Nu numai dorind izbânda
vei ajunge s-o atingi,
ci luptând cu preţ de sânge
şi de lacrimi ai să-nvingi!

O Iisuse, o Iisuse,
fă-mă să-Ţi urmez cu dor,
să nu fiu numai cu vorba,
ci cu fapta-mplinitor!

Nu numai cântând credinţa
dovedeşti c-o ai deplin,
ci trăind în ea cu fapta
şi cu sufletul creştin.

Nume pot avea şi răii
şi se pot făli că-l au,
însă pilda şi trăirea,
şi sfinţirea vieţii n-au!

Dacă ştim că neascultarea
e din primul nesupus
ştim că ea blestemul morţii
şi osândei l-a adus.

Duh al Ascultării Sfinte
ce-Adevărul ni l-ai dat,
drumul sfânt lăsat de Tine
fă-ni-l dulce şi umblat,

Dă-ne rodul ascultării
scump şi dulce, şi smerit
fără care niciodată
n-a fost nimeni mântuit!

Traian DorzCântări de drum