LUCRAREA SFÂNTULUI DUH

Traian Dorz, Mărturisirea strălucită

1. Fiecare Persoană a Sfintei Treimi desăvârşindu-Şi partea Sa pentru noi, – ni S a dăruit astfel din partea Desăvârşitului Dumnezeu, din partea Sfintei Treimi, o desăvârşită mântuire.
De aceea răspunderea noastră faţă de această mare mântuire este şi rămâne desăvârşită (Evr. 12, 25).
Lucrarea Duhului Sfânt este acum Călăuza noastră a tuturor spre împlinirea Voii Tatălui, prin Iisus Hristos.

2. O, de cât folos ne a fost şi ne este Domnul nostru Iisus Hristos că S-a dus!
Ce Scump Mângâietor ne-a trimis El!
Ce dulci sunt mângâierile Sfântului Duh pentru toţi orfanii lui Hristos rămaşi singuri în lumea asta!
Ce luminoasă este călăuzirea Lui mângâietoare pentru fiecare în parte – şi pentru toată Biserica şi Mireasa Domnului Iisus!
Ce puternică este apărarea pe care ne o dă El, Ocrotitorul şi Apărătorul nostru Sfânt!
Şi ce plină de pace şi de siguranţă este apărarea sfântă a Dulcelui nostru Mângâietor, Duhul Sfânt, trimis nouă de Iisus Hristos, Mântuitorul nostru cel Dulce, pentru a ne ocroti până ce vom ajunge în Cer!

3. Dovada Prezenţei Duhului Sfânt este chiar Lucrarea Sa.
Căci unde este Duhul, acolo este Lucrarea Lui şi acolo sunt roadele Sale, este dovada puterii Sale – care însoţesc neapărat venirea Lui (I Cor 24, 5; Gal 5, 22), după cum unde este vântul, este suflarea lui, unde este focul, e căldura lui, unde este apa, este răcoarea ei.

4. Când Sfântul Duh S-a pogorât peste apostolii Domnului şi peste Biserica începătoare – ce cutremurătoare S-a arătat Prezenţa Lui! | Continuare »

Preot Iosif TRIFA, FOCUL CEL CERESC

În Ziua Cincizecimii, Duhul Sfânt S-a pogorât peste apostoli în chipul limbilor de foc. S-a pogorât ca un foc aprinzător de suflete. Aprinşi de focul acesta, ar­deau şi apostolii şi ardea şi mulţimea.

Când citeşti la Faptele Apostolilor, cap. 2, parcă vezi şi parcă simţi aprinderea cea sfântă şi Focul cel Sfânt din Ziua Cincizecimii. Acest Foc îi făcuse pe oameni să depună totul la picioarele apostolilor şi la picioarele Domnului. Să se predea cu totul Domnului. Acest Foc făcuse „una sufletul şi inima” mulţimii. Acest Foc a aprins apoi lumea întreagă; a aprins o lume întreagă pentru Domnul.
Creştinismul cel dintâi a fost foc, a fost aprindere, a fost clocot, a fost viaţă vie şi nebunie pentru Hristos. Dar, în curgerea vremii, acest foc s-a stins mereu. Creştinii s-au răcit mereu. Din creştinismul de azi lipseşte tocmai focul.

Creştinismul de azi – zicea un predicator – e ca şi un cuptor care şi-a păstrat în bună regulă toate hoarnele, toate uşile, toate rânduielile, numai că şi-a pierdut focul. Am pierdut focul cel sfânt al Duhului Sfânt.
Duhul Sfânt S-a pogorât peste apostoli în chipul limbilor de foc. Le-a dat apostolilor limbi de foc, pentru ca – cu limbă  de foc – să-L predice pe Iisus cel Răstignit şi să-l roage pe orice suflet să vină la El.

Duhul Sfânt ne dă şi nouă o limbă de foc. Aceasta este una din însuşirile Duhului Sfânt: El ne dă o „limbă de foc”, pentru ca să vorbim cu foc, să ne rugăm cu foc, să cântăm cu foc, să plângem cu foc. Un creştin adevărat e acela care a primit această „limbă de foc”. Un ostaş adevărat e acela care a primit această „limbă de foc”. Şi aşa e şi cu Adunările Oastei. O adunare adevărată e aceea peste care se pogoară „limbile de foc”; în care fraţii vorbesc cu foc, se roagă cu foc, cântă cu foc şi plâng cu foc. | Continuare »

Vindecarea-slabanogului-din-Capernaum-7În Cuvântul lui Dumnezeu este şi Puterea lui Dumnezeu. După cum în curentul electric este forţa sa. Ceea ce Cuvântul zice prin înţelepciunea Lui, aceea Cuvântul şi face, prin puterea Sa. După cum lumina este energie, înfăptuire.

La început, când Cuvântul Dumnezeiesc a spus: „Să fie lumină!”, chiar cuvântul rostit a făcut-o (Fac 1, 3). Când acelaşi Cuvânt a spus orbului: „Capătă-ţi vederea!”, chiar atunci cuvântul spus i-a şi dat-o (Mc 10, 52).
Iar când El a spus slăbănogului: „Scoală-te!”, cuvântul însuşi l-a întărit şi l-a sculat (Lc 5, 24-25). Şi tot aşa, cu toţi acei pe care i-a mântuit Dumnezeu. Deci tot aşa va fi şi cu tine. Dar crede!

Nimic n-ar trebui să ne mai poată nelinişti vreodată când noi avem atât de mari şi multe dovezi de putere a Domnului nostru Iisus. Nimic n-ar trebui să ne mai poată face să ne temem când noi cunoaştem atâtea cazuri când grija Domnul pentru noi a făcut minuni. Nimic să nu ne facă să ne îngrijorăm sau să descurajăm când noi avem un Tată Ceresc atât de Bogat, un Mântuitor atât de Bun şi un Mângâietor atât de Dulce.

Învaţă să cunoşti puterea lui Dumnezeu care le face pe toate. Şi învaţă să te bizuieşti pe ea. Învaţă cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta. În toate căile vieţii tale să te bizuieşti pe puterea lui Dumnezeu. Ca să mergi cu o deplină pace a inimii tale pe orice drum pe care te cheamă sau te trimite El. | Continuare »

Atunci când Te-am aflat pe Tine

TRAIAN DORZ, din Cântarea, ca meditaţie pg. 72-74

… Ce strigăt de bucurie este izbucnirea acelora care vin cu faţa strălucitoare spre Hristos, zicându-le tuturor oamenilor: „Noi L-am aflat pe Mesia, Care se cheamă Hristos”, după cum scrie în Evanghelia după Ioan 1, 45, când Filip i-a zis lui Natanael: „Noi am aflat pe Acela despre care au scris proorocii şi Moise, pe Iisus”.
La această veste minunată adusă de acela care-L aflase pe Iisus, Natanael s-a ridicat şi el şi s-a dus să-L afle şi să-L asculte şi el pe Domnul. Şi cât de minunat l a primit Iisus pe Natanael venind spre Dânsul, când i a spus: „Iată un iudeu în care nu este vicleşug”!
Binecuvântat este şi binecuvântat va fi în veci sufletul în care nu este vicleşug când vine la Dumnezeu! Un suflet în care nu este vicleşug, acela va fi totdeauna iubit şi plăcut Lui Dumnezeu, fiindcă el este sincer totdeauna şi nu-şi ascunde niciodată starea, şi nu-şi preface niciodată vorbele, şi nu-şi făţărniceşte niciodată umblarea lui. El va fi totdeauna smerit, va primi cu bucurie orice îndemn bun şi va urma îndată orice chemare mântuitoare. Iar după ce acest suflet smerit şi fără vicleşug L-a aflat pe Hristos, toată curăţia inimii lui se va revărsa în mărturisiri înflăcărate, în rugăciuni fierbinţi şi-n cântări fericite despre bucuria aflării Mântuitorului său; despre dragostea cu care va veni către toţi semenii săi.

O, ce minunată este bucuria aflării lui Hristos! Nici o altă bucurie de pe lume nu mai poate fi asemănată cu această bucurie. Dintr-o astfel de bucurie a izbucnit şi cântarea Atunci când Te-am aflat, Iisuse, în care se spune astfel bucuria acestei aflări a lui Iisus. Se spune în cântarea aceasta: | Continuare »

CEL CARE ÎMI CERI ŞI ÎMI DAI TOTUL

Tu eşti Cel care îmi ceri şi îmi dai totul. Fără puternica Ta credinţă, eu sunt un neputincios.
Iubirea Ta îmi cere mereu să duc o mare luptă, atât în lăuntrul meu, cât şi afară. (…)
Ştiu bine că acela care vrea să sfărâme o stâncă trebuie să muncească, încă de la prima izbitură, cu o fericită încredere în izbânda ultimă.
Credinţa întăreşte braţul, reînnoieşte efortul, menţine puterea.
În momentul pierderii credinţei, vrăjmaşul se ridică, apele cresc, piatra se întăreşte şi împotrivirea învinge. Fă să nu-mi pierd niciodată credinţa în iubire!
Având credinţa în Tine, voi lupta fericit şi voi muri fericit. Prin credinţa în Tine, tot ce nu-mi reuşeşte astăzi, sigur îmi va reuşi mâine. Sau, în orice caz, într-un mâine.
Tot ce nu pot atinge acum, credinţa în Tine mă asigură că voi atinge în curând. Sau, în orice caz, că voi atinge cândva, odată, sigur!
Tot ce nu-mi reuşeşte în felul cum aş vrea acum, credinţa în Tine îmi dă încredinţarea că voi reuşi în alt fel. Dar că sigur voi reuşi!
Când ţinta mea este sfântă şi umbletul meu este curat – poate să fie ea cât de înaltă şi pot fi aripile mele cât de slabe sau picioarele mele cât de încete – minunea se va împlini! | Continuare »

Intampinarea-Domnului_7Sfântul Nicolae Velimirovici, «Proloagele de la Ohrida»

Ce mare este în ceruri slava Sfântului şi Dreptului Simeon, cel care în braţele sale pe Pruncul lisus L-a primit! Ea se vede dintr-un eveniment din viaţa Sfântului Petru Atonitul, care se sărbătoreşte la 12 iunie.
Fiind comandant de oşti, Petru a fost luat prizonier şi aruncat în temniţă în cetatea Samara de pe malul Râului Eufrat. Suferind în temniţă, Petru se ruga cu lacrimi Sfântului Nicolae să-l roage pe Dumnezeu să scape de acolo, făgăduind că îşi va dărui după aceea toată viaţa lui Dumnezeu. Sfântul Nicolae i s-a înfăţişat în vedenie şi i-a spus că deşi el duce rugăciunea lui la Dumnezeu, Dumnezeu nu i-o împlineşte, pentru că altă dată la greu a mai făcut această făgăduinţă şi nu şi-a ţinut-o.
Apoi Sfântul Nicolae l-a sfătuit pe Petru să se roage Sfântului şi Dreptului Simeon care este foarte ascultat înaintea lui Dumnezeu, aflându-se aproape de Tronul Lui, împreună cu Preasfânta Fecioară şi cu Sfântul loan Botezătorul. Petru a ascultat şi a început să se roage Sfântului şi Dreptului Simeon. Atunci din nou i-a apărut Sfântul Nicolae, împreună cu Dreptul Simeon, dar nu în vedenie, ci aievea. Petru l-a văzut pe Dreptul Simeon în slavă mare, cu faţa strălucitoare, şi îmbrăcat în hainele preoţeşti ale Vechiului Testament, purtând în mână un toiag de aur. Dreptul Simeon l-a întrebat pe Petru: „Voieşti să-ţi împlineşti făgăduinţa şi să te faci monah?” La aceasta, Petru a răspuns: „Voiesc, Stăpâne, cu ajutorul lui Dumnezeu.” Sfântul Simeon atunci a atins lanţurile lui Petru cu toiagul său şi ele s-au topit ca ceara. Deschizând uşa temniţei, sfântul l-a scos pe Petru afară.

1. În locul unde mi-am rostit judecata, mi-am auzit şi iertarea!
2. În aşternutul unde am zăcut, plângându-mi durerea, mi-am primit şi vindecarea.
3. Şi tot Tu, Cel pe care-L întristasem, m-ai şi înviorat.
4. Poarta Îndurării s-a deschis şi Faţa Ta iubită m-a luminat din nou. Te-ai întors iarăşi la mine, căci ai văzut neputinţa mea.
5. Ţi-a fost milă de mine. Nu m-ai judecat cum meritam; dragostea Ta m-a înţeles. Pentru că nu Te-ai gândit la Tine, ci la neputinţele mele.
6. Ai privit ochii mei – în care erau teama despărţirii şi durerea neputinţei, amândouă la fel de mari – şi Ţi-a fost o nemărginită milă de mine, pe care mă iubeai nemărginit de mult.
7. Tremuram când mă priveai. Îmi era şi teamă şi dor de cuvântul ce mi-l vei spune. De acest cuvânt atârna soarta mea.
8. Fericirea mea nouă sau prăbuşirea mea veche atârnau de pasul Tău.
9. Tu ai renunţat la zborul Tău şi ai rămas lângă mine.
10. Ţi-ai întors, cu o duioasă durere, privirea dinspre înălţimile Tale luminoase şi, oftând, Te-ai aşezat iarăşi lângă… neputinţa mea, zicând:
– Nu vreau; nu pot să merg fără tine!
11. Te voi aştepta aici!
Nu renunţ; doar amân hotărârea şi legământul pe care le-am făcut şi pentru tine, până ţi se vor întări aripile, îţi vor creşte penele şi ţi se vor vindeca deplin rănile inimii.
12. Ţinta noastră este aceea pe care ţi-am arătat-o şi pe care, o clipă, printre nori, ai văzut-o limpede.
13. Dar nici ea n-ar fi fericită, văzând că vine numai un sol singur. Şi jugul, şi cununa sunt pentru doi. | Continuare »

Traian Dorz, Păşunile dulci

Leprosul-recunoscator-21. Cât de binecuvântaţi sunt şi vor fi veşnic acei oameni care fac totul să fie recunoscători pentru fiecare bine care li s a făcut! Acei care, pentru orice binefacere, vin cu recunoştinţă curată atât spre Dumnezeu, cât şi spre oameni.

2. Singurul temei pentru care putem cere şi putem nădăjdui binecuvântarea lui Dumnezeu este numai mila Lui. Pentru că nici bunătatea, nici iubirea, nici dărnicia Lui nu le merităm, din pricina împietririi şi răutăţii inimilor noastre. Cât de nerecunoscători suntem adesea pentru binefacerile Domnului…

3. Purtarea aceloraşi poveri este cea mai obositoare şi nesuferită greutate. Cine, în afară de iubire, le mai poate suporta?
Care inimă, care mâini, care răbdare, decât a mamei iubitoare, mai poate suporta zilnic povara vegherii, povara grijii, povara hranei, a curăţirii şi a purtării pe braţe? Şi a neascultării copilului ei? Cât de puţină recunoştinţă arătăm noi părinţilor noştri faţă de tot ce fac ei pentru noi!

4. V am purtat şi tot vreau să vă mai port. Până la bătrâneţile voastre Eu voi fi Acelaşi, ne spune Domnul. Care altă iubire decât a lui Dumnezeu mai poate vorbi astfel?
Iată atunci pentru ce trebuie şi noi să I răspundem la fel cu recunoştinţa noastră.
Nu frica morţii şi nu groaza iadului, şi nu spaima Veşniciei ar trebui să ne cutremure, – ci dragostea nebănuit de mare cu care ne a iubit şi ne iubeşte pe noi Dumnezeu în Hristos!
Şi lipsa noastră de recunoştinţă pentru aceasta. | Continuare »

boboteaza-1-web1. Împărăţia lui Dumnezeu este în mijlocul vostru, a spus Mântuitorul nostru (Luca 17, 21).
Ea se află în inimile sau în locurile unde este Stăpân ascultat, urmat şi iubit deplin Domnul Dumnezeu.
Este în sufletele cu adevărat credincioase
şi în adunările celor cu adevărat ascultători de Hristos.
Este în Bisericile vii, care sunt sfinţite şi curăţite de Duhul Sfânt, unde El stăpâneşte cu lumină
şi este ascultat cu smerenie de către toţi copiii Săi din ele.
Este între cei doi sau trei adunaţi în numele lui Iisus (Matei 18, 20).
Este acolo unde El coboară cu dragoste şi rămâne cu bucurie în cei născuţi din nou, care s-au alipit de Hristos, ajungând un singur duh cu El.
Aşa se înţeleg lucrurile duhovniceşti.

2. Cine nu-i născut din nou vede răul bine şi binele rău,
iar despre Lucrarea Evangheliei,
şi despre Împărăţia lui Dumnezeu,
şi despre cei care fac parte din ele zice că totul este rătăcire, îngustime şi nebunie.
Fiindcă oricine nu este născut din nou nu poate cunoaşte, nu poate primi şi nu poate înţelege lucrurile Duhului Sfânt.
Numai naşterea din nou poate da omului adevărata lor cunoaştere.

3. Cât de simplu şi de liniştit face Dumnezeu răsăritul şi apusul soarelui, cât de frumos face El venirea primăverii şi rodirea holdelor!
Ce minuni sunt acestea
şi cât de frumos şi de blând le face şi le înnoieşte zilnic Dumnezeu!
Totuşi ele rămân mereu minuni pentru noi, deşi zilnic şi repetat le vedem cu aceeaşi obişnuinţă, dar totdeauna şi cu aceeaşi înfiorare.
Cum se fac toate aceasta?
Nu ştim. Nu înţelegem cum. | Continuare »

[Sfântul Ştefan a fost prima victimă – după Hristos – a credinţei rătăcite şi împotrivitoare]

Traian Dorz, din Mărturisirea strălucită – fragment

… Nenorocirea cea şi mai mare este nu când omul n are încă nici un fel de credinţă… pentru că atunci, printr o puternică chemare sau printr o suferinţă trupească ori sufletească, sau printr un har aşteptat de la Dumnezeu, – el poate ajunge în faţa lui Hristos. Şi atunci va căpăta credinţa cea bună.
Ci nenorocirea cea cu adevărat mare şi veşnică este atunci când, prin păcatele cu voia şi cu ştiinţa lui, omul ajunge să aibă o credinţă falsă, o credinţă intolerantă, o credinţă ucigaşă, o credinţă satanică, o credinţă rea şi pierzătoare.
O credinţă blestemată luptă în contra lui Dumnezeu, în Numele lui Dumnezeu. O credinţă nelegiuită foloseşte cuvintele Sfintei Scripturi ca să desfiinţeze Scriptura. Şi caută, în Numele lui Hristos, să nimicească tocmai Lucrarea lui Hristos. Şi în numele iubirii Lui, să-i ucidă, să-i suprime, să-i chinuiască trupeşte sau duhovniceşte pe cei care mărtu¬risesc şi trăiesc cu adevărat această iubire.
Ce înspăimântătoare şi crudă fiară este credinţa cea falsă… şi ideea cea falsă despre Dumnezeu şi despre Biserică, şi fanatismul cel orb şi interesat al acelora care, în numele vieţii viitoare, urmăresc cu satanică lăcomie foloasele blestemate ale vieţii acesteia şi, cu o făţarnică evlavie exterioară, caută numaidecât dorinţele scârboase ale trupului acestuia.
Această falsă credinţă şi prefăcută evlavie are osânda orbiei şi călăuzirea cruzimii. Ea, din Casa lui Dumnezeu, Îl dă afară chiar pe Dumnezeu şi bagă acolo viţelul cel de aur sau „leul” şi „ursul” nimicitor. | Continuare »

A FI ÎNCHINĂTOR ADEVĂRAT

Traian Dorz,
fragment din «Crucea mântuitoare»

… Omenirea a avut mulţi binefăcători, în toate timpurile, care i-au căutat fericirea prin tot ce au crezut ei că pot ajuta şi uşura viaţa acesteia, a semenilor lor pe pământ. Dar cei mai mari binefăcători ai omenirii au fost, în toate timpurile şi în toate locurile, acei care le-au arătat oamenilor pe Hristos.
Acei care nu numai cu cuvântul lor puternic, luminos şi fierbinte, dar mai ales cu viaţa lor curată, binefăcătoare şi smerită L-au arătat strălucit şi vrednic pe Hristos, Viu şi Adevărat, în faţa semenilor lor, în aşa fel, ca şi aceştia să-L iubească şi dorească pe Hristos.

„Am vrea să-L vedem pe Iisus, am vrea să-L auzim pe Hristos…”
Ascultă această strigare dureroasă şi adâncă a tuturor celor ce-i întâlneşti. Poartă-te în aşa fel cu toţi, vorbeşte în aşa fel cu fiecare, ai grijă să umbli totdeauna în aşa fel, încât ascultătorii tăi să spună în urma ta nu ce frumos ai vorbit tu, ci cât de minunat este Iisus! | Continuare »

BOALĂ ŞI VINDECARE

1. O, ce privelişte tristă este un suflet care, în loc să stea drept şi să meargă frumos, stă gârbov şi merge încovoiat sub povara unui păcat ascuns sau a mai multora, – în timp ce Domnul şi fraţii se tot luptă să l îndrepte. Şi numai el nu şi dă seama de marea nenorocire în care se află.

2. Ce jalnică este starea când şi mai multe suflete ale aceleaşi familii au ajuns astfel – şi orice nădejde de vindecare pare pierdută pentru ei! Dar după ani de încercări şi după ce toţi au pierdut nădejdea de a i mai îndrepta, – totuşi o singură scăpare încă mai poate fi: minunea lucrării lui Hristos. Deci să nu i părăsim de tot niciodată pe cei ajunşi astfel. Ci să strigăm către Domnul cu atât mai mult cu cât starea lor e mai grea. Boala învechită însă se vindecă cu atât mai greu, cu cât însuşi bolnavul doreşte tot mai puţin vindecarea sa.

3. Toate dorinţele şi gândurile noastre bune nu se pot înfăptui niciodată fără Jertfa cea Scumpă a Mântuitorului nostru Preaiubit. Dar nici fără partea de suferinţă care ni se cere şi nouă înşine, împreună cu suferinţa lui Hristos, pentru realizarea scopului mântuitor la care lucrăm (Col 1, 24). | Continuare »

Traian Dorz, Numele Biruitorului

1. Nevoia cea mai mare a celor pierduţi este de apropiere simţită şi caldă, dulce şi binefăcătoare, care singură îi poate ridica. Numai faţă de un astfel de binefăcător sufletele oamenilor îşi dezvelesc rănile şi îşi arată durerile lor cu încredere. Numai atunci mângâierea se primeşte cu speranţă, iar mustrarea se urmează cu îndreptare.

2. Dragă suflet de păstor şi părinte, – cum te porţi tu oare cu cei căzuţi din casa ta, din familia ta, din biserica ta? Te porţi oare numai cu asprime şi lovituri ori cu nepăsare, cu judecată şi cu nebăgare de seamă, sau te porţi cu bunătatea mântuitoare a Samariteanului milostiv? Aşa Se va purta şi Dumnezeu faţă de tine!

3. De câte ori te-ai aplecat tu până la starea copilului tău sau a părintelui tău ori până la starea soţului tău sau a fraţilor tăi? Te-ai aplecat cu rugăciune, cu lacrimi, cu fierbinte şi repetată chemare la Dumnezeu, ca să nu se piardă lângă tine aceste suflete, – ori nici nu-ţi pasă de ele?

4. De câte ori te-ai aplecat plângând cu fratele tău sau lângă el, pentru păcatele lui? De câte ori te-ai aplecat, rugându-te cu el sau pentru el, ca să fie iertat sau ridicat? Cât untdelemn mângâietor şi simţit ai turnat pe rănile lui, pentru ca el să poată primi apoi vinul mustrării, curăţitor şi vindecător, îndreptându-se? Nu uita că aceasta este cea mai mare nevoie a lui şi datorie a ta! | Continuare »

Traian Dorz, Acum să facem (CUGETĂRI NEMURITOARE  – 27)

1. Adevărat este că sufletele unite cu Hristos şi despărţite de păcat şi de satana înaintează şi cresc frumos, din bine în mai bine, din sus în mai sus, până ce ajung părtaşe firii dumnezeieşti (II Ptr 1, 4).
2. Dar tot atât de adevărat este şi că sufletele unite cu păcatul şi cu satana şi despărţite de Hristos se prăbuşesc mereu din jos în tot mai jos, din rău în tot mai rău, până ce ajung părtaşe firii diavoleşti.
3. Fie în bine, fie în rău, nu există o stare pe loc, ci o urcare ori o prăbuşire necontenită.
4. Pe cel bun, faptele lui bune de ieri îl fac să fie mai bun astăzi. Iar pe cel rău, păcatele lui de astăzi îl vor face să fie mai rău mâine.
5. Astfel, omul bun, cel unit cu Hristos, ajunge cu timpul să aibă chipul lui Hristos nu numai pe făptura lui sufletească, ci chiar şi pe înfăţişarea lui trupească (Gal 6, 17). | Continuare »

VIAŢĂ, MOARTE ŞI ÎNVIERE

Traian Dorz, Prietenul tineretii mele – cap. 25

1. Există un loc al binecuvântării şi un loc al blestemului.
Există un pământ al celor vii şi unul al celor morţi.
Există fii ai învierii şi există fii ai morţii.
Cine ascultă glasul lui Hristos şi vine la El trăieşte pentru viaţă şi moare pentru înviere.
Va veni o zi în care toţi cei îngropaţi în pământul celor vii vor auzi glasul binecuvântat al Celui Veşnic Viu chemându-i la slavă şi ei vor învia, mergând la El.
Aceştia sunt morţii care aud şi văd pe Dumnezeu.
Alege-ţi astăzi partea să fii cu ei, venind la El.

2. Când un păcătos este chemat de nouă ori să se îndrepte, iar el de nouă ori se împotriveşte chemării şi refuză să-L asculte pe Dumnezeu,
aceluia Dumnezeu îi ia pentru totdeauna dorinţa de a se mai îndrepta.
Şi acest om devine un mort înainte de a muri.

3. Mulţi fii ai lui Dumnezeu, care au în ei inimă rea şi lumească, vor pieri. Şi mulţi fii ai lumii, care au în ei inimă bună, vor fi mântuiţi.
Fiindcă Dumnezeu nu Se uită la înfăţişare, nici la nume, ci la inimă Se uită El. | Continuare »

SEMĂNAT ŞI SECERIŞ

Traian Dorz, Întâi să fim cap. 9, pg 60

1. Dacă Domnul ne-a făcut semănători de adevăruri, atunci noi trebuie să cunoaştem bine nu numai sămânţa, ci şi ogorul. Să semănăm sămânţa potrivită în locul potrivit, ca să crească şi să rodească cu folos, – nu să se usuce ori să se înece.

2. Cel dintâi lucru pe care îl face un semănător priceput este pregătirea seminţei. El va alege ce sămânţă merge în ogorul unde va semăna. Apoi o cerne bine şi o tratează, ca s-o ferească de buruieni şi de boli.
Semănătorul adevărului trebuie să facă la fel.

3. Înainte de a începe, semănătorul priceput se uită întâi în Sus, – apoi ia seama de unde suflă vântul… Pentru că dacă cerul va da soare şi ploaie, iar vântul va sufla potrivit, sămânţa lui va cădea acolo unde trebuie să încolţească şi va creşte spre rod sănătos.
Semănătorul adevărului trebuie să facă la fel.
4. Tot timpul semănatului şi după aceea, semănătorul priceput umblă de la o margine a ogorului la cealaltă – nu stă pe loc şi nu se aşază să odihnească – având grijă să alunge păsările răpitoare, să îndepărteze pietrele care usucă sămânţa şi să ardă spinii şi buruienile care o îneacă.
Semănătorul Adevărului trebuie să facă la fel.

5. Înainte de a merge la amvonul predicii ori la masa scrisului sfânt, pregăteşte pe genunchi sămânţa Cuvântului Sfânt pe care vrei să o semeni! Alege bine versetul, ideea, adevărul care trebuie spus.
Tratează totul cu lacrimi şi cu rugăciune şi aşa le du! | Continuare »

Mulţi oameni cântă toată viaţa lor numai pentru pricini lumeşti, pentru pricini deşarte sau chiar şi urâte… Dar puţini sunt oamenii care cântă pentru pricini binecuvântate şi folositoare.
Puţini sunt cei ale căror cântări şi lacrimi izbucnesc din pricina lui Hristos şi din pricina adorării lui Dumnezeu sau din pricina bucuriei şi a revărsării Duhului Sfânt şi a laudelor Lui. Prea mulţi sunt acei oameni care preamăresc prin cântările lor păcatul şi ura, sau răzbunarea şi stricăciunea, sau desfătarea, sau deşertăciunea lumii acesteia.

Sunt mulţi care cântă toată viaţa lor cu veselie pentru diavolul. Vai de ei, căci cântecele acestora li se vor preface foarte curând în gemete veşnice şi chiuiturile lor de veselie, în ţipete de groază, de deznădejde şi de durere veşnică (Lc 6, 25 şi 16, 24).
Puţini sunt cei care cântă pentru Dumnezeu, – dar cântările acestora sunt adeseori scăldate în lacrimi, căci pe pământul acesta, cei care cântă pentru Hris­tos trebuie să cânte în pribegie şi în necazuri, în suferinţe şi în prigoniri sau în singurătate şi în batjocuri, – iar acolo totdeauna cântările sunt însoţite de lacrimi.

Nu aici pe pământul acesta, nu aici unde totul este amăgire şi schimbare socotesc cei credincioşi că este fericirea şi răsplata lor, ci Acolo unde totul este Adevăr şi Statornicie (Isa­ia 65, 16-19; In 16, 22; I Ptr 1, 6-9). Căci nu acum, ci atunci se va vedea ce a fost vrednic de cântat şi ce a fost vrednic de plâns. Ce a fost vrednic de primit şi ce de lepădat. Cine au fost cei cu adevărat înţelepţi şi cine cei nebuni. | Continuare »

[…] 4. De ce este mai înaltă Golgota decât Sinaiul?
Pentru că locul unde Dumnezeu a dat Harul este nespus mai sfânt decât locul unde El a dat Legea. Şi pentru că Legea are o margine, iar Harul nici una, şi pentru că Legea ucide, iar Harul dă viaţa, şi pentru că Legea este Judecată, iar Harul este dragoste.

5. Dimensiunea principală a Crucii nu este cea orizontală. Aceasta înseamnă: noi şi noi… Şi nu mulţimea numărului nostru, nu lărgimea sau lăţimea noastră…
– ci dimensiunea principală a Crucii este înălţimea şi adâncimea, coborârea lui Dumnezeu la noi şi înălţarea noastră spre El, dragostea Lui şi îmbrăţişarea Lui cu noi şi a noastră cu El. În sus deci, cât mai în sus spre Dumnezeu, aceasta ne înalţă duhul, ne curăţă zările şi ne sfinţeşte trăirea inimii. Aceasta ne susţine, puternică şi dreaptă, şi legătura noastră cu semenii noştri.

6. Dumnezeu vine la noi prin Cruce, iar noi mergem la El tot prin ea. Crucea ne uneşte pe noi cu El şi prin ea El Se uneşte cu noi. Prin ea merg la Dumnezeu binefacerile noastre, laudele noastre, rugăciunile noastre, împărtăşirile şi legămintele noastre, iar de Sus, tot prin ea, vin ale Lui spre noi.
De aceea tot ce începem, să începem prin Cruce: în Numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Duhului Sfânt. Amin. Şi tot ce încheiem să încheiem mulţumind tot prin Cruce: Mărire Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh. Amin. Numai atunci totul este sfinţit şi binecuvântat.

7. Dimensiunile Crucii, prelungite în cerc infinit, cuprind tot Universul, toată Creaţiunea; nu numai pământul, ci şi Cerul. Nu numai lumea văzută, ci şi pe cea nevăzută. Nu numai Timpul, ci şi Veşnicia. Iar în Centrul Crucii este El, Dumnezeu, Hristosul cel Viu şi Adevărat, Fiul Dumnezeului Tată, Susţinătorul tuturor, Izvorul şi Mişcarea, Echilibrul şi Durata, Cel prin care sunt şi prin care se ţin toate.
De aceea în ea şi în El este toată viaţa şi lumina. Şi, în afară de El şi de ea, numai moartea şi întunericul. | Continuare »

Şarpele de aramă în pustie – un semn care preînchipuia Crucea cu Domnul Iisus Răstignit

Titus Niculcea

Cuvântul Cruce înseamnă suferinţă de bunăvoie şi fără vină. Până la răstignirea Mântuitorului, nu i s-a zis cruce, ci lemnul de ocară. Domnul Iisus a fost răstignit pe acest lemn de ocară de bunăvoie şi fără să fie vinovat pentru ceea ce era condamnat.
În Ioan 10, 18, Domnul zice: „Eu Îmi dau viaţa de bunăvoie. Nimeni nu Mi-o ia cu sila… Am putere s-o dau şi am putere s-o iau”. Deci aici este înţelesul tainic al Sfintei Cruci, care pentru noi este o recomandare a Domnului: „Luaţi crucea în fiecare zi şi urmaţi-Mă”. În fiecare zi, credinciosul să renunţe la dreptul lui şi la meritului lui în societate. Când îţi auzi cuvinte de ocară, de batjocoră şi învinuiri din partea lumii, ea să nu aibă dreptate; iar tu să taci, să te smereşti. Dacă lumea are dreptate în ceea ce te învinuieşte, atunci acea suferinţă nu mai este considerată cruce, ci rămâne lemn de ocară. Pentru noi, suferinţa devine cruce doar atunci când nu suntem vinovaţi de ceea ce ne învinuiesc alţii. Crucea Mântuitorului este altarul de jertfă, iar Sângele Său care a curs pe Cruce a sfinţit acest altar. „Scump Îmi va fi altarul cel dinăuntrul Templului şi cel din afara Templului”, zice Dumnezeu în Vechiul Testament. Aşa şi Sfânta Cruce s-a sfinţit prin dragostea şi prin Jertfa Domnului Iisus, Care de bunăvoie S-a răstignit pe ea. Şarpele de aramă în pustie, în Vechiul Testament, era doar un semn care preînchipuia Crucea cu Domnul Iisus Răstignit, din Noul Testament. Cum spune la Înţelepciunea lui Solomon, că „toţi cei ce priveau la acest semn erau vindecaţi, dar nu prin ceea ce vedeau cu ochii, ci prin Tine, Mântuitorul tuturor”. Deci ei treceau de la partea văzută la partea nevăzută, înţelegeau taina lui Dumnezeu care se arăta prin lucrurile văzute. | Continuare »

Crucea nu este chip cioplit

Traian Dorz, Mărgăritarul ascun – din capitolul MĂSURA CEA BUNĂ ÎN TOATE

[…] 9. Nu-ţi face părerea înainte de a asculta, ci după! Ascultă mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu şi apoi spune „da“. Nu spune „da“ sau nu spune „nu“ înainte de a asculta tu însuţi ce spune Hristos despre El sau despre tine. Ascultă mai întâi cuvântul fratelui tău şi apoi fă-ţi o părere despre el. Nu spune „ştiu“ înainte de a şti bine.

10. Crucea nu este chip cioplit. Nici icoanele sfinte nu sunt aşa. Nu crede şi nu spune rău înainte de a gândi bine. Iată, însuşi Moise, care a adus legea cu porunca împotriva chipurilor cioplite, cel dintâi el însuşi a făcut un chip cioplit şi l-a înălţat în faţa poporului, ca un simbol al lui Hristos. Şi totuşi nimeni nu l-a învinuit pentru asta.
Depinde cu ce scop faci aceasta. Depinde ce simţământ te îndeamnă să o faci. Şi cu ce scop spui.

11. Cuvântul Sfânt nu-i numai cuvinte, ci el este duh şi viaţă. Dacă îl asculţi numai cu urechile, şi nu cu inima ta, el se preface în tine vorbă şi vânt. Dacă îl asculţi cu duhul, el se preface în tine Duh. Dacă îl asculţi cu viaţa, el se preface în tine Viaţă.

12. Este scris: Dumnezeu îl scapă pe cel nenorocit prin chiar nenorocirea lui. Ceea ce omul consideră că e nenorocire a lui este de fapt mijlocul prin care Dumnezeu îl scapă de marea nenorocire a pierzării şi osândei lui veşnice. O, dacă am învăţa noi toţi să privim aşa la orice nenorocire prin care trecem!

13. Mântuirea noastră – primirea făgăduinţei ei – stă în harul lui Dumnezeu şi în credinţa noastră ascultătoare de acest har.
Mântuirea noastră – dobândirea ei – stă în lucrarea noastră neprihănită pentru păstrarea noastră în ea… şi în munca noastră pentru mântuirea altora.

[Mijlocitoarea Întrupării Dumnezeieşti]

Traian Dorz, Numele Biruitorului – cap. 20fragment

11. Mulţi sunt acei tâlcuitori care au văzut în Psalmi, arătată în chip profetic, starea Preasfintei Fecioare Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, care, prin alegerea cea tainică şi înţeleaptă a lui Dumnezeu (Isaia 7, 14; Mica 5, 3; Mt 1, 23-24; Gal 4, 4), a fost rânduită mai dinainte să fie mijlocitoarea Întrupării Dumnezeieşti, spre împlinirea Voii lui Dumnezeu şi mântuirea tuturor oamenilor (I Tim 2, 4).

12. Maica Domnului Iisus, acest vas sfânt şi deosebit de ales, a fost mijlocul cel mai sfinţit şi folositor Stăpânului pentru Întruparea şi Lucrarea Sa sfântă, de aceea este şi drept să se bucure de cea mai deosebită cinste dintre toţi aleşii lui Dumnezeu.

13. Despre Maica Domnului toate Scripturile vorbesc arătând-o mereu împreună cu Fiul şi Dumnezeul ei. Fiind lângă El în profeţii, lângă El în mărturisire şi în jertfă, este drept să fie lângă El şi în Veşnicia Slăvită a Lui.

14. Dacă Solomon, fiul înţelepciunii, s-a purtat cu atâta respect şi cinste faţă de mama lui (I Împ 2, 19), aşezând-o la dreapta sa în vremea slavei sale, – cu cât mai mult Împăratul Înţelepciunii, Hristos, va face astfel Sfintei Sale Mame, înaintea căreia arhanghelul ceresc s-a plecat, spunându-i: „Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har” (Lc 1, 28). Pentru că ea a avut o chemare nespus mai slăvită ca mama lui Solomon. | Continuare »

Traian Dorz, Dorim să fim pg. 94-98

1. Toţi oamenii au nevoie să trăiască, dar au nevoie să şi moară. Cu ce să trăiască au cam toţi, dar cu ce să moară n au decât puţini.

predica-de-pe-munte_17_05

2. Ca să aibă cu ce să trăiască, se luptă toţi oamenii, de la cel dintâi ceas al zilei până la cel din urmă. De la cea dintâi zi a vieţii până la cea din urmă.
Dar ca să aibă cu ce să moară, câţi se luptă şi câţi se îngrijorează?

3. Cel dintâi şi cel mai mare dar pe care l a făcut Dumnezeu oamenilor este lumina. Lumina şi cea trupească, dar mai ales cea sufletească. Fără lumină zadarnice sunt toate darurile celelalte. Fără lumină omul nu ştie cum să le folosească – ori le ar folosi rău.

4. Poate omul să aibă sănătoase şi întregi toate organele trupului ori ale sufletului său; dacă mintea lui este bolnavă, dacă lumina care este în el este întunecată, la ce folos sunt toate celelalte?

5. Chiar dacă de toate celelalte însuşiri ale sale omul este lipsit, câtă vreme are înţelepciunea cea care vine de Sus (Iac 1, 5), omul se orientează bine, umblă cu cumpătare, trăieşte echilibrat şi se strecoară printre necazurile vieţii scăpând cu bine din toate. | Continuare »

pescuirea_minunata_60Traian Dorz, Semănaţi Cuvântul Sfânt

1. Prima chemare rânduită de Mântuitorul nostru Iisus Hristos primilor ucenici ai Săi a fost ca ei să fie pescari de oameni (Mt 4, 19).
Ce chemare şi misiune cerească este să fii un astfel de pescar!
2. Toate apele amare şi tulburi ale lumii mişună de peşti-oameni care înoată nebuni dintr-o parte în alta, otrăvindu-şi viaţa şi zădărnicindu-şi scopul ceresc pentru care au fost creaţi şi aduşi la viaţa asta.
3. Pentru atragerea şi prinderea acestora în mrejele mântuirii a rânduit Mântuitorul pe cei dintâi chemaţi şi aleşi ai Săi, învăţându-i şi poruncindu-le ca să afle totdeauna mijloacele şi vremile cele mai potrivite pentru pescuit.
4. Spune Biblia că Mântuitorul Iisus i-a văzut pe Andrei şi Petru cum aruncau mrejele (Mt 4, 18-19) – şi atunci i-a chemat.
Hristos Se uită cum ne facem noi de cu pricepere şi cu hărnicie propria noastră muncă. Şi numai după aceea ne crede sau nu vrednici să ne cheme în câmpul muncii Lui.
5. Pe ceilalţi doi pescari – Ioan şi Iacov – i-a văzut cum ascultau de tatăl lor şi cum îngrijeau de uneltele lor de lucru (Mt 4, 21) – şi după asta a ştiut că vor fi şi în Evanghelie iubitori şi conştiincioşi.
6. Pe Moise, se spune că după felul cum avea milă de oile şi de mieluşeii stăpânului său când era păstor l-a ales Dumnezeu să fie păstorul poporului Său.
7. Dacă vrem şi noi să fim nişte pescari adevăraţi şi nişte păstori vrednici în slujba cea vrednică a lui Dumnezeu – atunci să avem grijă ca, încă înainte de a urma chemarea Lui de a fi lucrători buni în slujba Sa, să ne dăm toate silinţele să fim nişte lucrători vrednici în slujba pământească pe care o avem. | Continuare »

Dragostea pentru înaintaşi

O, pământule sfânt în care odihnesc osemintele sfinţilor noştri înaintaşi, fii binecuvântat!
Cu palmele noastre cele mai bătătorite de munca cinstită, dorim să-ţi închidem cât mai moale şi mai blând rănile brazdelor greşite, să-ţi netezim marginile răzoarelor tale dureroase, să-ţi aşezăm cât mai frumos pernele semănăturilor tale.
Pentru ca să ţi se vindece cât mai repede orice durere pe care ţi-am pricinuit-o şi să ţi se liniştească orice rană.
Ca să fii cât mai frumos şi mai fericit, tu, pământule sfânt în care odihnesc ca într-un chivot de altar sfintele oseminte ale minunaţilor noştri înaintaşi sfinţi.

Pe aici, iată, chiar pe aici unde ţin eu picioarele mele înfiorate au călcat picioarele tatălui meu, s-au aplecat genunchii bunicului meu şi au sângerat palmele străbunilor mei.
De aici au luat spicele de aur străbunele mele, bunica şi mama mea, atunci când erau fete tinere, frumoase şi harnice – făcându-şi din ele cununa secerişului şi punând-o peste părul lor bogat, frumos, strălucitor şi auriu, tot ca spicul grâului acestuia
sau ca raza soarelui ceresc
prin care mergeau ele, la fel de frumoase, ca grâul şi ca soarele.
O, ce nalte şi adânci sunt lacrimile şi rugăciunile acestor gânduri! | Continuare »

Traian Dorz, cugetări — Mărgăritarul ascuns

… În curând vremea harului se va sfârşi. Hristos Mântuitorul şi Judecătorul va veni iarăşi, ca să-Şi ia Duhul Său şi să închidă uşa, singura uşă care duce la mântuire. Atunci nimeni din cei ce n-au venit acum nu vor mai avea pe unde să vină şi toţi cei ce n-au căutat mântuirea în unicul ei fel nu o vor mai afla nicidecum. Tu, de ce oare nu vii?
Manastirea_Sf-Antonie_ApocalipsaAştepţi tu oare până atunci?

Căderea şi decăderea vin pretutindeni şi de pretutindeni, ca şi cum ar fi împinse de la spate, pentru a-i prinde pe toţi oamenii şi pentru a-i duce cât mai repede şi cât mai sigur în iad.
Singur Hristos îi poate salva din ele pe cei care sunt ai Lui.
Tu eşti sau nu al Lui?
Dacă nu, ce vei face fără Hristos?
Cine te va scăpa din ghearele diavolului dacă nu vii acum alergând la El?
Vino!

Nu cârti împotriva vremii şi a vremurilor. Încă plouă numai cu apă… în curând va ploua şi cu foc… Încă se cutremură numai pământul… în curând se va cutremura şi cerul. Atunci ce veţi face voi, care nu vreţi să scăpaţi acum la Hristos?

Ridicaţi-vă capetele voi, cei care suferiţi pentru Hristos, şi aşteptaţi-L: în curând se va împlini şi dorul vostru. Trăiţi veghind, spre a-I auzi glasul Lui când El vă va chema pe nume, ca voi să ieşiţi din mormintele voastre. Toţi cei ce L-au iubit în curăţie şi care L-au aşteptat cu dor vor vedea cu bucurie Faţa Lui şi vor dobândi fericiţi locul pregătit de El în cer, la Nunta Lui strălucită. Ce aproape este Ziua aceasta!… Zorii ei parcă au şi ieşit. | Continuare »