PrIosif-TDorzPoate cine știe dacă vreodată se va mai întampla ca ziua adormirii întru Domnul a înaintașului nostru drag, fratele Traian Dorz să cadă în Zi de Rusalii, în Praznicul fericit al Oastei Domnului, Praznic în care îl sărbătorim și pe Părintele nostru drag, Iosif Trifa, întemeietorul pământesc al Oastei Domnului.
Până acum fiecare a avut sărbătoarea lui. Acum, amândoi vor a fi sărbătoriți în Ziua Oastei, sub umbrirea Sfântului Duh, când Duhul Sfânt pogoară peste cinstirea amândurora…
Fratele Traian Dorz s-a născut pentru Domnul într-o zi de Rusalii și iată, după atâția ani, și nașterea sa pentru cer cade în zi de Rusalii… ca un curcubeu de lumină ce străbate peste ani și încunună viața și jertfa sa pe acest pământ.
Părintele Iosif a numit Rusaliile sărbătoarea Oastei. Duhul Sfânt i-a fost făgășuitor la întemeierea ei și apoi pe tot parcursul vieții sale tot sub umbra Duhului Sfânt a trăit și s-a jertfit.
Iată acum cei doi mari inaintași sunt sărbătoriți și cinstiți împreună, în ziua Pogorârii Sfântului Duh, precum împreună și-au împletit viața lor cu viața Oastei Domnului, cât au trăit.
Dar noi?
Ce mai înseamnă pentru noi Sărbătoarea de Rualii?
Doar o plimbare până la Cimitirul Dumbrava?
Doar o adunare mare pe țară?
Pogorârea Duhului Sfânt este chintesența ideologiei Oastei Domnului. Este ființa Oastei. Duhul Sfânt este inițiatorul și călăuzitorul ei.
Un ostaș al Domnului este ostaș atâta vreme cât stă sub umbrirea Duhului Sfânt. În rest, e ostaș cu numele… | Continuare »

Hotarul cel mare unde a murit frica

Pr. Iosif Trifa, Fricoșii

Spuneam mai înainte că în Noul Testament este un hotar unde a murit frica. Acest hotar mare se află în Faptele Apostolilor, capitolul 2. E Cincizecimea, Pogorârea Duhului Sfânt. Aici, la Faptele Apostolilor, capitolul 2, este mormântul fricii. Aici a murit frica.
Duhul Sfânt – aşa cum făgăduise Mântuitorul – a adus în lume desăvârşirea lucrării Lui. A adus desăvârşirea mântuirii. A adus moartea deplină a omului cel vechi şi învierea deplină a celui nou.
Duhul Sfânt a adus şi moartea fricii şi a tot ce mai trecuse în omul cel nou din firea cea veche. Citiţi în Faptele Apostolilor, de la capitolul 2 încolo, şi nu veţi mai afla urmele omului cel vechi. Şi nu veţi mai afla nici urmele fricii. Cincizecimea a dat oameni noi, oameni schimbaţi. Cincizecimea i-a schimbat pe toţi; pe Apostoli, ca şi pe popor. Iar în schimbarea aceasta, în această minunată schimbare, se observă, înainte de toate, curajul, îndrăzneala. A murit frica, şi în locui a păşit curajul, îndrăzneala pentru Dumnezeu. | Continuare »

Cornel RUSU, din Cuvântul, Cheie a Darurilor

De marea sărbătoare a Sfintelor Rusalii, mare adunare la Sâncrai, la fratele Ionel Novac. Venim şi noi de la Ghelari. După slujba sfântă de la Biserică, unde fraţii răspund la Sfânta Liturghie, în curtea fratelui Ionel, sub cerul liber, are loc frumoasa adunare. Venit de curând la Oaste, fratele Roman Furca, fratele Petru ni l-a prezentat.
Sunt de faţă: fratele Traian Dorz, fratele Silviu Hărăguş, fratele Ilie Marini, fratele Popa Petru de la Batiz, pe atunci fratele Magdici, sora Lucreţia de la Laz; atunci am cunoscut pe Pop Alexandru, venit şi el cu un grup de tineri din partea Clujului, şi mulţi, mulţi fraţi şi surori, o curte mare, arhiplină.
Rugăciunile şi adunarea cu cântări, vorbiri şi meditaţii biblice au decurs în linişte. Mare revărsare de har am simţit toţi cei prezenţi, de la cel mai mare, până la cel mai mic copil. Revărsarea Duhului Sfânt se face resimţită şi astăzi în sufletele iubitoare, credincioase, doritoare de a-L avea. El coboară raiul în sufletele oamenilor, făcându-i să locuiască în lumina părtăşiilor divine cu Domnul şi sfinţii săi. Şi Se roagă pentru noi, şi ne ajută în slăbiciunile noastre.
O, Duhule Sfinte, vino şi condu-ne spre cer, şi vom cânta din harfa sufletului nostru melodia veşniciei în acorduri minunate pentru slava Tatălui şi a Fiului, Care ne-a răscumpărat.
Printre fraţii care s-au rugat la încheiere, a fost şi sora Lucreţia de la Laz, care cu rugăciunea şi lacrimile ei, a aprins şi zguduit toată adunarea.
După rugăciunea de încheiere, cu soţia am trecut dealul la Nădăştia, cu sora Ileana şi fratele Judele, unde am poposit peste noapte.
Dimineaţa, în casa fratelui Ionel, cu fratele Popa Petru şi ceilalţi fraţi de bază, s-a organizat o consfătuire frăţească, cu participare selectă, urmând ca rezultatul consfătuirii să fie adus la cunoştinţa întregii adunări. | Continuare »

fr-Leon-AndronicVorbirea fratelui Leon Andronic de la adunarea de Rusalii de la Sibiu – 2 iunie 1985

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Slăvit să fie Domnul, fraţilor!
Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Care ne-a învrednicit astăzi, în ziua Praznicului Oastei, să fim în jurul acestui mormânt scump, al acestui mormânt care nu va fi uitat în veac de poporul român, popor care, la trâmbiţa care a început de şaizeci şi trei de ani să sune desluşit spre trezirea neamului nostru la o viaţă nouă cu Hristos, a alergat pe toate meleagurile ţării acesteia cu râvna şi dragostea pe care Domnul Iisus le-a semănat în el prin acest om al lui Dumnezeu, prin acest prooroc. Nu se naşte în fiecare zi câte un prooroc, ci la zeci de ani şi la sute de ani chiar.
Glasul acestui trâmbiţaş a sunat atât de puternic, încât s-a auzit în toată ţara şi peste hotarele ţării noastre [îndemnul] să nu ne mulţumim cu viaţa formalistă în care ne-am trezit, cu datinile şi obiceiurile strecurate în mijlocul nostru de la păgânii care s-au amestecat şi au venit în creştinism cu sarsanaua lor de păcate. [Iar creştinii au ajuns] aproape să le sfinţească şi să spună toţi: „Aşa am apucat! Aşa ne-am pomenit! Aşa am văzut la părinţii noştri şi la bunicii noştri! Cum veniţi voi acum să stricaţi obiceiurile şi datinile noastre?”.
O, dragii mei, dacă Părintele Iosif a avut o deviză în viaţa lui, deviza cea mai scumpă a fost să împroprietărească ţara noastră cu Biblia, cu Cuvântul lui Dumnezeu, cu Sfânta Scriptură, care a luminat mii, zeci de mii şi sute de mii de suflete şi le-a scăpat de iadul întunecat.
Ce măreaţă lucrare! Dar şi ce vrăşmaş puternic! Însă nu-i mai tare vrăşmaşul (aşa cum s-a cântat în cântare) decât puterea lui Dumnezeu prin care, în Numele Domnului, îl tăiem în bucăţi şi mergem înainte pe calea pe care ne-au trasat-o înaintaşii noştri.
Ce minunat a vorbit şi fratele Arcadie despre pilda acestui om al lui Dumnezeu care străluceşte în inimile noastre ca un luceafăr luminos ce ne duce la Hristos!
Fraţilor dragi, am venit la acest mormânt să reînnoim legământul. Dacă acum zece, douăzeci, treizeci, cincizeci de ani am pus un legământ în faţa lui Dumnezeu, în faţa fraţilor, în faţa acelor care ne-au îndemnat să ne predăm şi noi Domnului, astăzi să înnoim acest legământ lângă mormântul Părintelui Iosif şi din nou, cu noi puteri, să pornim la luptă, ca să putem birui păcatul. Cei care aţi citit cartea Ce este Oastea Domnului aţi văzut acolo harta României mari, iar în mijlocul ei, un bolovan mare numit „păcatul”. Şi câţiva fraţi ostaşi, din răsputerile lor, pun umărul şi braţele lor şi caută să-mpingă, să-l scoată afară din hotarele ţării. Aceasta-i deviza Oastei Domnului: să scoatem păcatul din viaţa noastră proprie, din familia noastră, apoi din cei din jurul nostru, cu care suntem în contact zilnic la serviciu, la munca noastră, şi apoi din toată ţara, cu toţi fraţii. | Continuare »

[Eu însumi sunt o predică vie] – Preot Iosif TRIFA

DRAGOSTEA ŞI FRĂŢIETATEA CE A LĂSAT-O ZIUA CINCIZECIMII – Pr. Iosif Trifa

Predica PS Longhin din Duminica Pogorârii Duhului Sfânt – 2017

LUCRAREA DUHULUI SFÂNT – Traian Dorz

Din cuvântarea Părintelui Iosif Trifa

Mărturii – Moise Velescu

Duhul Sfânt şi Biserica – Preot Iosif TRIFA

Meditaţii la Apostolul din Duminica Rusaliilor – Traian Dorz

Acatistul Preasfântului și de viață Făcătorului Duh

Cuvânt la Duminica cincizecimii sau a Pogorârii Sfântului Duh –  Sf. Ioan Gură de Aur

ÎNŢELEGEREA LUCRURILOR DUHOVNICEŞTI – Traian Dorz

Iconomia Sfântului Duh – Vladimir Lossky

Arătarea Duhului Sfânt în Vechiul Testament – Preot Iosif TRIFA

Scopul vieţii creştine – Sfântul Serafim de Sarov

DRAGOSTEA ŞI URA – Traian Dorz

Scrisoarea Părintelui Iosif Trifa

Spunea… despre Duhul – Traian Dorz

Despre Sfântul Duh. Demonstrare silogistică – Sf. Ioan Damaschin

Ceva despre lucrarea Sfintei Treimi – Preot Iosif TRIFA

Când Se va turna Duhul de Sus – Traian Dorz

Darul şi harul Duhului Sfânt – Preot Iosif TRIFA

VORBIREA ÎN FELURITE LIMBI – Traian Dorz

PENTRU CE NU SE MAI FAC ACUM SEMNE ŞI MINUNI – Sfântul IOAN GURĂ DE AUR

Cum să ne pregătim pentru primirea Duhului Sfânt – Preot Iosif TRIFA

RUGĂCIUNE – Traian Dorz

O amintire semnificativă – Moise Velescu

RUSALII TRISTE – Lidia Hamza

Erau toţi împreună în acelaşi loc – Traian Dorz, Meditații la Duminica Cincizecimii

ÎN ZIUA DE PE URMĂ, IISUS A STAT ÎN PICIOARE – Traian Dorz, Meditații la Duminica Cincizecimii

MĂREAŢA ADUNARE A OASTEI DOMNULUI, LA SIBIU [1932]

CELE DOUĂ TABERE DIN ZIUA CINCIZECIMII –

ADUNAŢI-VĂ PENTRU DOMNUL! – Arhim. Scriban

Poezii:

EU AM AFLAT IUBIREA!TE PREAMĂRIM PE TINE O, Duhule PreasfinteVENIŢI TOŢI SĂ-I CEREMDuhule PreasfinteDoamne, Duhule PreasfinteProfetul vremurilor noastre;

Traian DORZ, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI  (Meditaţie la Duminica după Înălțarea Domnului)

TDorz1Mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi… mulţi sunt cei care vin la început în Lucrarea lui Dumnezeu, dar puţini sunt cei care rămân până la sfârşit statornici în ea. Mulţi sunt tinerii Bisericii, dar ce puţini ajung bătrânii ei!
De aceea, dacă este mare valoarea unor tineri credincioşi în Lucrarea lui Dumnezeu, este nespus mai mare valoarea acelora care au ajuns credincioşi până la bătrâneţea lor şi statornici până la anii cărunţiei lor.

Biserica Domnului din Efes era una dintre acele care trecuse prin cele mai mari încercări şi lupte, care îndurase unele dintre cele mai grele prigoniri şi care trecuse cu bine prin mari suferinţe îndurate pentru numele Domnului Iisus.
Mai târziu, când scrie fraţilor corinteni, Sfântul Pavel îşi aduce cu durere aminte ce luptă grea a dus el cu fiarele din Efes (I Cor. 15, 32).
Despre necazul avut acolo, el le scrie că „am fost apăsaţi nespus de mult, mai presus de puterile noastre, aşa că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă, ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim, pentru ca să ne punem nădejdea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu Care înviază morţii…“ (II Cor. 1, 8-9).
Acolo a avut poate şi cea mai dureroasă experienţă, când Alexandru Căldărarul reuşise să ridice împotriva lui pe foarte mulţi (II Tim. 4, 8).
Dar Dumnezeu, de multe ori, îţi dă şi cele mai mari bucurii tocmai acolo unde ai avut cele mai mari necazuri şi face să ai prietenii cei mai buni, acolo unde ai avut cei mai mari vrăjmaşi.
Pentru că, după ce trec prin astfel de cerneri grele, cei care totuşi rămân lângă Dumnezeu sunt cu adevărat numai cei aleşi. Cei cernuţi. Cei biruitori.
În Efes, erau încă mari primejdii pentru Sfântul Pavel, iar el a căutat să le ocolească, pentru a nu da un nou prilej diavolului.
Fraţii lucrători ai Bisericii Domnului însă erau uniţi acolo, erau o inimă şi un gând şi de aceea vrăjmaşii din afară n-au putut nimici adunarea Domnului.
O, ce mare răspundere au bătrânii Bisericii, stâlpii adunării Domnului, fraţii lucrători care duc greul şi au răspunderea în bunul mers al lucrului Evangheliei.
Ei trebuie să aibă nu numai grija ca adunarea Domnului să nu se despartă, să nu se risipească şi să nu se certe sufletele din adunarea lor, ci mai ales să nu se dezbine şi să nu se certe ei între ei. Căci de cele mai multe ori dezbinarea adunării o fac lucrătorii ei. Şi partidele între fraţii mai mici le fac gelozia, invidia şi neînţelepciunea unora dintre fraţii mai mari. | Continuare »

orbul vindecatCând sute de gheare vrăjmaşe
Sub steagul meu drag m-au rănit,
Izbândă în căi pătimaşe
Să văd, doar atât mi-am dorit.
Şi răni după răni sângerânde
Cu mâna Ta blândă mi-ai uns
Şi colţilor gurii flămânde
Atâta le-a fost îndeajuns.

Când drumuri prea multe se-arată
Şi drumul Tău drag l-am pierdut,
În neagra noptare lăsată
O, Doamne, să văd Ţi-am cerut.
Şi-ndată lumina Ta lină
În ochii mei stinşi a sclipit
Şi calea de slavă senină
Prin spini, peste stânci am găsit.

Când singur mă simt pe-a Ta cale
Şi sufletul meu zace trist,
Să văd, Ţi-am cerut, voii Tale
Un rost. Şi să simt că exist.
Şi sute de îngeri năvală
Cu Tine spre mine grăbesc.
Iubirea Ta n-are rivală.
Căci eu, până-n veci, Te iubesc!

Vlad Gheorghiu

Iov1. Harul de a crede îl au mulţi dintre cei chemaţi pe urmele Domnului Iisus. Dar harul de a suferi, deşi se oferă fiecăruia într un fel… totuşi cei mai mulţi, temân-du se de suferinţă, pierd marea răsplată a acestui mare şi deosebit har.

2. În vremile de încercări mari ale Bisericii vii a lui Hristos, mulţi credincioşi au fost supuşi la mari probe ale statorniciei lor în legământul făcut cu Iisus în clipa naşterii lor din nou.
Ameninţările, arestările, foametea, bătaia şi celelalte probe de foc la care erau supuşi cu toţii trebuie să i fi clătinat şi prăbuşit pe foarte mulţi dintre ei.

3. Dar în cuptorul de foc, pe rugul martiriului, în faţa jertfei n au ajuns decât cei care au trecut biruitori prin toate probele de dinaintea acestui ultim examen.
Ceilalţi, din frica morţii ori din dragostea vieţii, vor fi acceptat compromisul păcatului, se vor fi făcut iscoade, vânzători şi unelte ale împăraţilor păgâni, pentru a scăpa de suferinţă.
Fiindcă vedeau numai faţa cumplită a morţii trecătoare – şi nu cea strălucită a slavei veşnice.

4. O, cât de rar şi cât de puţin cunoscut este astăzi printre credincioşi harul de a pătimi!
De aceea este atât de necunoscută strălucita Faţă a lui Hristos, care se poate vedea numai acolo. Şi strălucitele feţe ale adevărurilor care numai acolo sunt revelate.

5. Toţi cei care au trecut pe acolo şi s-au învrednicit de această unică privelişte au mărturisit şi vor mărturisi fericiţi că n au trăit niciodată nişte clipe atât de strălucite şi de neuitat ca acolo
– şi ca atunci când erau în foc cu Hristos. | Continuare »

Domnul nostru Iisus Hristos a iubit copii şi tineretul – şi El ne-a învăţat şi pe noi să-i iubim.
Pentru că tineretul este Viitorul.
Dacă este tineretul sănătos – viitorul va fi puternic şi bun.
Dacă este tineretul putred – viitorul nu poate fi decât nefericit.
Dar viitorul tineretului depinde în cea mai mare parte de creşterea şi îndrumarea pe care i-o dau părinţii lui:
părintele trupesc: Familia,
părintele sufletesc: Şcoala,
părintele duhovnicesc- Biserica.
Mâinile acestor părinţi modelează sufletul tineretului după cum vor, trecându-şi-l unul altuia.
Dacă fiecare îşi face datoria, îngrijindu-se armonios de partea lui, iar între ei, aceşti părinţi se respectă şi se întregesc, ajutându-se unul pe celălalt, spre a-şi împlini scopul minunat, gândul lor va fi împlinit în chip fericit.
Prin mâinile acestora un popor îşi pregăteşte viitorul său fericit sau nefericit.
De aceea totdeauna adevăraţii părinţi, educatori şi păstori şi-au făcut din grija creşterii tineretului lor una din cele mai de seama datorii de conştiinţă. Când toate acestea se fac sub conducerea înţeleaptă a mai-marilor acelui popor, viitorul nu poate fi decât fericit.
Astăzi tineretul a devenit una din cele mai arzătoare probleme pentru toate popoarele lumii. Căile primejdioase pe care a apucat tineretul multor popoare umplu de îngrijorare pe toţi cei care au grija şi răspunderea viitorului popoarelor lor. | Continuare »

Traian Dorz, din HRISTOS –PUTEREA APOSTOLIEI
TDorz1Propovăduirea Evangheliei printre oameni are totdeauna acest unic şi dublu scop: să-i facă să creadă în Hristos şi să-i facă să se întoarcă la El.
Întoarcerea la Hristos iarăşi cuprinde două părţi: rămânerea şi rodirea în El.
Numai credinţa nu-i de-ajuns. A crede Cuvântul Domnului este numai începutul mântuirii sufleteşti… Continuarea ei este întoarcerea la Hristos, apoi numai sfârşitul ei este răsplătirea cerească.
Numai semănatul frumos încă nu înseamnă nimic. Dacă totul nu se continuă prin îngrijire şi nu ajunge la cules, semănatul este în zadar.
Plantarea unui altoi, desigur, este mare lucru, fiindcă orice altoi plantat este începutul unui rod, nădejdea unei bucurii, promisiunea unui cules.
Dar dacă acest altoi nu este îngrijit cu stăruinţă, ocrotit cu dragoste, apoi adăpat şi hrănit la vreme, ce folos? Lăstarii vechi îl vor năpădi, vânturile sau animalele îl vor rupe, seceta îl va usca.

Când Mâna Domnului este cu propovăduitorii Domnului, atunci mulţimea sufletelor care aude cuvântul lor nu numai că ar crede vestirea lor, dar se va şi întoarce la Dumnezeu. Sufletele se întorc până la Dumnezeu şi nu numai până la masa vorbitorului. Sau nu numai până la seara legământului, sau nu numai până la ieşirea din adunare, ci se întorc la El până la moarte.
Când Duhul Sfânt aduce sufletele, ele aşa vin. Şi aşa rămân. Şi aşa sfârşesc. | Continuare »

Traian Dorz, HRISTOS –PUTEREA APOSTOLIEI
Meditaţii la Apostolul din Duminica a IV-a după Paşti (a Slăbănogului)

TDorz1Surorile noastre, femeile, au avut de la Dumnezeu un rost atât de însemnat în toată lucrarea Lui mântuitoare.
În Vechiul Testament, strălucesc numele atât de frumoase şi slujbele atât de sfinte ale unor suflete de femei prin care Dumnezeu a făcut lucrări atât de mari în slujba mântuirii lumii.
Despre minunatele soţii, ale lui Avraam, Isaac şi Iacov, despre mamele profeţilor, Moise, Samuel, Samson şi alţii – ce frumos scriu Sfintele Scripturi!
Dar, în afară de acestea, cât de multe trebuie să fi fost sfintele femei care şi-au crescut copiii în frica şi dragostea lui Dumnezeu, care şi-au petrecut cu rugăciuni soţii plecaţi la munca şi lupta lui Dumnezeu, care şi-au închinat Domnului toată viaţa lor în singurătate, în jertfe, în binefaceri.
Ce să mai zicem apoi de Noul Testament, pe cerul căruia străluceşte cu o frumuseţe fără seamăn Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, Vasul cel ales şi sfânt prin care ne-a fost trimis nouă Mântuitorul nostru şi Lumina lumii?
Ce minunate apar apoi, în jurul ei, celelalte sfinte femei, care, fiecare şi toate, au rămas pe totdeauna în cinstirea Bisericii lui Hristos cu o strălucire aparte a ei, până azi şi până în veci.
Elisabeta – mama Sfântului Ioan Botezătorul. Ana – fiica lui Fanuel. Marta şi Maria, Samariteanca, Magdalena, Fivi, Eunice, Lois – şi altele, şi altele, de atunci şi până astăzi, câte şi mai câte, cu această uceniţă Tabita – au împodobit Biserica lui Hristos, au şters lacrimile şi sudorile Lui, au legat răni, au mângâiat dureri, au sărutat şi au şters lacrimi, au încurajat luptători, au ascuns primejduiţi, au hrănit flămânzi, au îmbrăcat goi, au ospătat îngeri… | Continuare »

duminica-slabanogului-vitezda-1Pe noi ne apără –  Traian Dorz

Cuvânt la Duminica Slăbănogului – Sf. Ioan Gură de Aur

LÂNGĂ POARTA OILOR – Traian Dorz

O, bucuraţi-vă! – Traian Dorz

Duminica Slabanogului de la Vitezda – Sfântul Teofan Zavorâtul

…Şi la cei din Lida – Traian Dorz

IISUS I-A ZIS: VREI? – Traian Dorz

EXAMENUL LUI IOV – Părintele Iosif Trifa

IUDEII ZICEAU: NU-ŢI ESTE ÎNGĂDUIT –  Traian Dorz

NOROC CU CREDINTA! – Arhimandritul Scriban

Ce dulce-i pacea Ta – Traian Dorz

„Voieşti să te faci sănătos?” – Mitropolitul Augustin de Florina

CA O MARE FURTUNOASĂ… –  Traian Dorz

DE TINE SIMT NEVOIE – Traian Dorz

Evanghelia despre minunea de la scăldătoarea Vitezda – Sf. Nicolae VELIMIROVICI

 

Cântări potrivite cu Evanghelia duminicii a IV-a după Paşti

105. Sfâşiat de chinuri grele; 539. Pe patul suferinţei gem; 623. Erai căzut, căzut; 935. Dacă s-a făcut minunea

 

DEGETUL LUI TOMA – Traian Dorz

Evanghelia despre îndoiala şi credinţa Sfântului Apostol Toma – Sfântul Nicolae VELIMIROVICI

PENTRU CREDINŢA TA-N HRISTOS – Traian Dorz

DE LA PAŞTELE CEL MARE LA „PAŞTELE CEL MIC” – Părintele Constantin Galeriu

SUFLETE FĂRĂ CREDINŢĂ!… – Traian Dorz

„ADU DEGETUL TĂU…” – fr. Visarion Ţuţu

Despre creştinism – Predică în Duminica Tomei – Sfântul Ignatie Briancianinov

La Apostolul din Duminica a II-a după Paşti – Traian Dorz

Ce măreaţă este Evanghelia din ziua de Paşti: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul”… (citiţi-o în Ev. Ioan cap. 1). Şi ce adânc şi măreţ este înţelesul acestei Evanghelii! În Evanghelia din ziua de Paşti este pusă a doua facere a lumii prin întruparea şi Jertfa lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu, sau „Cuvântul”, cum I se zice în Evanghelie. Evanghelia din ziua de Paşti stă, alături cu facerea lumii de la capitolul 1 din Biblie: „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul”… (Fac 1).

invierea-domnului-17_01
La facerea lumii, Dumnezeu a statornicit hotar nu numai între lumina zilei şi întunericul nopţii, între ape si uscat, ci şi între lumina şi întunericul cel sufletesc, între ascultarea şi neascultarea de Dumnezeu. Însă Adam şi Era au rupt acest hotar prin păcatul neascultării. Lumina s-a amestecat iarăşi cu întunericul şi întunericul păcatelor a cuprins lumina. Domnul Iisus a venit în lume ca „lumina lumii”, ca „lumina vieţii”; a venit să lumineze din nou pe cei ce „şedeau în umbră şi întuneric” (Lc 1, 79). Iisus Mântuitorul este un al doilea Făcător al lumii sufleteşti. Prin Golgota, a despărţit din nou lumina de întuneric. El este „lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume”. Din mormântul Mântuitorului, din Jertfa si învierea Domnului, a ieşit o lumină prin care „toate de lumina s-au umplut, şi cerul, şi pământul”, cum zice cântarea bisericească. | Continuare »

„Iar dacă Duhul Celui ce a înviat pe Iisus din morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Iisus din morţi va face vii şi trupurile voastre cele muritoare, prin Duhul Său care locuieşte în voi“ (Rom. 8, 11).

 

anastasisHristos, după ce a înviat din morţi, nu mai moare, căci moartea nu‑L mai stăpâneşte (Rom. 6, 9-11), ci păşeşte într-o existenţă eternă şi ca om. Persoana umană e chemată tot astfel, să nu mai moară în plan spiritual, ci să-şi trăiască nemurirea, aşa cum ar fi făcut-o Adam, dacă ar fi rămas în unire cu Creatorul său.

Învierea comportă cel puţin trei aspecte: un aspect obiectiv – Învierea istorică a Domnului, un aspect subiectiv – participarea persoanei umane la actul Învierii Domnului sau trăirea lui Hristos cel Înviat în făptura umană şi un aspect eshatologic – referitor la Parusie, când toţi oamenii vor învia şi Hristos va lua chip în mod deplin în cei ce au trăit încă de pe pământ această înviere. Dacă în Adam toţi au murit, în Hristos toţi oamenii vor învia (cf. I Cor. 15, 22).

Trupul lui Hristos cel Înviat, îndumnezeit la maximum pentru noi (cf. Ioan 17, 19), va fi de acum şi până la sfârşitul lumii izvorul unei neîntrerupte energii care ni se comunică şi nouă celor ce ne unim în mod real cu Hristos în Tainele Bisericii, iar în mod special în Taina Sfintei Euharistii, în care ni se oferă la modul cel mai concret acelaşi Trup şi Sânge de acum două mii de ani, în care omul îşi regăseşte chipul său autentic.

La limita extremă a chenozei Mântuitorului, moartea însăşi e transfigurată. Sfântul Duh nu-L părăseşte pe Hristos în moarte, ci din moartea Lui face poartă nemuririi. Duhul e prezent în trupul Domnului şi-l face biruitor asupra morţii. Actul încetării lucrărilor umane, pentru ca umanul să se umple cu totul de lucrările dumnezeieşti, e moarte după modul natural şi e viaţă după modul divin. Crucea e puterea care topeşte ordinea cea veche de existenţă şi, în acelaşi timp, toarnă ordinea cea nouă. „Slava Crucii“ e o expresie ortodoxă prin excelenţă, care semnifică legătura interioară dintre moartea şi învierea lui Hristos.[1]

Noul mod de existenţă în care intră Domnul prin înviere nu e o fază ulterioară a vieţii Sale istorice, fază ce ar decurge din temeiul unei cauzalităţi naturale. Învierea se datorează unei intervenţii a Duhului, prin bunăvoinţa Tatălui: „Iar dacă Duhul Celui ce a înviat pe Iisus din morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Iisus din morţi va face vii şi trupurile voastre cele muritoare, prin Duhul Său care locuieşte în voi“ (Rom. 8, 11).

Deci dintru început se poate vorbi despre o Cincizecime a Învierii. Dacă chenoza este chiar şi în ansamblul ei un act cincizecimic, învierea este prin excelenţă Cincizecime. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos – Împăratul nostru (meditații la Evanghelia după Ioan, cap. 12)

Iisus-Hristos-4„Acum sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice?… Tată, izbăveşte-Mă din ceasul acesta?… Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta!“

Dumnezeu, Făcătorul şi Binefăcătorul tuturor celor văzute şi nevăzute, le-a făcut, în atotputernicia Sa, pe toate acestea
şi le-a rânduit pe toate şi pe fiecare
pentru un anumit scop al Său precis şi minunat.

Nici o vietate şi nici o întâmplare nu este întâmplătoare pe pământ.
Până şi o râmă îşi are scopul ei, de a aerisi şi frăgezi pământul prin găurile pe care le face prin el.
Până şi cea mai mică şi îndepărtată stea de pe cer îşi are scopul ei: să lumineze, să lumineze cuiva şi să bucure pe cineva.

Cândva n-am ştiut ce rost poate avea o mică râmă…
Acum nu ştim ce rost poate avea o mică stea,
dar după cum am aflat rostul uneia, îl vom afla şi pe al celeilalte.
Ori de câte ori descoperim rostul unei creaturi a lui Dumnezeu, ne uimim de Înţelepciunea care le-a creat, de puterea care le îndrumă, de dragostea care le îngrijeşte
şi ne vine să ne prosternăm până la pământ, copleşiţi de frumuseţea, puterea şi iubirea acestei Înţelepciuni.
Şi cu cât ochii noştri se deschid mai înţelepţi spre toate cele ce ne înconjoară,
cu atât desăvârşita ordine şi rânduială aşezată de Dumnezeu în toate ni se face mai cunoscută
şi ni se face tot mai largă, mai adâncă şi mai înaltă înţelegerea desăvârşitei legături din înlănţuirea tuturor lucrurilor şi împrejurărilor între ele.

Scopul pentru care Se întrupase din Idee Cuvântul
şi pentru care din Cuvânt s-au întrupat toate câte sunt | Continuare »

IISUS A GĂSIT UN ASIN – Traian Dorz

CUVÂNT LA DUMINICA FLORIILOR – Sfântul Ioan Gură de Aur

SĂ-L OMOARE ŞI PE LAZĂR – Traian Dorz

Evanghelia despre împărţirea turmei înaintea păstorului – Sfântul Nicolae Velimirovici

BETANIA, SATUL MARIEI ŞI AL MARTEI … – Traian Dorz

Te slăvim, Preamărit Dumnezeu – Traian Dorz

Prima predică în Duminica Floriilor – Sfântul Ignatie Briancianinov

Pacea lui Dumnezeu – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zilei

DAŢI PIATRA LA O PARTE! –  Traian Dorz

Pe drumul către Betania şi Ierusalim – Traian Dorz

MORŢII ŞI LACRIMILE – Traian Dorz

Blândeţea voastră – Traian Dorz, Meditații la Apostolul zilei

Pacea lui Dumnezeu – Traian Dorz, Meditații la Apostolul zilei

Poezii:

Te slăvim, Preamărit Dumnezeu

DAC-AŞ FI CREZUT! – Traian Dorz

IISUSE, NOI COPIII…

O răscumpărare veşnică – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zilei

Evanghelia despre slujirea şi patimile Fiului lui Dumnezeu – Sfântul Nicolae Velimirovici

SĂ UMBLĂM NUMAI DUPĂ HRISTOS – Traian Dorz

Îmbinarea postului cu milostenia şi rugăciunea – Sfântul Ignatie Briancianinov

Cu Însuşi Sângele Său – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zilei

La Duminica a cincea din Postul Mare – Sfântul Teofan Zăvorâtul

Când ţi-am venit – Traian Dorz

Predică la Duminica a 5-a din Post –  IPS  Bartolomeu Anania

 

Părintele Constantin Galeriu

Iisus-vindeca-copilul-lunatic-3Evocăm momentul în care Petru mărturisise „Tu eşti Hristosul“, iar Mântuitorul, coborând de acolo pe malul Iordanului, îi vestise pe ucenici că: „Iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor păcătoşi, care-L vor prinde, batjocori, judeca, osândi, omorî, dar a treia zi va învia“. Când au auzit ucenicii aceasta, s-au cutremurat; s-au cutremurat ei, care părăsiseră tot şi mergeau după Iisus, cu gândul că El avea să fie Mesia în chip pământesc; un împărat care să scuture jugul împărăţiei romane şi să instaureze regatul iudaic de odinioară.
Atunci, tot Petru spune: „Doamne, să nu se întâmple una ca asta!“. Cu alte cuvinte: ce sunt gândurile astea? Noi ştim de Mesia în felul nostru, iar Tu ne vorbeşti de Cruce şi moarte? Şi Mântuitorul îi răspunde lui Simon Petru: „Mergi înapoia Mea, satano!“. Aşadar: tu eşti vrăjmaş acestei rânduieli dumnezeieşti; tu nu o înţelegi, ba, mai mult, te opui.
Şi atunci, în această situaţie, a luat pe cei trei apostoli şi i-a urcat pe muntele Taborului. Vrei să înţelegi Crucea şi Învierea? Iată, avem o pregustare a lor. Nu ne închipuim noi ce taină este aceasta. Cât aş vrea s-o trăim fiecare dintre noi!… | Continuare »

PENTRU SUFLET – Pr. Iosif Trifa

Eram copil – Traian Dorz

Vindecarea lunaticului – Pr. Constantin Galeriu

CREDINŢA MUTĂ ŞI MUNŢII – Pr. Iosif Trifa

CELE PATRU STĂRI ALE MÂNTUIRII SUFLETEŞTI – I. Tâlcuitor

Din cuvintele tale te vei osândi – Sfântul Luca al Crimeei

A aşteptat cu răbdare – Traian Dorz, meditaţii la apostolul zilei

CEVA DESPRE PUTEREA RUGĂCIUNII – Pr. Iosif Trifa

Vindecarea lunaticului – Sfântul Ioan Gură de Aur

SOIURI DE OAMENI – Arhim. Scriban

Evanghelia despre slăbiciunea necredinţei şi puterea credinţei – Sfântul Nicolae Velimirovici

Însemnatatea postului în privinta duhurilor cazute – Sf. Ignatie Briancianinov

O puternică îmbărbătare – Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

A aşteptat cu răbdare – Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

O ANCORĂ A SUFLETULUI – Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

 Suflet chinuit – Traian Dorz

Traian Dorzdin HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI, Meditaţii la Apostolul din Duminica a III-a din Postul Mare

TDorz1Cinstea de a fi un slujitor, un profet sau un preot al lui Dumnezeu, fiind o cinste deosebită de toate celelalte, nimeni nu şi-o poate lua singur… sau n-ar trebui să şi-o ia. De la chemarea şi până la alegerea cuiva pentru aceasta este totuşi un drum mai lung, ori mai scurt. Este totuşi un timp mai apropiat, ori mai îndepărtat în care nu numai el, cel chemat, dar şi cei care îl aleg trebuie să fie cu toată grija asupra alegerii sale.
Căci dacă nu totdeauna cel chemat îşi dă seama că are şi însuşirile necesare slujbei către care merge, cei care îl cheamă ori îl împing spre această slujbă trebuie neapărat să fie cu grijă la el, dacă le are sau nu le are. Fiindcă cine îşi pune cu grabă mâinile peste un nevrednic, învestindu-l cu o slujbă sfântă în Casa lui Dumnezeu, pe când se vede bine că el nu corespunde pentru slujba aceasta deloc, acela va băga în Casa lui Dumnezeu pe un tâlhar. Şi de toată prada şi dezastrul pe care acesta le va săvârşi acolo va răspunde solidar cu el.
O, cât de vinovat va fi în veci Alexandru Căldărarul, ori Imeneu şi Filet, ori Diotref şi toţi dezbinătorii lucrării lui Hristos din cele dintâi zile şi până în cele din urmă! Dar oare acei care i-au băgat pe aceştia în Lucrarea lui Dumnezeu vor fi ei scoşi total nevinovaţi de faptele acestor lucrători ai lui satan, pe care tocmai ei i-au ajutat cândva să intre în ea?
Nu ştim cum va privi Marele şi Dreptul Judecător în Ziua Marii Sale Judecăţi Drepte, această delicată şi dureroasă parte întunecată şi îndurerată a multora dintre noi. Va găsi el oare îndeajuns de îndreptăţită apărarea noastră că am avut prea puţină prevedere din cauza prea marii iubiri? Că am avut o prea mare încredere în partea cea bună din om şi prea puţină teamă de partea cea rea din el? Că îndemnul milei de a-l ajuta pe un neputincios să ajungă şi el la un rost înalt a fost mai puternic decât teama că încălzim un şarpe şi învestim pe un blestemat? Binele părea sigur, răul nici nu părea a fi. | Continuare »