Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

… Dumnezeu lucrează împreună cu noi numai atâta vreme cât şi noi lucrăm cu El, potrivit voii Sale şi planului Său. El binecuvântează munca noastră numai cât lucrăm cu materialul plăcut Lui. Cu învăţătura Adevărului Său, care este: aurul, argintul şi pietrele Lui scumpe. Şi cu pilda vieţii noastre ascultătoare, smerite, curate, evlavioase şi iubitoare.

Dar, îndată ce noi primim ispitele diavolului de a folosi alt material, altă învăţătură, alte încredinţări, în locul celor bune de la început, nu numai că lucrul începe să capete altă formă şi altă calitate, dar şi ajutorul lui Dumnezeu ne este retras. Duhul Sfânt ne părăseşte şi nu mai lucrează cu noi, fiindcă El nu vrea să Se facă părtaş la stricarea unei Lucrări pe care El Însuşi a început-o.
Şi nici nu vrea ca în Lucrarea pe care El a gândit-o şi a voit-o într-un fel, la care a lucrat o vreme şi pe care a înălţat-o până la un nivel, – să vină apoi alte duhuri s-o schimbe, s-o modifice, s-o întoarcă altfel, dându-i un alt scop, o altă formă, un alt chip de cum a vrut El.

Atunci lucrătorii acelui sector încep să lucreze fără binecuvântarea Domnului. Se opintesc, se sforţează, se zbat cu toată încăpăţânarea şi toată îndărătnicia ambiţiei lor – şi cu toată colaborarea duhului lui Satan… – şi lucrează fără Hristos…
Lucrează la dărâmarea a tot ce s-a construit înainte, înlătură aurul, argintul şi pietrele scumpe ale bunelor învăţături, ale dreptei credinţe, ale frumoaselor pilde din trecut. Înlătură sfintele nume ale înaintaşilor, părăsesc sfintele rânduieli, batjocoresc sfintele valori, dispreţuiesc sfintele adevăruri, leapădă sfintele principii. Şi iau lemnul, fânul, trestia… paiele unor învăţături crescute de ieri-alaltăieri şi le clădesc pe acestea în locul aurului lămurit în focul veacurilor, în focul încercărilor şi în cel al roadelor…
Iau paiele aduse de vânturile ispititoare ale veacului acestuia, uşuratic şi stricat…
Iau paiele unor învăţături străine şi nestatornice, fără trăinicie şi fără roade.
Iau paiele acestea fără rădăcini, fără trecut şi fără viitor… Şi clădesc… pentru flăcările nimicirii.