MARTA SLUJEA

„Acolo I-au pregătit o cină. Marta slujea, iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau la masă cu El.“

maria si martaFii binecuvântată, soră primitoare, soră slujitoare, soră jertfitoare!
Fie binecuvântate mâinile tale binefăcătoare,
fie binecuvântată dragostea ta cea adevărată,
scumpă şi credincioasă… soră Marta!
Fii binecuvântată, inimă smerită şi râvnitoare, milostivă şi darnică, binefăcătoare şi harnică,
tu, care, dacă ai ajuns să ai o căsuţă a ta, nu ţi-ai lipit inima de ea şi nu ţi-a fost silă de Domnul şi de ai Lui, ci i-ai primit oricând şi pe oricâţi;
ţie nu ţi-a fost greu să te scoli noaptea, să-i primeşti cu dragoste pe cei ce veneau de pe drumuri prăfuiţi, obosiţi, transpiraţi şi flămânzi, căutând căsuţa ta, primirea ta, bunăvoinţa ta.
Căci tu ţi-ai făcut cea mai mare bucurie din gândul că ai prilejul să-ţi arăţi cât de curată este iubirea ta faţă de Dumnezeul tău
şi dragostea ta faţă de fraţii tăi
nu numai cu vorbe şi cu cântări,
ci mai ales cu slujirea faptei.
Fii binecuvântată tu, soră adevărată, care nu ţii mai mult la covoare decât la fraţi
şi nu priveşti la pâine când tai,
nici la aşternut când îl culci pe cel sărac,
nici la cât îţi mai rămâne când dai,
ci tu slujeşti Domnului şi fraţilor, celor sărmani şi străini, celor lipsiţi şi bolnavi,
mereu cu bucurie voioasă, fără să simţi sau să spui niciodată că ai făcut de-ajuns.
Şi fără să ţi se facă silă de călătorii Domnului, la orice oră din noapte sau din zi ar veni la uşa ta.
Şi în oricât de mare număr ar fi să-ţi vină în casă.
Sau să-ţi bată la poartă.

Fii binecuvântată, scumpă soră Marta
şi fiţi binecuvântate până în vecii vecilor voi, toate adevăratele noastre surori credincioase,
care, urmând pilda surorii Marta, cea harnică şi primitoare, veţi sluji Domnului,
ostenind mereu ca ea: cu bucurie, ca să gătească, să spele, să cureţe, să hrănească pe cei trimişi în casa ei – în casele voastre – făcând totul ca pentru Domnul şi ca pentru îngerii Lui (Mt 10, 40-42; Gal 4, 14; Evr 13, 2),
– fără să vă fie nici silă, nici greu a face binele, oricând şi tuturor.

Căci – soră credincioasă – ce rost ar mai avea să ai o casă, dacă Domnul şi ai Lui nu mai sunt primiţi în ea cu bucurie şi dacă El şi ai Lui nu mai pot sta în ea cu plăcere?
Ruina se va alege în curând de casa aceea şi de sufletul cui o are aşa.
Şi ce preţ mai pot avea – soră credincioasă – covoarele tale, dacă picioarele Domnului şi alor Săi nu mai sunt primite în casa ta din pricina lor?
Moliile vor roade curând şi covoarele acelea şi pe cine le are aşa!

Şi ce folos – soră credincioasă – de banii tăi,
şi de cămara ta încărcată,
şi de îmbrăcămintea ta luxoasă ca şi mobila ta cea prea scumpă, dacă Hristos şi ai Lui nu mai au loc în ele?
Şi ce folos de toate nimicurile deşarte cu care ţi-ai împodobit camerele şi dulapurile tale ca şi cu nişte idolaşi care au luat locul Domnului Iisus?
Căci iată că, pe măsură ce casa ta se umple cu de acestea, inima ta se goleşte de smerenia şi de dragostea lui Hristos şi a fraţilor.
Ruina şi risipa le va mânca în curând…
Pe măsură ce Hristos şi ai Lui – soră dragă – vor veni la tine tot mai rar, lumea şi ai ei vor veni tot mai des.
Până când nu va mai rămâne din tine decât o jalnică ruină şi o tristă amintire.
Vai ţie va fi atunci!

Dar fie binecuvântată neobosita soră, darnica, binevoitoarea, bucuroasa noastră soră Marta.
Ea ne slujeşte şi azi nouă cum a slujit atunci Domnului.
Ne slujeşte ca o pildă de smerită şi bucuroasă ostenire pentru Domnul şi pentru ai Lui,
fără cârtiri şi fără păreri de rău.
Ea acum, acolo sus la Domnul, se bucură de o veşnică şi nebănuită răsplătire (Mt 24, 45-47),
iar aici, în inimile noastre şi ale tuturor creştinilor, se bucură şi se va bucura în veci de o iubire atât de sfântă şi neuitată.

O, scumpele noastre surori, voi, cărora Dumnezeu v-a dat o casă în care s-au obişnuit să vină fraţii,
vă rugăm să urmaţi şi voi mereu pilda Martei şi a celorlalte sfinte femei care nădăjduiau în Dumnezeu… (I Ptr 3, 5).
Şi care Îl urmau pe Hristos pretutindeni, ca să-L slujească şi să-L ajute cu tot ce aveau (Mt 27, 55; Lc 8, 3).
Căci şi voi de aceea aţi venit după Hristos: ca să-I slujiţi cu tot ce puteţi şi aveţi, ca ele. Şi de aceea vi le-a dat El, ca să aveţi cu ce face binele.

Doamne Iisuse Hristoase, fii binecuvântat pentru toate acele sfinte femei slujitoare, scumpele noastre surori, mame, soţii şi fiice,
care au lucrat împreună cu Tine şi cu ai Tăi pentru înaintarea Evangheliei (Flm 4, 3)
şi ale căror nume sunt scrise în Cartea Vieţii împreună cu ale marilor Tăi sfinţi
pe care i-au ajutat şi i-au însoţit.
Te rugăm, nu lăsa niciodată Lucrarea Ta fără astfel de „Marte“ şi „Marii“ binecuvântate, în ale căror inimi şi case să poată cu bucurie veni şi odihni iubirea Ta
şi iubirea de fraţi totdeauna.
Te rugăm, ai milă de acele surori ale noastre care, atunci când erau în lipsă, Te primeau şi Îţi slujeau Ţie cu bucurie,
dându-Ţi cu dragă inimă din tot puţinul lor,
dar a căror inimă, după ce au ajuns să aibă mult, a început să se alipească de lucrurile de pe pământ –
şi au obosit faţă de Tine, săturându-se sau ruşinându-se de ai Tăi.
Adu-le aminte de unde au căzut şi trezeşte-le, Doamne Iisuse.
Rupe-le inima de către deşertăciunile vieţii acesteia şi alipeşte-o Tu iarăşi de comorile veşnice
şi dăruieşte-le iarăşi, Doamne Iisuse, bucuria slujirii harnice din vremea dragostei lor dintâi.
Amin.

MARIA A LUAT UN LITRU DE MIR

„Maria a luat un litru de mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi I-a şters picioarele cu părul ei; şi s-a umplut casa de mirosul mirului.“

Ce frumos îi arată Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu pe cei trei din Betania în mereu aceeaşi sfântă slujbă pentru Hristos!
Lazăr, în adâncă şi chibzuită consfătuire cu Domnul;
Marta, în harnică şi atentă slujire pentru El;
iar Maria, în evlavioasă şi profundă împărtăşire cu Hristos.

Prezenţa Domnului Iisus Hristos în casa lor şi în mijlocul lor era pentru ei un prilej de o totală dăruire în slujirea şi bucuria lui Dumnezeu; nu numai a unuia, ci a tuturor celor din casa prietenoasei Betanii.
Când Hristos intra în casa lor era o sărbătoare dulce şi orice alte preocupări încetau de a mai fi pentru ei.
Atunci nu mai exista nimic altceva şi nimeni altcineva decât Domnul Iisus – şi El umplea totul.
Totul era dăruit numai lui Hristos
şi toate erau puse numai în slujba Lui.
Toate celelalte puteau să aştepte, numai El nu.
Toate celelalte puteau să fie neglijate, numai El nu.
Dintre toate datoriile mari pe care le are un om pe pământ, cele faţă de Dumnezeu sunt cele mai mari.
Dintre toate iubirile noastre, cea faţă de Hristos trebuie să fie cea mai dintâi.
Dintre toţi oaspeţii noştri, Hristos trebuie să fie cel mai slujit.
Pe El trebuie să-L facem să aştepte cel mai puţin şi să-L slujim cel mai dintâi;
oricât de târziu ar trebui să ne culcăm
sau oricât de dimineaţă ar trebui să ne sculăm, El nu trebuie lăsat să aştepte niciodată după noi.

Chiar dacă n-ar mai fi să ne mai rămână nouă nimic ca să mai trăim, Lui trebuie să-I dăm totdeauna tot ce ne cere sau ne arată că vrea de la noi.
Căci de lărgimea inimii şi de dărnicia mâinii noastre faţă de El depinde lărgimea Inimii şi a Mâinii Lui faţă de noi.
Fiindcă Dumnezeu Se poartă cu fiecare om după inima aceluia faţă de El şi faţă de ai Lui, căci este scris:
„Cu cel bun, Tu eşti bun, Doamne,
cu cel neprihănit, Te arăţi neprihănit,
cu cel curat, Te arăţi curat
şi cu cel stricat Te porţi după stricăciunea lui“ (Ps 18, 24-26).

Maria a luat un vas cu mir de nard curat, de mare preţ,
a uns picioarele lui Iisus
şi I le-a şters cu părul capului ei
– şi s-a umplut casa de mirosul mirului…
Pentru a face lucruri obişnuite nu-ţi lipseşte decât o dragoste obişnuită… uneori poate nici atât.
Dar pentru a face lucruri neobişnuite îţi trebuie nu numai o dragoste neobişnuită,
ci uneori şi un presimţ profetic, dacă nu ai o luminată conştiinţă a adevăratelor valori care să-ţi strălucească exact la timp.
Maria le-a avut pe toate aceste trei haruri cereşti.
De aceea a făcut ceea ce trebuia să facă
atunci când trebuia să facă
şi aşa cum trebuia să fie făcut.
Nimeni în toată istoria lumii n-a mai făcut ceva atât de frumos, atât de înţelept şi atât de la timp ca ea.
De aceea i s-a şi prezis o preţuire veşnică (Mc 14, 9).

Fapta Mariei mi-a trezit de multe ori şi mie în inimă o adâncă cercetare şi o ruşinată căinţă, pentru că atât de rar am fost şi eu în stare să-mi „risipesc“ pentru Domnul acele lucruri la care ţineam cel mai mult.
Am avut uneori şi eu lucruri „puse de-o parte“ pentru alte scopuri,
iar când s-a ivit un prilej care mi le cerea să le jertfesc lui Hristos, la început mi-a venit destul de greu…
Dar azi nu-mi mai pare greu nimic. Decât gândul că n-am putut face totdeauna cu toate ale mele aşa cum a făcut atunci Maria cu vasul ei şi cu mirul ei cel scump.

Iisuse, Mântuitorul nostru cel Preadulce şi Scump,
Care ai jertfit atât de mult pentru noi…
Iată, cu cât trece timpul şi cu cât înţelegem mai bine dragostea Ta faţă de noi, ne ruşinăm şi ne întristăm mai mult pentru puţina noastră dragoste faţă de Tine.
Tu n-ai stat la îndoială niciodată faţă de noi, dar de câte ori am stat noi la îndoială faţă de cerinţele Tale!
Tu n-ai ţinut ascuns nimic faţă de noi, dar noi câte Ţi-am ascuns Ţie!…
Tu ai renunţat la atât de mult pentru noi, dar noi ne adunăm tot mai multe lucruri şi fiinţe la care ţinem
mai mult decât la dragostea Ta.
Ce minunate sunt acele binecuvântate suflete darnice cărora Tu le eşti mai scump şi mai de preţ ca orice de pe pământ!
Te rugăm, mulţeşte numărul acestora şi binecuvântările lor neîncetat, cu atât mai mult cu cât scade tot mai mult râvna şi iubirea celor mai mulţi faţă de Tine, Iisuse Doamne.
Iar nouă, ajută-ne să înţelegem cu mintea şi să simţim cu inima, spre a-Ţi şti dărui cu fapta darul unic în timpul unic
şi dintr-o iubire unică.
Amin.

Traian Dorz, Hristos – Împăratul nostru (Meditaţii la Evanghelia de la Ioan, cap. 12, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2005, pp. 14-19)