CruciAşa e veacu-acesta că orişice virtute
Poate-nşela pe-oricine că-L are pe Hristos.
Atâtea cruci trec astăzi uşoare şi plăcute
Pe-un drum părut spre ceruri şi-un ţel părut frumos.

Atâta de cântată e astăzi suferinţa,
Şi-atât de lăudată e calea crucii grea,
Atât de mulţi pe lume confundă biruinţa
Că nici nu-ncap pe drumul îngust şi strâmt spre ea.

O, suferinţa poate să aibă multe nume!
Şi ura, şi minciuna atât de tare dor…
Iar sensul suferinţei e deturnat anume
Să nu mai poată-atinge, spre cer, înaltul zbor.

Căci duhul amăgirii cu ultimă zvâcnire
Îmbracă orice haină, a oricărei virtuţi,
S-atragă-n vraja neagră cu prefăcută fire
Păruta suferinţă şi cât mai mulţi pierduţi.

Căci suferinţa-n lume nu-i numai o cântare,
Ci ea se împleteşte cu dragoste de fraţi,
Cu jertfă, cu tăcere, cu jar şi cu răbdare.
Chiar pe nedrept purtată pe umeri sfâşiaţi.

Atunci e suferinţa virtute şi cunună:
Când arde pentru ceilalţi, jertfindu-se pe ea,
Când tace, şi iubeşte, şi suie împreună
Cu fraţii, drumul crucii, prin arşiţa cea grea.

Lidia Hamza