CHIPUL TRIMISULUI CERESC

Vorbirea fratelui Opriş Ioan (Batiz) la nunta de la Vălani – 20 mai 1978

Iubiţilor fraţi şi surori şi mult preţuiţi prieteni şi rude ce aţi venit în acest loc! În Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, Sfântul Apostol Pavel spune aşa, în Epistola către Evrei 10, 37: „Încă puţină vreme, foarte puţină, şi Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi. Dar cel ce dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el”.
În capitolul 13, Sfântul Pavel spune: „Iisus Hristos ieri, astăzi şi în veci”… Deci aceia care s-au legat de El, aceia care s-au predat Domnului, aceia nu s-au înşelat nici în veacul acesta şi cu atât mai puţin în veacurile veşniciei.
Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, punând faţă în faţă pe Domnul Iisus şi pe Sfântul Ioan Botezătorul, ne spune: „Au ce-aţi ieşit să vedeţi? O trestie bătută de vânt? Ce-aţi ieşit să vedeţi? Om îmbrăcat în haine moi? Aceştia sunt în casele împăratului!…”
Suntem noi în stare să-I mulţumim lui Dumnezeu că aici toţi suntem îmbrăcaţi în haine moi? Toţi suntem parcă împăraţi şi împărătese, toţi suntem parcă prinţi şi prinţese.
Cine ne-a ridicat pe noi aici? Cine ne-a dat nouă acest drept? Cine ne-a ajutat din toate punctele de vedere, şi trupeşte, şi sufleteşte? Cine? – decât El, Domnul Iisus!
„Pe cine aţi ieşit să vedeţi?… O trestie bătută de vânt?” Pe Ioan Botezătorul? Vreţi să-l vedeţi pe Ioan Botezătorul în mijlocul frăţiilor voastre? Să ne ferească Dumnezeu, să nu apară în mijlocul nostru, că cel puţin trei zile noi nu am mai fi în stare să privim. Când l-am vedea pe marele prooroc al lui Dumnezeu, pe cel mai mare între prooroci, îmbrăcat în haină din păr de cămilă…
Sfinţii Părinţi spun că a purtat haină din păr de cămilă pentru că părul de cămilă este aspru şi nu dă tihnă şi odihnă, şi pace, şi linişte trupului. Dar îmbrăcămintea şi hainele moi aţâţă plăcerile şi poftele, firea molatecă, trezeşte firea vinovată – şi aceasta-i nenorocirea.
Sfântul Ioan Botezătorul era îmbrăcat în haină de păr de cămilă şi încins cu brâu la mijloc şi el învăţa: „Cel ce are două haine, una să o dea celui ce nu are”. Fraţilor dragi, dacă ar trebui să apară acum Ioan Botezătorul între noi, şi noi să stăm în faţa lui, ce ar spune el către mine: „Ia spune tu, Ioane, cum stai cu îmbrăcămintea şi cu încălţămintele?” Eu ar trebui să intru în pământ imediat. Şi după mine, poate ar mai intra şi alţii.
„Ce aţi ieşit voi să vedeţi? Om îmbrăcat în haine moi? Aceştia-s în casele împăratului. Sau trestie bătută de vânt?” Iată cât a fost de bătută de vânt şi ce „nenorocită” a fost, că se vorbeşte până astăzi şi până la sfârşitul veacurilor care nu vor avea sfârşit. Căci atunci când vom închide ochii, abia se deschid veacurile viitoare şi vor vorbi de Ioan.
Şi acum să trecem la Domnul Iisus! Am început cu Ioan pentru că Ioan a început să-L vestească pe Domnul. „Nu eu sunt lumina lumii. Eu am fost trimis să vestesc despre lumină”, aşa zice Sfântul Ioan. Unde-L vedem, cu ce „grandoare” şi cu ce „aere” a dispărut El din lume? Uitaţi-vă puţin în această oglindă: tot timpul celor 33 de ani şi vreo patru luni cât a trăit în mijlocul poporului Israel, care a fost comportarea Lui? Nu I s-a auzit glasul pe uliţă, zice Sfântul Cuvânt. N-a certat pe nimeni, n-a hulit pe nimeni, n-a ocărât pe nimeni… Şi El avea această putere îndoită şi însutită, şi înmiită… Ar fi putut El să mă mustre pe mine şi să te certe pe frăţia ta pentru nenumăratele gânduri spurcate şi murdare şi pentru fapte netrebnice şi vorbe urâte şi strâmbe. Dar El n-a făcut lucrul acesta. „Fiul Omului n-a venit să judece lumea, ci s-o mântuiască.” Aşa apare ca Mântuitor, de când a apărut în scutece, în ieslea săracă din Betleem. Şi nu din Betleem; când se spune din Betleem e o greşeală, căci El a apărut în spatele Betleemului, în câmp, departe de Betleem, în peşteră… Că în cetate nu s-a găsit loc pentru ei. La oricâte porţi a bătut Sfântul Iosif, nici una nu s-a deschis ca să i primească înăuntru. Căci dacă s-ar fi deschis doar un cort, atunci El nu trebuia să tremure de frig în peşteră. Iată locul ce l-am pregătit noi. Nu? La peşteră. Căci acolo poate nu era nimeni… Noi am pregătit locul acesta, în peşteră.
Apoi mai târziu, iată, Îl vedem pe Domnul plecându-Se să spele picioarele ucenicilor, până ajunge la Petru. Sfinţii Părinţi spun că cel dintâi căruia i-a spălat picioarele a fost Iuda. În apa cea curată i-a spălat picioarele, – dovadă că l-a iubit, dovadă că i-a dorit şi lui mântuirea. Dar mai trebuia s-o vrea şi el…
Fraţilor scumpi, când ajunge rândul lui Petru, Petru, din smerenie, spune:
– Doamne, nu-mi vei spăla Tu mie picioarele…
– Atunci nu vei avea parte cu Mine… Scurt îi răspunde Domnul Iisus lui Petru.
Auzind aceasta, Petru a strigat:
– Doamne, nu numai picioarele, ci şi mâinile, şi capul.
Şi Domnul i-a răspuns:
– Cine este curat nu mai are nevoie să fie spălat.
Atunci a primit şi Petru să-i spele picioarele.
Apoi pe Golgota Îl vedem pe Domnul Iisus spânzurat între doi tâlhari… Aşa au scris doi evanghelişti, iar unul dintre ceilalţi doi, Ioan, nici măcar nu i-a zis „tâlhar”. Dar tot trebuia să spună ceva despre ei şi a spus: „A fost răstignit între doi făcători de rele”.
Cuvântul „tâlhar”, dacă-l spui cuiva, este cel mai josnic posibil de pe faţa pământului, pentru că „tâlhar” înseamnă şi hoţ la drumul mare, şi ucigaş. Şi între aceştia a fost Domnul Iisus răstignit.
De te vei gândi că a fost răstignit pentru neamul lui Israel, să ştii că te înşeli amarnic. Ci gândeşte-te: Pentru mine a fost El între tâlhari, pentru mine şi mântuirea mea… împuns cu suliţa în coastă, cu cununa de spini pe cap…
Apropo la cununa de spini: un copil al meu, acuma într-o zi, îmi arată o fotografie, aşa pe jumătate, a unui tânăr de la noi din comună… A unui tânăr cu plete mari, cu mustăţi, cu barbă, aşa cum obişnuiesc unii să se poarte. Îmi arată şi zice:
– Tată, ştii cine-i aici în fotografia asta?
– Nu ştiu, îi răspund.
– Ion al lui cutare şi cutare, îmi spune fiul.
– Vezi ce reuşită ar fi fotografia asta cu părul aşa pieptănat cu pletele… Dar ce bine i-ar sta dacă în fotografia asta i s-ar pune şi o cunună de spini pe cap… Mulţi poate că, de dragul Domnului Iisus, ar pupa fotografia asta… Da… e aşa de bine reuşită… Şi fiul meu zice:
– Da, lui Ion… dacă i s-ar pune o cunună de spini pe cap şi să fie apăsată binişor acolo pe cap…
De ce o fi zis el lucrul acesta? Pentru că mulţi dintre noi am merita să purtăm cununa aceasta de spini. Pe Capul Domnului Iisus şi cununa de spini a fost prea mult… Dar ocările? Dar batjocorile? Dar bătăile şi loviturile?…
Fraţilor dragi şi scumpi, această icoană… această icoană ne-a adus pe noi la Iisus şi această icoană ne ţine lângă El, şi această icoană trebuie să ne urmărească pas cu pas.
Şi-a dat Dumnezeu Sângele pe Crucea Golgotei!… Pentru cine, fraţilor? Pentru cine oare? Pentru un stricat, pentru un spurcat, pentru un stricător de case, pentru ucigaşi, pentru blestemaţi, pentru nelegiuiţi… Domnul Iisus a murit în locul nostru, pentru ca noi să trăim veşnic cu El, prin El şi pentru El.
Slăvit să fie Domnul!