Scumpii şi iubiţii mei frăţiori şi surioare în ostăşia Domnului Iisus!
Voi toţi, fraţi şi surori presăraţi pe întinsul ţării româneşti, cunoaşteţi cum s-a născut Oastea noastră scumpă. Din rugăciunea şi lacrimile scumpului nostru părinte sufletesc Iosif. El ne-a chemat, luminat şi călăuzit de Domnul şi numai de Domnul, ca să ne hotărâm pentru o viaţă curată şi sfântă, bine plăcută Domnului.
În nopţi de rugăciune îngenuncheată, Duhul Domnului l-a îndemnat să sune din trâmbiţă şi să ne cheme la o nouă viaţă, să ne cheme cu stăruinţă de prin văile păcatului. Plecat şi smerit faţă de Domnul, Părintele Iosif a pus trâmbiţa la gură şi a sunat, a sunat cu putere şi mulţi ne-am adunat în jurul „gornistului” lui Dumnezeu.
„Gornistul”, văzând cum gloatele se adunau rând pe rând, a sunat şi el tot mai cu putere, fără a ţine seamă de nimic, nici chiar de viaţa sa. Tot ce Domnul a poruncit, „gornistul” a făcut şi a vestit. Urechea lui a fost mereu plecată la picioarele Domnului, de unde a primit noi îndemnuri, sfaturi şi îndrumări. „Gornistul” a cântat atât de frumos, că noi cu lacrimi am părăsit lumea şi l-am urmat, hotărându-ne cu legământ să nu ne mai întoarcem niciodată înapoi. Stăpânit de iubirea sfântă a primilor apostoli ai credinţei, Părintele Iosif a chemat la mântuire, prin Oaste, pe tot sufletul ce zăcea greu în noaptea întunecoasă a păcatului. A căzut greu bolnav şi tot n-a încetat să cheme şi să strige din adâncul inimii sufletele la viaţă.
Şi fiindcă chemarea a fost însoţită de jertfă, sub toate raporturile, Dumnezeu a binecuvântat-o în aşa măsură, că această chemare ne-a dat o Oaste mare şi puternică. Această chemare a Părintelui Iosif ne-a născut la o nouă viaţă cu Domnul Hristos, în Biserica Sa.
Această chemare, în care Părintele Iosif a pus avutul său, munca şi agonisita sa, sănătatea şi chiar viaţa sa toată, a fost plăcută Domnului, căci de la El a fost şi după voia Sa a lucrat. Oamenii însă au urât-o, au pizmuit-o, au vrăjmăşit-o, au prigonit-o şi au căutat chiar s-o nimicească. Numai că Domnul a fost mai puternic.
Astăzi însă s-a ridicat un nou val de împotrivire şi o nouă prigoană împotriva Oastei şi împotriva mult iubitului şi preţiosului nostru Părinte Iosif.
Pentru aceea, o datorie de conştiinţă a fiecărui ostaş este să răspundă ca-ntotdeauna: „Prezent la datorie”. Fiecare ostaş să se cerceteze şi să vadă ce datorează el omului lui Dumnezeu care l-a scos din întuneric la lumină, din mocirla păcatului la viaţă.
Fiecare ostaş să îngenuncheze înaintea icoanei Domnului Iisus şi, cu mâna pe Sf. Evanghelie şi Sf. Cruce, să-şi aducă aminte ce datorează el Părintelui Trifa ca ales al lui Dumnezeu care l-a născut la viaţa curată şi sfântă de ostaş al adevărului.
Fiecare să se cerceteze pe sine şi să-şi aducă aminte de legământul făcut, că nu se va mai întoarce înapoi de unde a plecat niciodată şi deci că rămâne unde şi cum a fost chemat, ostaş plin de credinţă, plin de iubire şi plin de supunere faţă de Domnul Iisus.
Fiecare să-şi dea bine seama că iubire pentru noi şi mântuirea noastră nu poate avea decât acela care a dat totul pentru noi. Întâi Iisus Mântuitorul, Care ne-a pregătit mântuirea, şi al doilea, acela care cu jertfa vieţii sale ne-a chemat în această mântuire. Or, Părintele Iosif a dovedit cu prisosinţă că el ne iubeşte mult pe fiecare dintre noi şi pentru aceea a dat totul pentru noi: avere, familie, sănătate şi chiar viaţă. Pentru aceea, se va găsi vreun ostaş care să cadă şi să-l părăsească în vremea prigoanei? Se va găsi unul singur care să uite ce datorează omului lui Dumnezeu? Se va găsi cineva care să se întoarcă iarăşi în Egiptul păcatului, sub o altă căpetenie?
Noi ostaşii până acum ştim o singură căpetenie: Iisus Biruitorul şi Părintele Trifa, alesul şi trimisul Domnului Iisus, care ne-a născut la o nouă viaţă şi ne-a strâns în Oaste. Pe altul, până în prezent, nu ştim.
[Părintele Vasile Ouatu] «Ostaşul Domnului» nr. 1-2 / 1-15 ian. 1935, p. 2.
Preluare din Atitudini și mărturisiri din vremuri de alegere, vol. I, Materiale selectate de Ovidiu Rus, Alba Iulia, 2021.