Meditaţii la Adostolul din duminica a XXIII-a după Rusalii
Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
O, cât de mare dar de la Dumnezeu este pentru orice om ca să aibă un părinte bun, un învăţător bun, un maestru bun. Niciodată nu vom obosi în a repeta aceste lucruri, pentru ca oricare dintre noi să ne pătrundem tot mai deplin de adevărul lor. Dar mai ales a le dobândi şi păstra noi înşine.
Şi niciodată n-ar trebui să obosim în a ne arăta mereu preţuirea, respectul şi ascultarea pe care le datorăm acestor suflete alese, pentru că valoarea lor nu poate fi cântărită cu nici un aur pământesc, niciodată.
Un astfel de părinte, învăţător şi maestru a fost pentru efeseni şi pentru toţi ceilalţi fraţi de atunci şi până astăzi, printre ceilalţi apostoli, Sfântul Pavel.
Iată cu câtă dragoste şi lacrimi, răbdare şi blândeţe, bunătate şi stăruinţă îi sfătuieşte, îi îndeamnă, îi mustră şi îi roagă el pe toţi, pentru a-i putea lumina cât mai limpede asupra adevărului. Dar şi pentru a-i înştiinţa cât mai grav asupra înşelătoriei şi ale minciunii.
Toate zilele şi nopţile lui au fost pline numai de osteneli şi de lacrimi, de rugăciuni şi de stăruinţe pentru fiecare Biserică şi pentru fiecare suflet. Conştiinţa lui iubitoare şi curată, atentă şi trează simţea o răspundere zdrobitoare înaintea lui Dumnezeu pentru fiecare suflet, pentru fiecare adevăr şi pentru fiecare datorie.
El cunoştea trebuinţa fiecăruia şi se străduia să-i dea tot ce vedea că-i lipseşte. De aceea el scrie corintenilor, cum am văzut, despre nevoia dragostei şi a dărniciei. Galatenilor, despre nevoia ascultării şi a statorniciei lor. Iar acum le scrie efesenilor despre marea lor trebuinţă de a cunoaşte bine credinţa şi mântuirea.
Adevărurile despre credinţă şi mântuire sunt cele două adevăruri mai însemnate asupra cărora Sfântul Pavel stăruie în toate cele şase capitole ale epistolei sale către Efeseni. | Continuare »