Traian Dorz, Săgețile biruitoare
1 – Binefacerea și rugăciunea trebuie să fie în chip deosebit, pentru fiecare iubitor de Hristos, preocupările în care să petreacă întreagă ziua Domnului.
De fapt acestea doua virtuți sunt cele mai bune surori. Și ele ar trebui să nu fie despărțite niciodată de viața unui credincios.
2 – Despre Avraam se spune că tocmai se ridicase să meargă la rugăciune, când a văzut pe cei trei îngeri venind spre el.
Văzându-i, Avraam a renunțat la rugăciune și s-a ocupat de trebuința ospeției pentru ei,
– fiindcă el a știut adevărul că atunci când este nevoie de o binefacere, e mai însemnat lucru să faci binele,
să primești pe un străin,
să ospătezi pe un trimis al lui Dumnezeu
– decât să te rogi.
3 – Cine în ziua Domnului este în Domnul.
În vremea bisericii este în biserica.
În vremea binefacerii este în binefacere.
În vremea rugăciunii este în rugăciune.
Acela și în vremea răsplătirii va fi în răsplătire.
4 – M-am întors să văd glasul care îmi vorbea… și când m-am întors am văzut șapte stele…
– Cum să vezi un glas care îți vorbește?
– Aici este taina cunoașterii adevărului.
Trebuie să știi să vezi glasul nu fața vorbitorului,
să vezi înăuntru. nu înafara,
duhul, nu înfățișarea,
adevărul ascuns, nu cel arătat…
Fața poate să înșele, căci fețe pot fi mai multe și pot fi schimbate,
dar glas nu poate fi decât unul și nu poate fi schimbat.
După cum este scris.
Oile merg după El căci Îi cunosc glasul (Ioan 10, 5).
5 – Nu te opri niciodată la fața unui vorbitor, ci mergi până la glasul lui.
Și du-te pe glasul lui până la inima din care iese acest glas, – pentru că este scris: din prisosul inimii glăsuiește gura.
Și numai dacă în inima aceea vei vedea cele șapte stele, cele șapte virtuți, cele șapte roade ale Duhului Sfânt, – abia atunci să asculți ce grăiește.
Și să crezi ce asculți.
6 – Șapte, este socotit a fi numărul desăvârșirii pământești.
Șapte zile, șapte săptămâni, șapte trâmbițe, șapte peceți, șapte taine, șapte stele.
Dar numărul desăvârșirii Dumnezeiești este totdeauna și mai mare…
Și numărul acesta se spune că ar fi opt. Adică totdeauna ceea ce trece peste desăvârșirea omenească.
7 – Atunci de ce șapte și nu opt stele?
Pentru ca omului nu-i este dat să cunoască niciodată toate tainele.
Totdeauna mai este una care îi va rămâne ascunsă, pentru că totdeauna să fie smerit și să nu-și închipuie ca el cunoaște totul.
Ci să se închine lui Dumnezeu, care Singurul cunoaște toate cuvintele și tainele și le stăpânește.
8 – Fiecare biserică are un înger.
Fiecare înger are o credință.
Fiecare credință are o învățătură.
Fiecare învățătură are o lucrare.
Fiecare lucrare are o răsplată…
Și fiecare răsplată o va da Hristos.
Aceasta este o rază strălucitoare care trece prin cele șapte adevăruri, așezate în așa fel încât unul urmează după altul și unul se întregește prin altul.
La început fiind Hristos.
Iar la urmă fiind tot El.
9 – Fiecare biserică este rodul muncii unui înger, al unui Duh (1 Cor. 12, 1-7).
Fiecărui înger Domnul care l-a făcut și l-a trimis pentru a face această lucrare, i-a dat un caracter unic,
un specific al lui,
un fel deosebit al său, de a lucra.
I-a dat unelte deosebite
– numai scopul li l-a poruncit același,
la toți și pentru totdeauna.
10 – Lucrătorii Domnului nu trebuie să uite ca fiecare își are lucrarea sa, de care va răspunde el, direct în fata lui Dumnezeu care i-a rânduit-o.
Să nu se poarte ca un hoț față de celalalt,
nici ca un vrăjmaș,
nici ca un disprețuitor,
nici ca un ucigaș,
– ci ca un frate, ca un vecin, ca un prieten, având respect față de munca și față de convingerile, și față de misiunea celuilalt.
Și teama de Dumnezeu, față de care au să răspundă toți.
Poruncile acestea trebuiesc scrise, nu numai spuse, căci vorba zboară, dar scrisul rămâne.
Să ne rămână și nouă acest adevăr neuitat.
11 – În orice început de cuvântare, fiecare dintre noi avem o mare și Dumnezeiască datorie, și anume: să spunem Cuvântul Sfânt celor care ne ascultă pe noi.
Întocmai așa cum L-am primit și noi de la cei ce ni L-au dat nouă, care ne-au învățat pe noi.
Să spunem copiilor noștri, întocmai învățătura care ne-au spus-o nouă părinții noștri.
Să transmitem urmașilor noștri, exact bunurile ce ni le-au transmis nouă înaintașii pe care îi urmăm.
Numai așa s-au păstrat până la noi, adevărurile pe care noi le pierdem acum pentru noi și pentru urmașii noștri.
12 – Nici un popor din lume n-a putut să-și păstreze ființa sa și unitatea sa, independența sa, identitatea sa și caracterul său, fără această continuitate mântuitoare și necesară.
Toți binefăcătorii poporului nostru și ai credinței noastre, așa ne-au învățat și asa au căutat să ne facă sa fim.
De aceea tradiția noastră, sărbătorile noastre, familia noastră, credința și învățătura noastră, care sunt ca niște rădăcini ale noastre înfipte în pământul și în cerul nostru, ne hrănesc sufletul și trupul nostru și ne țin prezentul și viitorul nostru.
Dar oare cum le transmitem noi celor ce ne urmează?
13 – De aceea toți răufăcătorii noștri au lucrat totdeauna prin cele mai viclene mijloace și feluri, ca să ne facă pe noi să disprețuim aceste rădăcini,
să ne lepădăm și să ne rupem de ele,
să părăsim și să dărâmăm aceste vechituri ale noastre,
– ca să le înlocuim cu altceva nou.
Cu noul lor, care ne anulează identitatea, spre a ne înrobi lor.
14 – Îndată ce te-ai rupt de rădăcina ta, îndată ce ai renunțat la amintirile tale, tu nu mai ai identitatea ta.
Atunci tu nu mai ești al nimănui.
Atunci tu ești numai bun să fii robul oricui, soțul oricui, boul oricui.
15 – Fiul meu drag și sufletul meu, nu uita, nu uita cum ai primit!
Nu uita de la cine ai primit.
Nu uita pentru cine ai primit.
Și nu uita cui ai să răspunzi pentru felul cum ai dus la împlinire ce ai primit.
Pentru felul cum lași în urma ta, ce ai primit dinaintea ta.
16 – Dumnezeu a zis: „Moise, Moise, fiecare neam de oameni își are prorocul sau bun și prorocii lui răi.
Și fiecare neam devine așa cum sunt profeții cei de care el ascultă.
17 – Adevarul este nesfârșit și veșnic,
– dar fiecare proroc primește din adevăr numai atât cât este nevoie pentru timpul său. Și pentru poporul său.
Tu cunoști din adevărul pe care ți-l dă Dumnezeu azi numai atâta cât trebuie să spui tu. Mai departe vor fi alții.
Dumnezeu poate avea o mie de profeți, dar nu are decât un Fiu!
Fiecare proroc va cunoaște în parte – ci numai Fiul știe totul.
Acela este Mielul înjunghiat de peste Cartea cu șapte peceți.
Și strălucirea care o vezi peste El, de aceea este Unic“.
18 – O suflete al meu și fiul meu iubit, bucură-te cu o siguranță și fericire veșnica de Domnul tău și de paza puterii Lui.
Rămâi alipit de El și laudă-L cu toată dragostea inimii tale, păstrându-te curat și credincios pentru El.
Veghează neîncetat să nu șteargă nici un păcat și să nu întineze nici o ispită frumoasa pecete a legământului tău și a cununiei tale cu El.
Pentru ca El vine ca să te ia de aici, dintre cei între care te chinui tu acum.
Atunci vei fi dus în Casa Lui de Aur – și vei fi nemaidespărțit de El pe veci.
19 – Ce scumpe sunt înaintea Domnului rugăciunile tuturor sfinților Săi!
Orice rugăciune izvorâtă dintr-un suflet sfânt care Îl iubește și Îl laudă pe Dumnezeu, este ca un plăcut fum de tămâie înălțat până la cer.
Ca un plăcut parfum de la cea mai aleasă floare, care învăluie Ființa Divină a lui Hristos.
20 – Când Biserica cea vie și luptătoare este în Hristos pe pământ, ea este una cu Biserica cea triumfătoare care este în El – în ceruri.
Hristos fiind Capul întregii Biserici, atât a părții ei de pe pământ, cât și a părții ei care este în ceruri.
Prin Credință și prin Duhul Sfânt, noi, cei vii în Hristos de aici, suntem una cu ei, cei vii în El care este în ceruri.
Iar ascultarea noastră împreună prin rugăciune și laudă, aduce lui Dumnezeu o slujbă unită și la fel de bine primită și de bine plăcută Lui, și aici, ca și Acolo.
O, Dumnezeul nostru, Te rugăm fă-ne într-adevăr și în chip desăvârșit în Tine una.
Amin.