AZI S-A FĂCUT MÂNTUIRE CASEI ACESTEIA

Ioan  Marini, «Viaţa Creştină» nr. 4 / 22 ian. 1939, p. 1

Duminica aceasta avem la rând Evanghelia cu Zacheu, vameşul care s-a mântuit primindu-L pe Domnul în casa sa (citiţi pe larg această Evanghelie la Luca 19, 1-10).
Este aceasta una dintre cele mai frumoase şi mai duioase pagini din Evanghelie; unul dintre cele mai minunate imnuri scrise în cartea mântuirii şi care mai răsună şi azi în cer şi pe pământ ori de câte ori un Zacheu Îl primeşte pe Domnul.
Să cercetăm puţin istoria vieţii şi a mântuirii lui Zacheu.
Cine era el? Evanghelia ne descrie istoria lui în cinci cuvinte care ne spun totul; era mai-marele vameşilor şi era bogat.
Vameşii erau păcătoşii timpului, cunoscuţi de toţi ca nişte oameni încărcaţi de avuţia nedreptăţii şi lăcomiei şi din cauza aceasta, căzuţi în dispreţul tuturor. Zacheu, fiind mai-marele vameşilor, era, desigur, şi mai-marele păcătoşilor. „Şi era bogat”; bogat în aur şi avuţii şi bogat în păcate, care erau mult mai numeroase decât banii lui.
Cine ar mai putea crede că acest om avea să fie într-o zi altul? Cine ar putea crede că într-o zi Zacheu avea să se schimbe, să urască avuţia păcatului şi să devină un om nou, un sfânt? Nimeni! Omeneşte vorbind, acest lucru nici nu se poate. Lumea zice despre viaţa ăstor fel de oameni că nu se mai poate repara. „Ce este strâmb nu se poate îndrepta şi ce lipseşte nu poate fi trecut la număr” (Ecles 1, 15). Dar ceea ce nu se poate face de oameni se poate de Dumnezeu. Ceea ce este cu neputinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu.
Şi iată-l pe Zacheu „căutând să vadă pe Iisus”. Acesta este începutul mântuirii: când un suflet se trezeşte şi începe să-L caute pe Domnul. Şi este scris: „Cine caută găseşte” (Mt 7, 7). Zacheu L-a găsit pe Domnul. Era aproape de El, căuta să-L vadă, dar nu putea de popor, pentru că era mic de stat.
Atunci, alergând înainte, „s-a suit într-un dud, ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă.”
Când porneşti pe calea căutării şi aflării Domnului, se ivesc îndată şi piedicile şi greutăţile, dar credinţa luptă şi nu se lasă până nu ajunge la scopul său, la mântuire.
Şi iată-l pe Zacheu, el, om bogat şi bătrân, urcat într-un pom ca pruncii.
O, sfântă nebunie a credinţei, care nu te ruşinezi nici de situaţii, nici de cinste, nici de lume, nici de nimic şi care, alergând cu „mâinile întinse spre Dumnezeu”, câştigi cea mai scumpă comoară ce-o poate câştiga vreodată cineva!
Ce se întâmplă? Când a sosit la locul acela, Iisus, căutând în sus, a rostit către Zacheu: „Zachee, grăbeşte-te şi dă-te jos, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta”. Şi el s-a dat jos degrabă şi L-a primit cu bucurie.
Credinţa este totdeauna răsplătită. Nimeni n-a venit cu mâinile goale, dintre cei ce s-au dus la Dumnezeu. Mergi la El, suflete, caută-L şi te vei umple de bucurie ca Zacheu.
Credinţa întâlneşte harul. Iată adevărul ce se mai desprinde din întâlnirea lui Zacheu cu Domnul. Iisus, Fiul Omului, a venit în lume ca să caute şi să mântuiască ce era pierdut. Pentru Zachei şi Magdalene, pentru tâlhari şi păcătoşi a venit în lume Domnul.
Dacă tu faci parte din ceata acestor „pierduţi”, iată, El a venit şi te caută şi pe tine. Răspunde, iubite suflete, la chemarea Domnului, caută-L şi lasă-te şi tu găsit de El.
Dacă mai-marele vameşilor s-a putut mântui, te vei mântui şi tu, dacă Îl primeşti pe Domnul şi începi o viaţă nouă cu El.
Domnul te caută mereu, suflete pierdut şi păcătos. Vino la El. Aruncă afară din casa şi viaţa ta toată avuţia păcatului şi vei auzi şi tu din gura Domnului cuvântul de mântuire: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia”. Amin.