Aleargă la cântare
când sufletul durut
de-atâta întristare
blândeţea şi-a pierdut.

Aleargă spre lumină
când neguri te cuprind
şi ochii tăi, din tină,
de soare se desprind.

Aleargă la Cuvântul
în veci izbăvitor
când te îndoaie vântul
sau duhu-nşelător.

Dar înspre rugăciune,
s-alergi necontenit
şi când ţi-e „soare-apune“,
şi când ţi-e „răsărit“.

Şi când ţi-ntorci acasă
de spice, braţul plin,
şi când amar te-apăsă
al secetei suspin.

Căci numai rugăciunea
te nalţă ne-ndoios
din negură-n minunea
iubirii lui Hristos.

Vlad Gheorghiu