Traian Dorz, din «HRISTOS – VINDECÃTORUL NOSTRU»

Atâta vreme cât Hristos stă într-un suflet şi cât stă într-o biserică, şi cât stă într-o familie sau într-o adunare, Domnul Iisus ţine neapărat să fie acolo Singura Lumină, El, şi Singurul Stăpân ascultat şi iubit, numai El.
Îndată ce Hristos nu mai poate fi Singurul Luminător undeva, când inima, sau adunarea, sau lucrarea aceea mai caută şi mai primeşte şi o altă lumină, deosebită de cea a Lui, atunci Domnul Iisus Se retrage şi pleacă de acolo.

Dumnezeu nu poate să împartă şi să stăpânească o inimă sau o casă, cu alt stăpân. El nu mai vrea să aibă nici un fel de legătură cu un alt stăpân, afară de El (2 Cor. 6, 14-18; Isaia 42, 8).
Când o inimă vrea să rămână a lui Hristos este ca o mireasă, care ţine să rămână sfântă, numai a Preaiubitului ei, pentru totdeauna. Îndată ce Domnul vede că o inimă sau o lucrare, sau o familie nu este numai a Lui, Mirele Cel Sfânt, Lumina cea unică, pleacă. Nici nu mai are rost să rămână!
Dacă şi un om n-ar primi să mai rămână soţul unei iubiri împărţite, cum să poată rămâne Domnul?

O, dacă nu-I veţi fi soţi credincioşi numai lui Dumnezeu, ci dacă, pe lângă a Lui, veţi mai primi în suflet şi o altă iubire, care să vă stăpânească viaţa puternic şi aprins, – atunci voi v-aţi mai luat un dumnezeu, pe lângă Cel Unul Singur, Care trebuie să fie Soarele întregii voastre iubiri.
Când inima voastră şi-a mai primit o „lumină“, şi-a făcut un idol, pe lângă Hristos, Domnul ei, iar atunci Hristos ori pleacă, ori vă nimiceşte idolul de lângă El!

Fiindcă oricine iubeşte… ceva, mai mult decât pe Mine, sau cât pe Mine – nu este vrednic de Mine, a zis Domnul (Mat 10, 37). Iubirea cea numai de Dumnezeu este cea mai dintâi po-runcă şi cea mai mare, şi cea mai unică (Mat. 22, 36-38). Orice altă iubire din inima noastră, trebuie să-I fie supusă Lui! Dacă nu e supusă, această altă iubire este o idolatrie şi un păcat.

Singura noastră Lumină să fie numai Hristos!
Cât va fi în lumea aceasta, Hristos va lumina mereu tot ce este viaţă şi bucurie în lume.

Prin iluminaţii Săi, Hristos va domina mereu Ştiinţa, Arta, Literatura, Muzica lumii şi tot ce formează lumină în ea;
Prin mărturisitorii Săi, Hristos va duce mereu lumii lumina, puterea şi înnoirea vieţii ei.
Prin slujitorii Săi, Hristos va ridica mereu pe cei căzuţi, va tămădui pe cei bolnavi, va mângâia pe cei zdrobiţi şi va mântui pe cei care vor voi să creadă în El.
Va face deci mereu şi mereu lucrările Celui Ce L-a trimis, prin lumina pe care Şi-o revarsă neîncetat prin cei pe care îi trimite El.

Dar va veni şi vremea când Hristos Îşi va retrage lumina Sa din lume (Apoc. 9, 2 şi 16, 10).
Atunci toate lucrurile oamenilor se vor întoarce împotriva lor înşişi. Materia pe care au subjugat-o oamenii şi pe care au chi-nuit-o, descătuşându-se din robia omului, îşi va nimici tiranul şi robul ei: omul materialist. Şi astfel pieirea omului va fi prin el însuşi, prin lucrările lui însuşi!

O, suflet credincios de frate şi soră, nici tu nu vei rămâne pe veci în casa aceasta în care eşti acum atât de urât, de prigonit, de batjocorit, de părăsit, de neînţeles, de înşelat sau de dispreţuit! Va veni odată şi Domnul tău sau îngerii Lui şi te vor lua şi pe tine din mij-locul acelora, ca să te ducă în cer, la El. Dar, cât timp eşti încă între ei, fii lumina lor!

Poate că numai după ce vei pleca tu, vor vedea ei ce ai fost, dacă astăzi nu văd. Oricum ar fi însă, câtă vreme eşti cu ai tăi, fă-ţi datoria de a le fi lumină! Lumină blândă, lumină curată, lumină stăruitoare.
Desigur că este greu…, dar tu ştii că nimic nu ţine veşnic pe pământ!

Din dragostea ta pentru Iisus Hristos, Lumina ta şi Domnul tău, suferi şi tu şi arzi, căci El ţi-a poruncit să luminezi… Nu va fi nici zadarnic şi nici nesfârşit asta! (Evrei 6, 10). Nici voi, fraţi credincioşi, nu veţi rămâne veşnic în satul acesta în care toţi vă sunt vrăjmaşi astăzi. Şi în care toţi vă latră şi vă muşcă, precum nişte câini. Va veni curând şi vremea să vă despărţiţi de ei! Voi vă veţi duce, atunci, la locul vostru, iar ei, la al lor. Şi veşnic veţi fi despărţiţi. Însă atâta vreme cât trăiţi printre ei, fiţi lumina satului sau a oraşului vostru! Fiţi lumină prin cuvântul vostru, prin blândeţea, prin cură-ţia şi mai ales prin sfinţenia întregii voastre vieţi!

Nu vom rămâne veşnic în tine, o, lumea aceasta, care ne eşti din ce în ce tot mai potrivnică! Şi faci tot mai multe legi şi fărădelegi în contra noastră. Ca în contra celor mai mari criminali ai tăi. Şi care nu umbli decât să ne baţi, să ne închizi, să ne opreşti sau să ne omori!…

Nu vom rămâne veşnic între voi, oamenii acestei lumi, cărora nu vă cerem decât atât de puţin, dar dorim să vă dăm atât de mult! Nu vom fi pe totdeauna batjocura şi victimele voastre! Va veni în curând şi clipa despărţirii noastre veşnice!

Fiţi liniştiţi: nu vă vom supăra multă vreme cu chemările mântuirii, pe care nu le mai puteţi suferi, cu prezenţa noastră blajină, evlavioasă şi răbdătoare, nici nu vă vom mai tulbura încă multă vreme cu înştiin-ţările pedepsei pentru păcatele de care voi tot nu vreţi să vă lepădaţi! Ne vom despărţi în curând, n-aveţi grijă! Încă puţină vreme şi vom fi despărţiţi pe vecii vecilor, şi voi de noi, şi locul nostru de al vostru!

Abia atunci vă veţi aduce aminte şi abia după aceea veţi cunoaşte şi voi cine am fost. Dar, până atunci, lăsaţi-ne să fim aşa printre voi şi supor-taţi-ne! Căci atâta vreme încă mai este har şi pentru voi!

O Doamne Iisuse, Lumina puterii şi a răbdării noastre, Te rugăm, întăreşte-ne şi ne ajută cât mai stăm unde stăm, ca să putem fi şi noi lumină pentru toţi oamenii, şi pentru cei care caută să facă binele, şi pentru ceilalţi!
Pentru ca, în clipa despărţirii de ei, să nu avem nici o mustrare de conştiinţă că n-am făcut faţă de ei ceea ce eram datori să facem, ci, liniştiţi, să putem privi şi faţa lor, despărţindu-ne de ei, şi Faţa Ta, întâlnindu-ne cu Tine. Amin.

Slăvit să fie Domnul!