Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

…Două mari şi veşnice datorii stau în faţa noastră, a tuturor celor care am fost aleşi după planul Său la o împreună-lucrare cu El, în vederea mântuirii noastre şi a altora, în vederea ducerii Evangheliei până la marginile pământului şi până la sfârşitul vremilor.
Cea dintâi e datoria de a nu uita trecutul. De a privi mereu spre Început, spre Biserica de la început, spre dragostea de la început. De la Începutul Evangheliei. De la Începutul Bisericii. De la Începutul Lucrării Sfinte în care ne-am născut şi noi din părinţii trupeşti şi din cei sufleteşti.
Iar cea de a doua datorie este de a nu uita viitorul. De a privi şi de a ne îngriji mereu de soarta celor care vin după noi, până la sfârşitul vremii noastre şi a neamului nostru. Până în Zilele Veşniciei…
Legătura noastră cu trecutul trebuie să ne ţină vii între noi, neîntrerupt, viaţa şi pilda înaintaşilor noştri. Necontenita noastră grijă trebuie să fie a nu ne depărta cu nimic de la drumul credinţei lor, de la pilda statorniciei lor, de la râvna dragostei lor faţă de Dumnezeu. De la felul smerit şi recunoscător al mulţumirii aduse de ei pentru biruinţele şi ajutorul pe care Dumnezeu le-a dat lor. De la ascultarea şi evlavia lor faţă de Hristos Mântuitorul nostru, oricâte jertfe grele a trebuit să îndure pentru a-şi păstra această credinţă, sub toată apăsarea de veacuri a atâtor vrăjmaşi străini şi băştinaşi.

Răbdarea şi credinţa lor să ne fie pildă veşnică.
Având mereu privirile asupra unor astfel de înaintaşi, noi  nu-i vom avea în urma noastră niciodată, ci îi vom avea mereu în faţă, pentru a le urma exemplul măreţ. În acest fel, noi vom avea pe urmele cui să păşim, spre a nu ne rătăci şi spre a nu ne pierde. Şi vom avea totdeauna, la orice răscruce a vremurilor prin care vom trece, o lumină asupra hotărârilor pe care trebuie să le luăm.

Astfel, ţinându-ne strâns de stânca tare a credinţei părinţilor şi înaintaşilor noştri, noi vom putea întinde un braţ puternic viitorului fiilor şi urmaşilor noştri. Fiilor şi nepoţilor care vin după noi şi care au nevoie ca noi să le fim o pârghie puternică, o verigă strânsă, o legătură viguroasă cu părinţii lor, cu trecutul lor, cu istoria lor trupească şi sufletească.

Este un nelegiuit acela care rupe trecutul de viitor. Care desparte înaintaşii de urmaşi. Care sapă prăpastie între cei care s-au dus şi cei care vin, între strămoşi şi strănepoţi.
Atât neamul nostru trupesc, cât şi cel duhovnicesc, trăiesc numai continuitatea lor fericită şi statornică între cei de ieri şi cei de mâine, prin cei de astăzi.
Nelegiuit este acela care uită aceasta şi osândit va fi acela care va uita. Numai când priveşti dinspre trecut viitorul, atunci poţi vedea drept şi poţi merge sigur pe cale, binecuvântat de cei care ţi-au mers înainte şi cinstit de cei care-ţi vor veni în urmă.