Mulţi oameni cântă toată viaţa lor numai pentru pricini lumeşti, pentru pricini deşarte sau chiar şi urâte… Dar puţini sunt oamenii care cântă pentru pricini binecuvântate şi folositoare.
Puţini sunt cei ale căror cântări şi lacrimi izbucnesc din pricina lui Hristos şi din pricina adorării lui Dumnezeu sau din pricina bucuriei şi a revărsării Duhului Sfânt şi a laudelor Lui. Prea mulţi sunt acei oameni care preamăresc prin cântările lor păcatul şi ura, sau răzbunarea şi stricăciunea, sau desfătarea, sau deşertăciunea lumii acesteia.

Sunt mulţi care cântă toată viaţa lor cu veselie pentru diavolul. Vai de ei, căci cântecele acestora li se vor preface foarte curând în gemete veşnice şi chiuiturile lor de veselie, în ţipete de groază, de deznădejde şi de durere veşnică (Lc 6, 25 şi 16, 24).
Puţini sunt cei care cântă pentru Dumnezeu, – dar cântările acestora sunt adeseori scăldate în lacrimi, căci pe pământul acesta, cei care cântă pentru Hris­tos trebuie să cânte în pribegie şi în necazuri, în suferinţe şi în prigoniri sau în singurătate şi în batjocuri, – iar acolo totdeauna cântările sunt însoţite de lacrimi.

Nu aici pe pământul acesta, nu aici unde totul este amăgire şi schimbare socotesc cei credincioşi că este fericirea şi răsplata lor, ci Acolo unde totul este Adevăr şi Statornicie (Isa­ia 65, 16-19; In 16, 22; I Ptr 1, 6-9). Căci nu acum, ci atunci se va vedea ce a fost vrednic de cântat şi ce a fost vrednic de plâns. Ce a fost vrednic de primit şi ce de lepădat. Cine au fost cei cu adevărat înţelepţi şi cine cei nebuni.

Cu toate că omul lui Dumnezeu se va ruga pentru toţi oamenii şi va lucra din toată puterea sa pentru binele şi mântuirea tuturor semenilor săi, şi cu toate că va arăta şi trebuie să arate dragoste fiecăruia, el totuşi o adevărată prietenie nu va avea şi nu va trebui să aibă decât pentru cei care dovedesc, prin toată trăirea lor, că au o adevărată temere faţă de Dumnezeu şi un respect adevărat faţă de Cuvântul Lui cel Sfânt.

Temerea de Dumnezeu, la cine o are, se vede prin evlavia faţă de Numele Domnului, prin statornicia în credinţă, prin ascultarea de învăţătura dintâi, prin respectul faţă de convingerile şi de bucuriile altora, prin bunul-simţ şi buna cuviinţă faţă de semenii săi, prin nelăcomia faţă de ceea ce este al semenilor săi, prin temerea de orice nu este bine, prin ferirea de tot ce nu este deschis şi limpede, descoperit şi curat, drept şi sincer. Prin umblarea care nu-l întristează pe aproapele niciodată, ci îl bucură întotdeauna.

Acei care numai se numesc credincioşi şi cărora le place să se laude cu numele acesta, arătându-şi-l ca pe o calitate numai a lor, dar care prin trăirea lor nu dau o adevărată dovadă despre virtutea temerii de Dumnezeu, a evlaviei şi a smereniei, să ştii că toţi aceştia sunt nişte mincinoşi, sunt numai nişte prefăcuţi, cu care nu trebuie să fii niciodată prieten şi cu care n-ai voie să fii, fiindcă prietenia lor te va strica.

Hristos nu va cunoaşte şi nu va recunoaşte nici­odată de prieten al Său pe cine lucrează în vreun fel de fărădelege. Ci numai pe cei ce umblă înăuntrul Legii Lui, împlinind tot ce a poruncit El.

Nu fi plin de râvnă faţă de cei care te despart de familia ta, de învăţătura ta şi de credinţa ta, care le vorbesc pe acestea de rău, care caută să te despartă de fraţii şi de prietenii pe care ţi i-a dat ţie Dumnezeu de la început. Depărtează-te grabnic şi pe totdeauna de toţi aceştia.

Nu fii prieten cu cei care n-au temere de Dumnezeu şi respect faţă de bunurile şi de convingerile fraţilor tăi sau ale oricăror oameni. Căci prietenia lor te va neferici şi aici, şi în veş­nicie. Ci fii prieten numai cu cei ce sunt cu adevărat ai lui Iisus – şi vezi asta prin faptele lor.

Iată ce doresc şi mă rog să am: înţelegere faţă de Cuvântul lui Dumnezeu şi pricepere faţă de aplicarea Lui în viaţa şi trăi­rea mea. Aceasta Ţi-o cer, Doamne, mereu să mă înveţi.

Înţelegere faţă de starea semenilor mei şi pricepere în găsirea mijloacelor cu care să-i pot ajuta, – aceasta Te rog să-mi dai, Doamne.

Dă-mi mie, Doamne Iisuse: înţelegere în lucrurile din lăuntru şi pricepere în desfăşurarea lor din afară, înţelegere în cunoaşterea lucrurilor de preţ şi pricepere în alegerea şi dobândirea lor.

Fă-mă, Doamne, să am: înţelegere a voii lui Dumnezeu, şi a gândurilor oamenilor, şi a Semnelor Timpului, şi a preţului vieţii adevărate, înţelegere a însemnătăţii prilejului şi a valorii fiecărei clipe. Iată adevărata înţelegere pe care o cer şi doresc mereu s-o cer Domnului meu; şi priceperea cum să mă folosesc de toate acestea spre mântuirea mea şi a altora, spre slava lui Dumnezeu şi spre propăşirea Cau­zei Lui. Iată adevărata pricepere pe care mi-o doresc.

Cele mai mari nenorociri vin numai din lipsa a două virtuţi alese şi anume: înţelepciunea şi priceperea. Nu-i mai mare nenorocire pentru o familie decât un părinte sau un copil fără înţelegere faţă de datoria sa şi fără pricepere faţă de împlinirea ei.

Nu-i mai mare nenorocire pentru o Biserică sau pentru o lucrare decât un conducător fără înţelegere faţă de cerinţele ei şi fără pricepere în purtările lui.

Nu-i o mai mare nenorocire pentru un popor decât un stăpânitor fără înţelegere faţă de supuşii lui. Şi fără pricepere în găsirea căilor propăşirii lor.

Fiul meu dulce, nu înceta să te rogi pentru în­drumătorii văzuţi ai Bisericii tale, ai familiei tale du­hovniceşti şi ai poporului tău. Căci nu e o mai mare binecuvântare decât atunci când totul este îndrumat cu înţelegere şi cu pricepere, începând de la cele mai mici şi până la cele mai mari. Şi nu-i o mai mare durere şi pierdere decât atunci când acestea nu sunt sau se pierd undeva.

Câtă vreme cineva Îl iubeşte pe Dumnezeu cu toată inima lui, atâta vreme, toate faptele sale şi toate rugăciunile sale, toate gândurile şi toate vorbele sale, meditaţiile şi cântările sale sunt pline numai de Numele cel Sfânt al Domnului. Doamne, umple-ni-le de Tine toate ale noastre. Amin.

Traian Dorz, din Poruncile iubirii