A FI CREŞTIN E A-I URMA LUI IISUS

Ioan Marini

Ceva despre rostul Oastei Domnului

A fi creştin adevărat nu e destul să fii botezat în numele lui Hristos, ci mai trebuie neapărat să-I şi urmezi lui Hristos, pe căile învăţăturii Lui, spre a te apropia şi a trăi cu El, după voia Lui şi nu după voia şi plăcerile tale. Domnul Iisus ne spune răspicat: „Eu sunt Viţa şi voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic” (In 15, 5).
Şi mai zice Domnul: „Cine iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Cine nu-şi ia crucea lui şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine” (Mt 10, 37-38).
Deci e clar că creştinul care nu rămâne strâns legat de Hristos, care nu rămâne în Hristos cum rămâne mlădiţa lipită de trunchiul copacului, acela nu aduce roade. Nu numai că nu aduce roade, dar se usucă. Creştinul care nu-şi ia crucea şi nu urmează cu viaţa lui calea lui Hristos, calea Evangheliei, acela nu e vrednic de Hristos, pe acela Hristos îl va arunca de la Sine în ziua judecăţii, zicându-i: „Du-te de la Mine, că nu te cunosc” (Lc 13, 27).
Acesta e adevărul pe care creştinii noştri de azi aproape nici nu-l cunosc sau, dacă-l cunosc, nu ţin seamă de el. Vai, iubite cititorule, ce lucru grozav vedem în lumea creştină de acum, dacă o privim în lumina Evangheliei! Vai, cât de mulţi sunt creştinii care nici habar n-au să-I urmeze lui Hristos, să se apropie de El şi să facă voia Lui! Dacă-i întrebi, toţi îţi spun că sunt creştini, iar dacă te uiţi la viaţa lor, la faptele lor, vezi că ei sunt departe de Hristos ca nişte mlădiţe rupte din tulpina vieţii şi plutesc uscate, veştede, purtate de vânturile păcatelor.
Dar creştinismul acesta fără Hristos, care e departe de Hristos şi nu-I urmează Lui, e un creştinism fals, un creştinism numai cu numele. Din pricina aceasta, bunul Dumnezeu Şi-a întors faţa de la noi şi ne-a lăsat în voia noastră, să ne zdrobim în războaie şi să ne afundăm în fărădelegi.
Dacă aşa stau lucrurile, ce e de făcut? Să ne lăsăm copleşiţi de întunericul lumii? Să ne lăsăm cuprinşi de moartea cea veşnică? Pentru că lumea nu-L iubeşte pe Hristos să nu-L iubim nici noi? Să mai stăm nepăsători, când glasul Domnului şi azi ne cheamă la El prin glasul Sf. Evanghelii, zicându-ne: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă” (Mt 11, 28).
Nu, iubite cititorule, căci lumea aceasta trece ca ziua de ieri; şi de ar câştiga omul lumea întreagă şi şi-ar pierde sufletul, tot în zadar (Mc 8, 36-37). Nu, iubite cititor, să ne trezim din amăgirea lumii acesteia şi să ne apropiem de Hristos. El e „calea, adevărul şi viaţa” noastră (In 14, 6). Fără de El nimic nu putem şi nimic nu suntem. Deci să alegem drumul mântuirii până mai avem vreme. Să alegem între lumină şi întuneric, între Dumnezeu şi lume. Căci şi cu Dumnezeu, şi cu lumea şi cu plăcerile ei nu se poate.
Multora li se pare lucru greu a-I urma lui Hristos, ba li se pare chiar cu neputinţă a se despărţi de plăcerile lumii şi a-I urma lui Iisus. Toţi cei care judecă aşa se înşală şi-i înşală chiar diavolul, care vrea să-i ţină în robia lui. Dar ia să ne gândim la sfinţii apostoli, ucenici şi martiri care I-au urmat lui Iisus până la moarte. Şi ei au fost oameni ca noi. Dar cunoscându-L pe Domnul Iisus, li s-a lipit inima de El şi nimic în lume nu i-a mai putut despărţi de El.
E adevărat că a-I urma lui Hristos înseamnă a te despărţi de toate ale lumii care ştii că nu-I plac Domnului. Şi a te despărţi de lume şi de plăcerile tale care nu-I plac lui Iisus înseamnă a te lupta cu tine şi cu lumea. E o luptă mare, e o luptă sfântă, e lupta mântuirii, lupta apropierii de Hristos; dar, cu ajutorul Domnului, lupta devine uşoară şi plăcută. Gustând tot mai mult „cât de bun este Domnul” şi apropiindu-te mereu de El, începe să-ţi fie scârbă de lume şi de plăcerile ei, încât, cu încetul, lumea nu mai are nici o putere asupra ta.
Aşadar, iată ce înseamnă să fii creştin: să lupţi cu tine şi să lupţi cu lumea, spre a te despărţi de ea şi a te uni cu Hristos. De aceea şi Apostolul Pavel ne zice: „Suferă şi te luptă ca un bun ostaş al lui Hristos” (II Tim 2, 3). Iată, această luptă pentru Hristos au pornit-o şi ostaşii Domnului din ţara noastră.
Mişcarea religioasă a Oastei Domnului a ajuns acum cunoscută şi răspândită în toată ţara. Desigur însă că lumea nu se bucură de această luptă care se duce tocmai împotriva plăcerilor şi amăgirilor ei. De aceea Oastea Domnului şi părtaşii ei sunt mult criticaţi, prigoniţi şi chiar alungaţi de chiar cei ce-şi zic creştini. Desigur că nici ostaşii Domnului nu sunt oameni desăvârşiţi, fără păcat, căci nu e om să trăiască fără să păcătuiască cumva. Toţi oamenii de sub soare sunt păcătoşi. Deosebirea între ei însă e că unii îşi cunosc păcatele, le pare rău şi luptă mereu contra lor, iar alţii nu se luptă şi nu se pocăiesc. Unii vor să se apropie de Hristos şi să se despartă de lume, iar alţii vor să rămână cu lumea şi cu plăcerile ei deşarte.
Iubite cititorule, ia vezi cum stai cu lupta pentru Hristos şi pentru mântuirea sufletului tău! Ai început lupta cu lumea? Ai început lupta cu tine şi cu plăcerile şi ambiţiile tale?
Eşti tu un ostaş activ al Domnului sau eşti un dezertor? Ia întreabă-te! Dacă până acum te-ai lăsat dus de plăcerile lumii, departe de Hristos, dacă până acum n-ai pornit cu toată inima să-I urmezi Domnului, hotărăşte-te, iubite cititorule; i-aţi crucea ta şi porneşte pe calea mântuirii! Nu te uita că poate ai tăi nu te înţeleg şi nu te aprobă. Nu te uita că poate eşti singur, căci Domnul e întotdeauna cu tine, te întăreşte şi te apără. Şi gândeşte-te că mai sunt şi alţii care au pornit lupta de ostaşi ai Domnului. Dacă L-ai aflat pe Domnul şi ai gustat din pacea şi bucuria ce o dă El, ajută-l şi pe fratele sau prietenul tău să se apropie de Hristos şi să pornească alături de tine spre patria cerească.
Iubite cititorule, poate până acum ai criticat şi ai râs de Oastea Domnului. Stai puţin şi judecă bine şi vei vedea că şi tu trebuie să fii un ostaş al Domnului, dacă vrei să-I urmezi lui Hristos spre mântuirea sufletului tău. Nu te uita ce zice lumea, căci lumea e stăpânită de diavolul şi deci ea e potrivnică lui Hristos. Ascultă tu numai de glasul Domnului şi de glasul inimii tale care însetează de Hristos. Nu mai sta în nepăsare faţă de Hristos şi faţă de sufletul tău, că nu-ţi ştii sfârşitul.

«Calendarul bunului creştin – 1940»