Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Iisus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele. (Efeseni 2, 10)

Dacă temelia este bună, bună trebuie să fie şi zidirea aşezată pe ea. Şi dacă temelia este neclătinată şi tare, tot aşa trebuie să fie şi ceea ce este zidit deasupra.
Oricine a pus o temelie şi a zidit ceva deasupra acestei temelii a făcut aceasta cu un scop şi pentru o destinaţie sigură şi precisă. Marele Meşter şi Ziditor care ne-a pus temelia, Hristos, şi Care lucrează la Clădirea Bisericii Sale, alegând pietrele cele mai scumpe şi mai frumoase, ne-a chemat şi ne-a aşezat în această Lucrare pentru gândul cel minunat pe care L-a avut cu noi de a ne folosi spre Slava Sa şi spre rodirea şi propăşirea binelui pe pământ.

…Am fost zidiţi în Hristos pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu, mai dinainte, ca noi să umblăm în ele.
Şi cum nici o piatră sau cărămidă nu poate folosi la nimic înainte de a fi zidită într-o clădire, tot aşa nici noi n-am putut face nici o faptă bună înainte de a deveni o lucrare a Domnului în Hristos Iisus.
Dar, după ce am fost zidiţi în El, noi trebuie să fim folositori Stăpânului nostru la orice plan şi trebuinţă a Lui. Să poată să ne folosească în orice scop pe care Îl are El de împlinit în lumea asta pentru Numele Său şi Împărăţia Sa.

Dumnezeu a atâtea fapte bune în care să umblăm noi, atât fiecare în parte, cât şi toţi împreună. A pregătit o biserică şi o adunare la care să mergem, iar acolo, nişte datorii pe care să le împlinim ascultători.
A pregătit săraci pe care să-i ajutăm, bolnavi pe la care să mergem, străini pe care să-i primim…
A pregătit întâlniri frăţeşti la care să mergem, zile de post pe care să le ţinem, binefaceri pe care să le împlinim.
A pregătit fiinţe dragi pe care să le iubim, suflete cărora să le vestim cuvântul mântuirii, drumuri frumoase pe care să le umblăm.
A pregătit răbdarea pe care s-o avem, înţelepciunea pe care s-o dobândim, smerenia după care să umblăm.
A pregătit lupte pe care să le câştigăm, încercări pe care să le biruim, cununa vieţii pe care să o dobândim şi Împărăţia cerească pe care să o cucerim, dând năvală pentru ea…

Cum umblăm noi oare în toate acestea?
Dumnezeul nostru ne-a pregătit tot mai dinainte şi mijloacele prin care să putem împlini aceste fapte bune.
Nimeni nu se poate plânge că nu le are.
Pentru drumurile frăţeşti ne-a pregătit picioare sănătoase, apoi maşini, trenuri, căruţe… şi tot ce este de lipsă, numai să mergem.
Pentru rugăciune, pentru adunare, pentru post, ne-a pregătit ochi care pot să plângă, genunchi care pot să se aplece, buze care pot să se stăpânească.
Pentru iubire, ne-a pregătit inima, cântarea şi sărutările sfinte. Pentru vestire, cuvântul; pentru îmbrăţişare, mâinile; pentru pace, tăcerea; pentru ispitiri, înfrânarea; pentru căderi, pocăinţa; pentru mântuire, sfinţirea…
Cum le folosim noi oare pe toate acestea? Dumnezeu le-a pregătit pe toate, ca noi să umblăm în ele în fiecare zi şi potrivit cu fiecare cerinţă.

Vino, dragul meu, să ne cercetăm pe noi înşine cum am umblat şi cum umblăm în ele! Şi să ne cercetăm fără părtinire şi cu necruţare, căci altfel aşa ne va cerceta mâine Judecata lui Dumnezeu faţă de care va trebui să răspundem fiecare din noi.
Şi dacă până acum n-am umblat în ele, în toate, măcar de azi înainte să facem acest lucru, prin harul şi cu ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos.

Slavă veşnică Ţie, Marele nostru Ziditor şi Tată Ceresc, Care ne-ai zidit în Hristos tocmai spre a-Ţi fi Ţie nişte unelte şi vase sfinţite şi folositoare!
Te rugăm să ne ierţi că până astăzi am fost nepăsători şi leneşi în orice ascultare de voia Ta şi de Cuvântul Tău! Iartă-ne că n-am umblat aşa cum ar fi trebuit în nici una din faptele bune pe care Tu le-ai pregătit cu atâta dragoste, ca noi să umblăm cu bucurie în ele, spre a fi asta un bine atât pentru noi, cât şi pentru alţii.
Şi iartă-ne că nici mijloacele cu care ne-ai înzestrat pentru a face aceste fapte bune nu le-am folosit cum s-ar fi cuvenit spre slava şi fericirea Ta, ci spre folosul şi bucuria lumii şi a păcatului.
Ne pare rău, Doamne, de toate acestea şi Te rugăm să ne ajuţi ca măcar pe viitor să le punem toate în slujba Ta, făcând tot binele pe care îl ştim şi îl putem.
Spre Slava Ta şi mântuirea noastră.
Amin.