În Vinerea Patimilor

– după Fapte 2, 23 –

Doamne, ziua ce desparte Moartea şi Viaţa-n două,
Ziua Patimilor Tale iarăşi ne-ai adus-o nouă,
înaintea lui Caiafa iar eşti dus la judecată,
iarăşi Ţi se caută vină, martori mincinoşi îţi cată,
caută litera din lege care să-l îndreptăţească,
să Te judece la moarte şi puterea să-Ţi zdrobească,
caută crucea suferinţei să Ţi-o facă cât mai mare,
nimicirea mai deplină, chinurile mai amare,
duhul urii lui Caiafa iar Te scuipă cu ocară
şi-ar dori ca lumea-ntreagă răstignirea Ta s-o ceară.
Ar dori să-Ţi bată-n palme şi-n picioare mii de cuie,
şi pe mii de cruci să poată, nu pe una, să Te suie,
ar dori să-Ţi vadă râuri Sângele curgând la vale,
ca apoi, cu glas de miere şi cu suflet „plin de jale“,
„apărând credinţa dreaptă“, priceput să-nvinuiască,
Îţi va zice: „Răstignitul trebuia să ispăşească“.

*

Ai să urci din nou Calvarul, Te vor arde iarăşi spinii,
dar pe umerii Tăi astăzi, mii de cruci Îţi pun „creştinii“,
după Tine gloata umblă şi Te scuipă şi Te-njură,
îndreptând spre Tine pumnii şi privirile cu ură
şi eşti singur, nu-s cu Tine nici apostolii, nici Mama,
nimeni Faţa-nsângerată să Ţi-o şteargă cu marama,
nu-i nici Simon Cirineanul, nici femeile ce-ar plânge,
numai ochi aprinşi de ură şi călăi setoşi de sânge. | Continuare »

Rasignire_19Traian DORZ

Cât de mare-a fost iubirea
Tatălui Ceresc spre noi,
că Şi-a dat pe Fiul dulce
ca să moară-ntins pe Cruce,
să ne scape din nevoi,
să ne scoată din noroi,
să ne poată iarăşi duce
şi pe noi,
şi pe voi,
în Viaţa de Apoi.

Mulţumim Tatălui,
mulţumim numai Lui,
că viaţa ne-a adus
prin Iisus,
prin Iisus,
prin Iisus…

Cât de mare-a fost iubirea
Domnului Iisus spre noi,
c-a dat cerul Lui cel dulce
şi-a murit întins pe Cruce,
să ne scape din nevoi,
să ne scoată din noroi
şi pe voi,
şi pe noi,
la Viaţa de Apoi…

Traian Dorz

Oricând sunt lovit puternic
şi sunt judecat nedrept,
eu mă-ncred în Dumnezeul
Cel Preabun şi Înţelept
şi mă bizui pe dreptatea
care ştie El c-o am,
El mă vede că-s ca frunza
când se clatină pe ram!

Am dat tot ce-aveam acelor
ce-i credeam că plâng mai greu,
mai cu milă-am fost spre alţii
decât spre necazul meu
– şi-astăzi, când mă râd cei care
m-am golit ca să-i îmbrac,
Doamne, vezi-mă, căci, iată,
eu nu pot decât să tac!

L-am hrănit întâi pe-acela
ce-mi cerea mai disperat,
– Dumnezeu să aibă milă
de toţi câţi m-au înşelat.
Azi le-ntind frăţeşte mâna
şi le dau sărut frăţesc;
este Săptămâna Mare,
merg să mă împărtăşesc!

I-H-34de Traian Dorz,
din volumul «Cântări Noi»

Iată Săptămâna Mare, haideţi să ne-mbrăţişăm,
haideţi să lăsăm dreptatea care credem c-o avem,
haideţi să luăm iubirea ce se pare c-am uitat,
haideţi să ne dăm iertarea cu sărut adevărat.

Trebuia de mult să ţinem seama de Cuvântul spus,
să vedem Ispititorul cum l-a biruit Iisus,
să-nţelegem că ispita cea mai grea e cea din rai
şi că cel mai greu te lepezi de dreptatea care-o ai.

Este Săptămâna Mare, iată, este Sfântul Post,
haideţi în genunchi cu toţii, să uităm de tot ce-a fost,
să ne-ntindem mâna păcii şi sărutul iubitor,
să iertăm, pentru-Nviere, toţi şi toate tuturor.

Vine Marea Înviere, Vine Paştele – Hristos,
să-L întâmpinăm cu suflet primenit şi credincios,
să ne înnoim fiinţa din străfunduri şi deplin,
să intrăm în Sărbătoare oameni noi, cu chip divin…

Minunată şi frumoasă

Minunată şi frumoasă dimineaţă de Florii,
tu ne-ai răsărit întâii mărţişori de bucurii!

– Când atunci treceai, Iisuse, albul inimilor prag,
curăţia şi lumina Te întâmpinau cu drag.

Şi în ochii care limpezi străluceau, puteai să ştii
cât de fericiţi, Iisuse, suntem toţi, văzând că vii.

Astăzi, plini de nerăbdare să Te urce pe-alt calvar,
parcă numai vânzătorii Te aşteaptă să vii iar.

Ţi se-aştern, Iisuse-n cale chiar şi astăzi mărţişori,
dar privirea Ta acuma nu e cea de alte ori.

Cât de bine vezi că astăzi cei ce-Ţi cântă nu Te ştiu,
că n-au ochii strălucire şi că-n inimi e pustiu…

Că nu-i milă, nici căinţă, nici dorinţa lor măcar,
că iubirea se-ntâlneşte tot mai rece şi mai rar.

Că-s în suflete păcate şi-s în inimi răutăţi,
de aceea bucuria nu-i acum ca alte dăţi.

Că-n păcate se scufundă omenirea mai afund,
stricăciunea şi desfrâul nici măcar nu-şi mai ascund.

Şi de-aceea, o, Iisuse, când la noi cobori Tu az’,
parcă faţa Ta e tristă, parc-ai lacrimi pe obraz.  (Traian Dorz, din vol. Cântările Dintâi)

Traian DORZ

O, slăvită cruce aspră, simbol şi mijloc divin
al durerii şi-al izbânzii date jertfă mântuirii,
numai tu mă faci şi astăzi să-nţeleg prin ce preţ vin
liniştile conştiinţei şi luminile sfinţirii.

Tu-mi dai harul de-a-nţelege că al biruinţei nimb
nu-l ating decât prin jertfa cea mai naltă cu putinţă,
că suprema izbăvire pot s-o am doar dând în schimb
tot ce poate fi mai unic şi mai scump pentru-o fiinţă.

Că nu pot avea lumina cea de-a pururi pe deplin
decât când înving puternic toate nopţile din mine
şi când orişice nelinişti, care uneori mai vin,
nu-mi mai tulbură adâncul limpezimilor senine.

Dar, ca să rămân acolo nalt şi liniştit mereu,
ţine-mi totdeauna tare hotărârea despărţirii,
numai dezlegat de toate sunt unit cu Dumnezeu;
înfrângându-mi nimicirea, sunt deasupra nimicirii.

purtarea-crucii-3Traian DORZ

Iubeşte-ţi crucea ta şi-o poartă,
oricât de aspră ţi-ar părea,
căci şi cea mai amară soartă
cândva ţi-o îndulceşti cu ea.

Când va veni singurătatea
şi prea din greu ţi-o vei purta,
ca de-al soţiei sân preadulce,
lipeşte-te de crucea ta.

Când, cu puterile sleite,
nici s-o târăşti n-ai mai putea,
prin cele mai fierbinţi ispite,
mergi apărat de crucea ta.

Când se va năpusti furtuna
şi nici un scut nu vei avea,
cu-ncredere întotdeauna,
te-adăposteşti sub crucea ta.

Prăpăstii când o să te-nfrunte
şi nici un pod nu vei avea,
ea peste ele-ţi va fi punte
şi-ai să le treci pe crucea ta.

Iar când vei merge spre cunună,
Hristos ieşi-va-n calea ta,
spunându-ţi: „Bine, slugă bună“,
şi-n schimbul crucii ţi-o va da.

Traian Dorz, Cântările căinței

Traian Dorz,
duminica_sfintei_cruciCÂNTĂRILE ROADELOR

Doamne, să nu pot vreodată s-arunc crucea şi să fug,
nici de-ar trebui viaţa să-mi jertfesc arzând pe rug!

Să nu-mi pot abate paşii de pe urma Ta nicicând,
nici pe-ntreaga lumii slavă pacea inimii să-mi vând,

Nici să pot să-nchid vreodată uşa mea de vreun sărac,
nici să-mi pot deschide gura când Tu-mi porunceşti să tac.

Să nu-mi pot schimba credinţa cea dintâi pe nici un crez,
nici cuvântul primei lacrimi să nu pot să nu-mi păstrez.

Să nu-mi pot uita trecutul, nici să-mi chinui fraţii mei,
nici să-mi pot privi strămoşii fără să mă nalţ spre ei.

Doamne, să nu-mi calc pe steagul, nici pe conştiinţa mea,
nici să-mi poată scoate geamăt chiar durerea cea mai grea,

Ci cu orice bir de lacrimi şi de sânge-adus din greu
jertfa mea să-şi nalţe fumul tot mai drept spre Dumnezeu!

Traian Dorz, din volumul «Minune şi Taină»
VIDEO-Buna-Vestire-sau-BLAGOVEȘTENIA-25-martie-Dezlegare-la-Pește-Fragment-din-predica-părintelui-Cleopa-Tradiții-obiceiuri-româneștiPlecăciune ţie, Maică şi Fecioară,
binecuvântată eşti tu-ntre femei,
tu ai fost aleasa Cerului Comoară
pentru Taina Slavei şi-Ntruparea Ei.

Plecăciune ţie, Maică Preacurată,
cu măritul înger îţi cântăm şi noi,
nalţă către Fiul rugă ne-ncetată
pentru mântuirea noastră din nevoi.

Plecăciune ţie, Maică Fericită,
ce-ai purtat în braţe şi-ai hrănit la sân
pe Iisus cel Dulce, Taina profeţită,
Fiul tău, şi totuşi Veşnicu-ţi Stăpân.

Plecăciune ţie, Maică-ndurerată,
care-ai plâns la cruce şi-ai văzut murind
Fiul tău dat jertfă pentru lumea toată,
jertfa ta curată cu a Lui unind.

Plecăciune ţie, Maică Rugătoare,
chip al bunătăţii, grai mângâietor;
fii a rugăciunii noastre-ajutătoare
pentru alinarea câtor răni ne dor.

Plecăciune ţie, Maică Preacinstită,
care stai la dreapta Fiului Divin;
fii pentru viaţa noastră chinuită
pildă şi putere, şi-ajutor. Amin.

SLĂBĂNOG MĂ SIMT…

Traian DORZ

Slăbănog mă simt, Stăpâne,
şi străin, de toţi uitat,
am ajuns de azi pe mâine,
ca un câine
alungat.
Hule multe, fără nume,
împrejurul meu ascult,
dar par toate dintr-o lume
– val în spume –
dus de mult.
Cu nădejdile apuse,
alungat de toţi am fost,
numai Crucea Ta, Iisuse,
îmi mai fuse
adăpost.
Arsul meu obraz pe care
lacrimi curg şi azi fierbinţi
îl loviră mâini barbare
şi amare
suferinţi.
Numai Tu cu mângâiere
în suspinul meu mai vii,
să-mi aduci la greu putere
şi-n durere,
bucurii.
O, Iisuse, din înaltul
cerului, să vii, Te rog,
când din chin şi-aşteaptă saltul
iarăşi altul
slăbănog.

Capernaum

Vlad Gheroghiu

Vindecarea-slabanogului-din-Capernaum-10E-atâta neputinţă în trupu-mi slăbănog
Că uneori, Iisuse, mi-e greu şi să mă rog,
Sunt stări de apăsare, de teamă sau de dor
Când strigă-n mine toate: mai bine-ar fi să mor!

O, pentru slăbănogul de Tine vindecat
Au fost atâţia care cu drag au alergat.
Dar, de slăbănogirea-mi, nu-i pasă nimănui,
Nu-i nimeni să m-ajute pe-acoperiş să sui.

Capernaumul n-are şi pentru mine fraţi
Sau patul să mi-l ducă – prieteni încercaţi,
Sau rana să mi-o lege – vreun trecător străin,
Păcatul meu să-şi afle iertarea pe deplin.

O, ce-ai să faci cu mine, Iisuse preaiubit,
Când am rămas doar singur pe drumul şerpuit,
Când n-am stegar în faţă, nici frate-n dreapta mea,
Nici prieteni ca să-mi ducă a vinii targă grea?

Când n-am, în suferinţă, pe nimenea rămas,
Spre Tine să mă-ndrepte în al ispitei ceas,
Să simtă-adânc fiorul sihastrului meu dor
Şi geamătul durerii sub piatra tuturor…

Şi când, ajuns în faţa mormântului meu, pier…
Ridică-mă Tu singur din patul meu mizer.
Apleacă-Te Tu singur spre mine, dacă vrei,
Slăbia mea să-şi umble spre-Acasă patul ei.

prietenii-slabanoguluiEu n-am fost suflet curajos
să pot cu uşurinţă
sui pe drumul lui Hristos,
voios, spre biruinţă,
ci-am fost un suflet slăbănog
şi temător din fire,
plătind un greu şi-amar zălog
pe orice izbândire.

O Domnul meu Hristos,
Cel Dulce şi Milos,
ajută-mă să pot şi eu
s-ajung la Dumnezeu!

Eu n-am avut nici aripi tari,
nici sigure picioare,
să pot zbura pe munţii mari
ori alerga mai tare
– abia de m-am târât şi eu,
dar am dorit ce-i bine
şi m-am cuprins de Dumnezeu,
iar El m-a dus cu Sine.

O Milostivul meu Hristos,
Tu mă cunoşti prea bine
ce slab sunt şi neputincios
– dar nu mă las de Tine!
Nu mă lăsa, oricum aş fi,
ci-ajută-mă întruna,
prin mila Ta să pot primi
şi eu, cândva, cununa!

Traian Dorz, Cântarea veşniciei

Vindecarea-slabanogului-din-Capernaum-6Traian DORZ

Noi avem pe pământ să luptăm ne-ncetat,
să-i salvăm şi pe-ai noştri ce zac în păcat,
până când cei iubiţi pe Hristos vor fi-aflat,
tineri dragi, să muncim ne-ncetat!

Tineri dragi, să muncim cu răbdare,
ca să vină şi cei dragi la Iisus,
să-i rugăm,
să-i chemăm,
ne-ncetat să lucrăm
– şi cei dragi vor veni la Iisus!

Noi avem pe pământ să lucrăm ne-ncetat,
spre-a salva tot poporul ce zace-n păcat,
cu credinţa, cu fapta, cu gândul curat,
spre Hristos să-i chemăm ne-ncetat.

Noi avem să-L rugăm pe Hristos ne-ncetat
să-i ridice pe toţi cei ce zac în păcat,
până când lumea-ntreagă pe El va fi-aflat
pe Hristos să-L vestim ne-ncetat.

CÂND TE-AM AFLAT PE TINE

Traian Dorz

Când Te-am aflat pe Tine, Doamne,
al primăverii vis era,
dar ca-ntr-un mijloc greu de iarnă
atât belşug de flori ningea!

Când Te-am aflat pe Tine, Doamne,
nici nu simţeam că merg pe jos,
părea că zbor prin întuneric
aşa era de luminos!

Când Te-am aflat pe Tine, Doamne,
tot sufletul mi-era vrăjit,
plângeam ca-n cea mai grea durere
atât eram de fericit.

Când Te-am aflat pe Tine, Doamne,
eram atât de vinovat,
dar ca pe cel mai fără vină
aşa cu drag m-ai sărutat. | Continuare »

Suflet căit…

Suflet căit şi-ndurerat
ce plângi neliniştit,
te temi că n-ai să fii iertat,
că n-ai să fii primit?
…Vei fi, vei fi, vei fi primit,
căci prin Iisus poţi fi primit!
Eşti prea adânc de păcătos
şi-n rele întinat,
tu crezi că eşti prea ticălos,
că nu poţi fi iertat?
…Vei fi, vei fi, vei fi iertat,
căci prin Iisus poţi fi iertat!

N-ai fapte bune câte-ai vrea
şi nici credinţă n-ai,
să poţi fi mântuit prin ea
şi plângi pierdutul Rai?
…Poţi fi, poţi fi, poţi fi în Rai,
căci prin Iisus tu poţi fi-n Rai!
De crezi în El, poţi fi iertat
şi poţi fi mântuit,
de tot păcatul tău spălat
prin Sângele-I Slăvit.
…Vei fi, vei fi, vei fi sfinţit,
căci prin Iisus poţi fi sfinţit!

Traian DORZ, Cântări de Pace

Judecata-de-apoi-4Traian Dorz, CÂNTAREA VEŞNICIEI

Noi toţi vom fi aduşi odată
la Judecata lui Hristos
şi-atunci o să-şi primească plată
şi cel drept, şi cel păcătos,

Şi cărţile vor fi luate
– şi orice fapte-a fiecui,
şi vorbele,-adunate, toate,
vor cere răsplătirea Lui.

Atunci, nu pământeasca vină
va fi păcatul cel mai greu,
ci lepădarea de lumină
şi râderea de Dumnezeu!

Atunci nu Dumnezeu va duce
pe nime-n locul bun sau rău,
ci fiecare-o să apuce
el însuşi către locul său.

Atunci vor fi doar două feluri:
cei drepţi – şi cei nelegiuiţi,
apoi, spre cele două ţeluri
vor merge, veşnic despărţiţi.

– O frate om, tot nu iei seamă
spre-acest înfricoşat Judeţ,
tot nu te-ntorci, tot nu ţi-e teamă
şi tot nu vrei nimic să-nveţi?

Traian DORZ, din Cântări Noi

Judecata-de-apoi-2În Ziua Judecăţii aspre
n-o să vă judece Iisus,
ci-o să vă judece Cuvântul
ce voi l-aţi auzit – sau spus!

O să vă judece copilul
pe care l-aţi crescut tâlhar,
o să vă judece clipita
ce-aţi risipit-o în zadar.

O să vă judece prilejul
lăsat să treacă fără rost,
o să vă judece străinul
rămas în drum fără-adăpost.

O să vă judece orfanul
pe care nu l-aţi cunoscut
şi orbul, şi nefericitul
pe lângă care aţi trecut.

O să vă judece unealta
cu care n-aţi lucrat cinstit
şi bunătatea, şi iubirea
pe care le-aţi dispreţuit…

O să vă judecaţi voi singuri
cu tot ce-i sus şi tot ce-i jos,
c-aţi fi putut avea viaţa,
dar n-aţi căutat-o în Hristos!

Traian Dorz

Nu vă-nchideţi încă, Porţile Iubirii,
până nu soseşte lacrima zdrobirii,
dragostea trezită, arsă de mustrare,
care-nvinge-ori moare, care-nvinge-ori moare.

Nu vă-nchideţi încă, Porţile Luminii,
cât e tot departe osândirea vinii,
geamătul căinţei, setea curăţirii,
dorul mântuirii, dorul mântuirii.

Nu vă-nchideţi încă, Porţile Iertării,
cât mai paşte fiul porcii neascultării,
cât i-e conştiinţa încă sugrumată
şi păcatu-mbată, şi păcatu-mbată. | Continuare »

Traian DORZ

În zadar se mai grăbeşte
cel ce pleacă prea târziu,
alergarea lui sfârşeşte
cu un strigăt în pustiu.

Pentru mântuirea ta,
nu mai sta, nu mai sta,
pentru cerul tău frumos,
vin-acuma la Hristos!

În zadar se mai frământă
cel ce n-a vrut când putea,
mila şi chemarea sfântă
şi-are vremea ei şi ea.

În zadar se mai căieşte
cel ce-a ars ce n-are preţ,
râsul clipei îl plăteşte
plânsul veşnicei vieţi.

În zadar va plânge-odată
vremea harului de-acum
cel chemat cu-atâtea lacrimi,
dar nu-i pasă nicidecum.

Câtă vreme încă este
cale şi prilej, şi har,
nu uita de toate-aceste,
căci curând va fi-n zadar!

IH_43Cum nu-i mâine dimineaţă Ziua Revederii,
când scăpaţi pe veci din ceaţă vom privi lumina-n faţă?
Adu, Doamne, dimineaţă Ziua Revederii!

Ah, de ce nu-i mâine, oare, Ziua Întâlnirii
când vom izbucni spre soare albă, veşnică ninsoare?
Pentru scumpa Sărbătoare, Ziua Întâlnirii!…

De ce oare nu mai vine Ziua Dezlegării,
să se sfarme ce ne ţine, mai curând să fim cu Tine,
Doamne, ah, de ce nu vine Ziua Dezlegării?

Mii de inime suspină, arse-n dor de Tine
şi Te cheamă: Vină! Vină! adu zorii de lumină
inimilor ce suspină arse-n dor de Tine!

Adu mâine dimineaţă Ziua Revederii,
vezi cât plâns avem pe faţă, ce suspin, ce trai, ce viaţă
adu, Doamne, dimineaţă Ziua Revederii!