[Aşteptăm Naşterea Fiului lui Dumnezeu]

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la botezul de la Buciumi – 28 noiembrie 1981

Acuma suntem în postul Crăciunului, aşteptăm Naşterea Mântuitorului, aşteptăm Naşterea Fiului lui Dumnezeu, Care a venit în lume să-i mântuiască pe cei păcătoşi, Care a venit în lume să ridice păcatele lumii, Care a venit în lume să-Şi dea viaţa pentru toţi oamenii.
Toţi copiii se nasc ca să trăiască…
El S-a născut ca să moară!… Să moară pentru noi toţi. Dacă El n-ar fi murit, noi nu ne-am fi putut ridica niciodată ochii cu nădejde spre mântuirea lui Dumnezeu. El a venit să moară pentru noi toţi, în locul nostru, şi El Şi-a dat Viaţa ca să avem iertarea şi răscumpărarea păcatelor.
Cel mai mare lucru este iertarea păcatelor.
Suntem în vremea postului… Foarte mulţi s-au mărturisit şi s-au împărtăşit, poate că… Alţii poate că vor face acest lucru, pregătindu-se spre întâmpinarea sărbătorii minunate a Naşterii Domnul Iisus. Dar oare ne-am pus noi întrebarea cu adevărat: în mărturisirea aceasta, în această Taină a Pocăinţei, am pus noi cu adevărat tot sufletul nostru, lacrimile noastre, gândul nostru hotărât de a ne întoarce la Dumnezeu şi a ne mărturisi cu adevărat în faţa lui Dumnezeu, ca să căpătăm iertarea păcatelor?
Pentru că numai în urma unei mărturisiri adevărate şi-n urma unei pocăinţe adevărate se capătă iertarea păcatelor.
Sfinţii Părinţi spun: „Nu există mai multe pocăinţe; una singură există”… Şi aceasta este naşterea din nou, taina convertirii, taina transformării noastre, taina pe care Mântuitorul nostru a spus-o lui Nicodim în Ioan capitolul 3, câne el vine şi spune: „Învăţătorule, ştiu că eşti un trimis de la Dumnezeu, că nimeni nu poate să facă faptele pe care le faci Tu, dacă nu-i Dumnezeu cu el”.
Mântuitorul i-a spus limpede şi repede, şi i-a tăiat-o scurt: „Dacă nu vă naşteţi din nou, cu nici un chip nu veţi vedea Împărăţia lui Dumnezeu!”.
Şi omul acesta întreabă cum poate un om bătrân să se nască din nou încă o dată. Nu înţelegea! El înţelegea fireşte, cum înţeleg şi astăzi, tot fireşte, cei mai mulţi. Cei mai mulţi cred că la Ioan capitolul 3 este vorba despre botez… Nu-i adevărat! Acolo-i vorba despre naştere din nou, despre pocăinţă. Pocăinţa este o taină între cele şapte Taine ale Bisericii noastre. Şi Pocăinţa aceasta este naşterea din nou.
Mântuitorul îi cere lui Nicodim: „Să te naşti din nou, din «apă» şi din «duh»!…” Nu din apa cea moartă care nu naşte nici un duh, ci din „Apa cea Vie” – care este Cuvântul lui Dumnezeu care curăţă mintea şi înnoieşte mintea – şi din Duhul lui Dumnezeu, Care este puterea şi care înnoieşte inima omului. Cele două însuşiri ale omului: mintea cea nouă şi inima cea nouă – asta este naşterea din nou şi făptura cea nouă.
Aceasta este lucrarea pe care o cere Dumnezeu.
Nu-i vorba despre botez la Ioan capitolul 3. Este vorba despre naşterea din nou, căci este legământul, hotărârea, predarea în slujba lui Dumnezeu, care este Taina Pocăinţei instituită în Biserica noastră, care înseamnă această convertire şi înnoirea vieţii omului, fără de care nu există mântuire.
Spune: „Dacă nu te naşti din apă şi din duh”… adică din Cuvântul lui Dumnezeu care înnoieşte inima, cu nici un chip nu vei putea intra în Împărăţia lui Dumnezeu.
În versetul 3 spune: „nu vei putea vedea”…
În versetul 5 spune: „nu vei putea intra”… fără naşterea din nou. Şi Cuvântul Domnului, în atâtea locuri, întregeşte acest adevăr şi îl spune limpede. Numai oamenii care au întuneric peste mintea lor sau sunt preocupaţi nu de trăirea şi de ascultarea, şi de înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu, ci de nişte gânduri fireşti, lumeşti, pământeşti… aceştia nu înţeleg adevărul şi aceştia au peste mintea lor o maramă care le ascunde adevărul.
Adevărul acesta este! Şi, dacă suntem în zilele sfântului post, şi, dacă trebuie şi simţim – şi în Cuvântul, şi în credinţa noastră este rânduiala aceasta de mărturisire şi pocăinţă – atunci aceasta să o facem. Pentru că aceasta este ceea ce cere Dumnezeu de la noi. Pocăinţa, care nu-i de patru ori pe an sau de o sută de ori în viaţă, ci este o singură dată, care rămâne pentru totdeauna şi trăieşte, şi vieţuieşte, şi lucrează, şi rodeşte în noi viaţa cea nouă, curată şi sfântă pe care a cerut-o Domnul şi pe care apoi trebuie să o trăim aşa cum o cere El. Pentru că numai în felul acesta, căpătând iertarea şi păstrându-o, noi ne putem face vrednici să intrăm pe porţi în cetate, pentru că este scris: „Nimic întinat nu va intra acolo!”. Nimeni care trăieşte în stricăciune şi în minciună. În spurcăciunea ascunsă, în spurcăciune lăuntrică şi în minciună, şi în prefăcătorie în afară.
Să înţelegem deci, din Evanghelia aceasta sfântă şi din porunca acesta sfântă, ce este necesar pentru noi toţi. Cine a trecut prin Taina aceasta a Pocăinţei, adică a naşterii din nou, să se păstreze acum curat, aşa cum l-a sfinţit Domnul. Dacă i-au fost iertate păcatele, să rămână în această curăţie, ca să se poată bucura pentru totdeauna; în orice vreme va veni chemarea Domnului, el să poată merge fericit şi liniştit la Domnul, ştiind sigur că păcatele îi sunt iertate prin harul lui Dumnezeu şi că el, păstrându-se în curăţie şi în ascultare, şi-a păstrat aceasta după ce şi-a făcut curăţire în casă, el şi-a păstrat curăţia până la sfârşit.