…în Vinerea Patimilor (1959), pe la ora când şi Domnul Iisus Îşi da duhul pe cruce în mâna Tatălui, fratele Ioan îşi încredinţa şi el duhul său în mâna Domnului Iisus, pentru Care suferise. (Traian Dorz, din «Hristos – mărturia mea»)
În 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, a fost găsit la adunarea din Româneşti, unde fusese chemat de către nişte fraţi care îşi serbau aniversarea. Aproape de miezul nopţii a fost luat de către un ofiţer de securitate şi un civil.
În drum era o sanie cu un cal, iar în sanie, două femei. L-au dus pe fratele până afară din sat, iar acolo cei doi s-au năpustit asupra lui, bătându-l. După aceea l-au legat alături de cal, iar ei s-au suit în sanie şi au dat bice la cal, lovind când în animal, când în om. În fuga mare au ajuns la şoseaua care vine de la Suceava spre Rădăuţi.
Acolo s-au oprit şi din nou l-au luat la bătaie. L-au lovit cu pumnii, cu picioarele, l-au trântit jos şi l-au călcat cu cizmele până l-au umplut de sânge şi au obosit. Apoi din nou l-au legat alături de cal şi aşa, lovind când în cal, când în om, au venit în fugă până aproape de podul de la Milişăuţi, care trece peste râul Suceava.
Acolo s-au oprit, l-au dezlegat de cal şi i-au spus să plece. Dar fratele Moruz de-abia a mai putut trece podul, târându-se sângerând zăpada şi zdrobit, până la casa fratelui Gheorghe, care era aproape. Acesta l-a dus de-abia viu până acasă, cu sania…
De pe urma acestei bătăi, fratele Ioan nu s-a mai refăcut până la moartea care i s-a petrecut curând.
S-a aflat în urmă cum îl chema pe ofiţerul care l-a bătut. Era fiul unuia de altă credinţă şi tatăl său îl îndemnase să facă acest lucru din cauză că nu-i putea ademeni cultul aceluia pe fraţii noştri. Nu mult după aceea chinuitorul fratelui a fost găsit mort. Se împuşcase singur pentru nişte alte păcate. Sau chiar pentru acesta – Dumnezeu ştie.
A fost minunată şi moartea fratelui acestuia. Vom spune câteva cuvinte şi despre asta.
În timpul bolii sale s-a aflat şi despre fapta urâtă a chinuitorilor săi. Şi când a fost întrebat ce despăgubire cere, el a răspuns că nici una, ci doreşte numai ca acei care i-au făcut răul să se întoarcă la Dumnezeu, ca să scape de osânda veşnică a faptei lor.
Se apropia Săptămâna Patimilor când lui i s-a făcut mai rău. Într-una din zile – fiind în casă numai cu soţia şi cu fata lui, al cărei soţ era închis şi el pentru Domnul – a venit o porumbiţă albă şi a bătut de trei ori cu ciocul în geam. Femeile, care stăteau lângă patul lui, s-au mirat şi l-au întrebat:
– Ce-i asta?
– Un înger al Domnului a venit şi mi-a spus că peste trei zile mă va lua Domnul la El, a răspuns liniştit fratele bolnav.
– Roagă-L pe Domnul să te mai lase, i-a zis plângând fata lui. Soţul meu este în închisoare, copiii sunt mititei, mai avem nevoie să fii lângă noi.
– Mă mai lasă Domnul până în Vinerea Patimilor, le-a zis fratele.
Şi într-adevăr, în Vinerea Patimilor (1959), pe la ora când şi Domnul Iisus Îşi da duhul pe cruce în mâna Tatălui, fratele Ioan îşi încredinţa şi el duhul său în mâna Domnului Iisus, pentru Care suferise.