Lidia Hamza
Ce dulce e lumina ce mă-nfășoară lin
Când noaptea mă-mpresoară cu groaznicul ei chin,
Când neagra-nfiorare a spaimelor din ea
Mi se strecoară-n suflet în clipa cea mai grea…
Lumina-Ți dulce vine blând,
Fiori și temeri alungând!
Ce falduri dragi m-acopăr când ispitirea grea
Spre mine își întinde înșelăciunea sa,
Când șoaptele viclene să prindă-n mreje vor
Iubirea mea săracă și tainicul ei dor.
Ce Falduri dragi m-acopăr blând
Când guri de flăcări vin suflând!
Ce scumpe brațe, Doamne, de mijloc mă cuprind
Când gata-s de cădere în apele vuind,
Când frânt, catargu-mi zace și pânzele s-au rupt
Și fulgere brăzdează tot ceru-mi, ne-ntrerupt.
Ce scumpe-s Brațele ce blând
Mă strâng la piept, furtuni certând.
Dar când în rană, mută, durerea s-a aprins
Și sfredelește aprig al dragostei întins,
Atunci ființa-ntreagă în Tine, drag Iisus,
Mi-o simt cuprinsă veșnic suind mai sus, mai sus.
Pe treptele suirii, blând
Mă urci mai sus, mai sus, cântând.