NU-I MAI NEAGRĂ NOAPTE

Traian DORZ

Nu-i mai neagră noapte-n lume,
nici abis mai fioros
decât inima din care
a fost alungat Hristos!

Nu-i mai fără rost viaţă,
trai mai fără de folos,
moarte mai fără nădejde,
decât cea fără Hristos.

Nu-i blestem atât de crâncen,
iad atât de-ntunecos,
chin mai greu ca-n conştiinţa
lepădată de Hristos!

O nefericite suflet,
nu mai sta necredincios,
– până încă mai poţi plânge
nu te rupe de Hristos!

Fericiţi voi, crini din vale
care nu vă-ngrijoraţi;
– în ce sfinte haine albe
sunteţi voi înveşmântaţi!

– Doamne, fă şi noi asemeni
curăţia s-o căutăm,
cu veşmântul mântuirii
sufletul să ne-mbrăcăm!

Fericiţi voi, corbii care
nu vă-ngrijoraţi întruna
numai să tot strângeţi hrană;
– Tatăl v-o dă totdeauna!

– Doamne, fă şi noi asemeni,
să căutăm întâi ce-i bine
şi-apoi ştim că celelalte
ne sunt date de la Tine. | Continuare »

Veniti să privim la crinii

Traian DORZ

Veniți să privim la crinii
cerului cu dragi veșminte
si să ne-amintim cu toții
ale Domnului cuvinte…

Doamne, cât trăim,
fă să ne-amintim
tot Cuvântul Tău,
să-L trăim mereu.

Să n-avem prea multa grijă
de lumeasca-mbrăcăminte,
ci de suflet mai degrabă,
să-l gătim cu haine sfinte.

Veniți să privim la corbii
care nu strâng în grânare,
sa vedem cum Tatal nostru
grija hranei lor o are.

Nici noi, de lumeasca hrană,
să nu fim prea-n framântare,
ci să strângem mai degrabă
hrana cea nepieritoare…

de Traian DORZ

Să nu-i uitaţi pe-aceia care-au luptat frumos
şi-au pătimit ţinându-şi cuvântul credincios.
Ci şi mai mult, când vremea cu ani înalţi i-a nins,
să le cinstiţi viaţa cu-ntregul ei cuprins.

Să-i preţuiţi pe-aceia prin care Dumnezeu
v-a dăruit lumina şi v-a hrănit mereu.
Ci cu lopeţi de aur mormântul le-ngrijiţi,
udaţi cu lacrimi crinii ce-acolo-i răsădiţi!

Şi vă urmaţi eroii, mereu îmbogăţind
cu noi vieţi lumina în care se cuprind.
Căci celor morţi eroic în veci le datorăm
cuvântul şi credinţa pe care le urmăm.

PĂSTOR

A fi păstor adevărat înseamnă a avea iubire,
iar nu dorinţă de câştig,
nu-asprime, ci simţire,
nu a mâna din urma lor pe oi,
ci-a le atrage,
a cerceta durerea lor nainte să te roage…
A păstori, nu-a apăsa,
a-i păstori cu hrană
cu bunătate cântărind şi-ndemnuri, şi dojană,
a-i păstori frumos pe toţi
de orice vârstă-a vieţii,
crescându-i cu trăirea ta, a faptei şi-a poveţii.
A-i creşte,-nseamnă-a te jertfi
în munca necurmată,
în rugăciuni, în plâns, în post
şi-n pildă-adevărată.
Hristos te roagă,
ca atunci pe Petru,
mai în urmă:
– De Mă iubeşti cu-adevărat,
să-Mi paşti întreaga turmă!
Deci numai dacă-L poţi iubi pe El şi turma-I toată
aşa te fă păstor, altfel mai bine niciodată!
Şi nu uita că păstoreşti nu turma ta-n viaţă,
ci turma Lui, de care dai răspuns în Sfânta-I Faţă.
Deci dacă nu te porţi aşa, lua-Şi-va turma ţie
ca altuia mai bun s-o dea…
– Fii treaz la datorie!
(de Traian Dorz)

Traian Dorz

Ce sfântă e chemarea voastră,
apostoli binecuvântaţi,
ce-n lutul slăbiciunii voastre
comoara Harului purtaţi!

Ce sfânt e rostul zbuciumatei
şi răbdătoarei voastre vieţi –
dispreţuirea voastră-ascunde
comori de-atât de mare preţ.

Ce-adâncă, ce sublimă-i taina
ce-n sufletele voastre-a pus
lumina cerului şi slujba
mărturisirii lui Iisus!

Sunteţi puţini şi slabi, şi umili,
şi-n lumea-ntreagă risipiţi,
dar adevărul şi iubirea
vă dau puteri să biruiţi.

Chemaţi popoarele la viaţă
şi pe Hristos li-L arătaţi,
jertfiţi-vă, se cere jertfă,
apostoli binecuvântaţi!

Rastignire-222Traian DORZ

Nu vreau să merg în nici o parte
fără Prietenul meu Drag,
iubirea Lui mă va desparte
de orice cale şi-orice prag.

Cuvântul Lui mă înfrăţeşte
cu orice om din orice loc,
răbdarea Lui mă răsplăteşte
de tot ce pare nenoroc.

Destul de largă-i calea strâmtă,
să mergem amândoi pe ea,
durerea lângă El mi-e sfântă,
cântarea fără El mi-e grea.

Nu-s fericit pe nici o cale
decât simţindu-mă cu El,
mai dulce-i jugul Crucii Sale
ca libertatea de-orice fel.

De când cunosc a Lui iubire,
I-o caut tot mai însetat,
n-am sân mai sfânt, mai cu-alipire
şi mai cu dragoste căutat.

Nu-mi vreau nici viaţă şi nici moarte,
nici azi, nici mâini, fără Hristos,
cu El e bine-n orice parte,
dar fără El, nimic frumos!

Traian DORZ

Fericiţi şi sfinţi cei care
văd întâia înviere,
peste ei a doua moarte
nu mai are vreo putere!

Fericită este starea
fericitei învieri,
fericită arătarea
fericitei revederi,
Tu, Iisus, Scump Iisus,
Drag Iisus, Bun Iisus,
vei fi Starea, Sărbătoarea
şi Cântarea, şi-Arătarea
fericitei învieri!…

Fericiţi biruitorii
morţii şi ai putrezirii,
ei vor moşteni-n Cetatea
Împăratului Iubirii.

Fericiţi cei care-i spală
Sângele Răscumpărării,
ei avea-vor drept la slava
Sărbătorii-Ncoronării.

Fericiţi cei ce-o să vadă
Faţa Lui dumnezeiască,
slava Numelui Său Veşnic
pe-a lor frunţi o să lucească.

Doresc să Te privesc pe Tine, de dragul Cui au suportat
în lume, fericiţi, şi viaţa şi moartea, mii şi mii de sfinţi,
de dragul Cui privirea sfântă a mii de tinere fecioare
s-au despărţit de tinereţe, de promisiuni şi de părinţi,
de dragul Cui şi rândunica, privind spre ceruri, cântă dulce
chiar dacă e uscată creanga pe care trebuie să stea,
de dragul Cui stau să-nflorească salcâmii fericiţi pe coastă
chiar dacă-i toamnă şi sub brume curând podoaba va cădea…

…Doresc, dar când privesc, Iisuse, nu ştiu: de lacrimi
ori de soare,
ori de minuni îmi umpli ochii…
– şi nu mai pot nimic vedea! (Traian DORZ)

Traian DORZ

Doresc deplina biruinţă
asupra vieţii de păcat,
ca-n clipa cercetării Tale,
în voia Ta să fiu aflat.

Doresc cununa curăţiei
pe suflet pururea s-o port,
până când glasul Tău sfărma-va
al ţărnei mele şubred cort.

Doresc la capătul sfinţirii
pe drumul vieţii greu şi lung,
schimbat în Chipul Slavei Tale,
Iisuse, fericit s-ajung.

Doresc c-un dor cum nu e altul
mai sus de cerul străveziu,
în veci să-Ţi pot privi mărirea,
Iisuse, când va fi să viu.

Doresc…
dar pentru toate-acestea,
eu nu am nici un dar ascuns
decât o inimă smerită,
Iisuse, oare-o fi de-ajuns?

Păziţi credinţa ce-aţi primit
întâi pe totdeauna,
căci Dumnezeu v-a dăruit
aceasta, numai una.

Păstraţi întocmai şi trăiţi
învăţătura dată,
căci doar aşa vă mântuiţi
– de-o ţineţi neschimbată!

Aţi pus odat-un legământ,
şi-acesta-i mărturie,
căci legământul este sfânt
şi stă pe veşnicie.

Într-o Lucrare-aţi fost chemaţi,
cu Domnul s-aveţi parte,
în ea rămâneţi şi luptaţi
statornici pân’ la moarte.

Aşa e pentru viu Hristos,
Biserică, Credinţă
şi Cale, care ne-ndoios
sfârşeşte-n biruinţă.

…Dar dacă voi nu le păstraţi
cum le-aţi primit, pe toate,
zadarnic aţi crezut; voi staţi
în şi mai mari păcate.

Treziţi-vă şi vă veniţi
cum se cuvine-n fire,
rupând vicleanul laţ, fugiţi
de curse şi-amăgire.

Vlad Gheorghiu

Căzut-au pe drumul oştirii
Vitejii stegari, rând pe rând,
Pe urma sfinţită-a jertfirii
Morminte şi cruci rămânând.

Privind înapoi până-n zare,
Măreţe, izbânzile lor
Se pierd tot mai mult în uitare,
Că altfel de rosturi se vor.

Şi pare că-i pace pe şesuri
Şi holdele tinere cresc
Hrănite cu-atâtea eresuri
Că altfel de poame rodesc.

Iar sus, pe reduta vegherii,
Nu-i nimeni la straja din zori
Că nu sunt pe turnuri străjerii
Şi nici jos, în văi, luptători.

Ci doar singuratice flamuri
Răsar fluturând peste noi…
O, unde ni-s sfintele ramuri
Cu sevă de vajnici eroi?

Atâtea aduceri aminte
Ce vin către noi uneori
Ne-ntreabă de roadele sfinte:
Ce-am strâns din atâtea comori?

Şi care răspuns să ne fie
În Ziua de-Apoi pregătit
Că-n loc de Oştirea cea vie,
Ni-i frontul prin văi risipit?

Stegarii ei vrednici ne cheamă
Din cornul de după mormânt
Cu glasul duios ca de mamă
Să-ntoarcem spre crezul lor sfânt!

Traian Dorz (din vol. Cântări Îndepărtate)

mormant dorz micAcolo unde-afla-mi-voi odihnire,
un veşnic Mai va înflori mereu,
cu cald veşmânt de cântec şi iubire,
acoperind cu drag mormântul meu.

Acolo liliecii albi în floare
şi trandafirii roşii vor vorbi
mereu că dragostea nemuritoare
de jertfă nu se poate despărţi.

De veţi afla acest mormânt vreodată,
– mergând la el, să v-amintiţi mereu,
căci va grăi-n tăcerea-i necurmată
de tot ce-a spus odată graiul meu.

Venind acolo sufletul ce-şi duce
a vieţii singuratice poveri,
simţi-va-n gândul odihnit sub cruce
a Duhului duioase mângâieri.

Gândind acolo singur în tăcere,
va şti cum să privească la pământ,
ce clipă-i singuratica durere
şi ce vecie-i al unirii cânt.

Veniţi acolo, dragi mulţimi plăcute,
căci şi-n mormânt vă voi iubi, dorind
să simt cântări şi lacrimi cunoscute
şi duhul dragostei dintâi trăind…

Cântaţi acolo-n dragostea-nfrăţirii
şi-n neschimbatul primul legământ
cântarea neuitată a iubirii
ce şi-n pământ, şi-n Cer doresc s-o cânt!

Eu voi cânta cu voi Acest Scump Nume,
simţi-mă-veţi alăturea cântând,
căci pentru El eu am trăit pe lume
şi pentru El nu voi muri nicicând.

Traian DORZ

Când am să plec aş vrea să spun
la toţi cei ce-mi rămân în lume
cuvântul cel mai sfânt şi bun
ce-aş vrea viaţa să le-o-ndrume,

Cuvântul care m-a purtat
mereu cu Domnul dimpreună,
ce m-a-ntărit şi m-a păstrat
ostenitor către cunună,

Căci cât am fost nedreptăţit
şi cât am ars în suferinţă
n-am fost nicicând nefericit,
nici frânt – căci am avut credinţă!

Învăţătura cea dintâi
nepărăsind-o niciodată
mi-a dat tăria să rămâi
pe calea dreaptă şi curată. | Continuare »

Traian DORZ

Am străbătut oceanul acestei vieţi de-un ceas
şi-atâtea dragi ţinuturi în urmă mi-au rămas,
pe lângă-atâtea ţărmuri frumoase-am petrecut…
– dar ca o umbră-s toate acum, dacă-au trecut.

Ce cântec de ispite m-a încercat ades,
ce neguri mi-au stins zarea,
să nu mai ştiu să ies,
ce năluciri, să-mi schimbe cuvântul ce l-am spus,
– dar ca o umbră-s toate acuma când s-au dus!

Au fost şi nopţi cu valuri cât munţii uriaşi,
cu urlete de vânturi şi negri nori vrăjmaşi
şi sute de primejdii am înfruntat temut…
– dar ca o umbră-s toate acum, dac-au trecut!

…Şi astăzi, – iată zorii,
furtuna mi-a-ncetat,
în zare, iată ţărmul atât de mult căutat,
corabia voioasă mi-o-ndrumă-un heruvim…
– Ierusalime dulce, deschide-te,
– sosim!

Dragoste şi lacrimi ne-a fost calea noastră
de la zarea neagră pân’ la cea albastră,
dragostea cu lacrimi ne-a fost pâinea bună
de când ducem drumul crucii împreună.

Dragoste şi lacrimi am avut în viaţă
câtă rouă are sfânta dimineaţă,
dragoste şi lacrimi câte nu ştim nume
ne-a fost avuţia noastră de pe lume.

Dragoste şi lacrimi ne-am avut trecutul,
dragostea cu lacrimi ne-a sfinţit sărutul,
dragostea cu lacrimi ni-e şi azi trăirea,
ele ne sunt jertfa – ele răsplătirea!

Drag Iisus, din lacrimi, dragostea ne-o-ncântă,
fă-ne scumpă-n ele fericirea sfântă,
fă-ni-le-amândouă zestre şi cunună,
să-mpletim din ele vecii împreună…   (Traian DORZ)

Vlad Gheorghiu

O, iată Ziua Oastei se-apropie uşorMormant-Pr-Iosif
Şi peste suflet iarăşi se lasă negru dor.
Ce-adâncă e durerea şi lupta cât de grea,
Părinte drag, ce singuri suntem la crucea ta.

Tu ne-ai dorit c-o floare, o lacimă şi-un cânt
Toţi într-un duh s-ajungem la scumpul tău mormânt
Când vine Ziua Oastei ca un ceresc zenit
Sub steagul Cincizecimii din care-a zămislit.

Dar tot mai alte feluri în jurul tău se „strâng“,
Sub flamura iubită, ce ochi vicleni te plâng!
Şi ce străine rosturi se-ascund sub sfântul steag,
Ce false adevăruri în numele tău drag…

Azi fiecare are un alt mod de-a privi
Un alt fel de-anţelege pe Domnul a-L slăvi
Dar unul singur este frumosul drum curat
Pe care, cu ce lacrimi şi jertfe, l-ai păstrat.

Ce să mai fie oare, ce lacrimi, câte cruci
Să spele azi noroiul străinelor năluci,
Să scuture toţi solzii părutei biruinţi
Ca să răsune imnul întâilor credinţi?

O, roagă-L pe Stăpânul slăvitei Cincizecimi
Să poarte până-n ceruri pe-aripi de heruvimi
Adâncul dor din suflet şi-al plânsului şuvoi,
În veşnice Rusalii să odihnim apoi.

Era în ziua Cincizecimii,
– un Praznic Mare şi Sublim,
curgeau şuvoaiele mulţimii
din neamuri, spre Ierusalim…

În nesfârşit convoi, mulţimea,
din vale, dinspre Ierihon,
venea, venea ca să se-nchine
în templul pus de Solomon…

Azi într-o casă se-adunară
cei unsprezece-nvăţăcei
şi uşile le încuiară
de frica celorlalţi iudei.

De-odat’ aud din cer un sunet
ca vâjâitul unui vânt
şi casa se umplu cu tunet
de fulgerul Duhului Sfânt…

Şi-a fost văzut cum Se-mpărţeşte
deasupra lor în limbi de foc
şi Duhul Sfânt cum îi sfinţeşte
pe câţi erau în acel loc. | Continuare »

cincizecime02O, dragostea mea-mamă, eu te-am primit copil,
când Sfânta Cincizecime m-a pogorât din Soare
şi sufletul de aur mi-a dat făcându-mi-l
să umble printre îngeri, – să cânte la izvoare!

Şi dragostea mea-soră, eu te-am primit prin har,
într-un pahar de apă, dintr-o cerească Mână,
iar harfa mea de aur mi-ai prefăcut-o jar,
nălţând-o lângă Soare – şi-acolo să rămână.

N-am fost erou, – dar vouă v-am dat viaţa mea,
luptând ca să vă apăr de orice vijelie
– tot aurul din sânge şi tot ce am v-aş da
să-mi creşteţi fericite în rod şi-n curăţie.

De-atâtea ori în flăcări m-am zvârcolit gemând
prin ziduri, printre fiare sau printre morţi grămadă,
dar inima de aur la voi mi-a fost luptând
odată fericite ca-n ceruri să vă vadă.

O, cele două sfinte iubiri din viaţa mea:
iubirea mea din soare, iubirea mea din lună,
răsplata mea de aur – şi vecii după ea –
eu nici nu vă vreau altfel, ci numai împreună!

Traian Dorz, Cântarea veşniciei

Vlad Gheorghiu

Când flacăra nu mistuia altarul,
aura ei strălumina genuni
şi ne-arăta spre Canaan hotarul
deschis de strălucitele minuni.

Refren: Părinte drag, părinte drag,
când vom veni cu-n cântec şi cu flori,
în cerul larg deschis ca-n sărbăt ori,
cu Mirele aşteaptă-ne în prag.

Ce plâns divin se revărsa pe ape
spre zorii libertăţii năzuind
când Duhul Sfânt Se cobora pe ape
Aleea Filozofilor sfinţind!

Cu adieri de ambră legământul
în ceasul ungerii se revărsa…
Şi-n mii şi mii de inimi noi Cuvântul
o nouă Oaste sfântă renăştea.

Azi, lângă-un sfânt mormânt, îngenunchează
recunoştinţa unui nou popor
ce, fericit, cântând, înaintează
spre-un luminos şi veşnic viitor.

Încet şi dulce imnul nostru zboară
pe urma păsării măiestre-n sus,
veac după veac şi ţară după ţară
vor umple-odată corul lui Iisus.

Vor înflori atunci şi-n munţi migdalii
şi grâul va-nverzi cât nici gândim
când cel mai falnic Praznic de Rusalii
îl vom sărbători-n Ierusalim.