„Iudeii ziceau deci celui ce fusese vindecat: «Este ziua Sabatului; nu-ţi este îngăduit să-ţi ridici patul.»“ (Ioan 5, 10)
Ori de câte ori un om se însănătoşeşte şi începe să umble cu un mers curat şi nou, „iudeii“ încep să zică, lumea începe să zică, cei nelegiuiţi încep să zică…
Şi tocmai ei se găsesc să apere Legea, ei, care o calcă şi o batjocoresc prin viaţa şi purtările lor, necontenit. Ei o înjură şi o necinstesc la fiecare pas, dar îndată sar s-o apere când cineva doreşte într-adevăr s-o ţină.
Tocmai ei, care n-au nimic a face cu Dumnezeu, se fac nişte apărători ai lucrurilor Lui, deşi prin tot ce fac sunt vrăjmaşi ai Săi. Se fac îndată „apărători“ ai Legii Sale, când cineva vrea să se alipească smerit şi iubitor de Hristos, pentru a-L cinsti cum cere El. Şi a-L sluji cu adevărat pe Dumnezeu.
Dar „apărarea datinilor“ nu-i decât o formă ascunsă a urii pe care oamenii călcători ai oricărui adevăr al lui Hristos, prin viaţa lor, o au împotriva Luminii Lui şi împotriva oricui doreşte s-o asculte şi s-o poarte. „Apărarea“ Legii, împotriva celor care abia prin credinţă devin cu adevărat fii ai ei, este o foarte ascunsă luptă a răului împotriva Evangheliei.
Căci de fapt ceea ce apără aceşti zeloşi „iudei“ nu are nici o legătură cu Dumnezeu. Interesele pe care le apără ei nu sunt ale lui Hristos.
Interesul lui Hristos este ca Biserica Sa să fie sfântă, cu-rată şi fără pată. Fără păcat, fără afaceri necurate şi fără speculaţii imorale. Fără compromisuri, fără negustorie, fără politică afaceristă. Adică aşa cum o doresc cu adevărat credincioşii Domnului din mijlocul ei, cum o pretinde Cuvântul Sfânt, cum ştim că trebuie să fie şi cum au vrut-o Sfinţii Părinţi, mucenicii şi martirii lui Hristos.
Însă „iudeii“ au avut mereu alte interese. Iar aceste interese ei şi le-au ascuns frumos sub paravanul Legii lui Dumnezeu.
Cu vremea, au făcut tocmai din aceste abateri o „rânduială“ a lor pe care caută să o impună şi Bisericii, înlăturând frumos comoara şi miezul ei, adică viaţa reală în Hristos.
În locul acesteia s-a ajuns la monstruozitatea mentalităţii de azi când desfrânaţi, beţivi, hoţi, mincinoşi şi stricaţi sunt recunoscuţi ca foarte „buni creştini“, numai dacă îşi îndepli-nesc, formal, obligaţiile de cult, pe când sufletul care se trezeşte din păcat şi vrea să tră-iască cu adevărat Evanghelia, îndată ce dă semn de trezire, se pomeneşte pus la zid.
Aceasta din pricină că păcatul s-a întins până acolo unde îi era mai puţin locul.
Din pricină că duhul lumesc a cuprins pe tot mai mulţi bărbaţi care trebuiau să rămână sfinţi acolo în locul sfânt.
Lăcomia a cuprins inimile care trebuiau să rămână în sărăcia lui Hristos.
Mândria a cuprins sufletele care trebuiau să fi rămas în sinceră smerenie, după pilda Domnului poftele au cuprins viaţa celor care trebuiau să rămână în lumina neprihănirii şi înfrânării.
Astfel urâciunea pustiirii se aşază cu batjocoritoare îndrăz-neală în locul sfânt. Şi luptă din mijlocul Bisericii împotriva lui Hristos, înlăturându-L tot mai mult, din Casa şi din locul Său, înlocuindu-L cu vorbe mari, dar fără acoperire de fapte creştine şi răspândind învăţături care sunt numai paravanul inte-reselor lor vinovate.
Iar lumii îi place aşa, căci şi ea este ca ei – şi ei ca ea..
Iată o „biserică“ într-adevăr pe placul lumii!
Nimeni nu are a se plânge împotriva ei, adică împotriva acestui fel de predicatori ai ei.
Binecuvântate sunt excepţiile, dar majoritatea nu-i bine-cuvântată.
Căci în felul acesta a intrat în Biserica lui Hristos duhul lumii pe poarta larg deschisă de păcat, schimonosind chipul creştinismului ca pe o mască de carnaval.
Viaţa sfântă pretinsă de Hristos, propovăduită de apostolii Săi, trăită de primii creştini şi apărată de Sfinţii Părinţi ai Bisericii, a devenit în mijlocul acestui fel de lume o excepţie batjocorită şi huiduită.
Cât de îngrozitor s-au falsificat lucrurile! Şi totuşi aproape nimănui nu i se pare îngrozitor.
Când se găseşte totuşi câte un trimis al lui Dumnezeu, care se ridică să strige împotriva acestei necinstiri a Numelui Sfânt şi a cuvintelor lui Dumnezeu, îndată se ridică uriaşul negru, mincinosul, furios şi răzbunător, care totdeauna tremură de frica adevărului. Şi, mincinos cum este, strigă în gura mare că Legea este ameninţată şi că „sabatul“ este pângărit.
La adăpostul zelului acestuia, apoi, poate să schingiuiască şi să omoare liniştit pe toţi slujitorii lui Dumnezeu, individual sau în bloc, după cum e cazul (Ioan 16, 2).
„Iudeii“ nu vor îngădui niciodată. Ei totdeauna vor zice: Nu-ţi este îngăduit să cânţi aşa. Să vorbeşti aşa. Să crezi aşa.
Nu-ţi este îngăduit să citeşti Biblia, să te rogi aşa, să faci aşa.
Nu vă este îngăduit să vă adunaţi şi să mărturisiţi.
Nu-i îngăduit să călcaţi datinile, să părăsiţi obiceiurile, să stricaţi rânduielile. Rânduielile şi obiceiurile lumeşti, desigur! Nu ale Sfintei Evanghelii. Căci pe acelea cine le mai ţine?
Dragi „iudei“ îngrijoraţi, – dar oare vouă vă este îngăduit tot ce faceţi?
Vă este îngăduit să desfiinţaţi frumos Cuvântul lui Dumnezeu în folosul datinilor voastre? (Marcu 7, 8-13).
Vă este îngăduit să necinstiţi Cuvântul lui Dumnezeu cu atâta îndrăzneală, apropiindu-vă de El fără naşterea din nou, fără mâini curate, fără inimă înfrântă, fără suflet sfinţit, fără frică şi fără cutremur, batjocorind şi călcând tot Sfântul Său Cuvânt prin viaţa destrăbălată pe care o duceţi?
Vă este îngăduit oare să învăţaţi şi pe alţii prin cuvântul vostru sau prin pilda voastră, să facă tot răul la fel cu voi?
Iar voi, binecuvântaţi copii ai lui Dumnezeu, care aveţi de dus solia lui Iisus în mijlocul unei vieţi şi omeniri tot mai împotrivitoare faţă de Domnul nostru, nu deznădăjduiţi, oricât de rari şi oricât de prigoniţi veţi fi!
Nu uitaţi că voi sunteţi Glasul Domnului şi expresia in-dignării Lui faţă de starea anormală în care oamenii păcatului au dus Biserica Lui, compromiţând-o.
Din pricina falşilor creştini, lumea urăşte creştinismul şi din pricina fariseismului este prigonită credinţa adevărată.
Căci oamenii nu zăbovesc să judece drept şi nici să facă alegerea dreaptă, spre a osândi numai pe cel vinovat.
Dar voi, care Îl cunoaşteţi pe Hristos şi doriţi cu adevărat să-L slujiţi şi să-L apăraţi de nedreptatea care I se face prin aceste învinuiri, nu tăceţi! Ridicaţi-vă glasul pentru Iisus.
Spuneţi lumii că Hristos nu-i aşa.
Că Biserica Sa şi Evanghelia Sa nu-s aşa.
Că Creştinismul nu-i acesta pe care îl practică cei nelegiu-iţi şi afacerişti, care au făcut să se pară că Biserica sunt ei.
Hristos n-a fost un asupritor, ci un sărac darnic, pe pă-mânt.
Nici Biserica Lui nu este decât aşa.
Nelegiuiţi sunt acei care o fac să pară că-i altfel. Locul acelora e în negustorie, nu în Casa Domnului.
Apostolii şi Sfinţii Părinţi au fost săraci, curaţi şi darnici. Aşa ne-au învăţat ei să trăim şi noi în Biserica Domnului.
Dar cei care s-au ocupat de lucruri necinstite au adus în lume ura nu faţă de ei, ci faţă de Evanghelie şi faţă de Biserică, prin purtările lor.
Creştinismul este Hristos, nu necinstiţii pătrunşi în creşti-nism şi în Biserica Sa.
Evanghelia este lumină şi binefacere, nu obscurantism, superstiţie şi înapoiere.
Biserica este curăţie, dragoste şi căldură în unitate, nu afa-cerism, vrăjmăşie, făţărnicie şi sectarism.
Oamenii trebuie să ajungă să vadă şi să facă deosebirea.
Iar cei nelegiuiţi, ori să-şi schimbe viaţa, ori să plece din Biserică!
Cerul n-are numai atâtea stele câte se văd.
Nici Biserica adevărată numai atâţia luptători câţi pare!
O Domnul şi Mirele Sfânt al Bisericii Tale,Te rugăm ridică-Te cu putere şi cu grabă în ajutorul Sfintei Tale Biserici şi curăţeşte-o de toate vasele stricăciu-nii pe care vrăjmaşul le-a băgat în mijlocul ei ca s-o întineze.
Înlocuieşte-le cu vase curate şi sfinte.Ridică în mijlocul ei luptători devotaţi şi slujitori curaţi şi luminoşi,pentru ca toţi cei care au nevoie de Tine să Te poată afla prin ei, iar Cuvântul Tău să ajungă cu grabă şi cu biruinţă până la marginile pământului, aşa cum ai voit Tu. Amin.
Traian Dorz, HRISTOS – BINEFĂCĂTORUL NOSTRU