Toate miile de forme ale-ispitei pe pământ
sunt de una dintre cele trei ispite care-au fost
folosite de vrăjmaşul împotriva lui Iisus
în pustie,
unde Domnul l-a respins şi biruit.
Prima formă a ispitei sunt ispitele trupeşti
care vin din trebuinţa
şi din pofta cea din trup,
ele-s marfa cea mai proastă a vrăjmaşului şiret
care-o cumpără mulţimea cea mai mare pe pământ,
ce, pentru plăceri de-o clipă,
pentru trupul ne-nfrânat,
îşi vând scumpa mântuire şi viaţa cea de veci.
Căci satan le-arată pietre şi le spune că sunt pâine,
iar apoi pe veci le face „pâinea“ lor în piatră grea.
Altă formă de ispite sunt acele sufleteşti,
sunt: dorinţa de mărire,
setea slavei trecătoare,
foamea de celebritate,
fuga după-un scaun înalt,
lăcomia-ntâietăţii,
lupta pentru stăpânire…
– Şi cu-acestea amăgeşte diavolul destui pe lume,
căci din lupta pentru ele ies atâtea mii de crime,
de-apăsări, de nedreptate, de trădări şi suferinţi.
De pe munţii amăgirii, diavolul le-arată-o clipă
tot ce poate să promită, dar nu poate să şi dea.
Promiţând la toţi, el lasă omului părerea falsă
că le dă…,
iar pentru-aceasta omu-şi vinde ce-i mai scump.
Iar când pare că-i dă, totuşi,
nu-i în ele mulţumirea,
căci o clipă se arată şi-ntr-o clipă şi dispar,
căci o clipă doar sunt toate,
numai plânsul lor e-n veci.
Cea de-a treia formă însă de ispite sunt mai grele:
sunt ispitele viclene, cursele duhovniceşti.
Diavolul cu-acestea vine doar la cei ce cred Scripturii
şi doresc să facă voia sfântă a lui Dumnezeu
şi pe care el nu-i poate birui cu celelalte
– sau la care, câteodată, pentru că i-a biruit.
Când vorbeşte-amăgitorul plin de «grija mântuirii»,
de «ferirea de păcate», de-«ascultarea de Cuvânt»,
arătând cu viclenie: «Este scris!…»
şi-apoi îndeamnă
la călcarea de credinţă,
la săriri din Casa Sfântă,
la schimbarea-nvăţăturii
şi la ruperea de-ai tăi,
– Când cu-ndemnurile-acestea
bine-ascunse sub Scriptură
vine cel viclean spre-un suflet,
– rari sunt cei ce biruiesc.
Numai cei smeriţi şi sinceri, şi statornici
sunt în stare
ca să-i spună-atunci ispitei: «Înapoia mea, satan!»
Frate, dacă-nvingi atuncea,
ţi-aperi pacea conştiinţei
şi lumina ce-ai primit-o prin credinţa ta dintâi
şi pe care doar prin asta ţi le poţi păstra curate!
Altfel, clătinarea duce la pierzare pe vecie,
iar aceasta va fi iadul care-ncepe chiar de-aici.
Fă atunci şi tu ca Domnul:
– nu răspunde
şi nu crede
sau dispreţuieşte sfatul diavolului mincinos!
Nu sări din Casa Sfântă, ci rămâi lângă Credinţă
în învăţătura dreaptă, trăitor smerit al ei!
Dacă ţii la pacea dulce a credinţei şi luminii,
nu primi,
– dispreţuieşte
tot ce poate să ţi-o ia,
căci vrăjmaşului nu-i este numai să-ţi câştige viaţa,
ci să-ţi nimicească pacea – şi de-acum
şi cea de veci.
Fii deci treaz,
cu cuget sincer
şi cu-o inimă smerită
ţine-te de fraţi şi-ascultă-i în umblarea cu Hristos,
roagă-te mereu fierbinte şi iubeşte ascultarea,
căci
în nici un fel
ispita nu te va învinge-atunci!
Traian Dorz, CÂNTĂRILE ROADELOR