Vlad GHEORGHIU

propovaduireTu ai dorit să-Ţi pun la picioare
Măcar nepriceperea mea.
Şi încrederea.

O, ce frumos lucrai Tu cu acestea!
Mie-mi tremura mâna şi inima de teamă.
Şi-mi ascuţeam auzul,
Şi-mi aţinteam privirea,
Şi-mi linişteam inima
ca să-nţeleg ce doreşti să fac.
Şi Tu lucrai prin nepriceperea mea.
Iar eu mă minunam de frumuseţea Ta.

Când am început să învăţ câte ceva
Din ce vroiai Tu de la mine,
Când am aflat „priceperea“…
– Te-am pierdut pe Tine.

Şi-am învăţat atunci
Că numai Tu poţi fi PRICEPERE.
Cât caut să Te am pe Tine,
Ştiu ce vrei de la mine.
Cum mi se pare că „ştiu“ ce vrei de la mine,
Cum Te pierd pe Tine.

Şi de-aceea, acum nu mai fac nimic!
Doar mă rog ca în mine să trăieşti Tu!
Cel ce ştii ce vrei să fac eu – să fii Tu.
Şi când mă chemi să lucrez,
Eu să nu ştiu decât să-Ţi spun: Da.
Şi să mă minunez de Frumuseţea Ta.

Traian Dorz, Cântarea roadelor

Ce mari sunt veşnic, Doamne, trimişii Tăi smeriţi,
dar nici o vreme-n lume şi neam nu i-a-nţeles,
în nici un rând de oameni n-au fost urmaţi de lume
deşi ei duc solia ce Însuţi Tu le-ai dat,
deşi Cuvântul Vieţii în gura lor e unic
ei sunt mereu de semeni adânc necunoscuţi,
fiindcă cei ce-alături trăiesc sunt orbi şi surzi,
urechile şi ochii li se deschid târziu…
– Când se deschid devreme, atunci, prea tulburaţi
din lene şi păcate – în contra lor uniţi –
se scoală să-i trimită cât mai curând napoi
la Dumnezeul Care la dânşii i-a trimis.

… O, lumea nu iubeşte Cuvântul Celui Sfânt
– şi-oricine i-l aduce e osândit de ea!
Trimişii totdeauna plătesc cu jertfe grele
curajul mărturiei aduse lui Hristos. | Continuare »

Traian DORZ

Suflete fără credinţă,
roabe duhului ateu,
cine-o să vă mântuiască
dacă n-aveţi Dumnezeu?

Când priviţi spre munţi ori ape,
ori spre cer un curcubeu,
cui vă revărsaţi uimirea
dacă n-aveţi Dumnezeu?

Când o să strigaţi din chinuri
disperaţi, gemând mereu,
cine oare-o să v-audă
dacă n-aveţi Dumnezeu?

Când cărarea vă va trece
prin abisul morţii greu,
cine-o să vă dea lumină
dacă n-aveţi Dumnezeu? | Continuare »

Din iubire de oameni

Vlad Gheorghiu

Când slava
cunună de spini
din iubire de oameni purta,
nu numai Dumnezeu adevărat
din Dumnezeu adevărat biruia.
Ci, Fiul Omului,
zăvoarele urii, iubind, sfărâma.
Pentru toată făptura
Hristos învia.

Când Jertfa
pe crucea de lemn
din iubire de oameni ardea,
nu numai
moartea pre moarte călca.
Ci toată făptura Adevărul afla.
Când piatra de-o parte
de pe mormânt cădea,
din moarte la viaţă
Hristos ne învia.

Tu, inima mea,
nu numai pe tine în ceruri te-aş vrea!
Ci până-n vecie,
slujind Adevărul,
du, celor ce-aşteaptă,
curată solie.
Din iubire de Domnul,
fii tu o făclie!
Ca-n toată făptură
Hristos să învie.

Slavă

Slavă

Vlad Gheorghiu

Slavă, slavă, azi Hristos din morţi a înviat!
De iubire, universu-ntreg s-a luminat.

Nici în cer şi nici sub soare
nu-i altă putere mare
să ne-arate cât de tare
ne-a iubit Iisus.
Învierea Lui ne-arată
dragostea nemăsurată
ce s-a dat ca lumea toată
să-aibă parte sus.

Slavă, slavă, din mormânt pe veci S-a ridicat
Mântuirea pentru cei căzuţi în greu păcat.

Dă, iubite, la o parte
piatra ce te ţine-n moarte,
ca lumina să te poarte
către ceruri sus.
Orice lanţ, orice zăbrele
astăzi cad, căci dintre ele
curăţind de patimi grele,
a-nviat, Iisus.

Slavă, slavă, ce măreaţă e-nvierea Lui!
Nimeni altu-n lume să ne dea iertare nu-i. | Continuare »

I-H-34de Traian Dorz,
din volumul «Cântări Noi»

Iată Săptămâna Mare, haideţi să ne-mbrăţişăm,
haideţi să lăsăm dreptatea care credem c-o avem,
haideţi să luăm iubirea ce se pare c-am uitat,
haideţi să ne dăm iertarea cu sărut adevărat.

Trebuia de mult să ţinem seama de Cuvântul spus,
să vedem Ispititorul cum l-a biruit Iisus,
să-nţelegem că ispita cea mai grea e cea din rai
şi că cel mai greu te lepezi de dreptatea care-o ai.

Este Săptămâna Mare, iată, este Sfântul Post,
haideţi în genunchi cu toţii, să uităm de tot ce-a fost,
să ne-ntindem mâna păcii şi sărutul iubitor,
să iertăm, pentru-Nviere, toţi şi toate tuturor.

Vine Marea Înviere, Vine Paştele – Hristos,
să-L întâmpinăm cu suflet primenit şi credincios,
să ne înnoim fiinţa din străfunduri şi deplin,
să intrăm în Sărbătoare oameni noi, cu chip divin…

de Traian Dorz, din vol. Cântări Nemuritoare

Rastignire_14Mărire Îndelung-răbdării Tale,
Iisus, Cerescul Miel Ispăşitor,
Tu ne-ai scăpat de-a’ noastre mari greşale
dând preţul jertfei noastre-a tuturor.

Mărire Ţie, mărire Ţie,
Iisus, Cerescul Miel Ispăşitor!

Mărire Îndelung-răbdării Tale
Îţi vom cânta pe veci, mărturisind
că din adânc de moarte şi de jale
ne-ai izbăvit, cu Sânge Sfânt plătind.

Mărire Îndelung-răbdării Tale
şi Jertfei Tale-aduse pentru noi,
din ea ne umplem sufletele goale,
prin ea, primim Viaţa de Apoi.

Mărire Îndelung-răbdării Tale,
Mărire Dragostei ce Te-a trimis,
Mărirea Ta e-a slavei noastre cale
şi-n Crucea Ta ni-e Cerul nou deschis.

Vlad Gheorghiu

Cutremuratu-s-a pământul,
scârbit de-al lumii greu păcat;
pe cer şi-a-nsângetat veşmântul
al nopţii astru întristat.

Şi soarele-a fugit cu groază,
în umbra negrei nopţi ascuns,
pe-al Vieţii Soare să nu-L vază
pe cruce atârnat, străpuns.

Văzduhul tot, cu ploi de lacrimi,
pe-al cerului Stăpân jelea –
şi numai omul, prins în patimi,
nepăsător sărbătoarea.

Sărbătorea o liberare
de-un incomod Acuzator,
crezând că va avea scăpare
şi că va fi biruitor.

O, numai omul – pentru care
trimis-a cerul ce-avea sfânt – | Continuare »

Rastignire_77Cutează şi priveşte de unde stai zdrobit
spre Golgota, la Preţul Iertării, Răstignit!
– în starea ta pierdută e singurul Mijloc,
e singura salvare din moarte şi din foc!

Cutează şi ascultă Cuvântul lui Hristos
şi-ntoarce-te din drumul pierdut şi mincinos,
zdrobit de pocăinţă sub Crucea Lui să cazi
– e singura salvare din starea ta de azi!

Cutează şi te smulge din mreaja ce te-a prins,
păcatul te târăşte spre iadul cel nestins,
cu grabă şi cu groază ascultă-L pe Hristos
– e singura salvare spre locul luminos!

Cutează şi te luptă să nu fii iar legat,
fereşte-te de locul în care-ai lunecat,
ucide pofta care te-ndeamnă iar plăcut
– e singura salvare de unde stai căzut!

Cutează şi zdrobeşte-l pe şarpele mişel
căci altfel te zdrobeşte, pe veşnicie, el,
lipeşte-te puternic şi strâns lângă Hristos
– e singura salvare din moartea cea de jos!

Cutează şi priveşte tu, care vrei să mori,
prăpastia şi focul spre care te cobori!
Iar dacă te-ngrozeşte abisul fioros,
cât poate fi salvare, aleargă la Hristos! (Traian DORZ)

Intrarea-in-Ierusalim-5Minunată şi frumoasă dimineaţă de Florii,
tu ne-ai răsărit întâii mărţişori de bucurii!

– Când atunci treceai, Iisuse, albul inimilor prag,
curăţia şi lumina Te întâmpinau cu drag.

Şi în ochii care limpezi străluceau, puteai să ştii
cât de fericiţi, Iisuse, suntem toţi, văzând că vii.

Astăzi, plini de nerăbdare să Te urce pe-alt calvar,
parcă numai vânzătorii Te aşteaptă să vii iar.

Ţi se-aştern, Iisuse-n cale chiar şi astăzi mărţişori,
dar privirea Ta acuma nu e cea de alte ori.

Cât de bine vezi că astăzi cei ce-Ţi cântă nu Te ştiu,
că n-au ochii strălucire şi că-n inimi e pustiu…

Că nu-i milă, nici căinţă, nici dorinţa lor măcar,
că iubirea se-ntâlneşte tot mai rece şi mai rar.

Că-s în suflete păcate şi-s în inimi răutăţi,
de aceea bucuria nu-i acum ca alte dăţi.

Că-n păcate se scufundă omenirea mai afund,
stricăciunea şi desfrâul nici măcar nu-şi mai ascund.

Şi de-aceea, o, Iisuse, când la noi cobori Tu az’,
parcă faţa Ta e tristă, parc-ai lacrimi pe obraz.  (Traian Dorz, din vol. Cântările Dintâi)

Traian DORZ

Tu, Cel Atotputernic, Doamne, ce-ai ocrotit poporul Tău,
eşti Cel ce şi pe noi ne aperi de toţi cei ce ne-ar face rău.

O, fii cu noi, o, fii cu noi oricând vom trece prin nevoi.

Tu, Cel ce-ai rupt în două marea, făcând la-ai Tăi un drum uşor,
eşti Cel ce-ai să ne faci şi nouă prin luptă drum biruitor.

Tu, Cel ce-ai liniştit furtuna şi-ai izbăvit pe-ai Tăi urmaşi,
eşti Cel ce ne vei fi şi nouă scăpare de la cei vrăjmaşi.

Tu, Cel ce-ai înviat pe Lazăr şi plânsu-n cântec l-ai schimbat,
eşti Cel ce-ai să ne-nvii şi nouă tot ce-am iubit şi-am îngropat.

Invierea-lui-Lazar_17_02

Tu, Cel ce-ai vindecat pe-atâţia câţi Te-au chemat în ceasul greu,
eşti Cel ce-i poţi scăpa şi astăzi pe-acei ce Te rugăm mereu.

Tu, Cel ce Te-ai Nălţat la Ceruri şi şezi de-a dreapta Celui Sfânt,
eşti Cel ce poţi nălţa şi-a noastră viaţă din orice mormânt.

FIECARE BOALĂ

Fiecare boală-şi are începutu-ntr-un păcat,
trupul nu se-mbolnăveşte cât e sufletul curat.
Numai după ce păcatul intră-n suflet, doar apoi,
întinându-se şi trupul, vin al boalelor convoi.

Nu-L rugaţi întâi pe Domnul să vă vindece vreun trup,
câtă vreme-n al lui suflet stau păcatele ca-n stup,
ci rugaţi-vă ’nainte şi-L chemaţi pe Dumnezeu,
ca să-i poată fi dat harul şi iertat păcatul greu.

Poate poţi (prin stăruinţe vinovat de îndelungi)
la vreo slabă vindecare a vreunui trup s-ajungi,
dar când boala sufletească n-a fost vindecată-ntâi,
numai cu o vindecare-nşelătoare-ai să rămâi.

Mulţi, când suferă cu trupul, au un suflet credincios,
dar, cum au scăpat de boală, Îl şi uită pe Hristos.
Dumnezeu le dase boala că să-L afle-n acest fel,
dar când le-a luat durerea s-au şi despărţit de El.

Nu doriţi întâi să scape nimenea de-o boală grea,
ci să lase-ntâi păcatul, că din cauza lui e ea.
Dacă-i vindeci al lui suflet, poţi să-i scapi şi trupul său,
dar când sufletul se pierde, vindecarea-n trup e-un rău.

Traian Dorz, Cântarea viitoare

Traian Dorz, din volumul «Minune şi Taină»
VIDEO-Buna-Vestire-sau-BLAGOVEȘTENIA-25-martie-Dezlegare-la-Pește-Fragment-din-predica-părintelui-Cleopa-Tradiții-obiceiuri-româneștiPlecăciune ţie, Maică şi Fecioară,
binecuvântată eşti tu-ntre femei,
tu ai fost aleasa Cerului Comoară
pentru Taina Slavei şi-Ntruparea Ei.

Plecăciune ţie, Maică Preacurată,
cu măritul înger îţi cântăm şi noi,
nalţă către Fiul rugă ne-ncetată
pentru mântuirea noastră din nevoi.

Plecăciune ţie, Maică Fericită,
ce-ai purtat în braţe şi-ai hrănit la sân
pe Iisus cel Dulce, Taina profeţită,
Fiul tău, şi totuşi Veşnicu-ţi Stăpân.

Plecăciune ţie, Maică-ndurerată,
care-ai plâns la cruce şi-ai văzut murind
Fiul tău dat jertfă pentru lumea toată,
jertfa ta curată cu a Lui unind.

Plecăciune ţie, Maică Rugătoare,
chip al bunătăţii, grai mângâietor;
fii a rugăciunii noastre-ajutătoare
pentru alinarea câtor răni ne dor.

Plecăciune ţie, Maică Preacinstită,
care stai la dreapta Fiului Divin;
fii pentru viaţa noastră chinuită
pildă şi putere, şi-ajutor. Amin.

Traian Dorz, din volumul «Minune şi Taină»Buna-Vestire_4

Dacă îngerul cel tare,
de la Dumnezeu trimes,
ţi-a grăit sfântă urare
şi ţi-a spus «un vas ales»
şi-a zis: «Plecăciune ţie,
suflet preacurat şi blând»,
şi noi azi, Sfântă Marie,
te cinstim, cu el cântând:

Bucură-te, Preacurată,
vas ales şi fericit,
Maică binecuvântată
a Hristosului Slăvit!

Şi cum îngerii Măririi
au cântat «Osana»-n cor
pentru dragostea venirii
Scumpului Mântuitor,
cuprinzându-te-n cântare
şi pe tine cu Hristos,
şi noi binecuvântare
ţi-nălţăm în cor frumos. | Continuare »

CÂND N-AM PUTERI

Când n-am puteri să-mi birui
al inimii amar,
Iisuse,-adu-mi aminte
de-amarul Tău Calvar!

Doamne,-ndreaptă-mi inima
spre răbdarea Ta,
ca să-mi pot şi eu purta
crucea mea!

Când n-am puteri să-mi mustru
cuvântul meu greşit,
Iisuse,-adu-mi aminte
ce scump l-ai ispăşit.

Când n-am suspin să-mi ardă
a vieţii slăbiciuni,
Iisuse,-adu-mi aminte
de-a Tale rugăciuni.

Când n-am curaj să sufăr
loviri de la duşmani,
Iisuse,-adu-mi aminte
de Tine-n Ghetsimani.

Când n-am tăria jertfei
de-a duce şi-a tăcea,
Iisuse,-adu-mi aminte
c-aşa pot învia! (Traian DORZ)

SLĂBĂNOG MĂ SIMT…

Traian DORZ

Slăbănog mă simt, Stăpâne,
şi străin, de toţi uitat,
am ajuns de azi pe mâine,
ca un câine
alungat.
Hule multe, fără nume,
împrejurul meu ascult,
dar par toate dintr-o lume
– val în spume –
dus de mult.
Cu nădejdile apuse,
alungat de toţi am fost,
numai Crucea Ta, Iisuse,
îmi mai fuse
adăpost.
Arsul meu obraz pe care
lacrimi curg şi azi fierbinţi
îl loviră mâini barbare
şi amare
suferinţi.
Numai Tu cu mângâiere
în suspinul meu mai vii,
să-mi aduci la greu putere
şi-n durere,
bucurii.
O, Iisuse, din înaltul
cerului, să vii, Te rog,
când din chin şi-aşteaptă saltul
iarăşi altul
slăbănog.

AICI, ÎN PUSTIUL ACESTA

Traian DORZ

Aici, în pustiul acesta, Hristos
a vrut să mă cheme cu El dimineaţă,
să-I fiu până-n seară alături, voios,
la jug şi cântare – spre rod şi viaţă.

În ceasul chemării nimic n-am avut,
nici graiul, nici plugul, nici harfa, nici spada,
Hristos mi le dete în ceasul cerut,
să-Şi nalţe cântarea, să-Şi are livada…

Azi cântă izvoare din stâncă ţâşnind,
miresme şi grâne-s pe deal şi câmpie
şi-n umbra iubirii mi-e cortul dorind
chemarea să plece, străinii să vie.

Flămânzii iubirii, voi singuri veniţi,
al vostru-i sărutul cu dulce primire,
al vostru-i ospăţul cu tot ce doriţi,
ca-n veci să nu plângeţi decât de iubire.

Străluce-n pustiuri belşug de Hristos,
izvoare şi cântec, şi roade slăvite.
– O, sfânta-mi sudoare cu veşnic folos,
ascunde-te-n umbra iubirii smerite…

SĂ FAC ŞI EU CA TINE!

Traian DORZ

Să fac şi eu ca Tine, Iisuse, între-ai mei:
iertând, s-acopăr totul, din dragostea de ei!

Să tac şi eu ca Tine când am să fiu pârât,
să pot privi cu milă spre orice grai urât.

Să iert şi eu ca Tine când am să fiu lovit,
nu este ca iertarea răspuns mai potrivit!

Să mor şi eu ca Tine pe crucea mea, senin,
nu-i ca triumful jertfei nimica mai divin.

Atunci şi înviare-aş ca Tine-a treia zi
o slavă negrăită primind când m-aş trezi,

Aş fi, la Arătare, venind la Dreapta Ta,
cununa Ta cea scumpă şi veşnică-aş purta.

În lectura autorului Traian DORZ

T-Dorz-070O, om!… ce mari răspunderi ai
de tot ce faci pe lume!
De tot ce pui în scris sau grai,
de pilda ce la alţii-o dai,
căci ea mereu spre iad sau rai
pe mulţi o să-i îndrume!

Ce grijă trebuie să pui
în viaţa ta, în toată,
căci gândul care-l scrii sau spui
s-a dus… şi-n veci nu-l mai adui,
dar vei culege roada lui
ori viu, ori mort odată.

Ai spus o vorbă – vorba ta,
mergând din gură-n gură,
va veseli sau va-ntrista,
va curăţi sau va-ntina,
rodind sămânţa pusă-n ea
de dragoste sau ură. | Continuare »

MAI ESTE-O JUDECATĂ

Traian Dorz

Mai este, la Sfârşit, o Judecată,
cumplita Judecată de Apoi,
căci trebuie pe drept să-şi ia răsplată
cum a lucrat oricare dintre noi.

Noi nu murim când inima-ncetează,
lăsăm în urmă tot ce-am scris şi spus,
dar tot ce dăm la cei ce ne urmează
mereu dă rod când noi de mult ne-am dus.

Avem copii, – şi-i creştem după vrere,
avem elevi, – şi-i învăţăm ce vrem,
avem o turmă-n grijă şi-n veghere
– şi-ntreaga lor răspundere avem.

Căci ei vor fi în lume şi-n viaţă
aşa cum noi le-am spus şi arătat,
iar ei, la fel, aşa vor da povaţă
– şi-un lung popor e-acum de noi format.

Îi creştem buni? – la fel şi ei vor face!
Îi creştem răi? – aşa vor îndruma. | Continuare »