În zilele de 20 şi 21 iulie 2013, a avut loc adunarea anuală a Oastei Domnului la Mănăstirea Bănceni. Ca nişte Rusalii prelungite, cele două zile, frumos împletind slujba religioasă cu adunarea Oastei, s-au petrecut sub călăuzirea şi oblăduirea Duhul Sfânt revărsat din belşug. Firul roşu al predicilor şi al mărturisirii fraţilor chiar acesta a fost: prezenţa tainică a Duhului Sfânt şi călăuzirea Lui cea sfântă pe drumul curat al învăţăturii înaintaşilor, fără urmă de amestecătură sau sincretism. Cuvântul cheie a fost: ecumenismul şi lupta strânsă împotriva a tot ce implică acesta. La sfârşitul adunării, preoţi, călugări şi fraţi, în frunte cu Prea Sfinţitul Longhin, au ţinut un sfat prin care s-a dorit o încercare de redresare a drumului greşit pe care alunecă azi Oastea Domnului.
Am auzit întrebari de genul: „Ce atâta ecumenism, noi trebuie să-L vestim pe Iisus cel Răstignit“; „Aici, la Bănceni este doar o nuanţă a Oastei Domnului“.
Sigur, versetul de la I Corinteni 2, 2: „Căci am judecat să nu ştiu între voi altceva, decât pe Iisus Hristos, şi pe Acesta răstignit“ este motto-ul Oastei Domnului, însă pentru a-L păstra între noi şi în noi pe Iisus Hristos cel Răstignit, trebuie întâi curăţat din mijlocul nostru şi din noi tot contextul ecumenist care se vrea imprimat atât Bisericii noastre, cât şi Oastei Domnului, context care, de fapt Îl desrăstigneşte pe Hristos. Pentru că Jertfa şi Crucea îi frig rău pe toţi cei care s-au lăsat înşelaţi sau încântaţi de falsele străluciri ale formei acesteia de creştinism secularizat şi sincretist, pe care o impune curentul ecumenist.
Iar, aici în Ucraina, nu este „doar o nuanţă de Oaste“, ci este însăşi nuanţa Oastei. Pentru că fraţii de aici sunt dintre cei care alcătuiesc rămăşiţa de Lucrare ce a păstrat nediluat şi neamestecat duhul Oastei celei dintâi. În jurul Prea Sfinţitului Longhin, care nu a permis să se strecoare duh străin în adunări, s-au strâns – atât din Ucraina, cât şi din România – fraţi care au simţit la fel, a căror inimi bat la fel şi care au luptat să păstreze curat fiorul dintâi al Oastei. Şi iată de ce acum atât de mulţi dintre noi cei din ţară, care iubim acest fel curat de lucrare, alergăm peste fruntariile ţării să ne umplem desagii cu fărâmituri sfinte pentru seceta aprigă prin care trece azi Oastea Domnului.
Aici ne-am regăsit în dorul adunărilor pline de har şi de prezenţa Duhului Sfânt, de fior şi de lacrimă, aşa cum era odinioară şi în ţara noastră şi aşa cum este specificul curat al Oastei. De aceea am numit acest articol „Acasa noastră de la Bănceni“, pentru că aici chiar ne-am regăsit pe noi înşine, ne-am regăsit amintirile, ne-am regăsit fraţii şi părtăşia frăţească cea duioasă şi înlăcrimată. Ne-am scăldat ochii dorului nostru pe feţe dragi de fraţi şi de surori. Ne-am găsit răspunsuri la frământări durute, ne-am legat răni adânci, ne-am umplut sufletul de noi nădejdi. Şi parcă se creionează înaintea noastră drag steag sub senină zare, tocmai când nu mai îndrăzneam să credeam că se mai poate…
Aici chiar şi-a găsit împlinire spusa Părintelui Iosif Trifa: „Când preoţii vor fi ostaşi, nu va mai fi nevoie de Oastea Domnului“, pentru că, într-adevăr, slujbele şi privegherile, şi rânduiala Mănăstirii de la Bănceni s-au împletit frumos cu adunarea frăţească a Oastei. Şi sâmbătă seara, vecernia s-a prelungit cu adunarea Oastei, şi duminică dimineaţă Sfânta Liturghie a cuprins într-însa, ca pe o prelungă priceasnă, adunarea frăţească. Preoţi, călugări şi fraţi deopotrivă, descifrând tainele Evangheliei, copii, surori şi măicuţe cântând şi declamând poezii, dimpreună slăvind Numele Dumnezeului nostru cel Preaînalt şi Veşnic.
Cred că aşa va fi şi în rai: apostoli, martiri, monahi, sfinţi, fraţi şi surori împreună cu îngerii, cu serafimii şi heruvimii, cu Maica noastră Preacurată… vom cânta Dumnezeului nostru cel Întreit slăvit şi binecuvântat.
Sper din toată inima ca fiorul acesta drag de părtăşie şi de lacrimi să redeschidă adâncul inimilor celor care încearcă să schimbe mersul şi specificul Oastei, mimând o falsă ascultare de mai-mari, şi să le umple de trezitele amintiri ale frumoasei vremi de biruinţe. De dragul înaintaşilor noştri, de la care am primit o aşa frumoasă moştenire – Lucrarea Oastei – şi pe care, cred sincer, chiar dacă nu i-am înţeles toţi aşa cum trebuia, totuşi, îi iubim cu toţii.
Vlad Gheorghiu
Slavit sa fie Domnul, e dureros ca pe orice pagina deschizi, gasesti prezent un adevar absolut, prezentat de o fractiune…
Traim vremurile simpatiilor si antipatiilor ridicate la rang de virtute, iar iubirea care iarta, uita, rabda, se roaga, considerata slabiciune, lipsa de caracter, privire tulbure, intelegere neclara…
Traim vremurile marilor concerte gen OASTEA DOMNULUI, dar nu mai traim, aproape nici unii in duhul ei. Duhul adevaratei misiuni care nu se face vanturand lumea in lung si in lat, la cat mai ,,consacrate” adunari, duhul jertfei in slujba semenului de dragul Lui Hristos…
Traim vremurile cand suntem ostasi doar ca sa ne filmeze si pe noi, acolo, sa stie fratii ca ,,am fost” …dar Domnul nu mai stie ,,ca suntem”.
Traim vremuri cand unii sunt ai lui Pavel, altii ai lui Chefa…Cand Oastea adevarata, e ba la Banceni, ba la Simerieni, ba la Clujeni, ba…cine siti pe mai unde…Cand de fapt ostasi adevarati nu prea mai sunt pe nicaieri ci doar partizani indarjiti mai peste tot…Ce multumit ranjeste diavolul de devotamentul cu care ne ridicam zdreanta noastra de steag tot mai sus…
Pana cand oare???
Slavit sa fie Domnul. Postasem un comentariu la acest articol, care ma asteptam sa nu apara, pentru ca deranja sensibilitatile ostasesti…
Neaparitia lui mi-a intarit convingerea ca, nici o fractiune, nu are si parti de umbra. Impartialitate nu exista in fractiuni. Doar atunci cand se cauta Echilibrul, Linia de mijloc, se asculta si accepota si parerile, pe alocuri critice. Cand acestea sunt filtrate si interzise, e semn clar de subiectivism. Iar Dumnezeu nu este nici partinitor, nici nu lucreaza pe simpatii si antipatii. Iar cei care fac asa(ca in acest caz) e limpede ca nu fac Voia Sa. Pentru ca nu e asta.
Stiu ca nici acesta nu va aparea, si nici oricite, in mod critici constructiv se vor scrie insa sunt convins ca vor fi citite si, odata nu se va putea nega ca nu au fost vazute…Slavit sa fie Domnul !
Slăvit să fie Domnul!
Aveţi toată dreptatea, frate Daniel Matei, şi mă bucur că suntem în acelaşi gând. Prea multe fracţiuni are azi Oastea Domnului. Chiar Părintele Iosif a profeţit aceasta în ultimile lui clipe de viaţă: anume că vor fi două sau mai multe oşti… şi noi vom răspunde în faţa lui Dumnezeu şi a Părintelui Iosif în Ziua Judecăţii pentru această grea situaţie.
Trebuie neapărat să se revină la matca dulce şi lină a Oastei dintâi. Ba duhul sectar, ba duhul formalist, ba duhul lumesc şi acum, iată duhul ecumenist, tot rup şi tot zdrenţuiesc steagul drag al Oastei Domnului. Dar oricât de zdrenţuit, tot e bine că mai este undeva un loc unde el se înalţă tot mai sus, după cum spuneţi şi fraţia voastră. Şi noi credem tot aşa.
Adevărat, prea mulţi dintre ostaşi „trăim vremurile simpatiilor şi antipatiilor ridicate la rang de virtute, iar iubirea care iartă, uită, rabdă, se roagă, e considerată slăbiciune“, după cum mărturisiţi în primul comentariu. Noi nădăjduim ca, măcar sub acest steag – mai mult sau mai puţin zdrenţuit – să rămână, aşa cum am simţim la Bănceni, IUBIREA, care iartă, uită, rabdă, se roagă… Pentru ca toţi cei care încă se mai consideră – cu pasiune chiar – ai lui Pavel, ai lui Chefa, să revină sub acest steag drag al Duhului Sfânt pe Care ni l-au lăsat înaintaşii. Însăşi vorbirea de încheiere a Prea Sfinţitului Longhin aceasta dovedeşte: iubire şi iertare, şi o mare dorinţă de revenire la matca dintâi.
Noi să nu dorim să criticăm pe nimeni, să nu avem păreri de judecare sau de corectare pentru nimeni, să ne străduim doar cu toate puterile ca aceste duhuri, care sunt tot mai puternice cu cât vremurile din urmă se apropie, să nu ne schimbe şi pe noi. Să ne luptăm „până la sânge“ (după cum spune fratele Traian Dorz) pentru unitatea Oastei. Şi nu pentru amestecătura din ea. Şi atunci, oricât de zdrenţuit ar fi steagul Oastei, cât timp e încă sus, diavolul nu poate să rânjească bucuros, ci turbează de furie. Să avem grijă, că această turbare a lui se răsfrânge în şi mai grele lupte şi ispite. Dar mare e Dumnezeul nostru şi puternice sunt rugăciunile înaintaşilor dragi. Dacă suntem sinceri în dorinţa noastră de mântuire, vom birui, căci călăuzitorul nostru e Duhul Sfânt, Marele Patron al Oastei Domnului.
Şi nouă ne-a părut rău că, deşi Prea Sfinţitul i-a invitat cu toata dragostea şi pe fraţii de la Sibiu la cuvânt, aceştia au refuzat. Părtinirea nu e deci de la dânsul. Noi îi iubim pe toţi fraţii noştri şi ni-i dorim aproape. Şi ne rugăm în continuare pentru aceasta. Ne e atât de dor de frumoasele adunări din trecut…
N-am dorit şi nu dorim o altă fracţionare a Oastei. Şi nici nu s-a înfăptuit aceasta. Eu nu te cunosc personal, am auzit doar despre fraţia ta anul trecut. Şi, atâta timp cât nu ai nominalizat „fracţiunea Sibiu“ în enumerările din primul comentariu, înţeleg că şi frăţia ta eşti un partizan, „al Sibiului“. Şi mă bucur. Noi nu ne-am rupt de Sibiu, ci deocamdată aşteptăm o remediere a lucrurilor care merg – acum – tare prost acolo. Şi nădăjduim că apoi vom fi din nou împreună. Măcar cu o parte dintre ei, care vor înţelege de unde vine pericolul cel mare.
Căt despre partea de umbra pe care o poate avea oricine, aşa e. Şi aici aveţi dreptate. Nu este om fără greşeală. Şi toţi deopotrivă nu merităm această frumoasă moştenire: de a face parte din Oastea Domnului. Noi suntem pleava pământului, dar Oastea Domnului a fost de la început atât de frumoasă şi de curată… Să o păstrăm aşa. Să ne ajute Dumnezeu la acestea.
Ne bucurăm de colaborare! Ne cerem iertare că s-au postat târziu comentariile frăţiei tale. Şi răspunsul meu vine şi mai târziu. Suntem condiţionaţi de timpul acesta care trece atât de repede pentru toţi…
Slăvit să fie Domnul!
Cu dragoste frăţească,
Vlad Gheorghiu
Slavit sa fie Domnul!
…Caci care e principiul tuturor lucrurilor?Sant lucrurile pe care le vedem,ori e forta care le conduce?Oastea Domnului e viata noua,viata e lumina oamenilor,Dumnezeul nostru e Dumnezeul vietii !!! Dumnezeule,intoarce fata Ta spre noi,ca sa cunoastem pe pamant caile Tale si sa dobandim mantuirea cea vesnica !(citat din Profetul Vremurilor Noastre pg 10. O voce din afara oficialitatilor bisericesti-de Alexandru tomici Severin,profesor nr.1 din1935,p.1)
Ma intreb de ce oare nu avem ,,curajul” sa recunoastem: ,,Eu sant a lui Pavel…eu sant a lui Chefa… etc.etc.
M-as fi bucurat sa aud simplu,cum spune cantarea : …eu sant ostas a Lui Hris tos,urmas al Mielului… si…poate ,,lucrurile” n-ar mai fi ajuns,unde au ajuns acum…Nu vreau sa aduc argumente ca eu as. avea , ,dreptate” in modul meu de a vedea lucrurile,pentru ca imi este teama ca nu cumva ,,prin dreptatea mea” sa se mai creeze o ,,alta fractiune…” Dureroasa si confuza stare are Oastea Domnului de astazi… Si aceasta sigur numai din cauza mea.De ce-as invinui pe fratiile voastre din , san,fractiunea” in care santeti,sau pe ceilalti frati din celelalte fractiuni ? Si-ar reveni careva in fire? Cand toti isi cauta ,,interesul lor” cine sa mai caute interesul Lui Hristos???…
As vrea totusi din respect fata de Adevar sa va aduc la cunostinta ca , ,ceea ce s-a ,,petrecut” la Banceni urmarind desfasurarea adunarii si ,focul ceresc” care a venit prin ,,cei care au spus cate ceva”… nu stiu cat. … a avut intaietate DUHUL OASTEI DOMNULUI ,INGERUL SI SOLIA EI.. evidentiandu-se prin aceasta IISUS CEL RASTIGNIT …Este adevarat ca preasfintitul a ,,invitat” fratii din Sibiu la cuvant,numai ca ,,puterea de decizie” a sfintiei n-a putut trece peste cea a fr.,,Filip Patu” ,un frate ,,extraordinar”…care a ajuns ,,sa traga sforile” si la Banceni …cum tragea cu ani in urma ,,clopotele” la Beius…Cinste lui…
Ma opresc aici…si nu spun ,,chiar tot ce stiu”…indemnandu-va si indemnandu-ma la rugaciune si la post neantrerupt,pentru ca totusi pana la urma situatia sa se rezolve cumva…
Imi pare nespus de rau pentru situatia actuala a Oastei de care santem vinovati toti… ,,Urmasi” nevrednici… Mai bine un ,,urmas „vrednic decat mai multi ,,urmasi” nevrednici…Cine stie poate acela ,,vrednic” ai poate face prin Hristos ,si pe cellalti…ca pe el…Asa dupa cum poporul evreu a asteptat peste 400 de ani pana ,,a venit” profetul Moise,cine stie cat trebuie sa asteptam noi…cei din Oaste sa vina acela care sa se substituiasca el insusi lui Dumnezeu sa continue ceea ce s-a primit pana aici prin Parintele Iosif, Fr.Traian Dorz si toti ceilaltii…
Slavit sa fie Domnul pentru toate.
Fr.Pavel
Slăvit să fie Domnul, fr. Pavel!
„Oastea Domnului e viaţa nouă, viaţa e lumina oamenilor, Dumnezeul nostru e Dumnezeul vieţii!!!“, mărturisiţi cu bună dreptate în comentariul frăţiei voastre.
Vă daţi seama ce responsabilitate avem toţi faţă de acest principiu? Noi, ostaşii care alcătuim azi Oastea Domnului, suntem noi lumină? Ca Dumnezeul nostru, Care este Lumina, să ajungă la oameni? Dumnezeu este Dumnezeul vieţii, dar este cu adevărat şi Dumnezeul nostru??? Sau mai coresct spus, suntem noi ai Acestui Dumnezeu al Vieţii şi al Luminii? Mărturisim noi Viaţa şi Lumina Dumnezeului nostru?
E uşor de spus: eu sunt sibian sau sunt simerian, sau mă identific cu modul de gândire şi trăire de la Bănceni.
Cel mai greu este să poţi mărturisi că eşti cu adevărat al lui Hristos. Pentru că a fi al lui Hristos necesită neapărat să-L cunoşti pe Hristos. Ori noi nu L-am cunoscut singuri, prin noi înşine, pe Hristos. Ci alţii ne-au dus la Hristos: înaintaşii nostri. Cine poate spune azi, ca Sf. Ap. Pavel sau, mai târziu, ca Părintele Iosif: „călcaţi pe urmele mele!“? Noi suntem prea mici pentru a spune: „Eu sunt al lui Hristos! Singur am ajuns să fiu!“
Noi suntem ai lui Hristos împreună cu fraţii.
Numai că unii fraţi Îl mărturisesc pe Iisus Hristos cel Răstignit cu adevătat, acceptând, o dată cu mărturisirea, tot ce implică acest „Cel răstignit“. Adică dăruirea, suferinţa, jertfa, răspunderea pentru mântuirea lor şi a semenilor, răspunderea pentru păstrarea învăţăturii celei date o dată pentru totdeauna. Şi, mai presus de toate, adică preţul plătit atât pentru că păstrează învăţătura, cât şi pentru că o mărturisesc.
Alţii însă „vorbesc“ doar despre „un Hristos cel Răstignit“… dar propovăduiesc un Hristos parfumat, coafat… Doar aşa numai cât să fie asigurat un minimum de ţinută, de confort. Un minimum de siguranţă, un minimum de politeţe, de toleranţă, să nu periclităm vreo funţie, vreun scaun…, să nu lezăm imaginea cuiva, să nu jignim vreo înaltă faţă…, pentru a asculta de „biserică“…
Biserică înseamnă învăţătura Sfinţilor Părinţi. Nu amestecătură de învăţături…
A vorbi despre Hristos cel Răstignit implică neapărat a-L cunoaşte pe Hristos cel Răstignit. Şi Hristos, prin ecumenism, se des-răstigneşte. Aşa cum Legea veche, pe care o „păstra“ Caiafa, des-lega de Moise şi de Legea lui. Deşi era aceeaşi Lege care a făcut-o pe Maica Domnului să fie veşnic Preacurata!
De aceea s-a vorbit atât de mult despre ecumenism. Pentru a nu-L pierde pe Hristos cel Răstignit. Pentru a nu-L desrăstigni pe Hristos.
Mie chiar şi numai repetarea prea deasă a acestei sintagme mi se pare prea mult. Ştim noi ce implică Hristos şi răstignirea Lui? Ca să vorbim atât de uşor despre asta?… Domnul să ne ierte!
„Duhul Oastei Domnului, îngerul şi solia ei“ mai specificaţi în comentariu…
Am ascultat cu atenţie fiecare vorbire de la adunările mari ale Oastei de anul acesta. Fiecare vorbitor a avut tema lui, fiecare parcă a învăţat o lecţie bine regizată de conducere, care nu avea nici o legătură cu vorbirea dinainte sau de după. Nu numai că se evidenţia o multitudine de duhuri, dar chiar şi a multitudine de idei, de tematici. Pe scurt, o amestecatură de idei frumoase. Nu ai nimic de comentat la nici un vorbitor. Fiecare şi-a spus „poezia“ lui frumoasă şi corectă. Atât. Lipseşte cu desăvârşire liantul care le leagă, adică harul Duhului Sfânt. Care mişcă sufletul spre Hristos. Acest fel de lucrare nu are îngerul Oastei, aceasta nu este solia Oastei!
Oastea Domnului nu a făcut şi nu face politică religioasă. Nici un fel de politică. Curentul ecumenist este însă o politică murdară care ucide harul şi în Biserică, şi în Oaste, şi oriunde.
Cât despre „vrednicia“ sau „clopotele“ sau „sforile“ unor fraţi, asta nu ne priveşte pe noi. Dumnezeu ne judecă pe fiecare. Nimeni nu este fără de vină. Dintre toţi păcătoşii, cel dintâi sunt eu. Faptele mele sunt tocmai nevrednicia mea. Nu trebuie să dăm numele nimănui. Pentru că al meu este cel mai nevrednic. Nu ne legăm pe persoane. În toată lupta aceasta de duhuri, nimeni nu s-a legat de vrednicia sau de nevrednicia unuia sau a aluita, de la Sibiu sau de la Simeria, sau de oriunde. Pentru că acesta „vrednicie“ nu există. Nimeni nu e vrednic de ceva. Nu cred că cineva se leagă de faptele cuiva. Noi aici vorbim despre păstrarea învăţăturii. Noi suntem toţi răi, mincinoşi, hoţi, tâlhari, curvari sau oricum vrea cineva să ne facă. Suntem cu adevărat cei mai răi. Mila lui Dumnezeu va avea grijă de fiecare. Dar ÎNVĂŢĂTURA noastră NU TREBUIE SĂ FIE una eretică. Noi despre asta vorbim. Despre păstrarea curată a învăţăturii pe care am moştenit-o.
Noi suntem nevrednici, dar nu cumva, ca să ne motivăm nevrednbicia noastră, să ne apucăm să nevrednicim şi învăţătura, şi steagul curat sub care ne înrolăm la luptă. Relele nostre se curăţă tocmai sub steagul acesta curat. Cât rămâne curat!
Dumnezeu să ne ajute!
Cu sinceră dragoste în Hristos Domnul,
Vlad Gheorghiu
PS. Trebuie să fim puţin atenţi la ortografie, căci textul – şi mai ales mesajul pe care dorim să-l transmitem – e greu de înţeles atunci când nu punem nici diacritice, nici punctuaţie…
Pe site-ul http://www.comorinemuritoare.ro se pot folosi diacriticele.
Slavit sa fie Domnul.
Imi cer iertare pentru ca intervin iar…Am rugamintea sa nu va suparati pe mine ca voi spune exact ce si cum gandesc.
E drept si pe dreptate puteti spune ca ,,nu ma cunoasteti”, pentru ca am avut o perioada in care toate aceste sfasieri fratesti ce dureaza de aproape un sfert de secol, mi-ai creat o stare de lehamite…Insa eu, cu toate ca va ascundeti in spatele unui pseudo-nume, va cunosc, artistic vorbind, si va apreciez…De fapt, suntem chiar si rude prin casatoria varului meu, Iosif Ciobanu, cu sora fratiei tale, Ana. Si ca am spus de pseudo-nume, personal il consider incorect folosit, din principiul verticalitatii spirituale. Chiar daca in Biserica si in Oaste, multi oameni de putina valoare stavilesc iscusinta si capacitatea femeii, nu prin capacitatea proprie ci prin aceasta rastalmacire biblica ,,Femeii nu-i dau voie sa vorbeasca”, a scrie nimeni nu o poate interzice femeii. Deci, va sfatuiesc sa fiti cu demnitate LIDIA HAMZA.
Am vazut si in raspunsul la comentariile mele anterioare si la al fratelui Pavel, ca duceti discutia spre ceea ce incriminati parintelui Mihoc – ECUMENISMUL.
Cred ca aceast subiect nu e de competenta ostasului mirean, mai intai si mai apoi, nu e un argument atat de usor abordabil, fara riscul de a fi subiectivi sau partiali in cunoasterea si comentarea lui.
Daca nu ne-ar roade viermele partizan, am putea privi printre lacrimi pe fratii nostri, ne-am putea ruga cu dragoste sincera si fierbinte pentru ei, chiar sau mai ales atunci cand ni se pare ca gresesc…Am aplica elementarul principiu Biblic care spune : ,,mustra pe fratele tau intre tine si el” si de a abia in ultima instanta, spune-l Bisericii sau sa fie pt tine ca un pagan si vames. Cine din ostasi mai face asa?. Toti, recurgem la ultima varianta : CLASIFICAREA.
Asa toti ne punem reciproc etichete, catalogari si ne inchidem in cochilia egoista a eului propriu…
Va apreciez site-ul si faptul ca e nu doar mereu improspatat ci si si sanatos intretinut, e o adevarata sursa spirituala.
Ma tot framanta o idee de ceva vreme : de ce, fratiile voastre, care ati fost indeaproape cu fratele Traian, care ati gustat din bucuriile si partasiile adunarilor cu putere si cu foc – nu mediati o intanlire lamuritoare intre pr Maìihail Jar si pr Vasile Mihoc?
Eu inclin sa cred ca distantele dintre ei sunt alimentate de cei din preajma lor. Si vina cea mai mare o au acestia.
Asa cum langa fratele Traian, s-au adunat o multime de suflete mici, despre care insusi a scris sau timpul i-a dovedit ca sunt asa, la fel e acum si cu pr Mihail. Cum a fost Sandor Pop pentru fratele Traian, asa este cel nominat de fratele Pavel pentru parintele Mihail Jar.
Eu continui sa cred in sinceritatea fratiilor voastre si fac apel la ea…faceti tot ce va sta in putinta pentru redresarea lucrurilor. Generatiile viitoare se vor forma in aceste rupturi pe care le vor considera normale si raspunzatori suntem noi, cei care am contribuit la ele sau nu am facut tot ce ne era posibil, pentru repararea lor…
A cauta cu sinceritate si smerenie, armonia si unitatea Oastei Domnului, nu este ECUMENISM!, ci o datorie sfanta!
Haideti sa incepe prin a vorbi personal si de la suflet, unii cu altii,nu unii despre altii… acesta este inceputul si doar asa da roade.
Slavit sa fie Domnul.
Slăvit să fie Domnul, frate Daniel!
Niciodată nu mi-a fost ruşine cu numele meu! Semnez cu pseudonim nu pentru a mă ascunde, nici pentru că sunt femeie, nici pentru că femeile nu trebuie să vorbească, pentru că sunt de acord cu acest lucru. Încă din adolescenţă am semnat cu acest pseudonim, am semnat aşa şi când lucram la revista «Timotheos» şi voi semna până la sfârşit aşa, indiferent de comentariile oricui. Îmi semnez cu pseudonim lucrările din alte considerente, pe care nu le voi enumera aici, le ştie Domnul!
Am binecuvântarea personală a fratelui Traian pentru a scrie şi promisiunea că se va ruga pentru mine şi pentru ca darul meu să nu se stingă. Şi încă simt aceasta în viaţa mea. Deci, greşiţi când consideraţi că mă feresc sau mă ruşinez de numele meu.
În ce priveşte subiectul tabu: ecumenismul, daţi-mi voie să nu fiu de acord cu ce ziceti. M-am documentat foarte mult, de obicei când vorbesc despre ceva, nu vorbesc pe de rost sau influenţată de anumite simpatii sau antipatii faţă de anumite persoane. Ci documentat pe scrierile înaintaşilor pe care-i respect. Ecumenismul este arma anticristului. Nu se mai încearcă anularea, distrugerea ortodoxiei… prea multă lume a aflat că aceasta este credinţa cea adevărată. Ci o va dilua, o va amesteca şi, în final, o va desacraliza, nimicindu-i esenţa.
Aici nu e vorba despre mireni sau nemireni… despre ecumenişti scriu atât de mulţi părinţi şi scriitori bisericeşti, fratele Traian chiar îi dă anatema în poezia următoare: „Cine va primi-n Lucrare/prea grăbit pe toţi câţi vin,/ori ne va deschide uşa/largă pentru duh străin,/ori va mai răbda pe-acela/care tulbură pe fraţi,/ori pe-acei care dezbină,/ori pe-acei necumpătaţi,/ori va coperi pe-acela/vinovat şi necinstit,/ori va mai băga-n Lucrare/ajutor nelegiuit,/ori va ocroti pe-acela/purtător de gând străin,/ori va-mparte-nvăţătură/care duce la dezbin,/ori va încălzi la sânu-i/sufletul linguşitor,/ori, primind străine duhuri,/se va face sluga lor,/ori va fi cu neascultarea/mai milos ca Dumnezeu,/ori nu va goni pe-acela/care tulbură mereu,/ori nu va-nvăţa nimica/după tot ce-am îndurat,/săvârşind cu ştirea răul,/– fie anatemizat!“ (unde văd unii aici iubire necondiţionată????)
De ce eu ca mirean nu pot opta pentru a fi sau nu ecumenist? Eu nu învinuiesc pe părintele Mihoc, nu am nicio treabă cu dânsul. El urmează nişte ordine de la superiorii săi. Şi sunt treburile lui, alegerile lui. Pe mine mă îngrijorează frăţietatea de ostaşi care îl iubesc încă deosebit de mult pe fratele Traian şi pe părintele Iosif şi care astfel, calcă în picioare propriul crez. Ducând Oastea pe un drum care nu-i al ei şi dându-i o haină care nu-i măsura ei.
Şi crede-mă, frate Daniel, că nu există nici un vierme partizan. Cel puţin nu la noi, dar eu cred că la nimeni nu este. Ci în fiecare se face prezentă încredinţarea sa, care fiind altfel, de aceea pactizează cu unii sau cu alţii, care gândesc tot aşa.
Dacă ar fi fost valabilă ideea de partizani, ar fi trebuit să fiu cu cei de la Simeria, pentru că împreună cu ei am învăţat tainele scrisului, personal de la fratele Traian, în cele nouă Sărbători Literare. Eram atât de apropiaţi, ne-am făcut chiar şi cumetri… Dar când duhurile noastre nu au mai fost la fel, nimic nu ne-a mai legat. Deşi am regretat foarte mult şi mi-a fost dor multă vreme de toţi… Dar am considerat că ascultarea de Dumnezeu e mai presus de cea a oamenilor. Fie ei mireni sau nu!
Cât despre întâlnirea lămuritoare dintre părintele Mihoc şi Prea Sfinţitul Longhin… asta nu ţine de nimeni, decât de ei înşişi. Sunt două personalităţi şi două păreri total antagonice. Cei doi nu merg nici măcar paralel, ci total în sens invers. Deci nu e treaba noastră să unim oameni sau idei… Da! asta e preocuparea ecumenismului: să unească oameni de idei diferite, numai să fie uneală. Aşa ca o salată frumos ornată cu de toate. Dar nu e şi preocuparea noastră!
„A căuta cu sinceritate şi smerenie, armonia şi unitatea Oastei Domnului, nu este ECUMENISM!, ci o datorie sfântă!“ spuneţi în comentariu.
Sunt perfect de acord! Şi eu lupt chiar şi cu mine însămi pentru armonie şi unitate. Dar nu unitate de oameni, ci unitate de credinţă, de duh. Nu unim şi adunăm oameni la un loc, ca să fie unitate, ci Duhul care este acelaşi în unii, îi uneşte pe aceştia. Nu noi trebuie să facem unitatea. Ci Duhul lui Dumnezeu – fiind Unul şi Acelaşi în noi – El Însuşi ne uneşte. Datoria noastră NU este să unim oamenii. Ci să căutăm să fim fiecare călăuziţi de Acelaşi Duh Sfânt şi unitatea se va face singură. De la Dumnezeu.
Mulţumin de aprecierile cu privire la site-ul http://www.comorinemuritoare.ro
Poate tocmai dorinţa de a-l păstra curat şi ferit de orice influenţă ecumenistică îi dă valoarea.
Dumnezeu să ne ajute la aceata!
Slăvit să fie Domnul!
Vlad Gheorghiu
PS. Vă rog, folosiţi diacriticele!