CERTEGE

(…) [Cântările acestea] sunt frumoase pentru că sunt cântările lui Dumnezeu. Aşa am învăţat noi să-L lăudăm pe Dumnezeu, aşa cum spune: „Toată ziua să ne învăţăm dreptatea Ta”. Şi, dacă ne-am predat lui Dumnezeu, trebuie să-L slujim pe El cu toată inima noastră şi cu toată fiinţa noastră. Pentru că ne-am lepădat de satana şi de toate lucrările lui şi ne-am unit cu Hristos şi cu Biserica, şi cu credinţa Lui. De aceea trebuie să ne dăm toate silinţele să fim vrednici, pentru că vine judecata, vine moartea pentru fiecare dintre noi. Şi vine judecata pentru toţi, cum spune: „…şi iarăşi va veni, cu mărire, să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit”. Şi atunci vor fi numai două feluri de oameni: cei buni şi cei răi. Cei care au crezut şi cei care n-au crezut. Cei care sunt de-a dreapta şi cei care vor fi de-a stânga. Dacă noi ne întoarcem la Dumnezeu acuma şi ne hotărâm pentru El şi-L lăudăm pe Dumnezeu, vom fi, desigur, între cei de-a dreapta Lui. Dar, dacă nu ne întoarcem, noi rămânem de-a stânga. Şi despărţirea aceea va fi pentru vecii vecilor.

* * *
(…) Suntem de câteva ceasuri aici sosiţi. Am mai stat de vorbă mai cu unii, mai cu alţii care aşa pe rând au venit, când unii, când alţii. Şi de mai multe ori a trebuit să reluăm firul cuvântărilor noastre şi al explicaţiilor pe care simţim că suntem datori să le aducem celor cu care ne vedem acuma pentru prima dată într-o astfel de împrejurare. Însă celor mai mulţi dintre cei care au venit aici le este acum clar şi cunoscut scopul nostru şi evenimentul pentru care Dumnezeu ne-a ajutat şi am dorit şi noi din toată inima să ajungem până aici.
Am spus că în zilele acestea… alaltăieri, în ziua de 3, am sărbătorit 100 de ani de la naşterea Părintelui Iosif. Şi mâine, în ziua de 6, vom sărbători 100 de ani de la ziua în care a fost botezat în bisericuţa din acest sat Părintele nostru sufletesc Iosif Trifa. | Continuare »

Despre Risipă

Predică la Duminica fiului pierdut
Fraţilor,
Intrăm azi în cercetarea uneia din acele patimi care bântuie multă lume în ziua de azi. Citirea Sfintei Evanghelii pe care aţi auzit-o ne pune înainte pilda unui fiu pe care pofta de a risipi îl rodea ca un vierme neadormit. Nemulţumit de rânduiala cu care toate mergeau în casa tatălui său, căuta să scape de aci ca să trăiască în neorânduială şi desfrâu. Pildele cele rele din viaţa de toate zilele îi semănaseră în inimă dorinţa de a nu iubi munca sănătoasă şi măsurată, ci de a alerga să cheltuiască pentru săturarea unor pofte nemernice.
Sucită învăţătoare e lumea aceasta, fraţilor! Tot ce e rău într-însa iese la iveală şi momeşte pe om. Ce e bun, rămâne mai ascuns; de aceea şi făptuirea binelui e mai grea. Dar şi omul este fiinţă sucită. Unde vede răul, unde zăreşte patimi mai multe şi mai uricioase, întins se duce acolo. Aceasta ne dovedeşte cu tărie că omul a căzut prin Adam, şi aşa, a rămas mai plecat spre rău.
Aceasta ne dumereşte pe noi asupra povestirii din evanghelia de azi. Ce împingea pe fiul pierdut să iasă din viaţa liniştită şi sănătoasă din casa tatălui său şi să pornească în largul lumii? Pilda rea pe care viaţa lumii i-o punea înainte, iar el, ca o fiinţă plecată la rău, nu judeca sănătos ceea ce vedea, ci se ducea întins în vârtejul periculos şi ameţitor al vieţii stricate.
Mulţi sunt pe lume de aceştia, care nu doresc altceva decât viaţa plină de desfătare şi risipă! Păţania fiului acestuia din evanghelie să le fie tuturor pildă ca să nu mai încerce nenorocirile pe care el le-a încercat. Oh! dar cât de greu se învaţă omul!! Cât de puternice simt ispitele acestei lumi! Pentru aceia să cercetăm puţin viaţa aceasta de risipă şi relele pe care le aduce, că doar va îndemna pe unii să cugete la ea şi să fugă de dânsa. | Continuare »

Fiul-cel-pierdut-7(a Fiului risipitor)

Părintele Iosif Trifa, Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an

Minunată este această pildă! Este doar cea mai frumoasă dintre toate pildele Mântuitorului. În ea a pus Mântuitorul calea mântuirii noastre sufleteşti. În ea a pus, îndeosebi, dragostea şi bunătatea Tatălui Ceresc. Pilda cu fiul cel pierdut este cântecul cel dulce al iubirii cereşti; este chemarea cea dulce a Tatălui Ceresc; este vestea cea scumpă şi dulce că Tatăl Ceresc ne iartă, oricât de păcătoşi şi rătăciţi am fi. Calea fiului pierdut este calea mântuirii păcătoşilor. Să cercetăm această cale.
Prin trei stări – ne arată Evanghelia – a trecut calea fiului rătăcit. Întâia stare a fost când a rupt legătura cu tatăl şi, ieşind din casa lui, şi-a prădat averea în desfătări şi păcate. A doua stare a fost când s-a oprit în loc din calea rătăcirii şi s-a întors înapoi la tatăl său. Iar a treia a fost iertarea şi bucuria cu care l-a primit tatăl lui. Să luăm aminte că prin aceste stări trebuie să treacă şi mântuirea noastră, a păcătoşilor.
Calea cea rea a fiului pierdut a început în clipa când a rupt legătura cu tatăl său; în clipa când a ieşit din casa tatălui său şi s-a despărţit de el. Aşa e şi cu noi. Calea pierzării noastre sufleteşti începe în clipa când rupem legătura cu Tatăl Ceresc; începe în clipa când ieşim din casa poruncilor Lui şi din viaţa trăită cu El. Când trăieşti o viaţă predată Domnului, când trăieşti o viaţă cu Domnul, când trăieşti o viaţă de copil al lui Dumnezeu, răscumpărat prin Jertfa cea mare a Fiului Său, atunci n-ai necazuri, n-ai îngrijorări, n-ai lipsuri; atunci ai o viaţă dulce şi liniştită, pentru că Tatăl Ceresc acoperă toate lipsurile tale trupeşti şi sufleteşti.
Dar îndată ce ieşi din această viaţă trăită cu Domnul, în ascultare de voia Lui, începe calea cea largă a pieirii; începe risipa averii sufleteşti. | Continuare »

Traian DORZ

Nu-ţi risipi din viaţă
nici un minut măcar,
nu-ţi da comoara scumpă
pe lucruri în zadar,
nu-ţi pierde-al tinereţii
timp scurt şi fericit,
nu-ţi arunca un aur
pe veci ne-nlocuit.

Nu-ţi nimici-al iubirii
avânt înflăcărat,
nu-ţi îngropa-n gunoaie
avutul cel curat,
nu-ţi ruina puterea,
nu-ţi da tot ce-ai mai bun
păcatului şi poftei,
şi traiului nebun.

Ci dă-i vieţii tale
cel mai înalt folos,
din anii tinereţii
urmează-L pe Hristos,
prin El vei da vieţii
preţ veşnic şi-nmiit,
prin El vei fi-ntre oameni
un om desăvârşit.

UN TÂNĂR A FOST ŞI FIUL CEL PIERDUT

Ioan Marini, «Isus Biruitorul» nr. 7 / 9 febr. 1936 , p. 6

Acum duminică avem la rând evanghelia cu fiul cel pierdut.
Această evanghelie ne grăieşte îndeosebi nouă, tinerilor. Căci şi fiul cel pierdut a fost un tânăr ca şi noi. Cum zice Evanghelia: „Un om oarecare avea doi fii. Cel mal tânăr din ei a zis tatălui său: «Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.» Şi tatăl le-a împărţit averea. Nu după multe zile apoi, fiul cel mai tânăr a strâns totul şi a plecat într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea, ducând o viaţă destrăbălată” (Lc 15, 11-15).
Aşa e tinereţea. Visătoare şi dornică de libertate, de slobozenie. Aşa era şi fiul cel tânăr din Evanghelie. Avea de toate acasă. Nu ducea lipsă de nimic, fiindcă un tată bun îi purta de grijă.
Dar într-o zi, în inima lui miji dorul de „libertate”, de „slobozenie”, de străinătate, unde să-şi poată petrece „în voie”, fără a mai fi supravegheat. Şi de când dorul acesta s-a înstăpânit în inima lui, nu-i mai era drag nici de tată, nici de mamă, nici de frate, de nimic… În fiecare din ei vedea un vrăjmaş care l-ar putea împiedeca să-şi ducă planul la îndeplinire.
De câte ori nu vezi şi nu auzi şi astăzi de încordări şi certuri în familii, când copiii mai mari sau mai mici nu vor să mai ştie de autoritatea tatălui sau mamei…
„Ce ai să-mi porunceşti? – spune feciorul tatălui său. Fac ce vreau.” „Ce treabă ai cu mine?” – strigă din altă parte fiica, mamei sale. Şi ies apoi cu prieteni şi prietene la plimbări, petreceri şi jocuri, pe calea cea largă a fiului pierdut. Iar în urmă lasă nişte ochi care plâng; ochii sărmanei mame. | Continuare »

„Scula-mă-voi şi mă voi duce la Tatăl meu” – Pr. Iosif Trifa

[Fiul risipitor – întregul tablou al tinereţii uşuratice] – Sfântul Ioan Maximovici

ADEVĂRATA CREDINŢĂ – Traian Dorz

Duminica Fiului Risipitor  – Pr. Al. Schmemann

PSALMUL 137

Predică la Duminica fiului risipitor – Pr. Nicolae Tănase

La Râul Babilonului – Părintele Serafim Rose

Ca Rut – Lidia Hamza

Tatăl te cheamă… Vino acasă, suflet pierdut!… – Pr. Iosif Trifa

Domnul nu e ca noi… Ah, ce Dumnezeu avem! – Sf. Siluan Atonitul

Şedeam jos şi plângeam – Traian Dorz

În braţele tatălui… – Pr. Iosif Trifa

[„Întoarce-mă-voi la tatăl meu”] -Sf. Ioan Gură de Aur

Predică la Duminica Fiului Risipitor – Sfântul Nicolae Velimirovici

ÎN DUMINICA FIULUI RISIPITOR (I), Sfântul TEOFAN ZĂVORÂTUL

Despre pocăinţă, Sfântul Igantie Briancianinov

FIUL RISIPITOR – Pr. Arsenie Boca

Omilie la parabola fiului risipitor – Sf. Grigorie Palama

Fiul pleacă de acasă şi rupe legătura cu tatăl său –  Pr. Iosif Trifa

Patria noastră este la Dumnezeu –  Sfântul Luca al Crimeei

ÎN DUMINICA FIULUI RISIPITOR (I) – Sfântul TEOFAN ZĂVORÂTUL

Începutul pocăinţei – cunostinţa păcatului, GRIGORIE IEROMONAHUL

Căile pocăinţei, GRIGORIE IEROMONAHUL

ÎNTR-O CLIPĂ FERICITĂ, Traian DORZ

Pr. Ioan Hornea – Întoarcerea fiului rătăcit

Dar trupul este pentru Domnul, Traian DORZ

Siguranţa iertării şi statornicia întoarcerii, Preot IOSIF TRIFA

PĂCATUL ESTE UN FALIMENT ECONOMIC – Părintele Augustin Kantiotis

Cumpăraţi cu un preţ mare… – Traian Dorz, meditaţii la apostoul zilei

Nu ştiţi?… – Traian Dorz, meditaţii la apostoul zilei

Cine se lipeşte… – Traian Dorz, meditaţii la apostoul zilei

Dar trupul este pentru Domnul – Traian Dorz, meditaţii la apostoul zilei

 

Poezii şi cântări

PRIMEŞTE-MĂ, IUBIRE!IISUSE, DOMNUL NOSTRUSpre Tine strigCE SINGUR SUNTFII BINECUVÂNTATĂ, ZIUA!O, NU-I UŞOR!Copil eram cândva…Întoarce-te, fiu rătăcitÎntoarcereFiu pierdutPÂNĂ MAI ŞTII CĂRAREASă nu iubesc nimic, IisusNU-ŢI RISIPI DIN VIAŢĂTatăl te iubeşteIISUSE, DOMNUL NOSTRUCE REPEDE TREC TOATE

Cântări potrivite cu Evanghelia duminicii:

36. Când vrei să vii?; 37. O, de ce tu nu vrei?; 38. Tatăl te iubeşte; 39. Deschide-ţi, frate, inima; 61. Suflete pierdut prin patimi; 67. Copil eram cândva; 68. Dacă-i cea din urmă dată; 71. Dacă încă n-ai ales; 73. Nimica nu-i mai scurt; 81. Un glas plin de iubire; 87. Vin’ la Tatăl; 90. Ce bucurie este-n cer!; 104. Străină-a fost viaţa mea; 115. Doamne, nu sunt vrednic; 123. Primeşte-mă, Iubire; 556. Întoarce-te, fiu rătăcit; 557. Încă mai poţi să vii; 567. Suflete, din amorţire; 581. Vino azi şi-ascultă, frate; 583. E mult de când te-ai dus; 589. Dacă nu-i acuma vremea; 591. O, dragul meu; 592. De ce nu vii?; 594. Suflete sărmane; 595. Suflet căit şi-ndurerat; 598. O, de nu-L mai iubeşti pe Domnul; 600. Pe unde-ai fost?; 616. Astăzi vin din nou la Tine; 617. Atunci când am plecat; 619. O, Sfânt Izvor; 620. O, mă-ntorc şi plâng, Părinte; 623. Erai căzut, căzut; 919. De ce nu vii nici astăzi?; 928. Vino când te cheamă Domnul; 929. În zadar se mai grăbeşte; 930. Mai cheamă-mi, Iisuse; 931. Prin întunericul din lume (Să cântăm Domnului)

 

Despre Mândrie

Predica la Duminica Vameşului şi Fariseului

Fraţilor,
Pilda pe care Mântuitorul Hristos ne-o pune înainte în Sf. Evanghelie de azi, este pentru toţi uşoară de înţeles. Ea este îndreptată spre oamenii aceia, care se făleau prea mult cu ei înşişi şi dispreţuiau pe alţii. Deci spre sufletele îngâmfate Domnul nostru Iisus Hristos se îndreptează azi în Evanghelia Sa, spre oamenii care, la părerea prea mare de ei înşişi, alătură dispreţul către alţii. Într-adevăr, cine este mândru, n-ar fi decât pe jumătate, dacă n-ar călca în picioare pe semenul său. Lui i se pare că preţul său e aşa de mare, încât alţii nu preţuiesc nimic pe lângă dânsul. Omul mândru niciodată nu este şi nici nu poate fi plăcut, fiindcă, în toate vorbele şi faptele lui, vrea să-ţi dea a înţelege că el e mai presus de tine. Pe cât de frumos este să fii mai mult decât te arăţi, tot atât de urât e să te arăţi mai mult decât eşti. Ceea ce e bine privit în lume şi plăcut înaintea lui Dumnezeu e ca faptele să te arate cine eşti şi ce treaptă meriţi, nu tu să trâmbiţezi că eşti într-un fel sau altul. Ceea ce e vrednic de osândă e că omul mândru pune pe seama sa merite pe care nu le are, cum face fariseul de care aţi auzit în Evanghelia de azi.
Alături însă cu mândria acestuia, găsim rugându-se pe un biet vameş. Acesta cu umilinţă şi căinţă cerea iertare lui Dumnezeu pentru tot ce făcuse. Lui nu-i trecea prin cap, ca fariseului, că, ocărând pe altul, are să-şi scoată la iveală meritele lui. Apoi tocmai pe acest vameş Mântuitorul ni-l dă ca pildă de umilinţă şi lipsă de mândrie, şi numai despre dânsul spune că s-a întors îndreptat la casa sa, adică împăcat cu Dumnezeu.
Să stăruim mai mult asupra păcatului acesta al mândriei, ca să vedem cât e de osândit de Dumnezeu şi urât de oameni, iar, pe de altă parte, să ne încălzim sufletul la frumuseţea umilinţei, care ne îndepărtează de înfumurare şi face ca alţii mai degrabă să ne mărturisească meritele, dacă avem vreunul. | Continuare »

Vamesul-si-fariseul-2Depărtează-mă, Iisuse,
de-a făţărniciei cale,
ca să mă avânt spre cerul
adevărurilor Tale.

Depărtează de la mine
duhul necredincioşiei,
ca să-mi pot păstra în suflet
frumuseţea curăţiei.

Depărtează-mi boldul urii
şi-umilinţa prefăcută,
ca să ardă-n mine dulce
para dragostei tăcută.

Depărtează-mi din altarul
inimii răscumpărate
focul jertfei prefăcute
şi al faptei necurate.

Depărtează-mă de duhul
veacului cel fărdelege,
ca să poată harul veşnic
mai de Tine să mă lege.

Mulţumesc că Tu vei face
tot ce-i bine pentru mine,
ca-nchinarea-mi, totdeauna,
să Ţi-o dau cum se cuvine.

Să cântăm Domnului, nr. 914

(a Vameşului şi Fariseului) – Despre smerenie şi trufie

Vamesul-si-fariseul-9Ce evanghelie minunată şi ce învăţătură minunată despre smerenie şi trufie! Doară nicăieri în Sf. Scriptură nu se arată atât de grăitor virtutea smereniei şi păcatul trufiei ca aici, în evanghelia aceasta.
De la vameş să luăm pildă de smerenie şi căinţă pentru păcatele noastre. Vameşul îşi dusese păcatele la biserică şi, aşezându-se cu ele ruşinat, acolo, înapoi, lângă uşă, le stropea cu lacrimile părerii de rău.
Aşa să facem şi noi. „Smerenia este temelia vieţii noastre celei creştineşti – zice Sf. Ioan Gură de Aur. Măcar de ai zidi tu cât de mult, măcar de ai strânge mii de rugăciuni, de ajunări şi de fapte bune, de nu le vei pune pe temelia aceasta, întru deşert şi lesne va cădea zidirea lor, pe nisip fiind aşezată… Nimic nu este în faptele noastre cele bune care să nu aibă lipsă de smerenie. De vei aduna rugăciune ori milostenie, ori ajun, ori altă bunătate, fără smerenie toate îndată cad. Precum mândria este izvorul tuturor răutăţilor, aşa smerenia, început tuturor faptelor bune.“
Smerenia este temelia vieţii creştineşti, iar temelia smereniei este cunoaşterea păcatului şi căinţa pentru păcat. „Nimic nu-l poate smeri pe om aşa tare ca păcatul şi cuonaşterea lui“ – zice Sf. Ioan Gură de Aur.
Fariseul tocmai această temelie n-o avea.În biserică, în faţa lui Dumnezeu, el nu zicea: „Doamne, iartă-mă că n-am putut face tot ceea ce ar fi trebuit să fac!“ Nu zicea nici măcar aşa: „Doamne, mulţumescu-Ţi că m-ai ajutat să fac asta şi asta!“ Ba, încă mai mult decât atât, el se lăuda pe sine însuşi şi-l hulea pe aproapele. | Continuare »

Traian Dorz, Cântări nemuritoare

Te-am lăudat din buze, Doamne,
şi Ţi-am cântat frumos cândva,
era atât avânt în toate,
doar suflet prea puţin era.

Ştiam să spun cuvinte nalte,
cu grai smerit şi grav ştiam,
aveam atâtea-n rugăciune,
doar suflet prea puţin aveam.

Primeam cu drag să-mi vii în casă
şi chiar să stai la masa mea,
aveai loc larg în toate-a’ mele,
doar sufletul prea strâmt l-avea.

Cu largă mână, zeciuiala
şi darul la altar duceam,
Îţi dam atât din toate-a’ mele,
doar suflet prea puţin Îţi dam.

…Iar astăzi, Doamne, când Cuvântul
îmi luminează tot ce fac,
văd ce zadarnice-mi sunt toate
când sufletu-i de har sărac.

Şi-atât aş vrea să n-am nimica
din tot ce m-a-nşelat cândva,
să nu mai cred că-n loc de suflet
mai pot să-Ţi dărui şi-altceva.

Când suntem în biserica şi în adunarea Domnului Dumnezeu, noi stăm în faţa Lui şi în Casa Lui, unde auzim Cuvântul Lui cel Sfânt. Oare cum te întorci tu de acolo? Tot aşa gol şi fără folos, cum te-ai şi dus de ani şi ani – sau vii plin de Cuvântul şi de Duhul Domnului?
Priveşti tu oare la Crucea lui Iisus şi la Jertfa Lui, la slujba şi la altarul Lui cu uşurătate, cu obişnuinţă şi cu neascultare sau, şi mai rău: cu râs, cu critică, cu necredinţă, cu batjocură şi cu răceală? Te întorci tu de acolo mai rău, mai păcătos şi mai vinovat de cum te-ai dus – sau mai bun?
Priveşti tu în Casa Domnului cu cutremur la Hristos şi cu lacrimi, cu pocăinţă, cu smerenie, cu recunoştinţă, ca să te întorci fericit din faţa Lui – ori cum priveşti la El? Cum priveşti acolo la fraţii tăi, la semenii tăi, la mai-marii poporului tău? (Fapte 23, 5; 2 Petru 2, 10-11; Iuda 8). O, ce mare însemnătate au aceste întrebări pentru sufletul tău, dar şi mai mare au răspunsurile tale la ele!
Ştii oare tu că, mergând în faţa Domnului, eşti dator să ierţi toate păcatele tuturor semenilor tăi, să te rogi pentru toţi şi să-i priveşti pe toţi mai presus ca pe tine însuţi (Mat. 6, 14-15; Luca 6, 27-28; Rom. 12, 10; Filip. 2, 3). Numai aşa vei avea un folos mântuitor de tot ce auzi şi tot ce vezi stând acolo în faţa şi în Casa Domnului! | Continuare »

vamesul_fariseulCând se va striga odată
şi-al meu nume Sus,
ce va spune despre mine
Glasul lui Iisus?
Doamne, fă să spună bine Glasul lui Iisus.

Ce va spune despre-a mele
fapte Dumnezeu?
Am fost oare eu un vameş
ori un fariseu?
Doamne, fă să fiu un vameş, nu un fariseu.

Când voi fi ales odată
între buni sau răi,
oare cu cei răi voi merge
ori cu-aleşii Tăi?
Doamne, fă să fiu de-a Dreapta, cu aleşii Tăi!

Când se va rosti odată
Judecata mea,
oare ce va fi: iertare
ori osândă-n ea?
Doamne, fă să am iertare, nu osândă-n ea!

Când voi merge-n veşnicie
la cântări sau munci,
oare care o să fie
partea mea atunci?
Doamne, fă-n cântări să-mi fie partea mea atunci.

Traian Dorz, Cântările eterne

PĂZIŢI-VĂ DE ALUATUL FARISEILOR (Lc 12, 1)

Preotul Vasile I. Ouatu, ostaş, parohul bisericii «Sf. Treime – Ghencea» din Bucureşti
«Oastea Domnului» nr. 10 / 5 martie 1933, p. 3

Toată Scriptura mărturiseşte că Mântuitorul a avut mult de suferit din partea fariseilor, care Îl urmăreau pas cu pas, dar cu un singur scop. Ei nu doreau învăţătura sănătoasă. Nu căutau alinare şi mântuire. Nu voiau o convingere sinceră, care să-i ducă la mântuire, ci, socotindu-se extraordinari, cu inima plină de viclenie şi răutate, căutau să se scape de Iisus, Care-i chema la mântuire prin „omul cel nou”. Activitatea şi toată lucrarea Mântuitorului era suspectată zi de zi de acest soi de oameni. Ori de câte ori Domnul Iisus a făcut vreo minune sau a învăţat ceva, ei găseau cuvânt de cârtire şi ocară. Niciodată n-au găsit ceva bun în lucrarea Domnului. Veşnic îi găsim nemulţumiţi de Domnul, pe Care L-au învinuit că „le strică legea”. Sărmanii oameni! Inima li s-a împietrit întru atâta, că n-au găsit în Iisus Domnul decât un stricător al legii! Că Iisus a învăţat ca nimeni altul, că a făcut semne şi minuni ce i-au pus chiar şi pe ei în uimire (In 11, 47-48), că a tămăduit bolnavii, că a vindecat orbii şi a înviat morţii, toate acestea pentru farisei au rămas de nici o importanţă şi de aceea în Iisus n-au găsit decât un om vrednic de moarte, un om de care trebuia cu orice preţ să se scape, spre a-şi dormi şi mai departe somnul morţii spirituale. Mereu îi găsim în faţa lui Iisus cu gândul viclean de a-L ispiti, ca astfel, prinzându-L cu ceva, să-L poată acuza şi dispreţui în faţa poporului. Şi atunci, dacă în faţa Domnului şi Mântuitorului nostru, aceşti oameni au rămas până la capăt „orbi”, „surzi” şi „împietriţi la inimă”, noi, ostaşii Domnului, nu ne mai putem mira că fariseii de azi ne urmăresc cu gând viclean. Nu ne mai putem mira că n-au văzut şi nu văd ce a făcut şi ce face Domnul prin Oastea Sa. | Continuare »

Vamesul-si-fariseul-8O, iartă-mi, Te rog, Doamne, atâtea rugăciuni
prin care-Ţi cer doar pâine şi pază, şi minuni,
căci am făcut adesea din Tine robul meu,
nu eu s-ascult de Tine, ci Tu de ce spun eu!
În loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta
Îţi cer şi-Ţi cer întruna să faci Tu voia mea,
Îţi cer s-alungi necazul, să nu-mi trimiţi ce vreai,
ci să-mi slujeşti în toate, să-mi dai, să-mi dai, să-mi dai…,
gândindu-mă că dacă Îţi cânt şi Te slăvesc
am drept să-Ţi cer întruna să faci tot ce doresc!…

O, iartă-mi felu-acesta nebun de-a mă ruga
şi-nvaţă-mă ca altfel să stau în faţa Ta,
nu tot cerându-Ţi Ţie să fii Tu robul meu,
ci Tu cerându-mi mie, iar robul să fiu eu!
Să înţeleg că felul cel bun de-a mă ruga
e să doresc ca-n toate să fie voia Ta!

Traian Dorz, Cântări de drum

Vorbirea fratelui Tiriteu Ioan (Cârpeşti) la adunarea de la Vălani – 6 februarie 1982

Iisus-Maria-si-Marta-7În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Ne simţim aşa de fericiţi într-un loc şi într-o stare ca aceasta, unde avem fericirea şi bucuria în inimile şi în sufletele noastre a unui alt prilej de felul acesta, a [sărbătoririi] unui suflet scump şi ales de Dumnezeu.
Vedem că, prin mila şi dragostea lui Dumnezeu, şi în seara aceasta avem rânduite alte bucurii şi fericiri sfinte datorită unui suflet iubit de Domnul şi ales de El, prin care a vrut să ne facă şi nouă o bucurie.
Dragii şi scumpii noştri! Suntem aşa de fericiţi lângă Cuvântul lui Dumnezeu şi ne sunt inimile pline de bucurie. Dar ne aducem aminte că toată bucuria şi fericirea noastră, şi din seara aceasta, a fost adusă cu atâtea lacrimi şi rugăciuni de către unii care, cu zeci de ani înainte, au înălţat mâinile către Dumnezeu şi glasul lor – şi au strigat mereu şi din satul acesta.
Ne aducem aminte de fratele Savu care, acuma zeci de ani în urmă, când el a auzit glasul lui Dumnezeu care l-a chemat pe nume, a ascultat. Şi de atunci s-au văzut şi paşii Domnului Iisus prin satul acesta. Bucuria noastră din seara aceasta nu ni se datorează faptelor noastre, nici ostenelilor noastre. Noi am intrat în bucuria altora şi în ostenelile altora.
Dragii noştri, ne bucurăm de sămânţa de atunci, semănată de cei dragi, de părinţii noştri scumpi sufleteşti, care au strigat către Domnul cu lacrimi şi şi-au întins mâinile. De atunci s-au pregătit bucuriile de azi. Şi ne-am bucurat de atunci mereu, [împreună] cu sufletele rămase în urma trecerii lor, cu cei care au rămas credincioşi în casa lor, în familia lor. Şi ne bucurăm şi în seara acesta; şi nu ştim cum să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru părinţii credincioşi care, în urma lor, au lăsat nişte copii credincioşi, ascultători. Nu putem spune nimănui îndeajuns bucuria pe care o simţim. Acei care sunt aici de faţă au părinţi în vârstă şi îşi aduc aminte de cei care s-au dus şi nu mai sunt între noi, aşa cum a fost fratele Savu, cel dintâi ostaş al Domnului din satul Vălani. Binecuvântaţi de Dumnezeu sunt aceşti părinţi. Ei se pot bucura şi odihni cu Domnul, căci şi-au făcut lucrarea încredinţată, şi-au dus până la moarte lupta cea bună. | Continuare »

Vamesul-si-fariseul-12Doamne, nu sunt vrednic să-mi înalţ spre Tine
ochii ce-au sclipire încă spre ispite,
mâinile ce-au încă urme de ruşine,
buzele ce-au încă vorbe nesfinţite!…

Doamne, nu sunt vrednic să-Ţi dezleg cureaua
încălţării Tale, când îmi vii în casă,
peste-a Tale glezne albe cum e neaua
lacrimile mele negre urme lasă.

Doamne, nu sunt vrednic de a Ta-ndurare
c-am deschis ispitei inima curată…
– Tu i-ai dat în flăcări inimii iertare,
dar ea nu-şi mai iartă vina niciodată.

Doamne, nu sunt vrednic nici de-o mângâiere
c-am lăsat în alţii lacrimă şi rane,
buzele iubirii le-am udat cu fiere,
mâinilor blândeţii le-am bătut piroane.

Doamne, nu sunt vrednic!…, dar cu ce-ndurare
mă-nconjori cu flăcări, mă hrăneşti cu jale
şi m-adăpi cu lacrimi, pentru clipa-n care
vor culege îngeri rodul trudei Tale!…

Traian Dorz, Cântarea anilor

Traian Dorz, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI (din meditaţii la Apostolul din Duminica a 33-a după Rusalii)

„ De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Iisus vor fi prigoniţi.“ (II  Timotei 3, 12)

Vamesul-si-fariseul-12Mare lucru este evlavia şi mare taină este taina ei. Sfântul Apostol Pavel când vorbeşte despre evlavie o arată ca taină a lui Hristos, ca pe însuşirea şi chipul Lui care încep de la trup, şi sfârşesc la slavă (I Tim 3, 16). Pentru aceasta îl sfătuieşte el pe urmaşul său, cu multă duioşie şi dragoste: Caută să fii evlavios… evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucât ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare (I Tim 4, 7-8)… Ţine-te de învăţătura care duce la evlavie (I Tim 6, 3). Negreşit… evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig (I Tim 6, 6)… Să trăiţi în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie (Tit 2, 12). Cunoştinţa adevărului duce la evlavie (Tit 1, 1). Să aducem Domnului o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică (Evr 12, 28). Iar Sfântul Apostol Petru spune hotărât că în cele şapte trepte ale mântuirii, una din cele mai de sus pe scara aceasta este evlavia (II Pt 1, 5-7). Şi zice hotărât că dacă cineva nu le are pe acestea în el, acela este orb, umblă cu ochii închişi şi a uitat că a fost curăţit de vechile lui păcate…
Deci evlavia este una din condiţiile mântuirii. Cine nu o are este numit orb şi bâjbâitor pierdut. Dar cine o are cu adevărat, din chiar pricina aceasta, va avea de suferit prigoniri.
Dar ce este evlavia şi care sunt însuşirile acestei virtuţi pe care Cuvântul lui Dumnezeu ne-o cere atât de stăruitor şi fără de care ni se spune limpede că nu putem intra în Împărăţia lui Dumnezeu?
Evlavia sau cucernicia este suma tuturor însuşirilor frumoase ale unui suflet credincios: respectul sfânt faţă de Cuvânt, faţă de rugăciune, faţă de lucrurile Domnului, faţă de fraţi, faţă de suferinţă, faţă de lacrimi, faţă de orice adevăr. Delicateţea sufletească, gingăşia, neprihănirea, compasiunea, milostenia, blândeţea, duioşia, iubirea, sfinţenia, cumpătarea, omenia, iertarea, iubirea – toate acestea, învăluite în cea mai adâncă smerenie şi curăţie, ar întregi chipul divin şi fericit al evlaviei… Cine îşi poate închipui o faţă luminată de aceste sentimente are imaginea unei feţe evlavioase. Şi cine poate întâlni o fiinţă împodobită cu toate aceste trăsături, acela va avea înaintea sa o viaţă evlavioasă… o fiinţă evlavioasă. | Continuare »

Vamesul-si-fariseul-10

Ideea şi vrednicia smereniei – Sf. Ioan Gură de Aur

Despre mândrie şi slavă deşartă – Sf. Ioan Gură de Aur

Inima noastră să fie zidită prin smerenie…, Sf. Ignatie Briancianinov

Din faţa şi din Casa Domnului – Traian Dorz

Despre smerenie, Cuviosul Sofronie Saharov

TÂLHARII CUCERNICIEI – Arhim. Scriban

Cuvânt în Duminica Vameşului şi Fariseului – Sf. Luca al Crimeei

Despre cum să ne rugăm – Pr. Gheorghe Calciu

[Doi oameni s-au suit în templu să se roage], Sfântul Ignatie Briancianinov

Fiindcă oricine se înalţă pe sineSfântul Nicolae Velimirovici

CUNOSCUT! – Traian Dorz

Omilie la parabola evanghelică a vameşului şi a fariseului – Sf. Grigorie Palama

Vameşul şi fariseul … sau smerenia şi trufia – Pr Arsenie Boca

Ştii ce prigoniri am răbdat, Traian Dorz, Meditaţii la Apodtolul zilei

Ai urmărit îndeaproape învăţăturaTraian Dorz, Meditaţii la Apodtolul zilei

Să trăiască cu evlavie – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zilei

Tu să rămâi la ce ai învăţat – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zilei

TU DIN PRUNCIE CUNOŞTI (La Apostolul zilei) – Popa Petru (Săucani)

Poezii:

LEPĂDĂRI, Traian DORZ

SĂ NU TE-NDOIEŞTI, Traian DORZ

DOAMNE, NU SUNT VREDNIC – Traian Dorz

O, iartă-mi, te rog, Doamne, Traian DORZ

CÂND SE VA STRIGA ODATĂ, Traian DORZ

ÎNŢELEPCIUNE, MAICĂ SFÂNTĂ,

Când Tu îmi dai sărutul iertăriiLidiaHamza

DE CE NU EȘTI CINSTIT? – Traian Dorz

Te-am minţit! – Traian Dorz

CE PĂRERI DE RĂU SIMT, DOAMNE – Traian Dorz

 

Cântări potrivite cu evanghelia duminicii:

367. Ia jugul lui Hristos; 531. Doamne, azi noi Te rugăm; 532. O, iartă-mi, Te rog, Doamne; 548. O Doamne, iată că păcatul; 889.Te-am lăudat; 914. Depărtează-mă, Iisuse

(Ctitorul Bisericii «Sfânta Treime» din cartierul Ghencea, Bucureşti)

Părintele Vasile s-a stins la vârsta de abia 33 de ani.

A căzut pe front prima dată în anul 1930, când a zăcut la sanatoriul din Geo­agiu, împreună cu Părintele Iosif.
După ce s-a întremat puţin, s-a reîntors la front şi a intrat din nou în lupta Dom­nului. În lupta aceasta a stăruit neîncetat, cu zi şi noapte, cu vreme şi fără vreme, până când, cu prilejul unei adunări, a stropit masa cu sângele pieptului său. A luptat „până la sânge“.
Recules puţin, s-a aruncat iarăşi în lup­tă. Şi a luptat mereu, cu pieptul zdrobit, pâ­nă când a căzut din nou la front. Boala îi stinsese graiul, dar grăiau credinţa şi dragostea lui pentru fraţi. Cu acest grai a luat ultimul legământ al fraţilor care se strânseseră la Bucureşti.
De aici a plecat apoi, cu o violentă eru­pere a bolii, la Geoagiu. Iar de la Geoagiu, la Cluj. Pe tot timpul acesta, boala a lucrat cu o violenţă grozavă (călduri neîncetate, de câte 390). Boala i-a topit cu totul trupuşorul  (în timpul din urmă avea doar o greutate de treizeci şi două de kilograme). Întors la Bucureşti, era numai o umbră. A chinuit mult, dar credinţa l-a ţinut până la sfârşit în braţele Domnului.
S-a stins în seara zilei de 19 februarie 1937
.
Pe urma lui au rămas trei copilaşi (un băiat şi două fetiţe) şi o îndurerată soţie.
În urma scurtei, dar rodnicei sale vieţi, au rămas însă şi o monumentală biserică în cartierul Ghencea (una dintre cele mai mari biserici din Bucureşti), o oaste puternică şi alte multe înfăptuiri, pe care le vom aminti într-o carte viitoare, completată şi cu întreg scrisu-i duios despre Cruce şi Domnul Iisus.
Jertfa părintelui Vasile să fie pentru noi toţi o pildă măreaţă de luptă şi jertfelnicie „până la moarte“ pentru cauza Domnului şi Evanghelia Lui.

Predică de rostit la orice vreme

Nu e destul a zice: De asta vin nenorociri, fiindcă lumea s-a îndepărtat de Dumnezeu; ci trebuie a ne şi îndrepta.

Când se face seară, ziceţi: semn va fi, că se roşeşte cerul. Şi dimineaţa ziceţi: astăzi va fi furtună, că se roşeşte cerul posomorât. Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s-o judecaţi, iar semnele timpului nu puteţi! (Matei 16, 2-3)

Fraţilor,
Cuvintele acestea sunt spuse de Mântuitorul Hristos, ca mustrare către povăţuitorii neamului jidovesc. Ei, ca şi mulţi din vremea noastră, se pricepeau să judece lucrurile mărunţele, dar nu se pricepeau la cele mari şi mai de preţ. Şi, tot ca şi mulţi din zilele noastre, se pricepeau să întoarcă şi să învârtească treburile altora ori să judece fel de fel de întâmplări, dar nu se pricepeau să-şi vadă cu ochii limpezi trebuinţele sufletului lor. Şi vedeţi ce lămurit şi uşor de priceput le spune Mântuitorul: voi semnele cerului ştiţi să le judecaţi; ştiţi când o să fie vreme bună şi ştiţi când o să fie furtună; dar semnele timpurilor de ce nu le ştiţi?
Care erau acuma acele semne? Iată care: Domnul Hristos se scoborâse ca Dumnezeu între oameni spre a-i învăţa cele ale împărăţiei lui Dumnezeu, iar acei povăţuitori rătăciţi ai neamului jidovesc nu-l mărturiseau, ci îl bârfeau în faţa mulţimii zicând: d’apoi acesta e feciorul cutărui lemnar, ori: are pe diavolul într-însul, dacă face minuni. Şi de aceasta acuma le spune Mântuitorul: voi ştiţi să judecaţi faţa cerului, adică lucrurile care nu vă ţin nici cald nici rece, iar lucrurile dumnezeieşti pe care eu le-am făcut între voi, nu ştiţi să le judecaţi.
Dacă Mântuitorul ar fi astăzi printre noi, mi se pare c-ar putea să ne mustre ca şi pe povăţuitorii de odinioară ai neamului evreiesc. Căci dacă de mult perit-au acei povăţuitori, n-a pierit însă sămânţa lor. Şi astăzi ar putea fi găsiţi cu duiumul printre noi, creştinii. Şi noi suntem foarte pricepuţi să judecăm faţa cerului şi alte întâmplări, dar nu ne putem vedea de păcatele noastre. Şi pentru a dovedi, Fraţilor, că aşa este, ia să stăm puţin de vorbă. | Continuare »

Crucea-Par.-OuatuPreotul Vladimir Popovici, Basarabia (publicat în: Solia unei jertfe)

Stăm adânc îndureraţi în faţa jertfei scumpului nostru părinte Vasile, care ne-a fost inima noastră. Care „a fost în inimile noastre pe viaţă şi pe moarte“ (II Cor. 7, 3)…
Judecând omeneşte, pentru noi, pentru scumpa soţie a părintelui Vasile, este neîn­ţeleasă răpirea din mijlocul nostru a dragului nostru părinte Vasile. Dar voia Domnului şi planul Lui sunt mai presus de voile şi planurile oamenilor. Deci noi trebuie să ne supunem. Credem că Domnul a găsit mai bine ca să-l cheme la Sine pe preaiubitul nostru tovarăş de luptă sfântă şi comandant de front iscusit şi neînfricat – acum.
Iubiţii mei! Părintele Vasile n-a murit, ci trăieşte în vecii vecilor. Munca lui pe ogorul Domnului trăieşte şi va trăi. Jertfa vieţii lui pentru cauza Domnului va trăi cât va trăi şi Biserica lui Hristos pe pământ. Părintele Vasile şi-a făcut un nume bun, iar numele cel bun în veci rămâne. Părintele Vasile a murit o moarte de martir, luptând împotriva Antihristului fărădelegilor de azi.
Părintele Vasile stă ca o pildă strălucită pentru noi, preoţii. Ca o pildă de dragoste desăvârşită, punându-şi şi sufletul pentru prietenii săi. Părintele Vasile în veac îşi primeşte răsplata sa – dragostea tuturor fraţilor. El este scăldat în lacrimile dragostei tuturor.

Noi, fraţilor, să învăţăm de la această jertfă – care este o jertfă sfântă, de martir, pentru biruinţa Împărăţiei lui Dumnezeu – să ne îndoim puterile în lupta împotriva lui Satan, pentru a birui lumea. Având mereu ţintă pe Hristos, Care este pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare (I Cor. 1, 30). Amin.

 

Invitat de fraţii din Bârlad la adunarea din toamna anului 1936, părintele Vasile, având graiul stins de boală, le-a trimis fraţilor spre citire testamentara predică de mai jos, foarte potrivită spre a se citi în adunările Oastei.

Vor veni peste voi vremuri grele, poate chiar nespus de grele. Cu Iisus însă vom birui totul!

Mult iubiţi fraţi şi scumpe surioare în ostăşia Domnului Iisus Biruitorul! „Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Iisus Hristos“ (Filip. 1, 2).

Aş fi dorit din toată inima să fiu în mijlocul dumneavoastră, pentru că vă iu­besc cu o iubire sfântă şi doream fierbinte să vă văd şi, împreună, să ne bucurăm în Domnul.
O grea suferinţă însă m-a împiedicat să pot fi cu trupul alături de dumneavoastră. Voi, fraţii din Bârlad, vă aduceţi aminte că şi în august eram răguşit. Acum, suferinţa a crescut. Sunt şi mai greu bolnav. Dar, dacă trupul îmi este lovit – şi încă greu – apoi duhul îmi este întărit. Prin această nouă suferinţă a gâtului, m-am alipit şi mai mult de Domnul Iisus. Şi, prin El, mă consider alături de dumneavoastră şi cu dumneavoastră, în orice clipă şi cu atât mai mult acum, când sunteţi adunaţi fraţi şi surori din multe părţi.

Dragostea ce ne uneşte în Iisus, strân­gându-ne în buchetul bine plăcut Domnului – al Oastei Domnului Iisus Biruitorul – mă îndeamnă să vă am întotdeauna în rugăciunile mele. Şi nu numai pe dumneavoastră, ci pe toţi fraţii şi pe toate surorile din întreaga ţară; fiindcă noi, cei mulţi, alcătuim un trup în Oastea Domnului Iisus Biruitorul.
Îngăduiţi-mi dar ca, atât în numele meu, cât şi în numele în veci preţuitului Părinte Iosif Trifa, să vă salut cu salutul ostăşesc, zicându-vă la toţi: Slăvit să fie Domnul Iisus Biruitorul! | Continuare »

Pr-Iosif-TRIFA[Părintele Iosif TRIFA], lângă sicriul părintelui Vasile Ouatu de la Bucureşti, a repetat în faţa multor martori (doar cu un an înainte de propria sa moarte), într-un ceas dintre cele mai grele pentru el, aceste testamentare cuvinte, ca un legământ al lui şi al nostru, al tuturor fraţilor, împreună cu el:
„…Dragă Vasile, am venit aici, fraţi de-ai tăi din toată ţara, să te petrecem la locul de odihnă. Tu pleci acum la Domnul şi Stăpânul Oastei noastre. Spune-I Domnului Iisus, dragă Vasile, că noi luptăm înainte. Spune-I că noi suferim, dar luptăm înainte…
Dragă Vasile, spune-I Domnului Iisus că ne-ai lăsat aici în Biserica Lui – şi aici vrem să rămânem. Ca odinioară tânărul Samuel, noi ne-am trezit în Biserică şi în Biserică vrem să rămânem, în Biserică vrem să luptăm, pentru Biserică vrem să ne jertfim, ca să avem Biserica Lui cea vie, cea luptătoare, cea biruitoare, cea curată şi fără pată (Efes. 5, 27).
Dragă Vasile, spune-I Domnului Iisus că până în ceasul de acum flămânzim şi însetăm după Cuvântul Lui şi după dreptate. Până în ceasul de acum suntem ocărâţi, dar binecuvântăm, suntem prigoniţi, dar răbdăm, suntem vorbiţi de rău, dar ne rugăm. Până în ceasul de acum am ajuns ca gunoiul lumii acesteia, ca lepădătura tuturor (cf. I Cor. 4, 11-13). Dar pe toate le biruim, uitându-ne ţintă la El (Evrei 12, 1).
Dragă Vasile, spune-I Domnului că suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtorare; în grea cumpănă suntem, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi (I Cor. 4, 8). Pentru că simţim mereu Mâna Lui şi dragostea Lui.
Dragă Vasile, spune-I Domnului Iisus că nimenea şi nimic nu ne vor mai putea despărţi de El şi dragostea Lui: nici necazul, nici strâmtorarea, nici prigoana, nici primejdia, nici sabia (Rom. 8, 35). Vrăjiţi de dragostea aceasta vom lupta până la sfârşit pentru ca, pe urmă, să ne luăm şi noi cununa. | Continuare »