b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Preot Avasilcăi Vasile.

La sfârşitul activităţii prin întemniţare, Sfântul Ioan Botezătorul îşi trimite ucenicii să-L întrebe pe Iisus Hristos, despre ale cărui fapte minunate se vorbea în tot poporul: „Tu eşti Cel ce vine sau să aşteptăm pe altul?“ La care, „Domnul Iisus, răspunzînd, le-a zis: mergeţi şi spuneţi lui Ioan  cele ce auziţi şi vedeţi: Orbii îşi capată vederea şi şchiopii umblă, leproşii se curăţesc şi surzii aud, morţii înviază şi săracilor li se binevesteşte. Şi fericit este acela care nu se va sminti întru Mine (Mt 11, 3-6)“.
Toate aceste fapte anunţă şi arată în acelaşi timp că Iisus din Nazaret este Hristosul, Mesia, Cel aşteptat de către poporul Israel. Curăţirea de lepră, vindecare ce putea veni numai printr-o minune dumnezeiască, este unul dintre puternicile semne ale recunoaşterii Mântuitorului Iisus Hristos. În Sfintele Evanghelii avem relatate două întâlniri ale Domnului Iisus cu cei bolnavi de lepră.
O dată, după ce a sfârşit minunatele cuvinte spuse pe munte (Mt cap. 5-7), „coborându-se, urmat fiind de mulţimi multe, iată un lepros s-a apropiat şi închinându-I-se, a fost curăţit de lepra lui (Mt 8, 1-4)“.
Altă dată, „intrând într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi care stăteau departe şi care, ridicându-şi glasul, au cerut milă de la Învăţătorul. Iar Iisus văzându-i, i-a trimis să se arate preoţilor. Dar pe când ei se duceau, s-au curăţit (Lc 17, 12-14)“.
Este adevărat că „mulţi au crezut în numele Lui şi văzând minunile pe care le făcea (In 2,23) erau uimiţi peste măsură (Mc 7,37), dar Iisus Însuşi nu se încredea în ei, pentru că îi cunoştea pe toţi şi ceea ce era în om“ (In 2, 24-25). Starea în care se găsea la momentul acela poporul iudeu este foarte bine conturată şi comparată de Mântuitorul Iisus Hristos cu un caz petrecut în timpul Sfântului Prooroc Elisei.
Având obiceiul de a intra şi învăţa pe oameni în sinagogă, deşi „toţi Îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele harului ce ieşeau din gura Lui“ la citirea şi tâlcuirea cărţii proorocului Isaia (Lc 4, 18-21), Mîntuitorul le-a zis: „Adevărat zic vouă că nici un prooroc nu este bine primit în patria sa, adăugînd şi mulţi leproşi erau în Israel în zilele proorocului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s-au curăţat, decât Neeman Sirianul, de alt neam“ (Lc 4, 27). Proorocul Elisei l-a vindecat pe Neeman trimiţându-l să se scalde de şapte ori în râul Iordan şi i s-a înnnoit trupul ca trupul unui copil. „Atunci Neeman a cunoscut că în tot pământul nu este Dumnezeu decât numai în Israel“ (IV Regi, cap 5).
Cum era Dumnezeu numai în Israel, de ce nu s-a vindecat nici un lepros din Israel? Ce fel de credinţă avea acest popor ales de Dumnezeu încât se vindecau cei de alt neam?
Această stare de neînţeles se vede din aceea că după cele spuse, toţi din sinagogă s-au umplut de mânie şi sculându-se au vrut să-L omoare pe Domnul Iisus aruncându-L în prăpastie, dar încă nu venise timpul pentru aşa ceva, şi a plecat mai departe (Lc 4, 28-30).
În cazul vindecării celor zece leproşi apare aceiaşi stare. Dintre cei zece vindecaţi, doar „unul singur s-a întors şi, căzând cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus, I-a mulţumit, slăvind pe Dumnezeu“ (Lc 17, 15-16).
Cine era acesta „unul singur“ care mulţumea şi slăvea pe Domnul Iisus? Uimitor! Era de alt neam, samarinean. Cum a fost în timpul proorocului Elisei, aşa a fost şi în vremea Domnului Iisus. Dar în vremea nostră cum este? Cât de mult se aseamănă viaţa oamenilor sfinţi cu viaţa Fiului lui Dumnezeu…
Este adevărat că preotul era pus să slujească pentru cei din neamul lui Israel (Lev cap 13 şi 14). Din cei zece leproşi, nouă s-au dus să se arate preoţilor pentru constatarea vindecării de lepră primită de la Mântuitorul Iisus Hristos. Cel de alt neam s-a întors, văzîndu-se curăţit de lepră, la Domnul Iisus, neavând unde să meargă. Dar, cu toate acestea Mântuitorul îi întreabă şi de ceilalţi nouă. Oare ei nu s-au curăţit? Poate chiar cei nouă i-au spus acestui samarinean vindecat să nu meargă la preoţii lor, că nu se vor uita la el, fiind de alt neam, ştiindu-se că „iudeii n-au amestec cu samarinenii“ (In 4, 9). A crede şi a cunoaşte pe Domnul Iisus ca Singurul Mântuitor nu ţine de apartenenţa la un anumit neam sau popor. Sunt mulţi care au parte de mila lui Dumnezeu, doar câte unul, ici-colo, sunt cei care-L recunosc şi rămân cu Domnul Iisus.
Înseşi persoanele leproşilor vindecaţi devine loruşi semn puternic de recunoaştere în Domnul Iisus pe Hristos şi Mesia vestit şi aşteptat de iudei. Uitîndu-se la trupurile lor vindecate, ar fi trebuit să-L vadă pe Mântuitorul lumii.
Cei bolnavi de lepră erau izolaţi de ceilalţi oameni sănătoşi. Dacă ţinem cont de semnele leprei sufleteşti arătate de Sfântul Apostol Pavel, anume: desfrânarea, necurăţia, patima, pofta rea, lăcomia, mânia, iuţimea, răutatea, defăimarea şi cuvintele de ruşine (Col 3, 4-11), se pare că raportul se schimbă. Cei bolnavi sufleteşte sunt cu mult mai mulţi decât cei sănătoşi sufleteşte. Cine de cine se izolează? Cine rămâne în lume şi cine este izolat de lume? Nu poate avea amestec cei sănătoşi cu cei bolnavi. Păcatul este mai contagios decât lepra. Starea generală este cea de lepră a păcatului. Sunt daţi deoparte cei care se curăţesc prin puterea Domnului Iisus. Se ridică la rang de normalitate ceea ce altădată era condamnat de orice minte umană ce avea onoarea şi cinstea de a fi chip al lui Dumnezeu.
În numele drepturilor omului, leproşii sunt primiţi în mijlocul oamenilor. Tot mai mulţi credincioşi sunt daţi afară din tabără şi consideraţi bolnavi pentru că nu acceptă păcatul făcut în numele libertăţii omului. Atâţia creştini… şi totuşi puţini se vindecă de lepra păcatului, aşa cum a fost în timpul proorocului Elisei şi a Domnului Iisus.
Atâţia ostaşi ai Domnului… şi puţini sunt cei care nu se amestecă cu leproşii. Tot mai mulţi sunt amăgiţi de starea generală a lumii acesteia în care se pare că se poate trăi printre cei leproşi fără a fi contaminaţi. Cât de actuale sunt cuvintele Părintelui Iosif Trifa, acelea prin care îndeamnă la a ieşi din lumea care zace în cel rău. Izolarea de lepra păcatului caracterizează viaţa celor hotărâţi de a trăi mai lângă Domnul Iisus. Atât de mult ne-am amestecat cu duhul lumii, încât prea puţin se mai vede diferenţa între luptători şi dezertori, biruitori şi înfrânţi.
Astfel Mântuitorul Hristos rămâne şi azi neîncrezător, ştiind ceea ce este în om. Singurătatea Mântuitorului Iisus Hristos se pliază în puţinii singuratici care trec din ceata celor ce sunt doar curăţiţi în ceata celor ce sunt şi mântuiţi. Amin.