„După aceea, S-a pogorât la Capernaum, împreună cu Mama, fraţii şi ucenicii Lui; şi acolo n-au rămas multe zile.“ (Ioan 2, 12)

Într-o vreme şi într-o împrejurare în Familia Sa, Mântuitorul a venit să locuiască în Capernaum (Mat. 4, 13). S-a mutat din Nazaret împreună cu Mama Sa, desigur, după moartea dreptului Iosif, în Capernaum, la ruda Mamei Lui, Maria lui Cleopa (Ioan 19, 25). Neavând cu cine să o lase pe Mama Sa, iar El trebuind să înceapă lucrarea pe care venise să o facă, au venit să locuiască în familia acestei apropiate rudenii, devenind membri ai acestei familii care avea fii şi fiice.

Faptul că cei din Nazaret se întreabă: «Nu este Acesta tâmplarul, fiul Mariei?» – arată că toţi Îl cunoşteau pe Domnul Iisus numai ca «fiul Mariei»; dreptul Iosif nemaifiind de mult, iar fiii ceilalţi ai familiei, la care se duseseră Iisus cu Mama Sa, se împrăştiaseră prin căsătorii până şi în Nazaret (Marcu 6, 3) şi erau socotiţi de-acum ca fraţii lui Iisus, din pricina timpului îndelungat de când locuiau laolaltă. Ca o singură familie.
Din felul cum s-au purtat faţă de Domnul foştii Lui concetăţeni, când, mai târziu, chemat poate chiar de rudele Mamei Sale, S-a dus într-un Sabat în sinagoga din Nazaret ca să le propovăduiască Evanghelia, se vede limpede ce suflete de oameni răi trăiau şi acolo. Poate chiar din pricina multor necazuri şi greutăţi care le va fi avut din partea lor, a fost nevoit Iisus şi Mama Sa ca să părăsească Nazaretul, mutându-Se în familia lui Cleopa, care avea o inimă credincioasă şi iubea pe Dumnezeu (Luca 24, 18).
Răi peste măsură trebuie să fi fost o parte din locuitorii Nazaretului. Şi rău trebuie să se fi purtat ei faţă de Domnul Iisus cât a locuit ca străin la ei. Câte reclamaţii şi pâri vor fi făcut la Stăpânire împotriva Lui! Câte vorbe rele şi neadevărate vor fi răspândit despre El! Câte porecle şi batjocuri nu-I vor fi găsit.

Unii vor fi uneltit să-L bată şi să-L omoare, căci doar se pricepeau la aşa ceva. Şi nu se fereau s-o facă, după cum s-a şi dovedit (Luca 4, 29). Sărmanii oameni răi!… Ce nenorociţi sunt cei care au o inimă rea şi necredincioasă!… (Evrei 3, 12). Ea îi depărtează de Dumnezeu şi îi desparte şi de semeni. Dumnezeu este lângă ei! Îi caută, îi iubeşte, a venit până în satul lor şi în casele lor, ca să le aducă mântuirea, – dar inima lor rea îi desparte de El şi-L alungă de la ei. Fac tot ce pot ca să scape de El şi să-L scoată afară dintre ei.
O, cât de mulţi alţii ar fi dorit să aibă acest har – şi nu l-au avut pe Domnul la ei!

Odată Domnul tot a plecat din Nazaret… Şi-a lăsat acolo tot ce-a avut, a luat-o pe Mama Lui într-o zi şi S-a dus la alţii, care L-au primit cu bucurie şi L-au urmat cu dragoste. A mai trecut o dată pe la ei, mai târziu, ca să-i încredinţeze că El nu S-a schimbat şi nu le poartă nici un gând rău, ci numai milă şi iubire. Că îi caută din nou, după tot răul pe care I l-au făcut. Şi mai încearcă o dată să-i trezească. Dar cei răi rămăseseră tot aşa cum fuseseră la început. Prietenii Lui din Nazaret vedeau aceasta cu inima strânsă de durere, dar şi ei vor fi avut destul de mult de suferit pentru Domnul de la ceilalţi.

Doamne Iisuse, Domnul nostru iubit… şi noi locuim adesea ca nişte străini în cetăţile noastre, din pricina Numelui Tău. Adesea ne urăsc şi pe noi şi ne prigonesc, alungându-ne dintr-o cetate în alta, cei între care trebuie să trăim în lume.
Ajută-ne, Te rugăm, ca oricâte case şi cetăţi ar trebui să părăsim şi să schimbăm în această scurtă şi zbuciumată existenţă pe pământ, să nu Te părăsim niciodată pe Tine şi nici să nu schim-băm credinţa pe care ne-ai dat-o Tu o dată pentru totdeauna (Iuda 3). Purtând în inima noastră amintirile inimilor scumpe care ne-au iubit şi mângâiat în vremea când locuiau lângă noi – să ne rugăm mereu pentru mântuirea celor care ne îngre-uiau şi mai mult viaţa şi aşa destul de grea pe care o duceam atunci, cu atât mai mult cu cât ştiam bine că pe unii nu-i vom mai revedea niciodată. Amin.

Traian Dorz, HRISTOS – SFINŢITORUL NOSTRU