Meditaţii la Adostolul din duminica a XX-a după Rusalii
Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
Adevăratul trimis al lui Hristos nu-şi ascunde nimic şi de nimeni. Nu-şi ascunde trecutul neascultător sau rătăcit, fiindcă, o dată cu aflarea lui Hristos, el a părăsit acest trecut şi l-a osândit pentru totdeauna.
Nu-şi ascunde gândurile, fiindcă ele toate îi sunt acum curate şi binevoitoare faţă de toţi.
Nu-şi ascunde intenţiile, fiindcă ele nu au alt scop decât slava lui Dumnezeu şi binele semenilor.
Nu-şi ascunde căile, fiindcă ele sunt făcute în lumină şi nu urmăresc altceva decât ascultarea de Domnul şi de fraţi.
Nu-şi ascunde decât binefacerile, lacrimile, rugăciunile şi jertfele lui pentru Domnul său şi pentru semenii săi. Pentru ca nu cumva să-şi primească pentru ele o laudă sau o răsplată acum, în lumea aceasta, şi să o piardă pe cea de la Tatăl cel Ceresc.
Adevărata întoarcere la Dumnezeu este o moarte şi o naştere. Moare un eu în mine şi se naşte un alt eu în fiinţa mea. Încetează total un fel de trăire şi începe un alt fel. Se produce o ruptură totală între altădată şi acum. Şi, deşi credinciosul Domnului nu mai doreşte niciodată să se mai întoarcă la felul său vechi de umblare, el îşi reaminteşte neîncetat de purtările sale de altădată, întâi pentru a-şi osândi aceste purtări, apoi pentru a mulţumi totdeauna lui Dumnezeu Care l-a scăpat din ele şi Care i-a dat acum făptura cea nouă care are şi doreşte cu totul umblările cereşti şi viaţa lui Hristos.
Atâta har primim de la Dumnezeu, câtă mărturisire sinceră înălţăm noi spre El. Atâta iertare avem de la Hristos, câtă părere de rău sinceră arătăm noi pentru păcatele noastre. Şi atâta revărsare de binecuvântări avem noi pentru viitor de la Duhul Sfânt câtă revărsare sinceră de lacrimi avem pentru trecutul neascultării noastre de călăuzirea Lui.
Cine îşi ascunde păcatele sale nu propăşeşte, spune Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu. Dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele capătă îndurare (Prov 28, 13).
Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate… dar când Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am mai ascuns fărădelegea… Tu ai iertat vina păcatului meu (Ps 31, 3-5).
Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire (I In 1, 9).
Căinţa şi mărturisirea sunt pentru sufletul greşit ceea ce este o doctorie pentru omul bolnav.
Dar nici un doctor din lume nu poate prescrie leacul unui bolnav care nu-şi mărturiseşte sincer şi drept ce durere are şi nu-şi arată deschis rănile ce-l dor.
Dragă frate ori soră, nu-ţi mai ascunde nici tu boala sufletului tău păcătos! Nu te mai ascunde după dezvinovăţiri înşelătoare, cum se ascundeau odată primii oameni, după ce nu ascultaseră de Dumnezeu (Gen 3, 7-10).
Ci mai degrabă vino chiar acum, îngenunchează în faţa Domnului şi mărturiseşte-I cu sinceritate păcatele tale şi neascultarea ta, ca să afli îndurare înaintea Feţei Sale şi să fii vindecat.
Oricât de multe sau de puţine păcate ai avea,
oricât de mari sau de mici ar fi fărădelegile tale,
oricât de grele sau de uşoare ar fi nelegiuirile pe care le-ai săvârşit, Sângele Scump al lui Iisus Hristos cel Răstignit ţi le poate spăla…
Numai dacă vii cu o sinceră şi smerită căinţă, şi, căzând la picioarele Crucii Lui, le mărturiseşti cu lacrimi, cerând iertarea Sângelui Său Sfânt pentru ele.
O, vino azi, suflet scump, predă-te Domnului Iisus şi primeşte răscumpărarea şi iertarea Lui!
Numai aşa vei fi iertat şi fericit.