inmultire painiPlin de frică şi cutremur,
azi, prin mila Ta-ndrăznesc
să beau Preacuratu-Ţi Sânge,
cu-al Tău Trup să mă hrănesc!…

Veniţi cu toţii şi mâncaţi
din Trupul ce se frânge,
cutremuraţi-vă şi beţi
din Preacuratul Sânge! (bis)

Doar un strop din Jertfa Crucii
sângerândă în Potir
gând, simţire-mi înnoieşte
sub un cer de patrafir.

Doar o fărâmiţă vie,
cu-al ei foc dumnezeiesc,
arde omul vechi din mine
şi-n alt trup simt că trăiesc.

Ies din apele căinţei
şi cu Tine mă-mpreun,
iar făptura mea cea nouă
de-azi în slujba Ta o pun.

Să cântăm Domnului, nr. 634

Schimbarea_la_fata_SalisteTraian DORZ

Bucuria nu-i deplină
decât lângă Dumnezeu,
numai harul Lui lumină
cerul inimii mereu.

Bucuria nu-i curată
decât când e în Hristos,
numai ea-i despovărată
de lumesc şi păcătos.

Bucuria nu-i senină
decât când e-n Duhul Sfânt,
atunci flacăra-i divină
umple sufletul de-avânt.

Bucuria nu-i întreagă
decât lângă cei iubiţi,
numai strângerea lor dragă
ne lumină fericiţi.

Bucuria nu-i frumoasă
decât la culesul plin,
când din munca dureroasă
îţi strângi roadele senin.

Bucuria nu-i cerească
decât Sus, pe-acel Tabor
unde lupta nelumească
ţi-o sfârşeşti biruitor.

Mă sui din tristele adâncuri
spre zâmbetul iubirii Tale
ca-nspre-o minune care-mi iese
întâmpinându-mă în cale.

Dar cum să pot, Iisuse, oare
vreodată-n taina ei pătrunde
când întunericul luminii
mi-o înfăşoară şi-o ascunde!

Când toate simţurile mele
în pipăirea mâinii puse,
ca orbii, bâjbâind Te caută
să pot să Te-nţeleg, Iisuse.

Cărările vieţii toate
mi le-am făcut de-acuma una
cu ea să pot s-alerg spre Tine
mai însetat ca-ntotdeauna.

Din toate fragedele feţe
ce mi le-ai vrut cât mai divine
mi-am refăcut, Iisuse, chipul
cu care-ai vrut să vin spre Tine. | Continuare »

Capernaum

Lidia Hamza

Vindecarea-slabanogului-din-Capernaum-10E-atâta neputinţă în trupu-mi slăbănog
Că uneori, Iisuse, mi-e greu şi să mă rog,
Sunt stări de apăsare, de teamă sau de dor
Când strigă-n mine toate: mai bine-ar fi să mor!

O, pentru slăbănogul de Tine vindecat
Au fost atâţia care cu drag au alergat.
Dar, de slăbănogirea-mi, nu-i pasă nimănui,
Nu-i nimeni să m-ajute pe-acoperiş să sui.

Capernaumul n-are şi pentru mine fraţi
Sau patul să mi-l ducă – prieteni încercaţi,
Sau rana să mi-o lege – vreun trecător străin,
Păcatul meu să-şi afle iertarea pe deplin.

O, ce-ai să faci cu mine, Iisuse preaiubit,
Când am rămas doar singur pe drumul şerpuit,
Când n-am stegar în faţă, nici frate-n dreapta mea,
Nici prieteni ca să-mi ducă a vinii targă grea?

Când n-am, în suferinţă, pe nimenea rămas,
Spre Tine să mă-ndrepte în al ispitei ceas,
Să simtă-adânc fiorul sihastrului meu dor
Şi geamătul durerii sub piatra tuturor…

Şi când, ajuns în faţa mormântului meu, pier…
Ridică-mă Tu singur din patul meu mizer.
Apleacă-Te Tu singur spre mine, dacă vrei,
Slăbia mea să-şi umble spre-Acasă patul ei.

Veni-va clipa când, de chinul
ce astăzi îl înduri cu greu,
c-o veşnică recunoştinţă
vei mulţumi lui Dumnezeu.

Atunci o singură durere
vei mai avea spre Cel Slăvit,
că nu I-ai înţeles Iubirea,
ci prea gemând ai suferit.

Când ochii, astăzi plini de lacrimi,
ai să-i deschizi spre-un veşnic har,
vedea-vei negrăit de dulce
ce vezi azi negrăit de-amar.

Când inima, acum zdrobită
de-atâtea ori şi-atât de jos,
se va renaşte fericită
din strălucirea lui Hristos,

Când mâinile, prea mult acuma
bătute şi muncite-amar,
vor străluci, primind cununa
în Cerul veşnicului har, | Continuare »

Gadareni suntem, Iisuse,
plini de patimi şi nevoi,
suntem inimi nesupuse,
Te-am gonit, dar, o, Iisuse,
nu Te duce de la noi!

Plini suntem de fapte rele
şi-al păcatului noroi,
gemem sub necazuri grele,
nu ne părăsi în ele,
nu Te duce de la noi!

Nu Te duce,
fără Tine,
suntem orbi, flămânzi şi goi,
ia-ne tot ce-avem mai bine,
toate n-au un preţ cât Tine,
nu Te duce de la noi! | Continuare »

Traian DORZ

Îndură-Te, o Doamne,
de toţi ai Tăi, mereu,
dar şi mai mult Te-ndură
de cei ce plâng mai greu!

Aproape fii, o Doamne,
de toţi cei asupriţi,
dar fii şi mai aproape
de cei mai greu loviţi.

Cu milă caută-i, Doamne,
pe toţi câţi sunt pierduţi,
dar şi mai mult pe-aceia
ce-s mai adânc căzuţi.

Şi mângâie-i cu milă
pe toţi cei amărâţi,
dar şi mai mult să-i mângâi
pe cei mai doborâţi.

Pe toţi ascultă-i, Doamne,
şi scapă-i Tu degrab,
dar şi mai grabnic scapă-l
pe cel bolnav şi slab.

De Tine toţi au lipsă,
dar dintre toţi câţi pier
mai mult au cei ce singuri
şi părăsiţi Te cer!

Când inima-i sătulă de predici şi cântări,
când nemişcat stă duhul la orişice chemări,

Când boala neascultării se-ntinde peste tot,
când ochii a-i aprinde nimica nu mai pot,

Când nu sunt două gânduri şi suflete la fel,
când paşii pierd cărarea şi râvna către Ţel,

Când dorul nu mai arde, când ochii se feresc,
când pe cărări curate pustiurile cresc,

Când prima-nvăţătură şi primul legământ,
şi prima părtăşie tot mai uitate sânt,

Când întâlnirea-i rece, când vorbele s-ascund,
când gheaţa se întinde mereu mai înspre-afund,

Când nu se-ndeamnă nimeni spre-un gând curat şi nalt,
când fiecare vede doar vina celuilalt,

Când duhuri desfrânate prin toate au pătruns,
când fiecare-şi are păcatul lui ascuns,

Când gura nu se lasă, când totul e-mpietrit,
când totul e-ndărătnic şi trufaş, şi răstit…,

… De nu poţi merge-acolo cu lacrimi ca de foc,
cu lacrimi…, doar cu lacrimi,
– să nu mai mergi deloc!

Traian DORZ

Veniți să privim la crinii

Traian DORZ

Veniți să privim la crinii
cerului cu dragi veșminte
si să ne-amintim cu toții
ale Domnului cuvinte…

Doamne, cât trăim,
fă să ne-amintim
tot Cuvântul Tău,
să-L trăim mereu.

Să n-avem prea multa grijă
de lumeasca-mbrăcăminte,
ci de suflet mai degrabă,
să-l gătim cu haine sfinte.

Veniți să privim la corbii
care nu strâng în grânare,
sa vedem cum Tatal nostru
grija hranei lor o are.

Nici noi, de lumeasca hrană,
să nu fim prea-n framântare,
ci să strângem mai degrabă
hrana cea nepieritoare…

PĂSTOR

A fi păstor adevărat înseamnă a avea iubire,
iar nu dorinţă de câştig,
nu-asprime, ci simţire,
nu a mâna din urma lor pe oi,
ci-a le atrage,
a cerceta durerea lor nainte să te roage…
A păstori, nu-a apăsa,
a-i păstori cu hrană
cu bunătate cântărind şi-ndemnuri, şi dojană,
a-i păstori frumos pe toţi
de orice vârstă-a vieţii,
crescându-i cu trăirea ta, a faptei şi-a poveţii.
A-i creşte,-nseamnă-a te jertfi
în munca necurmată,
în rugăciuni, în plâns, în post
şi-n pildă-adevărată.
Hristos te roagă,
ca atunci pe Petru,
mai în urmă:
– De Mă iubeşti cu-adevărat,
să-Mi paşti întreaga turmă!
Deci numai dacă-L poţi iubi pe El şi turma-I toată
aşa te fă păstor, altfel mai bine niciodată!
Şi nu uita că păstoreşti nu turma ta-n viaţă,
ci turma Lui, de care dai răspuns în Sfânta-I Faţă.
Deci dacă nu te porţi aşa, lua-Şi-va turma ţie
ca altuia mai bun s-o dea…
– Fii treaz la datorie!
(de Traian Dorz)

Traian Dorz (din vol. Cântări Îndepărtate)

mormant dorz micAcolo unde-afla-mi-voi odihnire,
un veşnic Mai va înflori mereu,
cu cald veşmânt de cântec şi iubire,
acoperind cu drag mormântul meu.

Acolo liliecii albi în floare
şi trandafirii roşii vor vorbi
mereu că dragostea nemuritoare
de jertfă nu se poate despărţi.

De veţi afla acest mormânt vreodată,
– mergând la el, să v-amintiţi mereu,
căci va grăi-n tăcerea-i necurmată
de tot ce-a spus odată graiul meu.

Venind acolo sufletul ce-şi duce
a vieţii singuratice poveri,
simţi-va-n gândul odihnit sub cruce
a Duhului duioase mângâieri.

Gândind acolo singur în tăcere,
va şti cum să privească la pământ,
ce clipă-i singuratica durere
şi ce vecie-i al unirii cânt.

Veniţi acolo, dragi mulţimi plăcute,
căci şi-n mormânt vă voi iubi, dorind
să simt cântări şi lacrimi cunoscute
şi duhul dragostei dintâi trăind…

Cântaţi acolo-n dragostea-nfrăţirii
şi-n neschimbatul primul legământ
cântarea neuitată a iubirii
ce şi-n pământ, şi-n Cer doresc s-o cânt!

Eu voi cânta cu voi Acest Scump Nume,
simţi-mă-veţi alăturea cântând,
căci pentru El eu am trăit pe lume
şi pentru El nu voi muri nicicând.

Traian DORZ

Am străbătut oceanul acestei vieţi de-un ceas
şi-atâtea dragi ţinuturi în urmă mi-au rămas,
pe lângă-atâtea ţărmuri frumoase-am petrecut…
– dar ca o umbră-s toate acum, dacă-au trecut.

Ce cântec de ispite m-a încercat ades,
ce neguri mi-au stins zarea,
să nu mai ştiu să ies,
ce năluciri, să-mi schimbe cuvântul ce l-am spus,
– dar ca o umbră-s toate acuma când s-au dus!

Au fost şi nopţi cu valuri cât munţii uriaşi,
cu urlete de vânturi şi negri nori vrăjmaşi
şi sute de primejdii am înfruntat temut…
– dar ca o umbră-s toate acum, dac-au trecut!

…Şi astăzi, – iată zorii,
furtuna mi-a-ncetat,
în zare, iată ţărmul atât de mult căutat,
corabia voioasă mi-o-ndrumă-un heruvim…
– Ierusalime dulce, deschide-te,
– sosim!

Traian DORZ

Fericiţi şi sfinţi cei care
văd întâia înviere,
peste ei a doua moarte
nu mai are vreo putere!

Fericită este starea
fericitei învieri,
fericită arătarea
fericitei revederi,
Tu, Iisus, Scump Iisus,
Drag Iisus, Bun Iisus,
vei fi Starea, Sărbătoarea
şi Cântarea, şi-Arătarea
fericitei învieri!…

Fericiţi biruitorii
morţii şi ai putrezirii,
ei vor moşteni-n Cetatea
Împăratului Iubirii.

Fericiţi cei care-i spală
Sângele Răscumpărării,
ei avea-vor drept la slava
Sărbătorii-Ncoronării.

Fericiţi cei ce-o să vadă
Faţa Lui dumnezeiască,
slava Numelui Său Veşnic
pe-a lor frunţi o să lucească.

Manastire-Banceni-invierea-de-pe-cruce-webDe ziua Oastei

La fel ca drumul Tău prin lume
şi drumul Oastei suie greu.
Spre-o Golgotă urcând mereu
calvarul răstignirii sale,
Ea-și duce crucea grea pe cale
lovită pentru Sfântu-Ţi Nume.

La fel ca plânsu-Ţi în suspine
şi-al Oastei se frământă-acum
când tot mai mulţi se pierd pe drum
şi tot mai singuri prin pustie,
puţini cărarea Ţi-o mai ştie
din miile de căi străine.

Ca şi sudoarea-Ţi de pe frunte
din Ghetsimanii-nsângeraţi,
genunchii Oastei aplecaţi
spre Tatăl nalţă rugăciune,
că nu mai are cui îşi spune
durerea lepădării crunte.

Şi cum bătut erai cu ură
şi-ncoronat cu aspri spini,
şi Oastei Tale colţi haini | Continuare »

Lidia Hamza

O, iată Ziua Oastei se-apropie uşorMormant-Pr-Iosif
Şi peste suflet iarăşi se lasă negru dor.
Ce-adâncă e durerea şi lupta cât de grea,
Părinte drag, ce singuri suntem la crucea ta.

Tu ne-ai dorit c-o floare, o lacimă şi-un cânt
Toţi într-un duh s-ajungem la scumpul tău mormânt
Când vine Ziua Oastei ca un ceresc zenit
Sub steagul Cincizecimii din care-a zămislit.

Dar tot mai alte feluri în jurul tău se „strâng“,
Sub flamura iubită, ce ochi vicleni te plâng!
Şi ce străine rosturi se-ascund sub sfântul steag,
Ce false adevăruri în numele tău drag…

Azi fiecare are un alt mod de-a privi
Un alt fel de-anţelege pe Domnul a-L slăvi
Dar unul singur este frumosul drum curat
Pe care, cu ce lacrimi şi jertfe, l-ai păstrat.

Ce să mai fie oare, ce lacrimi, câte cruci
Să spele azi noroiul străinelor năluci,
Să scuture toţi solzii părutei biruinţi
Ca să răsune imnul întâilor credinţi?

O, roagă-L pe Stăpânul slăvitei Cincizecimi
Să poarte până-n ceruri pe-aripi de heruvimi
Adâncul dor din suflet şi-al plânsului şuvoi,
În veşnice Rusalii să odihnim apoi.

O Duhule Sfânt,
condu-ne spre Cer,
că-i noapte şi suflete pier!

Când toate spre moarte ne-atrag,
ne umple de-al Cerului drag!
O, vino, al Vieţii Izvor,
ne umple de-al Cerului dor!

Condu-ne mereu
prin multele stânci,
ne scapă din apele-adânci!

Să mergem cântând
spre Ţara de Sus,
curaţi pentru Domnul Iisus!

Din vol. Să cântăm Domnului

O, Foc Ceresc, oriunde-n lume Tu Sfânta Flacără-Ţi întinzi,
cobori în inimi bucurie şi jarul dragostei aprinzi…

O, cum suflaşi peste-a mea ţară Cuvântul Tău Tu, Duh Preasfânt,
cum ai aprins în inimi iară al dragostei sfânt legământ!

Şi de un vas umil, Preasfinte, în lucrul Tău Te-ai folosit
şi de prin bietele sătuţe, o sfântă Oaste Ţi-ai pornit.

Cu ea Tu birui-vei, Doamne, atâtea oşti cu mult mai mari,
căci Tu Ţi-alegi vasele slabe, să faci de râs pe cele tari…

O, suflă, Duhule Preasfinte, prin inimi greu de străbătut,
ca să sporească înainte frumosul Oastei început!

(Traian Dorz)

 

Era în ziua Cincizecimii,
– un Praznic Mare şi Sublim,
curgeau şuvoaiele mulţimii
din neamuri, spre Ierusalim…

În nesfârşit convoi, mulţimea,
din vale, dinspre Ierihon,
venea, venea ca să se-nchine
în templul pus de Solomon…

Azi într-o casă se-adunară
cei unsprezece-nvăţăcei
şi uşile le încuiară
de frica celorlalţi iudei.

De-odat’ aud din cer un sunet
ca vâjâitul unui vânt
şi casa se umplu cu tunet
de fulgerul Duhului Sfânt…

Şi-a fost văzut cum Se-mpărţeşte
deasupra lor în limbi de foc
şi Duhul Sfânt cum îi sfinţeşte
pe câţi erau în acel loc. | Continuare »

Doresc să Te privesc pe Tine, de dragul Cui au suportat
în lume, fericiţi, şi viaţa şi moartea, mii şi mii de sfinţi,
de dragul Cui privirea sfântă a mii de tinere fecioare
s-au despărţit de tinereţe, de promisiuni şi de părinţi,
de dragul Cui şi rândunica, privind spre ceruri, cântă dulce
chiar dacă e uscată creanga pe care trebuie să stea,
de dragul Cui stau să-nflorească salcâmii fericiţi pe coastă
chiar dacă-i toamnă şi sub brume curând podoaba va cădea…

…Doresc, dar când privesc, Iisuse, nu ştiu: de lacrimi
ori de soare,
ori de minuni îmi umpli ochii…
– şi nu mai pot nimic vedea! (Traian DORZ)

O, ZI DE FERICIRE

O, zi de fericire, când mi-ai venit, Iisus,
când mâinile-Ţi slăvite pe ochii mei le-ai pus,
mi-ai sărutat vederea – şi ochii mei uimiţi
mi s-au deschis spre Tine, spre ochii Tăi iubiţi!…

O, zi de fericire, când Tu mi-ai vindecat
iubirea mea zdrobită – şi cerul tot mi-ai dat,
cu împletiri de raze cărarea azi mi-ncingi
şi-apoi îmi spui: Răbdare, fii tare şi-ai să-nvingi!

O, zi de fericire, când într-un sfânt balsam
mi-ai dăruit iubirea ca soţ de drum s-o am,
s-a-nfiorat în mine tot sufletul simţind
că tot ce dă iubirea răscumperi suferind.

O, zi de fericire – de-atunci viaţa mea
mi-ai prefăcut-o soare şi lacrimă, şi nea,
Iisus, mi-ai dat-o stâlpul unui ceresc hotar
din care să-mi fac viaţa un cântec şi-un altar.

O, zi de fericire, rămâi mereu aşa,
în veac ce-a fost în tine să nu mai pot uita,
dar dincolo de tine să uit tot ce-am fost eu,
să pot să fiu Dincoace pe veci în Dumnezeu! (Traian DORZ)

Deschide-mi, Doamne, ochii
cei care-mi văd curat
să văd nu ce-i părere,
ci ce-i adevărat,
să văd că nu vrăjmaşul
mă chinuie-n vreun fel,
să văd că Tu eşti Cel Ce
mă dai legat la el!

Atunci Te-aş preamări mereu
pe Tine, Veşnic Dumnezeu,
Ce-ntorci chiar ura celor răi
spre slava celor buni ai Tăi!

Să nu văd că durerea
e palma celui rău,
să văd că ea-i un înger
trimis de harul Tău,
să nu văd slava lumii
ca s-o doresc şi chem,
să văd că ea-i un blestem
de care să mă tem. | Continuare »

TE ROG IA-MI, DOAMNE, ŞI-AMINTIREA…

Te rog ia-mi, Doamne, şi-amintirea
păcatelor cândva trăite,
c-aceasta-mi duce-nchipuirea
şi-o ‘neacă-n ape otrăvite.

Şi-n fiecare clipă, o Iisuse,
spre Tine ia-mi a’ inimii dorinţi,
să-Ţi fie-ntregi cu dragoste supuse
pe calea unei mari credinţi.

Ia-mi prietenii de-ndemnuri rele,
pornirea spre uşurătate
şi tot ce dă vieţii mele
îndemn străin de căi curate!

Dorinţele străine ia-le
şi gândul poftelor deşarte;
mai drag ca fapta voii Tale
nimic să nu-mi laşi pân-la moarte.

Şi pentru tot ce-mi iei, Ţi-aş cere
să-mi dai doar scumpa Ta iubire,
dar care nici în vreo durere
să nu cunoască despărţire. (Traian DORZ)

SĂ NU-ŢI SLĂBEASCĂ OCHII

Să nu-ţi slăbească ochii de prea-ndelung privit,
cât stai şi stai – şi încă nu vezi pe Cel Iubit.

Că-n clipa-n care nici gândeşti,
se va-mplini tot ce doreşti.

Să nu-ţi slăbească graiul de prea-ndelungi chemări,
când strigi şi strigi – şi parcă e mai pustiu pe zări.

Să nu-ţi slăbească duhul de prea amar suspin,
când chemi şi chemi – şi încă trimişii tot nu vin.

Să nu-ţi slăbească paşii de prea muncit umblat,
când mergi şi mergi – şi totuşi nu strângi ce-ai semănat.

Să nu-ţi slăbească mâna de prea milos întins,
când dai şi dai – şi parcă n-ai capăt şi cuprins.

Să nu-ţi slăbească râvna de prea mult aşteptat,
Iubitul tău grăbeşte şi vremea s-a scurtat.

Traian DORZ, din Cântările din urmă

Vindecarea-slabanogului-din-Capernaum-2 Vlad Gheorghiu

O, Te aştept, Iisuse, mereu, cu-atâta dor
Vitezda vieţii mele s-o tulburi Tu uşor…
Mă străduiesc, fiinţa, spre Tine să-mi arunc,
Să mi-o cuprinzi, cum mama cuprinde al ei prunc.

Îmi scutur plin de teamă din pleoape somnul greu
Privirea să nu-mi scape când vii în cuibul meu
Şi-mi aţintesc auzul, susurul să-Ţi ascult,
Să nu mi-l fure-al lumii asurzitor tumult.

Dar când uşoara-Ţi rază în falduri Ţi-o cobori
Şi apele iubirii cu drag mi le-nfiori,
Adâncă neputinţă mă prinde-n gheare reci,
Să nu m-arunc când dulce pe lângă mine treci.

N-am om să mă apuce şi-n scăldătoarea Ta
Să mă cufunde iute când treci prin viaţa mea.
Şi n-am vreo faptă bună să-mi vină-n ajutor
Şi altul ia cununa, iar eu mă zbat să mor…

Opreşte şi la mine, când, mâine, ai să vii,
În tulburarea apei, pe toţi să ne îmbii.
Şi sfarmă-mi Tu, Iisuse, al neputinţei pat
Nimic să nu mă ţină de patimă legat.

Şi ia-mă Tu de mână, spre Tine să mă tragi
Şi să mă duci în ceruri pe umerii Tăi dragi,
Precum păstorul duce la dulcele imaş
Oiţa cea sărmană rănită de vrăjmaş.


Traian Dorz, Scumpele noastre surori

Surorilor iubite, de Domnul rânduite
la sfânta Lui Lucrare, dorim de-această dată,
cu-o inimă curată, să facem o urare:

Dragi mame şi bunice, soţii, surori şi fiice,
noi, cei ce vă iubim, lumina cea divină
din Cer spre voi să vină, din suflet v-o dorim.

Hristos să vă sfinţească în slujba Lui cerească
oriunde El v-a pus şi-n tot ce faceţi, toate
fiţi binecuvântate de Harul lui Iisus.

Pe sfânta voastră cale, a dragostei petale
noi astăzi presărăm şi-n Numele cel Dulce
al Celui de pe Cruce, vă binecuvântăm.

Şi-acum, de-acele sfinte femei de mai ’nainte
dorim să v-amintiţi, ca-n orice vremuri grele,
şi voi, aşa ca ele, pe Domnul să-L slujiţi.

Hristos să vă ajute, pe căile-I plăcute,
din suflet să-L urmaţi şi toate, ţineţi minte,
din pildele lor sfinte – lumină să luaţi.