Traian Dorz

Ce grea e lupta sfântă s-o duci pân’ la sfârşit,
pe-atât de mulţi, ispita pe drum i-a prăbuşit,
pe-atât de mulţi, vreo cursă cu zâmbet şi cu jind
i-a-nfăşurat cu flăcări
– şi i-am văzut pierind…

O, nu-i uşoară crucea s-o duci cum vrea Iisus,
cât de puţini mai suie,
– şi cât de mulţi s-au dus…
cât de puţini mai luptă,
ce mulţi s-au lepădat
ori duşi de-o rătăcire, ori morţi de vreun păcat.

Câţi am plecat odată pe calea lui Hristos
cu steaguri şi mulţime, pe scurtul drum frumos,
ce nume lăudate, ce promisiuni, – ce lei…
– iar azi, după furtună, ce-a mai rămas din ei?…

Ce scumpă-i mântuirea pe care-o dă Iisus,
dar ce puţini o află, ducând-o până Sus!
A lumii „mântuire“ uşor o poţi avea,
dar nimeni, niciodată n-a mers în cer cu ea!

…O, sufletul meu, ţine-ţi cuvântul ce l-ai spus,
du-ţi scumpa mântuire cum fraţii sfinţi şi-au dus,
cărarea dreaptă ţine-o pe mijlocul ei sfânt.
Hristos te-aşteaptă-n capăt
cu cel mai drag veşmânt…

Rasignire_18Traian DORZ, Cântări Îndepărtate

Cu tot întregul meu amar,
cu munţii de suspine,
cu plânsul fără de hotar,
Iisus, eu vin la Tine!

Primeşte-mă aşa cum sânt,
cu multele-mi greşale
şi spală-mă, Iisuse Sfânt,
prin Jertfa Crucii Tale!

Sunt păcătos, sunt vinovat,
sunt plin de fapte rele,
dar vin, Iisuse-ndurerat,
sub Crucea Ta cu ele.

Şi la picioare-Ţi cad smerit,
cu lacrime amare,
şi-Ţi cer, Iisuse preaiubit,
a Sângelui iertare.

Primeşte-mi toată viaţa mea
şi-n slujba Ta o pune,
ca, la sfârşit, să poţi afla
în ea doar roade bune!

Să poţi fi mulţumit oricând
de slujba ce-Ţi aduce;
pân’ la sfârşit, mereu purtând
lumina de la Cruce!

crucea-bucegi_2Traian DORZ

Har şi lumină-ncunună mereu
faţa-ndreptată spre Cruce,
viaţa ascunsă-n Hristos-Dumnezeu
slavă şi pace aduce.

Sus să te-ndrepţi, spre lumină, voios,
faţa având-o spre Cruce,
suie, că-ntruna ţi-e Cerul mai jos
mâna-ţi cununa s-apuce!

Noaptea aproape-a trecut, dragul meu,
faţa mai sus către Cruce;
lanţul când arde şi doare mai greu
ceresc ca lumina străluce.

Sus să rămâi, în lumină, oricând,
faţa lucind de la Cruce,
punte de raze pe spaţii, curând,
Crucea la Cer te va duce!

Traian DORZ

Manastire-Banceni-invierea-de-pe-cruce-webSpre Dumnezeu arată Crucea,
oricine va privi-o-n sus
pe Dumnezeu Îl va cunoaşte
sub chipul Fiului Iisus;
în Jertfa Fiului zdrobit,
vedem cât Tatăl ne-a iubit.

Spre Dumnezeu ne duce Crucea,
oricine-o va purta supus
la Dumnezeu o să ajungă,
aşa cum a ajuns Iisus;
prin Jertfa Fiului primit
ajungi la Tatăl cel Slăvit.

Spre Dumnezeu înalţă Crucea,
oricine-L va sluji prin ea
cu Dumnezeu va fi-n mărire
şi Faţa Lui o va vedea;
prin Jertfa Fiului-nnoit,
ajungi la Tatăl răsplătit. | Continuare »

Să-mi iau crucea – Tu mi-ai spus,
Scump Iisus,
însă crucea care-ai vrea
nu-i numai a mea,
Scump Iisus, Drag Iisus, – nu-i numai a mea!

Crucea care-o am de dus,
Scump Iisus,
e şi mila ce mi-o cei’
pentru toţi ai mei,
Scump Iisus, Drag Iisus, – pentru toţi ai mei.

Tu doreşti să port supus,
Scump Iisus,
sarcinile tuturor
cald şi iubitor,
Scump Iisus, Drag Iisus, – cald şi iubitor. | Continuare »

inaltarea sf cruciTraian DORZ

Iisuse Drag, ce Crucea
prin sânge ai sfinţit,
fă-mi ochii s-o privească
cucernic şi smerit.

Fă-mi graiul să vorbească
tot mai adânc pătruns
de harul fără margini
ce-n ea pe veci e-ascuns.

Albeşte-mi haina vieţii
prin Sângele Curat,
ca-n clipa fericită
în care m-ai creat.

Aprinde-mi nalt iubirea
eternă, căpătâi,
ca-n clipa fericită
a dragostei dintâi.

Fă-mi mintea sănătoasă
şi duhul umilit
ca pentru slujba cărei
destoinic m-ai dorit.

Traian Dorz

purtarea-crucii1Iubește-ți crucea ta și-o poartă,
oricât de aspră ţi-ar părea,
căci şi cea mai amară soartă
odată ţi-o-ndulceşti cu ea.

Când va veni singurătatea
şi prea din greu ţi-o vei purta,
ca de-al soţiei sân preadulce,
să te-alipeşti de crucea ta.

Când, cu puterile sleite,
nici s-o târăşti n-ai mai putea,
prin cele mai de jos ispite,
mergi sprijinit de crucea ta.

Când se va năpusti furtuna
şi nici un scut nu vei avea,
cu-ncredere întotdeauna,
te-adăposteşti sub crucea ta. | Continuare »

Dumnezeu ne cere nouă, celor care-L ascultăm,
nu numa-nchinarea noastră, ci viaţa să I-o dăm;
că-nchinarea fără viaţă este searbădă şi grea,
viaţa fără de-nchinare este, iarăşi, tot aşa

…şi ne cere-o viaţă plină de-Adevărul Lui frumos:
nici Hristosul fără Cruce, nici Crucea fără Hristos,
căci Hristosul fără Cruce e-un Hristos străin de Har,
Crucea fără El, asemeni, este goală şi-n zadar

…şi ne cere şi credinţă, dar şi fapte să avem,
căci credinţa fără fapte moartă-i şi-n zadar o vrem;
faptele fără credinţă sunt şi moarte, şi pustii,
numai când sunt împreună ele-s rodnice şi vii

…şi ne cere şi-Adevărul, şi Iubirea s-o trăim,
c-Adevăr fără Iubire în zadar mărturisim;
iar iubirea ne-nţeleaptă, fără adevăr, e-un foc
nestatornic şi nevrednic, fără nici un rost deloc.

Dumnezeu ne cere nouă echilibru sănătos
între vorbă şi trăire, după pilda lui Hristos,
căci uşor zici „mântuire”, dar a o avea e greu
şi-o au numai cei ce-ascultă ce ne cere Dumnezeu.

Traian DORZ

O, păcătoşilor iubiţi

O, păcătoşilor iubiţi
ce staţi în nesimţire,
doriţi voi oare s-auziţi
un cântec de iubire?

Un cântec cum n-a fost nicicând
şi nici va fi vreodată?
…O, de doriţi, priviţi crezând
spre Crucea-nsângerată!

Priviţi mereu… priviţi în Sus,
pătrunde-I-veţi simţirea,
că-nsângerat murind Iisus
vă-nvaţă ce-i Iubirea.

Priviţi-L şi-ascultaţi ce sfânt,
un cântec de iubire
cum n-a fost altul pe pământ
ca sfânta-I pătimire.

Cât v-a iubit, cât vă iubea,
o, veţi putea voi oare
măcar să bănuiţi cândva
iubirea Lui cea mare?

Cât v-a iubit, cât vă iubea,
priviţi la răstignire
şi spuneţi cine-ar mai avea
o astfel de iubire. | Continuare »

Rugãciunea lui Moise

(NUMERI 14, 13-19)

Doamne, toţii vrăjmaşii ştiu c-ai fost cu noi,
c-ai fost Călăuza noastră prin nevoi,
c-ai fost stâlp de flăcări şi-ai fost stâlp de nor,
umbră şi lumină la al Tău popor.

De ne pierzi acuma, cei răi vor grăi
că Tu n-ai putere a ne izbăvi
şi că nu poţi duce, Doamne-al Tău popor
până-n ţara care le-ai promis-o lor.

Doamne, fă puterea-Ţi să se-arate iar,
cum ai spus Tu Însuţi că eşti plin de har,
încet la mânie, bun şi iertător
şi plăteşti cu dreptul fapta tuturor.

Iartă-ne păcatul cum, de la-nceput,
ne-ai iertat tot răul care l-am făcut,
cum de când ne-ai scos Tu, Doamne-ndurător,
ai fost până astăzi cu al Tău popor.

Traian DORZ

Traian Dorz, Cântarea ca meditaţie

Oricine L-a aflat pe Domnul şi vrea să-L urmeze cu adevărat pe El trebuie neapărat să se facă una cu El în suferinţele Sale şi în lucrarea Sa, purtând sarcina şi crucea Lui pe urmele Sale, aşa cum a spus El: „Luaţi jugul Meu şi sarcina Mea, căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară”. „Dacă răbdăm împreună cu El, vom şi împărăţi împreună cu El”, a spus El. Dar dacă ne lepădăm de El, şi El Se va lepăda de noi. Şi semnele adevăratei apostolii pentru Hristos sunt cele pe care le-a purtat El şi pe care le-au purtat pe urmele Lui toţi sfinţii, martirii şi mucenicii Săi, care sunt lauda Bisericii şi podoaba cerului în veci şi-n veci.

Să luăm şi noi bine seama la aceste condiţii cu care este neapărat împreunată slujirea şi slava lui Hristos, căci fără jugul Său purtat cu credincioşie alături de El aici, în lumea aceasta unde El munceşte şi lucrează, fără sarcina Lui purtată cu ascultare şi cu smerenie acum, în viaţa aceasta, când El mărturiseşte, şi fără crucea purtată cu credincioşie şi dragoste statornică lângă El şi după El acum, când El suferă, nimeni, niciodată n-a intrat şi nici nu va intra niciodată în Împărăţia Lui.

Despre cei care umblă numai după foloasele pământeşti în slujba lui Hristos, Sfântul Său Cuvânt spune: „Niciodată nu v-am cunoscut”. Şi niciodată nici nu‑i va recunoaşte. | Continuare »

Vreţi voi părinţi să fie copiii voştri sfinţi?
– scăldaţi-i nu în apă, ci-n lacrime fierbinţi!

Hrăniţi-i nu cu pâinea aceasta de pământ,
ci cu puterea dulce a Sfântului Cuvânt.

Vreţi voi să vă asculte în totul şi mereu?
– dar ascultaţi voi oare aşa de Dumnezeu?

Vreţi voi ca ei să fie copii ai firii noi?
– dar viaţa voastră cum e şi ce văd ei la voi?

Îi vreţi cu-mbrăcămintea smeriţi şi cumpătaţi,
şi cu umblări curate? – dar voi cum vă purtaţi?

Când voi umblaţi ca lumea şi vă-mbrăcaţi ca ea,
voi veţi purta osânda de creşterea lor rea! | Continuare »

sfanta-anaFrumoasă-i rugăciunea când inima e plină
de-ncrederea nădejdii în Pronia Divină,
când inima-n tăcere şi-n lacrimi se îndreaptă
spre Domnul, de la Care minunea şi-o aşteaptă.

Aşa era a Anei tăcută rugăciune,
când ea cerea la Domnul să-i facă o minune,
să-i dea un fiu, cu duhul slujirii şi-ascultării,
înlăturându-i, astfel, tristeţile ocării.

Şi Domnul, Care-aude suspinele ascunse,
la rugăciunea Anei cu dragoste răspunse;
copilul multor lacrimi, la vremea promisiunii,
fu robul ascultării şi fiul rugăciunii…

Ce mare e puterea credinţei ce se roagă,
cu ochii plini de lacrimi şi inima întreagă,
şi care nu se lasă pân’ a primit ce-aşteaptă –
aceasta-i rugăciunea fierbinte şi-nţeleaptă!

… Dar şi recunoştinţa acestei dragi fiinţe
a fost tot pe măsura frumoasei ei credinţe;
cum i-a-mplinit ei Domnul dorinţa cea curată,
şi-a împlinit şi Ana făgăduinţa dată…

*

O, Anelor de astăzi, rugaţi-vă fierbinte,
căci Domnul vă ascultă durutele cuvinte!
Dar când vi se-mplineşte, cum vă rugaţi, dorinţa,
să nu uitaţi spre Domnul să ţineţi juruinţa!…

Traian Dorz, Scumpele noastre surori

Fecioară şi Măicuţă

Aureolă de lumină,
Fecioară şi Măicuţă, eşti,
aşa frumoasă lângă Fiul
şi între îngeri străluceşti…

Mireasma ta de curăţie
spre Dumnezeu s-a înălţat
şi de la cer un Fir de soare
în Prunc bălai S-a întrupat.

Cu ce adâncă umilinţă
arhanghelu-aplecat priveai,
cu ce divină dăruire
primit-ai Jertfei Trup să-I dai!

Cum se-mpleteau în tine tainic
ca două raze-n curcubeu,
o mamă şi fecioară sfântă
pentru Acelaşi Dumnezeu.

Fecioară şi Măicuţă bună,
ce Prunc şi Mire-ai legănat,
noi ne-nchinăm smeriţi asemeni
cu îngerul de altădat’.

Şi te slăvim de-a pururi sfântă
şi bună Maică-a lui Hristos,
cu rugăciunea cea mai naltă
şi cântecul cel mai frumos.

Vlad Ghgeorghiu, Blid de lut

LIVADA

LIVADA

În ziua-aceea, stând deoparte, Învăţătorul Şi-a luat
pe-nvăţăceii Săi la Sine
şi-o pildă le-a grăit, zicând:

– Era un Om ce-avea odată o rodnică livadă plină
cu fel de fel de pomi de roadă,
la marginea unei păduri.
El Şi-a trimis acolo Fiul ca s-o lucreze,
s-o păzească
şi multă roadă să-I aducă din ea la vreme de cules.

Atuncea, Fiul Îşi alese din lucrătorii buni o seamă
şi El cu ei, lucrând alături, sădeau şi altoiau mereu
cu dragoste-ngrijind livada de pomi
şi tineri, şi bătrâni.

Se bucura adânc Stăpânul
văzând cum cresc mereu şi-n număr
şi-n frumuseţe pomii rodnici
pe-ntinsul scumpei Lui livezi,
mlădiţele din soi sălbatic crescute-n al pădurii-ntins
erau sădite şi-altoite în brazda tinerei grădini
în locul celor fără roadă,
în locul celor ce se uscă
şi-a celor care se dezbină
sau pier îmbătrâniţi şi goi… | Continuare »

VOI, LUCRĂTORII VIEI

Voi, lucrătorii Viei sfinte, cât de cinstit s-ar fi căzut
să-I fi dat partea Lui la vreme Stăpânului când v-a cerut.

El vă lăsase muncii voastre tot ce-aveaţi dreptul pentru ea,
dar voi de ce n-aţi dat asemeni şi partea Lui când v-o cerea?

El v-a dat Soarele şi Ploaia, şi Vântul, şi Pământul Lui,
iar toamna v-aţi strâns voi tot rodul, nedând nimica, nimănui.

Voi aţi lucrat şi-n Ziua-I Sfântă, când trebuia să vă rugaţi,
dar nici câştigul din aceasta n-aţi vrut Stăpânului să-l daţi.

Voi aţi primit şi pe deasupra, ce nu era cu drept s-aveţi,
dar v-aţi ţinut şi partea asta, ca s-arătaţi ce răi sunteţi.

…Acum ce credeţi c-o să facă Stăpânu-n Ziua de Apoi,
ce plată li se mai cuvine la nişte lucrători ca voi?

Traian DORZ

Traian Dorz

Cel drept n-ajunge-n lumea aceasta om bogat,
nici numele lui nu e pe uliţi lăudat
– el nici nu vrea alt nume şi nici un alt folos,
şi nici alt mers în lume decât al lui Hristos.

Cel blând nu are-n lumea aceasta de păcat
alt drum decât acela ce Domnul l-a călcat,
ci numai după moarte şi numai Sus, nu jos,
e slava celui vrednic – ca slava lui Hristos.

Cel sfânt nu are-n lumea cea fără Dumnezeu
alt drept sau altă plată decât Hristosul său,
nici lui nu-i mai dă lumea ce pe nedrept i-a scos,
cum nu I-a dat a Sale napoi nici lui Hristos.

Cuvântul fericeşte pe cei ce-au suferit,
ei străluci-vor veşnic la Domnul lor iubit…
– atunci de ce te tulburi, scump suflet credincios,
sărută-ţi şi tu crucea şi du-ţi-o ca Hristos!

Traian Dorz, din CÂNTAREA ÎNVIERII

tanarul-bogat35Toate-averile din lume sunt un fum,
tot ce ai poţi pierde astăzi, chiar acum,
singura avere care n-are-apus
e Iisus, e Iisus, e Iisus, e Iisus!…

Să-L câştigi,
să-L câştigi pe El
vinde casă, uită masă,
totul lasă
numai să-L câştigi,
numai să-L câştigi pe El!

Nu-i mărgăritar pe lume, aur nu-i,
nu-i nimic, nimic să aibă preţul Lui.
Lucrul care trebuieşte mai presus
e Iisus, e Iisus, e Iisus, e Iisus…

Toată slava lumii piere, cum e scris,
toate-s trudă şi durere, scrum şi vis,
doar o slavă ţine veşnic, jos şi Sus:
e Iisus, e Iisus, e Iisus…

Avuţia

Traian Dorz, Pe cărarea împărăţiei (Proverbe)
1
dregatorul-bogatAvuţia nu-i un merit, ci-i un dar din cer primit
pentru cel ce-o moşteneşte sau o are-n chip cinstit;
şi de-aceea cel cuminte şi cu suflet credincios
chibzuit o foloseşte după voia lui Hristos.
2
Dumnezeu ne dă averea s-o-mpărţim după-al Său plac –
cui să-i ceară socoteală cel ce s-a născut sărac?
3
Moştenirea celor vrednici are-un veşnic viitor,
după ei urmează fiii şi apoi urmaşii lor,
ea trecând din unii-n alţii creşte-n rod tot mai frumos,
căci e binecuvântată şi-ntărită de Hristos.
4
Avuţia câştigată pe nedrept şi necinstit,
orişicine o adună are-un blestemat sfârşit.
5
Să alerge-nşelătorul cât va vrea să tot adune,
în curând se risipeşte tot ce-a strâns cu-nşelăciune;
fie suflete furate, fie snopi şi bani furaţi
îşi vor blestema-n vecie strângătorii necuraţi. | Continuare »

Din tot ce-aduni

de Traian Dorz, din vol. «Cântări de Sus»

Din tot ce-aduni cu-o ne-ncetată
dorinţă de-a fi mai bogat,
nu stai tu să te-ntrebi vreodată
ce-i chiar al tău cu-adevărat?

Când ochii tăi privesc la toată
nimica ce ţi-ai strâns pe rând,
nu stai tu singur câteodată
să te întrebi ce duci plecând?

Şi dacă vezi, din câte-s roată,
că n-ai nimic nedespărţit,
nu stai tu singur câteodată
să te gândeşti de ce-ai trăit?

Şi dacă pân’ acuma, iată,
de Dumnezeu te tot ascunzi,
nu stai tu singur câteodată
să te gândeşti ce-ai să răspunzi?

Şi dacă dragostea-I curată
de-atâta vreme-o tot alungi,
nu stai tu singur câteodată
să te gândeşti unde-ai s-ajungi?

Şi dacă moartea cu aripa
cea neagră azi ţi-ar sta în drum,
nu vezi tu, om sărman, că-i clipa
să-ntorci la Domnul chiar acum?