Slăvit să fie Domnul!
Comori Nemuritoare

E MULT DE CÂND E NOAPTE


E mult de când e noapte şi lumea-i bântuită
de mii de duhuri rele cu ucigaş tumult,
ni-e dor de Dimineaţa de-odihnă fericită,
– străjerule, străjere, mai e din noapte mult?

Plâng inimi sfâşiate de-o lungă depărtare,
le ard atâtea rane şi-au suferit atât,
şi-aşteaptă obosite un ceas de uşurare,
– străjerule, străjere, o, cât mai este, cât?

Atâţi din cei ce-aşteaptă sunt doborâţi de jale,
gemând sub greutatea ce inima le-a smult,
şi-aşteaptă izbăvirea înştiinţării tale,
– străjerule, străjere, mai este oare mult?

E-atât de grea vegherea când noaptea se lungeşte,
când zarea e pustie şi sufletul e jar,
când nu mai e putere, iar greul tot mai creşte,
– străjerule, străjere, ah, zorii nu răsar?

Atât de grea ni-e starea cum n-a fost niciodată,
vin valuri tot mai grele, cum n-am mai întâlnit,
simţim c-a noastre inimi curând n-au să mai poată,
– ah, sună răsăritul, străjerule iubit!

Străjer iubit, vesteşte sfârşitul suferinţei,
să cadă stăvilarul de piatră şi de fier,
să-nceapă Sărbătoarea dorită-a Biruinţei
şi Nunta fericită a Mirelui din Cer!

Traian Dorz, Cântarea cântărilor mele

Adaugă un Comentariu

*