„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe Singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.“ (Ioan 3, 16)

S-a Rastignire-101mai spus că nu există un mai strălucit loc ca acest verset de aur în toată Scriptura Sfântă.
Într-adevăr, cuvântul acesta cuprinde tot Adevărul lui Dumnezeu, toată Descoperirea Sa şi toată Taina mântuirii noastre. Tot conţinutul Sfintelor Scripturi este cuprins în acest singur verset strălucit! Tot ce s-a putut spune şi arăta în orice fel pentru cunoaşterea şi pătrunderea lui Dumnezeu Cel Adevărat, oricât de frumos, şi oricât de mult, şi oricât de puternic, se va cuprinde totdeauna în aceste cuvinte. Fără a le ajunge şi fără a le depăşi niciodată!

O veacuri dinainte şi veacuri din urmă, priviţi la clipa aceea în care s-a împlinit cutremurător şi înfricoşat de măreţ, Evenimentul care v-a luminat şi v-a uimit! În el s-a realizat mai mult decât tot ce-aţi nădăjduit şi ce aţi crezut voi. O oameni ai tuturor veacurilor, priviţi la Omul-Dumnezeu, mai măreţ decât voi toţi împreună. Şi Care Se dă în locul vostru al tuturor împreună! Fiindcă preţuieşte nespus mai mult ca voi toţi. O miliarde de păcătoşi, mântuiţi sau pierduţi, din ceruri şi până în iad, de la Început şi până la Sfârşit, de Dincoace şi de Dincolo de Hristos, – priviţi la Jertfa Aceasta mai înaltă decât toţi munţii tuturor păcatelor voastre!
Căci El le-a acoperit pe toate şi pe totdeauna cu strălucirea Sa.

O Univers nemărginit, priveşte la locul unde Acela prin Care ai fost creat îţi spală faţa murdărită de păcatul omului şi de păcatul lui satana, curăţindu-te cu Unicul Sânge în stare să te spele: Sângele Lui! Păcatul săvârşit de creatură îl ispăşeşte Creatorul.
Numai mărimea Jertfei dată de Hristos poate arăta mărimea nelegiuirii făptuită de oameni. Ca şi mărimea dragostei Tatălui Ceresc, Dragoste care singură a putut să întreacă nelegiuirea atât de mare pe care o răscumpăra.

Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea! Lumea aceasta în care eram şi tu şi eu robi vânduţi ai păcatului (Rom. 7, 14). Lumea aceasta în care eram cuprinşi şi tu şi eu sub stăpânirea legii păcatului şi a morţii. Lipsiţi de slava lui Dumnezeu, osândiţi la pierzare veşnică, drept urmare a păcatului în care trăiam (Rom. 6, 23).
Toate fărădelegile noastre erau atât de mari încât trebuiau să fie ispăşite ori de noi toţi oamenii cu o pierzare veşnică, ori de Dumnezeu cu o Jertfă nemărginită!
Dar Dumnezeu, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, ca să ne izbăvească, a ales calea jertfei şi ispăşirii Sale, primind asupra Sa toate păcatele lumii ca şi cum ar fi fost săvârşite de El şi S-a supus de bunăvoie dreptei pedepse a Dreptăţii prin care trebuiau ispăşite toate acestea. Şi le-a ispăşit!

Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea!… Lumea întreagă, lumea în care eram cuprinşi şi noi, eu şi tu, toţi. Atât de mult ne-a iubit Dumnezeu pe mine şi pe tine, cititorul meu, şi pe toţi, ca acum, dacă crezi din toată inima ta şi primeşti prin credinţă Jertfa Lui pentru tine, şi eu pentru mine, şi dânsul pentru el, şi dacă mărturisim cu gura noastră lucrul acesta şi dovedim cu viaţa şi faptele noastre că Iisus Hristos este Domnul nostru, vom fi mântuiţi! (Rom. 10, 9-10).

… Dar «atât de mult» este şi o măsură, o limită, un hotar. Atât de mult a iubit!… Mai mult de atâta nu! Cine nu va voi să asculte de Evanghelia aceasta a lui Dumnezeu, cine nu va vrea să-L primească pe Acest Iisus ca pe Sin-gurul său Domn şi Mântuitor cine dispreţuieşte bogăţiile bunătăţii şi îndelungii Lui răbdări sau cine păcătuieşte cu voia după ce a primit cunoştinţa Adevărului, pângărind Sângele cu care a fost sfinţit şi batjocorind pe Duhul Harului (Evrei 10, 26-29; 1 Petru 4, 17; Rom. 2, 4; Evrei 2, 3), – aceluia nu-i mai rămâne nici o jertfă pentru păcatele lui, ci numai negura unui întuneric veşnic (Iuda 13).

Auzi tu, suflet pierdut, Duhul şi Mireasa zic: Vino! Şi Duhul Sfânt şi Biserica lui Hristos te cheamă: Vino! Şi toţi cei care au auzit Cuvântul lui Dumnezeu şi l-au ascultat te cheamă şi pe tine: Vino! Şi stăruinţa dragostei acestor rânduri te cheamă: Vino!
Vino!… primeşte mărturisirea şi chemarea aceasta. Crede în Sângele lui Iisus Hristos, care pentru noi a curs pe Cruce. Crede în Răscumpărarea adusă de Jertfa Lui. Crede în dragostea Tatălui, Care a dat şi a primit Acest Preţ pentru tine!… Valoarea şi Puterea Lui te vor mântui! (1 Ioan 1, 7).

Dumnezeu ţi-a dat în scris, pecetluit cu Sângele Fiului Său, actul, testamentul iertării Sale. Garanţia Răscumpărării care ţi-o îmbie (1 Ioan 2, 2 şi 5, 13).
Bucură-te de acest mare dar, slăveşte pe Dumnezeu  pentru nemărginita iubire ce ţi-a arătat-o, primeşte-o prin credinţă şi prin naşterea din nou şi păstreaz-o printr-o smerită şi statornică ascultare până la sfârşit, ca să n-o pierzi niciodată, chiar dacă ar fi să-ţi dai pentru ea totul şi de o mie de ori chiar viaţa. Căci ea preţuieşte şi mai mult!

Mărire veşnică Ţie, Doamne, Care ţi-ai arătat dragostea nemărginit de mare faţă de noi într-o Jertfă atât de scumpă. Ne închinăm cutremuraţi în faţa Crucii pe care curge Sângele cel Scump al Tău, Mântuitorul nostru Sfânt, spă-lând păcatele noastre. Proşternuţi înaintea Ta dorim să rămânem mereu la picioarele Sfintei Tale Cruci, pentru că mereu avem nevoie de iertarea şi spălarea Acestui Sânge Sfânt, până ce vom ajunge pe totdeauna la Tine. Ajută-ne, Doamne, la aceasta. Amin.

Traian Dorz, din HRISTOS – ÎNNOITORUL NOSTRU