Vlad GHEORGHIU
În vremea veche exista o cultură foarte avansată, de o estetică deosebită. Era un imperiu al metaforei şi al filosofiei, peste care trona Ovidiu, Petroniu, Homer, Platon, Socrate, Aristotel, Pitagora, Euripide, Hipocrate, Virgiliu şi mulţi alţi discipoli ai acestora.
Sfinţii Părinţi, prin scrierile lor, au trebuit să învingă, să detroneze şi să înlocuiască o cultură deja consacrată şi foarte avansată. Scrierile patristice au intrat în istorie sub semnul unei viguroase reacţii împotriva a tot ce reprezenta felul de gândire şi de exprimare a lumii vechi.
Astfel se pun bazale unei culturi proprii, cuprinzând toate genurile literare: poezie, proză, eseu şi chiar dramă. Sfântul Grigorie din Nazians a scris drama în versuri „Hristos, Pătimitorul”, care deşi, din punct de vedere artistic, prezintă şi câteva inconveniente (dramaturgia, ca gen literar, dezvoltându-se mult mai târziu), totuşi are meritul de a transforma Patimile Domnului în dramă, în tragedie, pentru prima dată.
Dar, desprinderea de cultura veche nu s-a putut face dintr-o dată. Cultura antică depozita în ea comori care se cereau păstrate şi însuşite. Creştinii din perioada de început s-au adăpat din izvoarele acestei culturi, recunoscând părţile ei pozitive. | Continuare »