Poate cine știe dacă vreodată se va mai întampla ca ziua adormirii întru Domnul a înaintașului nostru drag, fratele Traian Dorz să cadă în Zi de Rusalii, în Praznicul fericit al Oastei Domnului, Praznic în care îl sărbătorim și pe Părintele nostru drag, Iosif Trifa, întemeietorul pământesc al Oastei Domnului.
Până acum fiecare a avut sărbătoarea lui. Acum, amândoi vor a fi sărbătoriți în Ziua Oastei, sub umbrirea Sfântului Duh, când Duhul Sfânt pogoară peste cinstirea amândurora…
Fratele Traian Dorz s-a născut pentru Domnul într-o zi de Rusalii și iată, după atâția ani, și nașterea sa pentru cer cade în zi de Rusalii… ca un curcubeu de lumină ce străbate peste ani și încunună viața și jertfa sa pe acest pământ.
Părintele Iosif a numit Rusaliile sărbătoarea Oastei. Duhul Sfânt i-a fost făgășuitor la întemeierea ei și apoi pe tot parcursul vieții sale tot sub umbra Duhului Sfânt a trăit și s-a jertfit.
Iată acum cei doi mari inaintași sunt sărbătoriți și cinstiți împreună, în ziua Pogorârii Sfântului Duh, precum împreună și-au împletit viața lor cu viața Oastei Domnului, cât au trăit.
Dar noi?
Ce mai înseamnă pentru noi Sărbătoarea de Rualii?
Doar o plimbare până la Cimitirul Dumbrava?
Doar o adunare mare pe țară?
Pogorârea Duhului Sfânt este chintesența ideologiei Oastei Domnului. Este ființa Oastei. Duhul Sfânt este inițiatorul și călăuzitorul ei.
Un ostaș al Domnului este ostaș atâta vreme cât stă sub umbrirea Duhului Sfânt. În rest, e ostaș cu numele… Un ostaș de drept, nu de fapt. Noi știm că dreptul de a fi ostaș al Domnuui îl conferă legământul de intrare în Oaste. Însă vorbim despre legământul acela care te face de fapt ostaș al Domnuui, care chiar te așază sub umbrirea Duhului Sfânt, acela care schimbă din temelie viața ta, acela care face din ființa ta Templu al Duhului Sfânt, acela care te îngenunchează la Picioarele lui Iisus Hristos cel Răstignit.
Noi toți, ne putem numi ostași, dar adevăratul ostaș al Domnului are niște semne care-i conferă acest statut. Este vorba despre prezența Duhului Sfânt și a lui Iisus cel Răstignit peste el și peste adunările Oastei.
Frații mei, să Se vadă Hristos în noi! Să rodească Duhul Sfânt în viața noastră, rod sfânt, rod vrednic de pocăință, rod mântuitor. Ca Oastea prin care mergem spre cer să semene cu Oastea înaintașilor noștri. Și viața noastră să semene cu a lor. Atunci vom fi vrednici de Lucrarea pe care am moștenit-o de-a gata, ca să ne putem numi ostași, ca să fim urmașii celor pe care-i cinstim astăzi, ca să știm lăsa copiilor noștri Lucrarea la fel de curată și de sfântă precum am primit-o. Poate că cei doi înaintași sunt sărbătoriți anul acesta împreună pentru ca glasurile lor unite deopotrivă să ne sune și mai deslușit, atenționarea lor să fie și mai categorică: reveniți sub umbrirea Duhului Sfânt, adevăratul Întemeietor al Oastei, și la picioarele Crucii lui Iisus cel Răstignit! Și păstrați curată învățătura ce-ați primit.