Traian Dorz, HRISTOS – BINEFĂCĂTORUL NOSTRU
„Ioan era lumina care este aprinsă şi luminează, şi voi aţi vrut să vă veseliţi câtăva vreme la lumina lui.“ (Ioan 5, 35)
Umblarea la ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, mergerea la biserică sau la adunările duhovniceşti nu trebuie să ajungă niciodată pentru noi numai prilejuri de veselie, chiar duhovnicească, ci de trăire vie pentru Hristos.
Nu trebuie să ne obişnuim cu acest fel primejdios de a le considera acestea numai ca o distracţie duhovnicească, ci în astfel de locuri şi în astfel de ocazii noi trebuie să ne smerim înaintea Domnului, să ne cercetăm cu teamă viaţa în lumina Cuvântului Său, să ne îmbogăţim, prin ascultare, mintea cu adevăr şi inima cu har, pentru ca să creştem în roadele Duhului Sfânt (Gal. 5, 22-23) în toate privinţele, să ajungem, la Cel Care este Capul, adică la Hristos (Efes. 4, 15).
Cine umblă în felul acesta câştigă comoara care nu i se va lua niciodată (Luca 10, 42), nici când se ia libertatea, nici când se ia adunarea, nici când se închide biserica, nici când se răpeşte averea şi viaţa chiar.
Dar cine umblă numai să se veselească, să se bucure şi să se distreze la adunările Domnului, acela în curând fără dis-tracţie nu mai poate trăi.
De aceea când va fi închisă biserica sa ori va fi oprită adunarea sa, el, fără nici o teamă de călcarea Cuvântului, va fi gata să-şi uite legământul, să-şi părăsească adunarea şi fraţii, să-şi lepede credinţa şi învăţătura pe care le-a avut şi prin care a venit la Hristos – şi va merge grăbit oriunde, numai să se bucure… să se veselească, să se distreze mai departe.
Căci el nu poate fără acestea, dar poate fără Hristos.
El nu poate să trăiască numai cu Domnul, să sufere ocara Lui (Evrei 13, 13), să poarte jugul Său (Mat.11, 29), să sufere cu Evanghelia Sa şi să pătimească împreună cu Iisus (2 Tim. 2, 12).
El vrea numai să se veselească, fără o trăire adâncă în Hristos şi vrea să cânte şi să se distreze… indiferent unde, indiferent cu cine, indiferent cu ce preţ.
Dumnezeu să aibă milă de aceste suflete duse de vânturi, şi să le trezească din uşurătatea lor, căci ele sunt ca pleava luată de vânturi şi dusă la foc (Ps. 1, 4).
O Doamne Iisuse, Te rugăm ai milă de sufletele uşuratice, care n-au rădăcină şi putere prin cunoaşterea statornică a Adevărului, ca să rămână cu Tine, alipiţi de Tine cu o inimă hotărâtă (Fapte 14, 22), ci, când vine încercarea peste Credinţa şi Lucrarea în care erau chemaţi de Tine cu legământ statornic, ei se lea-pădă şi cad (Mat. 13, 21). Şi se duc oriunde, căci pentru ei toate sunt la fel, făcându-se astfel vinovaţi de călcarea credinţei dintâi (1 Tim. 5, 12).
Trezeşte-le conştiinţa, ca să nu caute distracţie în Evan-ghelia Ta, ci credinţa care duce la mântuire, prin răbdare şi statornicie.
Amin.